|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Rodica Elena Lupu |
|
|
Într-un ziar din þara noastrã, poetul C. P., atacã vehement cartea scrisã de P.ª., în urma unei cãlãtorii pe muntele unde s-a oprit pentru un scurt popas Maica Domnului, însoþitã de sfântul Ioan, în drumul spre Efes, fugind de prigonitorii care-i rãstigniserã Fiul. Stilul colþos dovedeºte cã autorul scurtului pamflet a crescut cu mãrãcini pe pragul casei ºi cu câini lãsaþi flãmânzi ca sã rupã carnea de pe om, prieten sau duºman.
Poetul avea mulþi prieteni ºi unul chiar i-a adus laude cu fiecare carte bunã, însã atunci când îi cade negura pe ochi, când i se pune pata pe cineva, se schimbã în ºarpe de dudãu. A fost vreme îndelungatã prieten bun ºi cu pelerinul la Muntele Athos, dar, într-o zi, nu prea ºtiu de ce, i-a sãrit þandãra, a sãrit ºi el doi coþi de la pãmânt, a proptit flinta în umãr ºi a început sã tragã cu arnãuþii (nu haiduceºte!) în P.ª. Pânã aici mai cã l-aº înþelege, întrucât prietenii sunt primii cãlãi ai duioaselor noastre aºteptãri ºi, vorbã culeasã dintr-un film american de duzinã, nu primim mereu ce meritãm.
Decepþia intervine în clipa când C.P. supratitreazã batjocoritor: Un fost ospãtar, azi prosper om de afaceri, a scris o carte de teologie.
Numai din constrângerile prieteniei, cel care i-a adus laude mereu s-a oprit sã-l întrebe: ce spui Franþ? Un fost chelner n-are voie sã scrie cãrþi? ªi apoi, ºtii foarte bine cã P.ª. a absolvit o facultate, vorbeºte fluent douã limbi strãine ºi e stãpân pe multe izvoare ale culturii. Dar ura nestãpânitã te coboarã în frivolitate. ªi, drept urmare, Poetul, adicã visãtorul incorigibil, se schimbã în om lipsit de eticã. Sã ne lãmurim: sunt în lumea asta scriitori mult mai mari decât noi doi la un loc care n-au absolvit nici o facultate ºi au dãruit omenirii capodopere. Dintre ai noºtri îi amintesc numai pe Ion Creagã ºi Panait Istrati. Pune capul în pãmânt ºi ascultã mai departe: aproape cã nu existã scriitor american de geniu care sã nu fi practicat, la tinereþe, cele mai umile meserii, începând cu uriaºul Walt Whitman ºi isprãvind cu Wiliam Faulkner. Cel din urmã laureat al Premiului Nobel pentru literaturã, declara, într-un interviu rãmas celebru, cã perioada cea mai fericitã pentru scrisul lui a fost aceea când slujea ca servitor la un bordel. Muncea puþin, era respectat ºi corect plãtit ºi avea timp de scris cu duiumul. De la ruºi i-aº aminti pe Maxim Gorki ºi Esenin. Dacã nu-þi ajunge mai pot înºira încã vreo douãzeci de nume de mare rãsunet. Dar, ºtii C., tu eºti ulcerat de-o urã ce descumpãneºte. Iar asta-i boalã româneascã strãveche ºi blestematã. Romancierul Corneliu Leu scrie undeva cã în oraºul lui natal, Medgidia, notarul care funcþiona înainte de cel de-al doilea rãzboi mondial refuza sã-l citeascã pe Mihail Sadoveanu din douã motive: 1. el era titrat ºi Sadoveanu nu; 2. auzise el, notarul, cã pe Sadoveanu îl nãscuse maicã-sa într-o cãruþã ºi nu la maternitate. P. ª., zici tu, a fost chelner. ªi?! Brâncuºi, cât a stat la Craiova, a slujit, iartã-mi obrãznicia ca bãiat de prãvãlie. Brav oltean ce te afli ar trebui sã te umpli de cuminþenia pãmântului ºi sã nu arunci vorbe urâte împotriva nici unei meserii.
Întinzând coarda prosteºte, fiindcã pânã aici m-a împins ura ta zãnaticã împotriva unui om cu care ai fost bun prieten ºi a unei cãrþi care mie ºi nu numai mie mi-a mângîiat inima, te întreb: tu, un fost analfabet, cãci asta ai fost pânã la ºapte ani, când te-au dat ai tãi la ºcoalã, cum îndrãzneºti sã scrii versuri? Ce idee nebunã! vei spune. Da, nebunã, la fel de nebunã ca ºi diatriba ta. Vezi, ºi ne mai miram amândoi, de curând, cã scriitorii români nu mai ocupã ºi dominã imaginaþia publicului contemporan. Cu adâncã pãrere de rãu, prietenul tãu.
Nu e obligatoriu sã ne iubim, dar e obligatoriu sã ne stimãm. Ca oameni, noi putem sã ne detestãm cordial, uneori se întâmplã. Dar atunci când rãmânem singuri, la masa de scris, valoarea celuilalt sunã ca o alarmã ºi lupta necesarã începe…
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Inspiraþia ºi aici mã refer la entuziasmul creator, - la noi cei care scriem - un gând, o idee apãrutã spontan este naturã ºi adevãr Un creier în care mijeºte o idee, iatã culmea.Îngrãmãdirile de piatrã ºi cãrãmidã fac zadarnice sforþãri. Ce edificiu egaleazã o gândire? Keops este mai mic decât Homer, Coloseumul este mai prejos decât Juvenal. Nici o construcþie de ciment, de fier, de stâncã, de var, nu preþuieºte cât inspiraþia.
Aºa este Sorin, noi scriem pentru cã ne place ºi trebuie sã dedicãm gândirea noastrã dezvoltãrii continue a înfrãþirii umane.
ªi atunci, dã-mi voie sã repet în numele meu ºi al tãu: nu e obligatoriu sã ne iubim, dar e obligatoriu sã ne stimãm.
|
|
|
|
Postat
de catre
Rodica Elena Lupu la data de
2006-01-05 10:01:53 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Ar trebui sa citeasca toti acest articol, poate astfel se vor trezi si altii din culcusul cald de autor ce a publicat o carte, poate doua. Curios cat de usor uitam de unde am pornit. Si apoi, astazi nici nu-i nevoie de talent pentru a scoate o carte - e nevoie in principal de bani. Si iar ajungem la morala dintr-un alt text de-al tau, Elena: traiasca banul! Doar el conteaza...
Asadar, Nu e obligatoriu sã ne iubim, dar e obligatoriu sã ne stimãm.
Frumoasa pilda. Multumim de articol, Elena. |
|
|
|
Postat
de catre
Sorin Teodoriu la data de
2006-01-05 09:11:29 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23957 |
|
|
Comentarii:
120078 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|