FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
CARICATURĂ
Text postat de Suzana Deac


Păianjenul își țesea plasa cu sârg, ajungând sus la o înălțime considerabilă în colțul camerei când apăruse umbra unei mâini necunoscute. Palma cea neagră a strivit pânza, nimicind drumul de întoarcere. Păianjenul a rămas agățat în aer o vreme nedumerit până l-a amețit singurătatea, dându-și seama într-un târziu, mâna din neant nu e cu el. S-a întors împotriva lui. Nu știe când.
S-a dat peste cap nevoit fiind, și a devenit o floare. Se unduia în vânt când în stânga, când în dreapta, căutând un sprijin clar. Au răsărit zorile și încă mai credea că va găsi un stâlp, un trunchi sau o creangă care o va susține fără condiții. Împotriva singurătății. Dar brusturii și plantele crescute în sălbăticie de care s-a împiedicat , îi doreau sângele, energia, vitalitatea. Floarea cu fostă identitate de păianjen a căzut pe gânduri, ce-i de făcut, și între timp se pierdea în oglinda apei întinsă în fața ei, dar de acolo numai o rățușcă urâtă o privea.
Oare mâine ce haine mai îmbracă? Cu cine se va mai întâlni pe potecile invizibile ale pădurii ? Sau în centrul artificial al orașului ? Cine îl mai oprește ? Cine îl întreabă ? Și ce ? Și de ce ?

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Vasile ai dreptate, plasa ascunde ceva: singuratate, frustrare... dar ce ascunde mana agresiva? Ce poti face impotriva ei? Inafara de o transfigurare?

Carmen, ai intuit corect o stare perpetua, mi-a placut punctul tau de vedere.

Suzana


Suzana
 
Postat de catre Suzana Deac la data de 2009-03-15 05:25:12
         
 
  interesant text, ce ascunde această plasă? tristețe, revoltă, oboseală...
** (din 5)
 
Postat de catre vasile iftime la data de 2009-03-14 22:42:20
         
 
  Bine ai venit Carmen.  
Postat de catre Suzana Deac la data de 2009-03-14 18:22:03
         
 
  Mersi pentru interventie. L-as corecta pe loc, dar am impresia ca am nevoie din nou de avizarea editorilor.  
Postat de catre Suzana Deac la data de 2009-03-14 18:17:35
         
 
  Mi-a placut metoda ta de prezentare a poersonalitatilor schimbate fortat de imprejurari si felul in care singuratatea nu dispare odata cu infatisare - o stare de tristete si singuratate imbracata frumos.
SIC
 
Postat de catre Carmen Stanciu la data de 2009-03-14 17:50:44
         
 
  Interesanta idee. Pe ici-colo, prea multe cuvinte. Iti sugerez taierea surplusului. Iti dau ca exemplu primul tau paragraf eliberat de ce mi s-a parut in plus:

Păianjenul își țesea plasa cu sârg, ajungând la o înălțime considerabilă în colțul camerei când apăruse umbra unei mâini necunoscute. Palma cea neagră a strivit pânza, nimicind drumul de întoarcere. Păianjenul a rămas agățat în aer până l-a amețit singurătatea, dându-și seama ca, mâna din neant nu e cu el. S-a întors împotriva lui. Nu știe când.

Cuvantul lipsa l-am adaugat in italic.

Succes, ai talent.

VPL.


 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-03-14 17:09:44
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23957
Comentarii: 120078
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE