PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Noncopilărie şi maturitate postmortem Text postat de Ritta Cleopatra Coman Noncopilărie şi maturitate postmortem Lupu Petrovan, Noncopilărie şi maturitate postmortem, volum de memorii, Editura Grinta(Tel 0264592777), 197 pagini. În general nu mă las impresionată uşor şi cred, alcătuind profilul publicului cititor modern că şi el e la fel – greu impresionabil, însa cartea pe care o aveţi în faţă e pe bună dreptate emoţionantă. Nu, nu cartea e cea care induce o impresie puternică ci destinul protagonistului. Cei ce cred cu tarie în destin, în această carte pot reuşi să vadă şi faţa nemachiată a acestuia, faţa anostă si mutilată a unei vieţi oropsite până la exces. «Noncopilărie şi maturitate postmortem » - la prima vedere un titlu irelevant pentru intensitatea trăirilor personajului narator – Lupu Pertovan. Înca nu pot să-mi imaginez că cineva poate duce o astfel de viaţă – o eternă cochetărie cu moartea, un joc de-a v-aţi ascunselea : «…am murit şi eu de mai multe ori. ». O carte în care e înghesuit un destin, o viaţă care bate filmul, în adevăratul sens al cuvântului. O adevartă carte. Încercând s-o localizăm spaţial si temporal, acţiunea se petrece în Maramureşul istoric şi mai exact prin zona comunei Rozavlea, satul Sâlţa, locul natal al autorului şi mai târziu Sighetul Marmaţiei – locuri cu roluri decisive în soarta protagonistului. Timpul desfaşurării acţiunii este perioada celui de-al II –lea Război Mondial şi perioadele imediat următoare. Eroul narator a fost supus de catre hazard unei vieţi angoasante şi chinuitoare în care copilăria – şi aşa aproape inexistentă(lucru oarecum relevant şi din titlu) constituie o perioadă neiertătoare, dură, marcată şi de cel de-al II-lea Război Mondial şi de seceta dezastruoasă din 1947, pentru ca, de parcă nu ar fi fost îndeajuns, comportamentul tatalui său, văduv cu trei copii, strict, dur si rece, să îi determine pe doi dintre copii să părasească satul natal în căutarea unei «slujbe » : «…oricât ne străduiam, nu reuşeam să-i facem tatii pe plac. ». Momente marcante găsim în carte aproape aglutinate, uneori sub postura unor evenimente nefireşti, prea greu de suportat şi totuşi cât se poate de reale. Adolescenţa eroului narator e marcată şi ea de o suită de evenimente - incontinenţa urinară şi enurezia, boli care i-au afectat mult atât statutul cât şi imaginea în ochii celorlaţi, crizele de apendicită şi faptul că a fost renegat de tatal său pentru că nu i-a cumpărat ţigări ci a dat acei bani pentru înscrierea la liceu şi examenul de capacitate(pe care l-a luat, spre surprindere, cu o notă mare, intrând printre primii cinci de pe lista cu optzeci si ceva de elevi), apoi a fost « abandonat » într-o altă lume, cu totul diferită fiind dus la liceul din Sighetul Mrmaţiei – de altfel singurul liceu din apropiere- o lume mai puţin familiară decăt cea de până acum şi în care reuşea să supravietuiască cu greu. Deşi avandu-l pe Zahu, fratele autorului, cu el nu putu să se bucure prea mult de prezenţa lui deoarece acesta a fost închis pentru tentativă de omor, la fel ca tatăl său. Mai târziu, ajuns în armată la «Şcoala Nicolae Bălcescu » din Sibiu(considerată de acesta o scăpare deoarece i-a fost retrasă bursa si nu mai avea unde sta), a fost împuşcat accidental în picior, rana provocându-i dureri foarte mari iar spitalul unde acesta a fost cazat nu avea necesarul de medicamente şi alte obiecte pentru a-l îngrij întrucât era iarnă iar nămeţii acopereau chiar şi geamurile de la parter, deci toate căile de acces erau blocate. După alte câteva luni a fost mutat într-un spital militar din Buzău, unde,din nefericire a fost şi mai tare neglijat. Plecat de acolo revine în Maramureş, unde, după câtiva ani află la un prohod că o femeie(care îl ruga instinctiv să-i spună «mamă ») l-a salvat de la înec din apa râului când acesta avea doi ani. Volumul se încheie cu relatarea unui vis care pare să aibă baze reale dar e doar o iluzie, iar conţinutul acestuia are referire la apostrofările tatălui său precum spunea : «…visu-i vis, dar imaginea acelei sindrofii, a sosirii mele acolo şi mai cu seamă a felului în care a înţeles tatăl meu să mă apostrofeze o port mereu cu mine, zi şi noapte, oriunde mă aflu.» - fragment relevant în care ne dăm seama cu ceritudine că una din persoanele marcante şi momentele de intensitate ridicată le constituiau pedepsele(unele ce păreau nedrepte) tatălui său. Vă veţi întreba cât a realizat autorul din ce şi-a propus ? Şi-a propus doar să-şi rememoreze trecutul catabastic din perspectiva omului matur care încearcă să reconstituie minuţios o zonă, o perioadă, un destin cu scopul de a vedea cât de mult l-a marcat, cât s-a maturizat şi cum vede acum lumea; pe lângă că a reuşit acest lucru a reuşit şi să ne transpună în fascinantul Maramureş istoric şi mai mult ne dă voie să ne identificăm şi să luam parte la acţiune, fapt evident din adresările către cititor: “Dumneata cititorule cred că ai priceput că…”, “cred că cititorul înţelege…”, încearcă să redea totul cât mai concis şi speră să nu fie înţeles greşit: “…mi-e teamă că cititorul va crede că…”, “…ca să înţeleagă şi să creadă ceea ce am încerat eu să redau în pasajele anterioare, cititorii mileniului III ar trebui să…”, “pentru cititorii mileniului III sunt dator cu o explicaţie…”, astfel hranindu-ne curiozitatea în ceea ce priveşte micile amănunte ale epocii. Pe alocuri autorul utilizează şi temeni regionali pentru a ne introduce şi mai mult în adâncimea acelei vremi. Curios mi se pare faptul că niciodată nu pomeneşte numele de familie al personajelor însă autorul ne lămureşte încă de la bun început : « Totuşi lipsa numelor nu este întâmplătoare. Motivarea constă în faptul că ne referim la o perioadă şi la un mediu social în care numele trăitorilor nu avea nici o relevanţă.». Carte e ingenioasă şi cu o mare încărcătură emoţională, un autentic document despre calvarul unei vieţi. Ne va deschide noi perspective şi vom reuşi în cele din urmă să ne dăm seama, făcând o paralelă între viaţa noastră şi cea a autorului că suntem capabili să afirmăm că « ceea ce pare a fi capătul drumului e doar o cotitură » Povestea unei drame, a unui destin, a unui zbor. « Zbor (în)frânt! ». În încheiere redau mottoul acestei cărti care, cu siguranţă va fi un impuls pentru lecturarea ei : «citind o seară rişti insomnie ». Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Interesant. E de citit. Cu drag,   Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2008-04-18 03:02:32 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23957 Comentarii: 120078 Useri: 1426
ADMINISTRARE