|
|
|
|
|
|
|
|
|
Iubi |
|
|
Text
postat de
iuri iulian Lorincz |
|
|
Iubi
știu că tu poți face minuni
în lumea văzutelor și nevăzutelor
ești ca o bulă plină cu oxigen în adâncul unei ape dulci
din care-mi umplu plămânii
atunci când vreau ca brațele tale
să-mi strângă trupul în cercuri
nu accept ca vara asta
să treacă nemotivată și să nu lase dâre vizibile peste oasele noastre
iubi
au dat în pârg caișii la Corbeanca
briza nopții mătură lemnul băncii
de petalele trandafirilor
unde cândva ascundeam șoaptele timide
de dinții tăioși ai sentimentelor
mai ții minte primul cuvânt
te iubesc
câinii lătrau turbați la felia din cer
râdeam ca nebunii
cu ochii lipiți de carul mare
așteptam prin grotele ochilor
să-și urnească roțile hodorogite
deschizând poarta unei iubiri nenăscute
te-am lăsat adormită
într-un castel de nisip
îți cumpărasem ice cream vanilie și topping de scorțișoară
preferata ta
la întoarcere
peste pielea ta albă soarele își scuipase coaja semințelor
transformându-te într-un chiparos
sub coaja căruia acum
ascunzi amprente empatice
într-un zbor sinusiodal
țipetele pescărușilor
ne cheamă
spulberându-ne cu aripile uitarea
eu sunt un pergament împăturit într-o sticlă
plutesc în derivă
pe oceanul deșertăciunilor
solitar ca
,,bătrânul și marea
aștept în penitența mea
clipa
ca tu să-mi citești s.o.s-ul.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23957 |
|
|
Comentarii:
120078 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|