FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Natură vie cu furnici
Text postat de Cristi Iordache
Hei, tu!
(fragment)




Pluteam. Câțiva metri în stânga, câțiva în dreapta, , alternam stilurile de înot, uneori cornișele valurilor îmi aminteau cât de sărată era apa, mă pierdeam câte-o oră de fiecare dată, pentru că acolo, între mare și cer, levitam înconjurat de vise. Îmi plăcea să mă aventurez în larg, nu din teribilism, ci din nevoia de-a privi lumea. Toată. Nimeni nu trebuia să fie în spatele meu; eram stăpânul absolut al regatului albastru. Plaja mi-o închipuiam o pânză cubistă și o numisem „natură vie cu furnici”. Altfel, aveam un comportament comun. Când ieșeam din apă, obosit, cu picioarele tremurând, mă aruncam pe prosop și stăteam minute bune până îmi regăseam suflul –de cele mai multe ori adormeam- apoi mă încadram în peisajul colorat, plin de viață.
Luni i-am remarcat prezența pentru prima dată. Amândoi preferam, se pare, același sector.
Stăteam sprijinit în coate, cu bărbia-n palma făcută cornet și o vedeam pe un cearceaf alb, al doilea din fața mea. Nu mi-era bine deloc. Doamna întindea o cremă protectoare și era pe cale să ajungă la sâni, sâni ce de trei zile nu-i văzusem acoperiți. „Se poartă. Aici majoritatea femeilor fac topless!”. Mi-am pus repede ochelarii de soare, am scuturat ușor prosopul, l-am aruncat neglijent pe rogojină și m-am așezat pe el în poziția „lotus”, direcționat cumva oblic, spre o femeie de vreo cincizeci de ani și nepoțelul ei, dar cu ochii ațintiți la „creola” pe care am analizat-o rapid și am observat că-i lucesc fața, brațele și umerii. „N-am pierdut nimic”, mi-am zis, „începe spectacolul”. Cu mișcări dezinvolte, palmele-i plecaseră de lângă zona pubiană pe abdomen înspre sâni, degetele-i pătrundeau carnea crudă, împrăștiind unsoarea. Nu știu de ce-mi venise în minte mecanica fluidelor. Poate pentru că palmele erau o completare firească a formelor în acel perpetuum mobile și nu găseam partea dizlocată de ele. Când mișcările circulare au început să cuprindă zone destul de intime m-am confruntat cu o mare problemă. Chiar dacă ochelarii mi-ascundeau privirea, nu era suficient și, din motive lesne de-nțeles, am fost nevoit să mă așez pe burtă. Am zâmbit puștiului, căruia bunicuța îi îndesa o gogoașă în gură, gest ce pe la amiază m-a costat două castele de nisip și-o conversație pe tema bunelor maniere, dar atunci, în schimbul de semne drăgăstoase, eram bucuros că mă detașasem de imaginea tulburătoare și reușisem să mă-ntorc la „fata de la Rio”, studiindu-i mimica și trăsăturile.
Un vânzător ambulant striga cât îl țineau rărunchii: „E fierbinte și cu sare/porumbelul de la mare/haide nu mai sta pe gânduri/cum stă soacră-mea-ntre scânduri!”. În spatele fetei, trei tineri jucau volei, iar mingea se rostogolea cu viteză, aproape s-o lovească. Copiii din preajmă se manifestau zgomotos. Toate acestea n-o clinteau. „Se stăpânește cu ușurință, are personalitate”, constatam motivat de împrejurări. Aș fi crezut că este de fier dacă nu m-ar fi contrazis ridurile și privirea spre niciunde. Mereu încruntată, cu gura într-o continuă alertă plimbându-și limba pe sub buzele senzuale, emana un farmec irezistibil. Mișcările erau ferme. Fie că-și aprindea o țigară sau ducea la gură sticla de suc, fie că se rotea în căutarea soarelui, făcea totul cu naturalețe, nimic în plus, nimic pentru ceilalți. Judecând după vestimentație și accesorii, trăda o situație materială mai degrabă modestă. Această impresie, alături de ridurile ce-i străjuiau ochii triști, îmi umbriseră atracția fizică, astfel încât priveam absent cum își întindea loțiunea pe interiorul coapselor deschise-n unghi drept, parcă țintindu-mă cu singurul petic textil ce-o acoperea. Oare de ce nu mi se părea că am pierdut ceva? După trei zile, femeia asta era pe cale să devină mai mult decât o prezență exotică, dominându-mi „natura vie cu furnici”.
Ultima secvență vizualizată din spatele ochelarilor de soare a fost cu un tânăr ce își lăsase amprentele tălpilor la marginea cearceafului ei, fugind după mingea scăpată de sub control. Am urmărit cum bricheta ce alunecase în adâncitura din nisip, era acoperită de particule fine, curgând ca-ntr-o clepsidră. M-am întors, mi-am aprins o țigară și-am început să trag puternic fumul în piept.
Măsuram regatul albastru și, retras în imaginar, încoronasem deja regina alături de care aveam să zbor în fruntea mulțimii de pescăruși și să înot în mijlocul căluților de mare. Visam când i-am auzit pentru prima dată vocea. „Brazilianca” era la câțiva centimetri de mine, arătându-mi țigara.
- Bună! Pot s-aprind?
- Da, da, am îngăimat cu trac și destul de stins, apoi i-am întins, tremurând vizibil, bricheta.
- Mulțumesc, „hei, tu, domnule”, îmi spune zâmbind complice, moment în care preludiul emotiv nu-mi mai era de niciun ajutor.
Inima îmi bătea să-mi spargă pieptul, oamenii parcă mă sufocau învârtindu-se-n jurul meu, urechile-mi țiuiau, eram la un pas de-a mă prăbuși. Creierul mi-era invadat de amintiri, ca o rolă de film derulată fulgerător.

