|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cheia |
|
|
Text
postat de
Carmen Stanciu |
|
|
Dumnezeu a inventat visul
pentru a nu se muri devreme
să uiți că îți arde în umeri o cruce
Cel Dintâi te adoarme
învârtind culoare în căușul pleoapei până
nașterea
lumea
tu
sfârșitul
dispar
modelând lumină
un altfel de Început
coboară la picioarele tale
genele
își întind în suflet icoane
verzi
roșii
albastre
uneori roz...
alergând noaptea himere
înverzești călcâie în Grădina Sfântă
fără porți și cer
fără îngeri de pază în lanțuri
să-și atârne mila în cerul gurii
doar tu și închipuite
lumi paralele
unde boala nu doare
ci este un nume de pisică tărcată
tolănită la un soare care
se închide din telecomandă
toate acestea
dar toate
ție îți sunt promise
când Tatăl încuie ușa
și îți lasă cheia sub pernă
la ora când sfinți-și închid oblonul
fruntea îți mestecă o lume de gumă
câteva clipe alergi
fără să ții Rădăcina de mână
................................
dimineața e crudă cu tine
crucea
dezbrăcată de coaste
mai lată decât la ultima răstignire
se cojește de tine odată cu zorii
și îți cresc în talpă cuie
nu-s baterii în telecomandă
coborându-ți ochii prin vene
îți vine greu să crezi că
ziua sufletul vede doar alb-negru
mă întreb de nu suflai în primul om
și-ți rămânea în palme moarte jocul
mai pedepseai lutul încins cu vise?
Ce culoare are cerul pe cealaltă parte? |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Felicitări!
Ai reușit să modelezi din plastilină un poem bun, ce vibrează lumină!
Mult succes în continuare! |
|
|
|
Postat
de catre
Danut Gradinaru la data de
2009-04-16 20:03:53 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Te asteptam VPL (cu ceava frica, trebuie sa recunosc, ca scrierile mele nu te-ar mai putea atrage) dar iata ca ceva te-a readus...
Am modificat si titlul la propunerea Iuliei...poate nu e cel mai potrivit dar pentru asta ma aflu aici. Sunt in cautarea luminii de la capatul tunelului.
Într-adevar, o vorba uzitata sune ca esentele tari stau in sticlutele mici dar acea prietena a ta scriitoare profesionista nu e departe de adevar...acest poem e dintr-o bucata...l-am scris fara sa ridic condeiul de pe hartie (sau mai bine spus fara sa ma indepartez de tastatura) intr-un moment in care am simtit o revolta, o curiozitate pe care voiam sa o impartasesc in scris cu restul lumii...Nu stiu daca m-am facut inteleasa insa nu am scris multe poezii cap coada..altele nu au nici macar torace in care sa-si ascunda versurile schioape (Vasile cunoaște cat de dezordonata pot fi in sentimente pe foi). Oricum ar fi, eu sunt deschisa la sugestii...
Inchei prin a spune ca imi pare rau ca nu am scris mai putin dar abia m-am asezat in umbra unghiei lui Eminescu
In speranta revenirii,
SIC |
|
|
|
Postat
de catre
Carmen Stanciu la data de
2009-04-15 23:33:05 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Iata ca vin pe aceasta pagina, asa cum ti-am promis:
Poemul este fara indoiala un poem bun si impresionant. Iulia are dreptate, titlul nu atrage. Vad ca ai corectat si la "gene", unde ti-a indicat ea, foarte bine.
Mie, poemul mi s-a parut lung. Am o prietena scriitoare profesionista care m-ar certa ca-ti spun asta. Ea zice ca poezia e poezie (are dreptate) si ca poetul o scrie cum o simte. Asa e. Si totusi, uite, ultimul vers spune imens si e numai un rand, intzelegi? Mi se pare ca, la un poem concentrat din pdv al trairii nu trebuie multe cuvinte pentru ca se dilueaza....
Oricum, felicitari si vot, cat despre ultimul vers, acela va ramane cu mine multa vreme.....
VPL. |
|
|
|
Postat
de catre
Veronica Pavel la data de
2009-04-15 22:26:02 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Mutumesc ca te-ai oprit pe pagina mea, Iulia...Mai mult de cat atat iti multumesc ca ma ajuti la slefuirea poemului...am facut modificarile si te mai astept cu drag,
SIC |
|
|
|
Postat
de catre
Carmen Stanciu la data de
2009-04-15 21:01:47 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Acest poem nu a trecut neobservat, Vasile... A fost citit, simtit si apreciat de tine si mie mi-e mai mult decat suficient... Multumesc si ma bucur sa te regasesc din nou pe pagina mea...
SIC |
|
|
|
Postat
de catre
Carmen Stanciu la data de
2009-04-15 20:18:34 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sunt si stelele bune la ceva, le-am vazut si m-am oprit. Titlul nu m-a atras, poate simplu "Plastilina" m-ar fi intrigat...
E bun poemul.
In versul "și pensonul din gene" as renunta la "si pensonul", daca nu tii f mult la forma actuala -eu vad o imagine mai puternica fara el...
- succes, Carmen ! |
|
|
|
Postat
de catre
iulia ralia la data de
2009-04-15 20:15:23 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
nu pot să înțeleg cu un astfel de poem trece neobservat și altele fără pic de conținut au câte 150 de accesări.
felicitări pentru poem, este excepțional, are metaforă, ruperi, neprevăzut, dumnezeire și erezie, imagini și trăiri confuze...dar tocmai aceaste trăiri dau valoare textului. |
|
|
|
Postat
de catre
vasile iftime la data de
2009-04-15 18:13:31 |
|
|