PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Sub pulpana ideologiei de doi bani jumate Text postat de Corneliu Traian Atanasiu Vulgul s-a bucurat totdeauna de ideologiile populiste. A avut instinctul viguros al oploşirii neajutorării sale patente sub pulpana generoasă a ideologiilor ce-l linguşesc. A simţit că metehnele sale sînt trecute cu vederea sau declarate virtuţi de către şarlatanii ce produc ideologie de consum. S-a simţit în siguranţă pentru că incapacitatea sa de a se schimba, de a evolua, de a avea proiecte în legătură cu persoana sa sau măcar minime aspiraţii de ameliorare este tolerată voios. Iar frustrarea şi resentimentele sale abil asmuţite către alţii. El este doar o victimă care trebuie să ceară daune în piaţa publică, să-şi clameze candoarea şi să înfiereze duşmanul. La adresa de mai jos: http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_consacrat=163 găsiţi o savuroasă povestire a lui Mihail Zoşcenko. Este vorba de un autor rus, devenit ulterior, fără voie şi elan muncitoresc, sovietic, care a scris mici povestiri satirice în perioada începutului comunismului glorios în marea ţară de la răsărit. Asta s-a întîmplat într-o mică perioadă de început, cam pînă în anii ’30, apoi regimul s-a înăsprit şi denigratorii poporului, declaraţi ritos „duşmani”, au fost reeducaţi, cînd n-au fost exterminaţi de-a dreptul, în celebrul Gulag. Nu sînt sigur că Zoşcenko nu şi-a făcut stagiul de rigoare în universitatea penitenciară a lagărului comunist. Povestirea amintită se numeşte Hainele de lucru şi a fost publicată la noi în volumul Galoşul de Mihai Zoşcenko, Editura Tineretului, 1967. Eroul ei, Vasea Konopatov, ştie că este clasa muncitoare şi trebuie să lupte cu burjuii. Şi asta i se întîmplă regulat cînd i se urcă aburii alcoolului la tărtăcuţă. Pentru că, nu-i aşa, bea “serios”, muncitoreşte, cu convingere. E dreptul şi libertatea sa existenţială. Dar, oţ, a învăţat să-şi travestească darul beţiei în gesticulaţie ideologică. Iată ce spune autorul servindu-ne o mostră clasică de ipocrizie ideologică: “Uite c-am văzut-o şi pe-asta, măi fraţilor! Auzi dumneata, nu mai poate muncitorul să intre într-un restaurant; nu-l lasă ăia. Se uită chiorîş la haine. Cică-s prea murdare şi nu cadrează...” Vasea vrea să intre într-un local şi e scos afară pe brînci. Cu simţul său infailibil el presimte “nedreptatea”: “cum a intrat pe uşă, cum a simţit că ceva nu era-n regulă; prea se uita urît portarul la costumaşul lui. Costumaşul, deh, prăpădit rău; ce vrei, haine de lucru, un fel de salopetă.” Şi, cum se vede, cu abilitate şi viclenie se dă după deştiul ideologiei care se îndreaptă acuzator către împilatori. Drept care nu se sfieşte să-şi răcnească nemulţumirea sacră în faţa cerberului-portar care nu-l lasă să intre: “- Ce te chiorăşti aşa la mine? Nu ţi-o fi plăcînd costumaşul? Te-oi fi obişnuit cu plastroanele?” “- A-a! Nu lăsaţi pe un muncitor să intre în restaurant? Nu vă place costumul?” “- Da – zice – e adevărat, cetăţeni, n-am plastron la cămaşă şi nu mi se bălăngănesc cravatele la gît... Şi, poate nu m-am mai spălat pe gît de trei luni – zice. Dar poate că eu – zice – muncesc şi n-am vreme să tot schimb încolo şi-ncoace costumaşele.” Jegul şi comportamentul rudimentar şi turbulent capătă alura de demnitate de clasă vexată în public, aşa cum comentează autorul: “Ce mai, tărăboi mare! Vezi bine, era încălcată ideologia.” Cînd e săltat, totuşi, cu chiu cu vai, de miliţie şi dus la zdup, continuă să vocifereze revanşard, ca un vajnic tribun al plebei înşelate în speranţele ei sacre: „- Fraţilor – ţipă – ce-i asta? Păi dacă şi miliţia dă mîna cu patronul şi azvîrle-n stradă un om pe motiv de haine, mai bine – zice – mă duc la burjuii din America decît să-ndur una ca asta!” După o noapte petrecută în beci află însă de la şeful miliţiei cu stupoare şi nu-i vine să creadă: „- Nu mai umbla degeaba, tovarăşe. La noi aşa e regula – zice – persoanele-n stare de ebrietate nu sînt admise în restaurante. Şi dumneata ai mai şi vărsat pe scară.” Ideologiile populiste sînt extrem de diversificate. Ele exaltă o anume conştiinţă narcisiacă de grup, închid ochii la infirmităţile şi cusururile comune, dau de înţeles că ele pot deveni blazon şi asmut pe cei slabi de înger să se confrunte cu duşmanul. Dacă eşti „român verde” trebuie să te dai la ungur, dacă eşti boem să vezi în jur doar sclifosiţi şi snobi. Toată chestia este însă că ele sînt doar un fel de dispensă oferită zurbagiilor de a voma pe scară. Boemul, bunăoară, poate fi un om de treabă. Cînd însă începe să aibă conştiinţa ideologică a misiunii sale, iese în stradă şi se exhibă combativ, agitînd stindardul revendicărilor, expunîndu-şi milog cioturile imaginare ale leziunilor închipuite şi victimizîndu-se, devine ridicol. Iar cînd trece la parade homosexuale – de-a dreptul greţos. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Am citit ''Galosul'' dar iarmarocul multicolor al personajelor lui Ilf si Petrov mi s-a parut mai savuros. Le-as reciti oricand, daca as mai avea timp. *   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2008-07-20 14:46:13	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23957 Comentarii: 120078 Useri: 1426
ADMINISTRARE