FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
CHESTIONARUL LUI LATUNSKI
Text postat de latunski criticul

Criticul Latunski este gaspadin serios și nu cum insinuează unii Aloizi Mogarîci că ar fi șomer. Ori cum crede Margareta, care stă în cumpănă pe coada de mătură și nu știe cum să rămână și mai descumpănită. O fi avînd el nume de muscal, dar să nu uitați, bre valahilor, că muscalii au venit peste voi de treizecișidouă de ori în trei secole, iar voi ați mers peste ei doar o dată și atunci numai până la Cotul Donului. Unde ați și rămas. Cei care s-au reîntors (puțini) au făcut autostopul (ia-mă și pe mine nene tanchistule, că sînt mai îndoctrinat decât tine!).
În concluzie, criticul Latunski este reprezentantul autorității autoritare în materie de critică. El este împuternicit de împărăție și de soviete să pună întrebări incomode. Are voie de la banul Manta să propună și chestionare.
Iată că, de ceva vreme, patronul saitului vă amenință cu apariția unei reviste. Criticul Latunski trăiește cu speranța că amenințarea se va concretiza. Cândva... El crede că acea revistă va mirosi a hârtie proaspătă și nu a praf depus pe ventilatorul procesorului. Criticul Latunski se întreabă ce profil va avea revista, ținând cont de:
- deplasarea universului europeic spre roșul felinar al glumițelor cu tentă scatologică și aluziv-sexuală;
- achitarea rapidă, integrală și cu dobîndă a polițelor, atunci când mâncărimea critică devine insuportabilă;
- fenomenul dominant al reluării unor inepții în veșnicul registru parodic, pastișant?

Latunski nu crede că veți răspunde întrebărilor din chestionar. Mujicii saitului vor săpa în continuare ogorul lor sărac, mijlocașii își vor contabiliza voturile anonime (zi săru’ mâna la tanti pentru stea!), fericiți că nu-i tulbură stăpânirea, chiaburii și ciocoii vor sări la beregata lui iar ..telectualii vor răspunde cu eseuri savante, demne de elitistmul afișat. Aștept și reacția arendașilor. Să combatem mai cu elan „pilatismul”! Numai împreună vom reuși!

Chestionarul lui Latunski

1. Meriți să te regăsești în paginile revistei europeice?

2. Indică 3(trei) producții literare care te-ar reprezenta onorabil.

3. Numește 3(trei) postatori care ar merita să stea alături de tine.

4. Recomandă 1-3 titluri valoroase, pentru fiecare dintre ei.

5. Enumeră 3(trei) texte extrem de slabe, specifică autorii.

6. Desemnează un comentator pertinent care activează pe sait

7. Arată cu degetul un comentator destructor, rău intenționat și egoist.

8. Consideri că cei care s-au retras de pe sait (ex. Ioan Peia, Vasile Munteanu, C.T. Atanasiu, Adelina Ionesu etc) ar fi meritat să apară în paginile revistei?

9. Crezi că revista va fi citită și de cei care nu activează pe saitul Europeea?

10. Și o ultimă întrebare, la care nu vei putea răspunde, pentru că n-ai știut, nu știi și nu vei ști niciodată: În fond și la urma urmei, ce te determină să scrii, gaspadin?

Notă: Acest text este plagiat parțial din jurnalul de război al nepoatei mele, Katiușa. Ce a fost șoferiță pe camionul care transporta katiușe. A murit eroic în fața „porților albastre ale orașului”.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Liviu pozitia mea e ca imi place pozitia ta. ;)))

Si daca as vrea, e rau ca as vrea? :) Toti am vrea.

Desi ma provoci, jur cu o mana pe fustita si cu una pe bundita ca nu ma ating never de un fir de par din capu' tau. Cade el si fara ajutor. ;)))

Multam de antrenamentul de dupa-amiaza :) prinde bine.
 
