PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Dacă ar fi să fie aşa... / Glasul unui copil Text postat de elia david - Şi acum? întrebă floarea, dându-şi la o parte petalele de pe ochi. - Şi acum trebuie s-o luăm de la capăt. - Adică, iar să-i scriem scrisori? - Da, că le citeşte... - Ce folos, dacă nu ne răspunde? - Nu ne răspunde, că e deştept! zise Mic bucuros. - Poate prea deştept, completă floarea, punând pe seama Micului prinţ toate neîmplinirile ei de floare terestră. - Într-o zi, o să vezi, o să ne răspundă şi atunci o să-ţi vină să te smulgi din pământ de ciudă... - S-o crezi tu! grăi floarea, care, din când în când, pierdea tocmai plusul ei de drăgălăşenie. Mai candid decât toate florile la un loc, Mic adăugă: - Eu cred, ştii de ce? Fiindcă ai văzut că am ajuns acolo, iar tu ai rămas pe loc şi te-ai albăstrit toată. Aici cam avea drepatate. Viaţa pe Pământ era plină de surprize. Una mai neplăcută ca alta. Măcar, dacă ai puţină credinţă acolo, cât un bob de muştar, parcă nu te dai aşa de ceasul morţii când te trezeşti singur în mijlocul tuturor... - Vreau să cred că o să mă iei şi pe mine cu tine, când o să te mai duci! zise ea, căutând să-şi armonizeze glasul cu ciripitul vrăbiuţelor din jur. Care n-aveau altă treabă decât să ciugulească nimicul din jurul ei. Săltând întruna şi umplând-o de praf... Dar Mic o iubea şi aşa prăfuită. Fiindcă era o floare mică şi albastră, pe care voia - atât de mult! - să i-o arate într-o zi Micului prinţ. Poate, până atunci, o să scape de ifose şi de unele rădăcini care o trag în jos... *** Acolo unde locuia, oriunde ar fi asta pentru cei cărora Universul le este necunoscut, Micul prinţ întorcea adevărul pe toate feţele. Dacă ar fi să fie aşa, adică totul să fie doar o poveste, îşi spunea în gând, atunci prietenul său nu ar fi reuşit să zboare peste mările spumegând şi vulcanii încinşi cu un avion de hârtie. Nici nu ar fi ajuns pe asteroidul B 612 ajutat de fulgerul providenţei. Tocmai pentru că nu e o poveste, el, Micul prinţ avea dreptul să spere că acest copil, pe care o realitate şi-l revendică mereu, o să se întoarcă… Sub un clopot de sticlă, zdrăngănind în bătaia vântului cosmic, o floare cu spini aştepta, mirată că nu s-a întâmplat încă, ziua când puştiul îi va duce şi ei un dar de pe Pământ. Lăsându-i-l, în viteza şi naivitatea cu care le făcea el pe toate, lângă semaforul cu două culori roşii. Apoi, dacă va voi, n-avea decât să plece oriunde, înainte sau înapoi... Cu şalul de lână creaţă pe umeri, o oaie vedea în Mic promisiunea zilelor fericite, când băiatul va desena, anume pentru lădiţa sa bine întreţinută şi prea încăpătoare de la un timp, cel dintâi mieluşel. Altfel nu era chip să scape de proasta dispoziţie care o cuprinsese odată cu trecerea anilor... Cât despre baobabi şi vulcanii încinşi, aceştia nu-l aşteptau deloc. Era, deocamdată, un copil foarte harnic, iar buna influenţă pe care Micul prinţ o avea asupra ar fi putut să le fie de-a dreptul dăunătoare. Cu alte cuvinte, iată de ce o poveste nu se poate opri niciunde: fiindcă viaţa mai are încă atât de multe şi de neaşteptate adăugiri de făcut... *** O durere va străbate întotdeauna povestea Micului prinţ. O durere şi o nostalgie pe care oamenii mari rareori şi le mărturisesc unii altora... Dar copiii au mereu curajul adevărului. În lacrima lor se vede bine cât de rotund este pământul de pe care fiinţele dragi pleacă, rând pe rând, la orele celor mai frumoase apusuri de soare, pe alte planete. Prea repede, pentru a fi ajunse din urmă. Dar destul de încet pentru a rămâne, pentru totdeauna, în amintire. S-ar fi născut oare aceste rânduri, dacă Antoine, marele prieten al Micului prinţ, în timp ce se prefăcea că-şi repară avionul, nu ar fi îngropat în deşert mica, invizibila sămânţă a veşniciei? Ar fi dat oare atâtea ramuri povestea, dacă nu ar fi existat sângele rănilor care să hrănească rădăcinile acestui bătrân copac? Ori seva Iubirii, urcând înăuntrul lui, către milioanele de frunze foşnind în bătaia vântului? Vântul vremii, care spulberă cuvintele precum nisipul, lăsând în sufletele atinse de faptele dragostei, glasul unui copil... Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Multzumesc, Elia, o sa caut cartea, probabil ca a aparut la Montreal in franceza, de aia nu stiu, eu fiind in Toronto, de limba engleza. Cat despre "ultimul paragraf", cred ca m-am exprimat gresit. Am vrut sa spun "ultima parte", care include de fapt sapte paragrafe, nu unul singur. Succes la scris, Veronica   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-07-14 21:35:00               Multumesc, Vero. Ma bucur mult ca ti-a placut ultimul paragraf. Cartea de care iti spuneam a aparut in Canada si se numeste "Intoarcerea micului print" - autor Jean Pierre Davidts In Romania a aparut la editura Cartier. Daca ai citit introducerea, care poarta subtitlul "Un fir de nisip", vei vedea ca acolo specific faptul ca aceste randuri sunt dstinate mai degraba celor mari...   Postat de catre elia david la data de 2009-07-14 21:11:06               Elia, Ultimul paragraf este de o frumusetze rara. Nu stiam de cartea "Intoarcerea Micului Printz". De cine? Unde a aparut? Crateta Micul Printz este pentru tineri si adulti, nu pentru copii. De altfel, dupa cate imi aduc aminte, autorul o dedica prietenului sau "cel care a fost candva copil". Sigur, literatura pe care o scrii e suava si placuta la citit, eu cred ca nici ea nu e pentru copii, ci pentru adultii care au fost candva copii (si care mai pastreaza cuibarita undeva adanc in sufletul lor, o candoare, ce-i readusa la suprafatza prin randurile tale). Inca odata: ultimul paragraf al acestei postari e superb. * Vero   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-07-14 20:22:04	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23956 Comentarii: 120078 Useri: 1426
ADMINISTRARE