Chioșcul poate fi abandonat din cauză că a trecut sezonul în care era folosit, că i-a trecut vremea sau pentru că întreaga zonă în care se găsește este dezafectată. Vîntul, cu mobilitatea sa de excepție, ia în primire degrabă locurile părăsite. Ele sînt apanajul său și, curios, le cutreieră și, într-un fel, le locuiește. Nu-i de mirare că răsfoiește și gazetele. Ziarul Timpul este însă revelator pentru ceea ce se întîmplă, deși veștile lui au rămas acelea ale unei date fixe ale altei lumi. Acum, încet-încet, în chioșc, se înstăpînește veșnicia ruinării. Vîntul, ca și timpul, curge, trece, e agentul schimbării, al nestatorniciei.
Poanta originalului a fost titlul ziarului. Mai cuminți: (Ioana Dinescu) sec o gazeta veche, (doina b) ziarul.. Libertatea (cu o notă de umor), (doina b) colecția Enigma (care ne introduce în misterul tuturor întîmplărilor), (Doru Emanuel) știrile de ieri, (The Ironman) ziarele serii, (Eugen) titluri de-o schioapa, (Anonim) reclame hazlii.
Ieșind din zona gazetelor și deja metaforic: (Carmen) amintirile, (doina b) caietul cu amintiri, (Karla) petele timpului (poate petalele), (Karla) timpul trecut.
Reîntorși la lucruri reale: (Sorina) frunze veștede, (Karla) frunzele scrise.
Și, în final, cea mai bine găsită: (Ioana Dinescu) linistea clipei. Într-adevăr, în locurile abandonate se așterne o anume liniște a pustietăți și a deșertăciunii, pe care însă vîntul o tot zgîndărește, o zădărăște. Parcă ar vrea să trezească memoria amorțită a clipei.