Postat de catre . Fiinta la data de 2008-07-07 16:06:19
         
 
  Tu ai vrea să fie firul Adrianei. Nu e. A ei e doar poziția! :))

Crezi că dacă aveam firul cela, mai rătăceam pe aici? Eram prin edituri! Mă făcea ecsi ISBN-ist! :)))

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2008-07-07 15:32:36
         
 
  Liviu, bag de seama ca ma iei peste picior. Vezi ca s-ar putea sa-mi placa pozitia! :)))
Nu stii niciodata ce are un om in cap. Un singur fir, dar daca e al Ariadnei, e suficient. :)

 
Postat de catre . Fiinta la data de 2008-07-07 15:15:59
         
 
  Adriana, pe Bordașul nu-l ia nimeni în doi peri! Și asta nu pen' că ar avea un singur fir, pe care-l poartă vîlvoi! :))

Latunski, tocmai te acuzasem de umor. Scuze...

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2008-07-07 11:37:04
         
 
  1. Orice ar insemna asta, daca ma aflu inca aici, Merit Doamne.

2. Sunt avocat, ma reprezint singura, si inca destul de onorabil.

3. La grea incercare ma pui. Trei impostori care ar merita sa stea alaturi de mine ar fi: Genuneanu, care imi va da tot timpul o indeletnicire cu corectatul, si e oarecum familiarizat cu dracii mei, Radu cel frumos drept pedeapsa ca ii da stele numai lu Genu cand e evident cat il inspir si cat succes ii aduc io. Si bineinteles l-as lua pe Bordasul, dar numai in doi peri ;)))

4. Cateva titluri valoroase pentru ei- pt Genuneanu: "zmeu" "drac" "han"
Pentru Radu; "cel Frumos", "Poet"si "asteroid"
Pentru 'Bordasul- conteaza toate titlurile de noblete cu care il gratuleaza Vasilica in gandurile ei cele mai ascunse ;)))

5. Enumera trei texte extrem de slabe si numeste autorii : aici sunt numai scriitori de elita, pe prieteni nu pot sa-i fac de ras, pe dusmani trebuie sa-i respect, deci nu pot sa zic de rau de ei, eu nu vreau sa ma laud singura, ii las pe altii... ;))) Speranta mea e tot sarmana Vasilica, ea fiind o specie aparte. Dupa ce scapa de ficati si de inima si nu mai ramase niciun pic de carne in ultimul poem, se poate considera ca autoarea a adoptat un stil marcat de regim vegetarian, ceea ce logic o face sa se incadreze la categoria poeme pana.

6.Pe-al pertinent, fiind numit deja, nu-l mai repet. Pentru originalitate iti numesc unul impertinent-ecSi :)

7.N-ai specificat cu care deget sa arat. Si daca trebuie sa arat fics sau inspre ecsi.;)))

8.Depinde cat au rezistat torturii lui exI :)

9.Pai daca ar citi-o numai cei care activeaza....
ar ajunge la vreo 25 de cititori. Daca ne punem intrebarea cinica: "Chiar si acestia, cat mai pot activa? ", ar trebui sa va puneti serios sperantele si in alti cititori.


10. Ultima intrebare e in mod evident discriminatorie!!! :)))
p.s.
A i se reduce din onorariu.
 
Postat de catre . Fiinta la data de 2008-07-05 20:35:57
         
 
  1. nu
2. alea cu ""arbitraj. miza - curatarea site-ului""
3. Lory Cristea . si prietenii mei dragi si talentati, pt balans. si Dumitru Cioaca. si, neaparat, Atropa Belladona. sunt nedrept :)
4. Lory: „Măști la bâlciul zilnic”; Dumitru Cioaca: ""P.S. 2""; Atropa: nu-mi mai amintesc cum se intitula, dar daca vrei redau versurile :) :

Când plouă tu în cot mă doare
Și-n umeri tu și-n glezne tu,
Mă piș pe barca de salvare,
Pe net înot cu degetu’!

Da’ ce telenovelă nouă,
Ce sexi buze zahăr tos!
-Faci hepatită de la ouă,
Crăpa-ți-ar ochii de burtos!

