|
|
|
|
|
|
|
|
|
Inimi de dinozauri |
|
|
Text
postat de
elia david |
|
|
Bucuros că și după ce s-a îmbrăcat și pieptănat, hainele îi stau potrivit de strâmbe iar părul încă și mai zburlit, Mic se postă în fața ușii, așteptându-și mama.
Spre Țara Celor Mai Frumoase Și Adevărate Povești nu puteau porni, era firesc, decât împreună, fiindcă, deocamdată, numai ea avea bani în portofel ca să cumpere cele trebuincioase pentru un început de drum.
În afară de o jucărie și de o cutie încăpătoare, de tablă, băiatul considera că nu mai este nevoie de nimic, dar era hotărât să nu se supere dacă vor lua și o ciocolată mare, cu câte o alună pentru fiecare zi a călătoriei.
- Ești gata, mama?
Hai, că nu știu ce jucărie să-mi aleg și am nevoie de timp... încercă el s-o convingă să uite să-și mai dea și cu ruj.
Dar ea, ca orice mamă, nu se pierdu cu firea și, după ce-și mai prinse și părul și își luă și rucsacul din cuier, începu să caute cheile...
- Hai, că le-am găsit! răsuflă ușurată.
Deși Mic nu înțelegea de ce este nevoie să încui ușa casei când știi că pleci să găsești și să locuiești toată viața într-un palat.
Când deja, după ce ai coborât și ieșit din bloc, nu mai ești un copil obișnuit, ci unul din povești, cu mamă cu tot.
- Mama, îmi promiți că o să mă asculți la magazin când o să fiu cuminte și o să-ți spun ce jucărie îmi place mie?
- Ca întotdeauna
, răspunse zâmbetul de pe chipul ei.
Dar tu îmi promiți că o să alegi o jucărie pe care să o poți duce singur?
- Da, că eu asta vreau, o jucărie care să fie a mea... și să pot să stau de vorbă cu ea, când tu te duci să-ți cumperi ce-ți trebuie.
Și știi ce mai vreau?
- Știu.
- Ce mai vreau?
- O cutie de tablă, ai uitat? zise ea, privind către copilul ce părea nerăbdător să afle răspunsul.
- Daaaa, o cutie frumoasă și care să nu se îndoaie deloc.
Dar știi pentru ce?
- Aici m-ai prins! Nu am nicio bănuială...
- Am eu o bănuială! răspunse Mic, sigur de el.
Am eu o bănuială că vreau să pun în ea... toate inimile mele de dinozaur
- Ce anume?
- Inimile de dinozaur.
- Ce sunt alea?
- Pietrele mele, mama.
Pe care dinozaurii le-au lăsat pentru noi, ca să ne arate că au existat...
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Radu, Vero, va multumesc mult. Voi ma incurajati mereu. |
|
|
|
Postat
de catre
elia david la data de
2009-06-11 10:44:27 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Elia,
Povestile tale sunt o minune!!! De ce numai copiii au dreptul la povesti asa frumoase?...
Stea.
Si vot.
Si alte 9*.
Inca sub emotia lecturii,
Cu admiratie,
Vero |
|
|
|
Postat
de catre
Veronica Pavel la data de
2009-06-10 20:10:53 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
pentru jucaria pe care plodul o poate duce singur (retin ideea, pentru al meu, care vrea rafturi intregi) si pentru inima de dinozaur, vot si
******** (opt stelute) |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2009-06-10 19:15:28 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23957 |
|
|
Comentarii:
120086 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|