FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Arunc în patru vânturi
Text postat de Elena Munteanu
Arunc în patru vânturi, sub cerul gri al lumii,
Eternele pustiuri căzute în ninsoare;
Arcuș cerșind viorii, sonată-n tremolare,
În ceruri peste ceruri m-ascund de pânda humii.

Arunc în patru vânturi, de zbucium lung deșarte,
Amare, pustiite, chemând agonic jarul,
Semințele regale nedeslușind hotarul
Ce prinde-n chingi lumina și umbrei o împarte.

Arunc în patru vânturi, descătușate-n hoardă,
Secundele vâltorii, de rostul alb învinse;
Din zodii de cenușă, se ’nalță neatinse,
Foșnind în fructul ultim, tăceri în canonadă.

Arunc în patru vânturi, sub bolta înghețată,
Ecoul altor vremuri, un basm ce-a fost odată...

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Veronica, când ai prieteni, viața nu e așa amară. Mulțumesc!
Cu drag, Elena
 
Postat de catre Elena Munteanu la data de 2009-02-10 12:50:21
         
 
  Tea, din clipe de-ntuneric, s-o izvodi Lumina.
Mulțumiri, cu drag!
Elena
 
Postat de catre Elena Munteanu la data de 2009-02-10 12:49:45
         
 
  Vasile, când scrii în miez de noapte, se-ntâmplă să greșești. M-ai luminat, așa e, dreptate ai avut.
Drag, Elena
 
Postat de catre Elena Munteanu la data de 2009-02-10 12:49:20
         
 
  Adrian, nici zeii nu-s perfecți. De ce am fi noi, oare? )
Primește-mi, dar, salutul și mulțumirea-ntreagă!
Elena
 
Postat de catre Elena Munteanu la data de 2009-02-10 12:48:51
         
 
  Cornel, aroma altor vremuri mai stăruie în noi...
Cu drag, Elena
 
Postat de catre Elena Munteanu la data de 2009-02-10 12:48:08
         
 
  Liviu, doar tu știi să cuprinzi amiaza din cuvinte.
Mulțumiri!
Elena
 
Postat de catre Elena Munteanu la data de 2009-02-10 12:46:20
         
 
  Elena,

Superba POEZIE, te asteptam si pe tine si poezia ta inconfundabila.

*

Cu drag si dor,
Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-02-07 17:13:48
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Hi, Elena! Pacat ca postezi asa de rar....lipseste poezia, lipseste literatura, stam cam demult in suspensia asteptarii...

"Arunc in patru vanturi, de zbucium lung desarte,
Amare, pustiite, chemand agonic jarul,
Semintele regale nedeslusind hotarul
Ce prind in chingi lumina si umbrei o imparte."

e o "furie" a blestemului pe care il arunci asupra lumii ce se "cufunda"(umbra ).....

ori poate e numai o constatare...."ecoul altor vremuri" te trimite in propria-ti neputinta...."un basm ce-a fost odata"

POEZIE!

cu drag,
Calvar*
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2009-02-07 16:28:36
         
 
  o singură observație, repetiția: eternele-eternul în rest un poem bun. vot.  
Postat de catre vasile iftime la data de 2009-02-07 14:34:23
         
 
  frumos scrisă, vibrație inntensă transmisă și celor care s-au aplecat asupra poeziei.

micile imperfecțiuni? hm! cred că ele fac creația și mai interesantă, perfecțiunea pură poate și plictisi, nu?

vă sărut mâna!
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2009-02-07 13:36:58
         
 
  ecoul altor vremuri ce nu vor mai veni

Vot!
 
Postat de catre Bun Tare la data de 2009-02-07 12:21:11
         
 
  Mi-ar fi plăcut mai mult cerul sur al lumii. Iar hoardă și canonadă, după cum și tăceri în canonadă, sunt ușor forțate.

Finalul are nevoie și el de o rimă. Poate

Arunc în patru vânturi, sub bolta înghețată,
Ecoul altor vremuri, un basm ce-a fost odată...


Sigur, bolta înghețată e cam banal. E găsit la repezeală și are doar rolul de a exemplifica ce ar însemna rima la final de poezie.
Căci poezie este.



 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-02-07 11:26:24
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23957
Comentarii: 120078
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE