|
|
|
|
|
|
|
|
|
Zâna Primăverii (Caietul cu povești) |
|
|
Text
postat de
elia david |
|
|
A fost odată o fetiță foarte frumoasă.
Nu știu cu cine semăna de frumoasă ce era.
Numai că această fetiță nu avea bani, cum aveau ceilalți copii.
Fiind primăvară, troturarele erau pline de buchețele cu ghiocei.
Copiii râdeau și se bucurau să-i ducă acasă.
Cu un leu cumpărai un buchețel care era al tău și te făcea fericit.
Așa că bănuții se înmulțeau în buzunarele florăreselor, iar ghioceii se împrăștiau prin oraș.
Doar fetița cea frumoasă ședea rezemată și privea cum florile dragi dispar.
Când mai rămăseseră trei buchețele, un băiat i-a oferit, în sfârșit, o hârtie de-un leu:
- Uite, ca să-ți iei și tu niște flori.
Fetița a întins mâna, dar a tras-o repede înapoi.
Atunci băiatul s-a uitat urât și a plecat mai departe, aruncând banul în buzunar.
O doamnă a deschis poșeta să-i dea și ea niște mărunțiș, dar s-a răzgândit și își cumpără ghioceii pe care se gândea să-i așeze frumos la geam, când o să ajungă acasă.
Mai rămăsese
doar un buchet..
Și fetița cu ochii albaștri, îndreptați către florile înghesuite una în alta, ca o familie mică, învelită într-o singură frunză.
Dacă ar fi fost în brațele ei, le-ar fi spus un secret.
Dar florile fură cumpărate de o fată bucuroasă, convinsă că au așteptat-o să iasă de la școală.
Așa se întâmplă când Zâna Primăverii se ascunde într-o fetiță obișnuită.
Cine nu știe nu îi dăruiește din sufletul lui nici măcar un biet ghiocel.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Amelia si Adrian, va multumesc mult pentru cuvintele frumoase, lasate in dreptul acestei povesti. |
|
|
|
Postat
de catre
elia david la data de
2009-01-31 00:33:02 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
un poem în proză, mustind de sensibilitate și spunând mai mult decât pare a o face la o lecturare grăbită, superficială. m-a înduioșat și m-a făcut să mă cuibăresc în propriu-mi suflet, regăsind pentru o clipă copilul pe care, o, vremea l-a albit!
elia, pentru frumusețea scrierii, am marea rugăminte de a reformula ceea ce ai scris pe cel de al 3-le rând, "...bani ca ceilalți ...". o scăpare, desigur, nimic mai mult! tocmai de aceea, rogu-te, fă-o!
respect! |
|
|
|
Postat
de catre
adrian mihai la data de
2009-01-30 16:07:24 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Mi-am amintit de un cantec pe care-l cantam la cor, cand eram mici. Era vremea serbarilor alora..stiti voi care. Iar noi, pionierii, soimii si utecistii, aia cu voce si zel, cantam din toti plamanii. In spate era sigla ONU, aia cu 33 (treizeci si trei) de careuri si avand pe ea gingasul porumbel. Prietena mea, Mirela, a si plans odata, va jur. Era emotionant. Sa va zic din memorie, atat cat imi amintesc.
Copilaria noatra i-un fulg de nea
Un bob gingas de roua, o randunea
iar noi copiii lumii, vrem pace doar atat
Ca sa traim in tihna pe-acest pamant
Copile esti o stea, lumina-n calea mea
Esti luna pe cer, si sufletul/mister
Copii s ane unim, si pacea s-o cladim
Sub soarele-arzator, si cerul fara nori
Ma sunt copii in lume, dar nu-s ca noi
Au viata mai amara, plina de nevoi
Muncesc chiar pe plantatii, din zori si pana-n seara
Iar viata lor este intr-adevar amara
Incercam literar o comparatie intre epoci?? |
|
|
|
Postat
de catre
Amelia Cojocaru la data de
2009-01-30 15:30:34 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Fetița cu chibrituri alunecând printre anotimpuri sau sezonierele speranțe inabușite în același alb, subtil ales pentru a vindeca strălucirea ochilor unor intruși mari, gri, cu ochi căprui, care vad ghiocei la metrou in februarie. Și sunt fericiți, așa, in mediocritatea lor inteleaptă, in visele lor rigide, in pragmatismul de contopiști care trec blazați pe lânga flori, nu mângaie caței, nu dau cerșetorilor bani, nu au avut vreme de anchete sociale si nici nu au auzit vântul in plopul de vis-a-vis. S-au urcat in mașină, au calcat pe crenguța de mesteacan din fața ușii de la blocul D4 si nu au icnit de durere. Rușine! Ce nevoie au ei de ghiocei? Intr-un birou rece, impersonal, cu mese din fier si fără tablouri, ce sa facem cu floarea? Maria Mirabela si zâna-om desacralizata, re-amenajata printr-un suflet cu ochi albaștri discriminat. In vremea asta micul prinț ne dojenește indiferența de maturi plini de toate cele, mai puțin de empatie si de vise. Ne cere sa ne prostim, sa ne micim, sa avem, apoi, nu suflet de copil, ci caritate, nu lupte crancene-n conștiintă, nu zbucium, nu inalțări si căderi, si nici sa ne târâm in propriul egoism, al propriei mântuiri, ci deschidere, joaca, blandețe. Niște ochi albastri, clari, pot oricand sa ne faca mai buni.
Povești pentru oameni mari |
|
|
|
Postat
de catre
Amelia Cojocaru la data de
2009-01-30 09:47:25 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23957 |
|
|
Comentarii:
120086 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|