„De ce nu-mi spui pe nume?”. „Nu se cade”. De-atunci o tachinam mereu cu sintagma „hei, tu, domnule”, până când și ea începuse să uzeze de acest apelativ, desigur în glumă. „Hei, tu, domnule”, „hei, tu, domnule”, îmi spărgea timpanele. Gălbejita mea dragă, metamorfozată într-o stea hollywoodiană. Ce s-a întâmplat cu ea? E-adevărat, trecuseră șapte ani.

Cred că eram alb ca varul și, mai mult din instinct, am tras-o ușor de mână făcându-i loc pe prosop, apoi am bolborosit:
- Mmmaica Andreea?
- Oarecum. Andreea fără anteriu*.



* anteriu - dulama, veștmânt monahal

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Votul și cuvintele frumoase mă obligă.

Proza o scriu lejer în fotoliu, Vero, dar de-acolo și până la publicare, mă obosește controlul ei, corectura, filtrarea.
Sper să-mi atrag instrumentele unei construcții curate.
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2009-01-10 07:19:54
         
 
  Cristi,

Am vazut textul tau de cand a aparut, dar n-am avut timp sa il citesc, abia acuma l-am parcurs. Mi s-a parut bine scris. Te felicit si, chiar daca ai avut un mic ajutor, sunt sigura ca poti scrie si singur o proza foarte buna.

Au fost cateva cuvinte/expresii de care m-am poticnit in text si tocmai vroiam sa ti le mentionez, dar, citind comul Ginei am vazut ca ti le spusese ea deja, erau aceleasi.

Felicitari si vot!

La Multi Ani si multa inspiratie pentru 2009!

VPL.
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-01-07 19:01:30
         
 
  m-am supărat rău, da' rău
și-am dezlegat câinii! ;)

sunt bucuros că ai citit fragmentul
părerea ta contează
voi verifica de-o mie de ori înainte de postare

mulțumesc pentru obiectivitate
mai valoroasă decât "dulcegăriile"
să-mi spui dacă te-am înjurat!:))

curând

 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2009-01-07 05:00:47
         
 
  salut debutul tau in proza, Cristian-M... in gand doar pastrez unele obiectii - chestii mici, insa cu efect.

ex:

'fugind după mingea scăpată de sub control.'

'- Da, da, am îngăimat cu trac și destul de stins,'

'Cu mișcări dezinvolte...'


ma refer la acele 'atat de comune si uzitate cuvinte'. am adus cateva exemple. mai ai in text altele.

aici ai o erata:

'Nu mi-era bine deloc.' - o sa o gasesti tu.


'- Da, da, am îngăimat cu trac și destul de stins, apoi i-am întins, tremurând vizibil, bricheta.'


in propozitia de mai sus ai asa:

ingaimat/ trac/ stins/ tremurand vizibil/... toate relationate (exista in romaneste, nu?) afirmatiei: 'Da'

eu spun:Nuuuu!

insa... al meu 'gir' tie!... o sa ma 'injuri' si o sa stiu!...

p.s cele maruntisuri, cum in viata asa si in scriere trebuiesc inlaturate...


mai vb. Cristi-M.

La multi ani!

regards,

goia





 
Postat de catre nula nada la data de 2009-01-06 23:47:46
         
 
  Bine te-am regăsit, Carmen!
De data asta cât timp mă voi bucura de prezența ta?
De bine!
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2009-01-06 19:05:22
         
 
  Iulia,
dacă nu vorbeam între timp, ți-aș fi răspuns că nu înțeleg.
Nu-mi rămâne, așadar, decât să-ți mulțumesc pentru citire.
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2009-01-06 18:53:58
         
 
  Bun, Cristi! Tine-o tot asa! La multi ani! :)  
Postat de catre Carmen Anghelina la data de 2009-01-06 16:45:56
         
 
  draga Cris,

nu a fost deloc bravura comul pe textul Sperantei Vasiliu. pur si simplu m-a deranjat foarte tare faptul ca s-a demontat tocmai ce mie imi placuse cel mai mult si m-am simtit datoare sa imi exprim punctul de vedere. nu vad nicio problema in a fi transanta, dar nici in a imi cere public iertare, daca atitudinea mea a deranjat pe cineva, mai ales pe tine. o fac aici, nu imi poti reprosa ca tin la o imagine care chiar este foarte voalata.

cum am mai spus, am ramas placut impresionata de textul tau, e foarte reusit.

sper sa ramanem prieteni si sa ma intelegi.
 
Postat de catre Iulia Elize la data de 2009-01-06 09:57:33
         
 
  Mulțumesc, George că ai avut răbdare să ma citești.
De bine.
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2009-01-05 20:50:16
         
 
  un semn că am trecut pe aici,cristi și...un vot
george ioniță
 
Postat de catre George Ionita la data de 2009-01-05 19:21:31
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  mersi, Black.  
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2009-01-05 14:15:35
         
 
  Dimi Nomad, multe mai ști!

Mersi.

La mulți ani!
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2009-01-05 12:44:20
         
 
  oho. bravo.  
Postat de catre Label Black la data de 2009-01-05 12:27:58
         
 
  Impozant...
si e doar un fragment, inteleg.

Trei stele de la mine ;), ca voturile s-au dat

Succes la proiect!

*
 
Postat de catre definitiv retras la data de 2009-01-05 10:23:33
         
 
  binisor inseamna ca te voi mai citii chiar esti bun
La multi ani tie si celor dragi!!
 
Postat de catre I BG la data de 2009-01-05 04:46:03
         
 
  mai mi-ai spus :))

La mulți ani, Ecsi!

credeam că doar eu bântui pe-aci!
de bine
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2009-01-05 04:38:02
         
 
  Mirela,
din cauză de emoții :)

cică
Iosefini bla, bla, bla...simțiți un deget...? Ia uitați degetili!!!

păi dar!
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2009-01-05 04:35:40
         
 
  Notre respect,

Scrii binisor...

ECSINTESCU vIRTUAL
 
Postat de catre I BG la data de 2009-01-05 04:33:16
         
 
  Adevărat, Adrian! Nu am publicat.

Mersi de vorbe și vot

prilej să-ți pot spune
An bun!
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2009-01-05 04:08:12
         
 
  Radu Ștefănescu, țin să precizez că fără ajutor, nu postam acest fragment.
Cine l-a filtrat, nu frecventează pagina albastră, dar îi mulțumesc și-aici. Așadar, mă bucur că ți-a plăcut, dar nu este meritul meu total.
De bine!
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2009-01-05 02:56:34
         
 
  Dau si eu un vot, dupa ce corectezi "degetele-i pătrundea":)


Cu prietenie,
Euridice
 
Postat de catre Mirela Lungu la data de 2009-01-05 00:31:17
         
 
  ...E prima dată când te citesc în proză, și am rămas plăcut surprins. Mici redundanțe, dar un text reușit. Vot.  
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-01-04 20:57:35
         
 
  Mi-a placut. Ai stil. Ce-ar fi sa postezi si alte fragmente? Te-as citi cu reala placere.


vot
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2009-01-04 20:35:25
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23952
Comentarii: 120073
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE