|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
dana stanescu |
|
|
Nu imi mai aduceam aminte nimic
betie a mintii, a luciditatii, cand totul e confuz, mana mea dreapta nu mai e mana mea dreapta, e o tentacula, o prelungire a unui corp si mai strain si mai departat si mai gol de mine
e ca urma asta de mal, de alge, stiu ca intrasem in apa visului, plantele mi se lipeau de coapse si apele ma primeau, reci si adanci, ca bratele unei mame ma invaluiau, atat de acasa simteam totul
e ca atunci cand vrei sa te pierzi si orice punct de reper doare si raneste privirea si ma afund si mai mult si inima bate
tot
mai
in-cet
doar cat sa simta pragul
doar atat cat sa pot sa imi las si aici in colt
semnatura
pe acest tablou neinceput |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Maria, iti multumesc pentru atentia acordata textuletelor mele :) Da, asa e, e trecerea dintre trezie si vis... Ce as putea sa spun? Uneori povestile mele au propria vointa... imi sunt dragi asa cum sunt ele |
|
|
|
Postat
de catre
dana stanescu la data de
2004-05-20 22:17:43 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Totul pare confuz, pare mai mult o stare de transă dincolo de ființă, puțin depărtată de vis. Pentru mine visul apare ca o realitate, aici la tine e cu totul altceva să fie doar trecerea intre trezvie și vis? S-ar putea!
|
|
|
|
Postat
de catre
Maria Prochipiuc la data de
2004-05-20 14:24:51 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|