I-auzi, cutremur în Sri Lanka
Și plouă mult la deal și șes!
Se-aude-n țevi un tranca-tranca,
Trei muște s-au căcat pe-un fes!

-Te-am prins în mă-ta, târâtură,
Da’ ce credeai, nu-s vigilent?!
Azi importăm aparatură
Din neoliticul recent.

Curentul Humboldt oase rupe,
Ma doare tu-n anatomii
Și cui nu-i place, să mă pupe
In fix curenții…douămii.

5. ""Poem indragostit de noi"" (Adrian Paunescu), ""Sunt un zugrav stangaci de stari sublime"" (Adrian Paunescu); ""Romanca marca inregistrata"" (desigur Adrian Paunescu)

(mi se pare ca era lory cristea :D)

[sunt nedrept :)]

6. eu :)

7. nu arat cu degetul ca dupa aia ma oblig sa mi-l tai

8. nu. doar ecsi :P

9. depinde unde se vinde

10. te-ai prins! :)
 
Postat de catre daniel d marin la data de 2008-07-04 22:50:48
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  1. Meriți să te regăsești în paginile revistei europeice?
Nu mă interesează să apar în vreo revistă literară.

2. Indică 3(trei) producții literare care te-ar reprezenta onorabil.
Nu am nicio poezie de care să fiu cu adevărat mulțumit.

3. Numește 3(trei) postatori care ar merita să stea alături de tine.
Radu Ștefănescu, Casandra Adam, Elia David.

4. Recomandă 1-3 titluri valoroase, pentru fiecare dintre ei.

Casandra Adam: Glaciațiune, Să nu mă-ntrebi, Jumătatea mea roșie
Elia David: Poeme într-un vers, Poemele cu întrebări de copii.
Radu Ștefănescu: Odaie cu ingeri, In urbea mea cu veștede cupole, Când încercam buricul lumii

5. Enumeră 3(trei) texte extrem de slabe, specifică autorii.
Geografie incertă, Reportaj într-un vis de celuloid, Elegie, de Gheorghe Recheșan

6. Desemnează un comentator pertinent care activează pe sait.
Radu Ștefănescu, cel care știe să critice constructiv la maxim o poezie (atunci când vrea).

7. Arată cu degetul un comentator destructor, rău intenționat și egoist.
Gheorghe Recheșan.

8. Consideri că cei care s-au retras de pe sait (ex. Ioan Peia, Vasile Munteanu, C.T. Atanasiu, Adelina Ionescu etc) ar fi meritat să apară în paginile revistei?
Da. Sunt autori valoroși, care ar face cinste oricărei reviste literare ce promovează poezia cu rimă și ritm.

9. Crezi că revista va fi citită și de cei care nu activează pe saitul Europeea?
Nu văd de ce ar da bani pe revistă cei care au pe site poeziile pe gratis! Iar cei din afară nu au bani și timp pentru a citi reviste literare. Le ajung știrile și reclamele și filmele de la televizor pentru a-și hrăni afectele. Dovada o fac restul revistelor literare, ce zac în chioșcuri până la fatalul retur.

10. Și o ultimă întrebare, la care nu vei putea răspunde, pentru că n-ai știut, nu știi și nu vei ști niciodată: În fond și la urma urmei, ce te determină să scrii, gaspadin?
Din plictiseală… Dacă oricum nu are rost, atunci de ce nu?
 
Postat de catre Doru Lubov la data de 2008-07-04 22:47:42
         
 
  E vreun barem de timp pentru completarea ucazului? Că atunci vreau să ni se pună la dispoziție un ceas balșoi, marca Pobeda, fixat pe fusul orar al Erevanului!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2008-07-04 21:26:50
         
 
  Ce treaba avem noi cu raportul batailor dintre muscali si romani?
Ne situam aici pe pozitii de forta,domnule critic?
 
Postat de catre Bun Tare la data de 2008-07-04 20:38:17
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23957
Comentarii: 120078
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE