|
|
|
|
|
|
|
|
|
Trei baietei ii intind mana lui Dumnezeu |
|
|
Text
postat de
Carmen Stanciu |
|
|
Marian, Iulian si Claudiu, trei baietei cu vise mari asteapta alaturi de parintii lor... lumina. Asteapta ca inima cuiva sa se imbuneze intr-atat incat sa nu fie lasati sa ajunga in strada. Forfota pe strazi, prin magazine, in bucatarii, totul pentru a sarbatori invierea Domnului cu o masa imbelsugata. Doar la familia Mihai nu-i nici un semn de sarbatoare. Intr-o camera in care se inghesuie cinci suflete, masa va fi de Pasti doar un obiect de mobilier nefolositor, fara oua rosii, cozonac, pasca, miel sau alte bucate pe care tot romanul le gateste in asteptarea invierii. Abia vor avea ce manca maine...
..................................................
De aproape 10 ani de zile Adriana, mama celor trei baieti isi duce viata prin diferite case, platind chirie. Are 31 de ani, insa soarta i-a dat greutati cat pentru sapte vieti. Familia Mihai mai are o fata de noua ani, insa de la varsta de doi ani se afla in grija statului. in urma cu sapte luni a venit pe lume Ana Maria, dar soarta a continuat sa fie cruda si nu i-a dat micutei acel dar ravnit de toti - sanatate. De cand a vazut lumina zilei, Ana Maria se afla in spital fiind hranita si acum cu „furtunase”, spune mama acesteia, rapusa de durere. In locuinta pe care a incercat sa o transforme in „acasa”, Adriana nu va mai sta mult si asta pentru ca in doua luni, lipsa banilor ii va scoate familia in strada. 320 de lei, atat - sunt bani proveniti din alocatia copiilor, singurul venit al familiei, din care 200 de lei se duc pe tratamentul fetitei de doar sapte luni. Acum au o grija in plus: vor dormi sub cerul liber.
...............................................
Masa de zi cu zi, la cantina Bisericii „Sf Ilie”
De Paste vine Iepurasul, de Paste se mananca oua rosii, cozonac, pasca si miel - sunt lucruri pe care cei trei baieti le stiu dar nu prea inteleg de ce la ei nu vine Pastele. In familia Mihai, de Paste masa este goala. Vor avea cu ce sa-si astampere foamea doar daca vor primi ceva de la cantina din curtea Bisericii „Sf. Ilie” Botosani, de acolo de unde cele cinci guri se hranesc zi de zi. Cand altii se gandesc ce preparate sa mai insire pe masa de Sfintele Paste, sase suflete se gandesc daca maine vor avea ce manca.
Salvatii pe cei ce vor sa salveze vieti!
Cel mai mare dintre baietii familiei Mihai vrea sa devina politist, ca sa-i apere pe oamenii buni de cei rai, spune el. Anul acesta va merge la scoala - alte cheltuieli, alte nevoi. Fiul mijlociu se vrea pompier cand va creste mare iar mezinul se viseaza doctor. Se gandesc ca intr-o zi, cand vor creste mari, prin faptele lor, oamenii nu vor mai plange asa cum mama lor plange mai in fiecare seara. Sunt prea mici sa priceapa „De ce Doamne, Doamne se ascunde dupa nori” dar inteleg ca atunci cand tata le promite ca le va cumpara inghetata maine, a doua zi nu trebuie sa mai ceara nimic pentru ca „tata nu are bani” si a promis doar ca sa-i faca sa uite de pofta de inghetata. Doar mezinul mai varsa lacrimi suparat ca promisiunile tatalui lui nu se adeveresc fara sa stie de ce a fost mintit. „Cei doi, mai mari, inteleg dar cel mai mic are trei ani si sase luni si nu intelege ca nu o sa primeasca inghetata. De multe ori imi venea a plange si ii spuneam sotului: nu le mai promite bomboane, nu le mai promite biscuiti pentru ca ei maine or sa te intrebe iarasi. Cu timpul au incetat sa mai ceara anumite lucruri... au inteles si ei ca nu ne permitem” - spune mama baietilor, suparata ca soarta nu a fost mai buna cu familia ei. Singurele jucarii pe care le au cei trei baieti sunt provenite din mila celor din jur. An de an, asa cum i-a obisnuit Adriana, baietii merg in noaptea de Inviere la Biserica pentru a aduce acasa lumina, chiar daca nu inteleg de ce mama lor trebuie sa bata atata drum cu lumanarea in mana sa faca in casa lumina cand poate foarte simplu „sa aprinda becul” „Eu merg la biserica cu ei, la Inviere, chiar in fiecare an, cu toate ca ei nu stiu de ce mergem cu lumanarea aprinsa acasa. Ma intreaba de ce nu aprind becul. Despre Pasti, ei stiu ca vine Iepurasul, stiu ca atunci se papa cozonac si pasca, oua rosii. De multe ori cred ca stiu mai multe ca mine. Le explicam ca Doamne, Doamne a inviat si s-a dus in cer. Iar ei ma intrebau: „unde s-a ascuns, dupa nori? ca nu se vede”. Eu nu am nevoie de nimic, doar sa aiba ei ceva pe masa de Paste”, ne dezvaluie cu tremur in voce Adriana, temandu-se ca Iepurasul sa nu fie si anul acesta „promisiunea unei inghetate”. Pentru cei care doresc sa ofere din putinul lor si acestei familii, pentru cei care pot intinde o mana de ajutor celor aflati la nevoie, pot intra in contact cu familia Mihai adresandu-se la redactia Evenimentul de Botosani sau la cantina din curtea Bisericii „Sf. Ilie” Botosani. www.evenimentuldebotosani.ro
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23957 |
|
|
Comentarii:
120086 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|