|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Anca Popa |
|
|
Ieºi în vitezã din casa cu geamuri sparte ºi cu balamalele abia þinându-ºi uºile.
κi putu þine în frâu lacrimile pânã la poarta cãzutã ºi ea pe-o parte, apoi izbucni
într-un hohot de cascade fierbinþi.
Auzi ultimele cuvinte de 'rãmas bun' ale tatãlui sãu:
- Sã nu-mi mai calci pe-aici! Sã nu te mai vãd! ºi trânti uºa cu putere.
Oprindu-se din fuga nebuna, privi o clipã înapoi ºi murmurã ceva nedesluºit.
Ochii ei încercãnaþi încercau parcã sã fotografieze întreaga copilãrie lãsata în urma.
Porni din nou în fuga mutã pe strãzile fãrã de miºcare sau zgomot.
Dintr-un container cu tabla roasa se agita o coada. Zâmbi cu o sclipire
împietritã în colþul ochilor la gândul cã cineva, acolo se chinuieºte sã supravieþuiascã.
- De ce azi e atât de trista ploaia? Nu era nimeni sã-i rãspundã...
Alerga din toate puterile încercând sã-ºi întreacã gândul. În spatele ei, o
patã roºcatã þopãia voioasã urmãrind sã-i prindã un picior.
- Tu erai? îl alintã ea lãsându-l sã se joace cu piciorul rãmas încã încordat. Nimeni n-a
fost, pânã acum, aºa de bucuros sã mã vadã!
Cu un salt necalculat se trânti în noroi trãgându-l dupã ea. Erau la fel,
murdari, uzi ºi vagabonzi.
- Mi-e dor de curcubeul în formã de pãianjen, de iarba crudã de pe câmpul cu cai de vânt
ºi flori de furtunã. Ochii mei ºtiau atunci sã râdã...
El o înþelegea din priviri, din miºcãri, din tonul vocii, o înþelegea...
Cu frunþile senine urmãreau traiectoria unui punct luminos ce-ºi fãcea parcã
ritualul de dimineaþã deasupra lor.
- Ce vrea de la noi oare?
Rãspunsul veni ca o tãcere. Rãmaserã mult timp cu ochii agãþaþi de cer,
hipnotizaþi.
Se auzi un scâncet ca plânsul triumfãtor al copilului ce abia a fost scos la luminã. Mâna
ei alunecã grea dincolo de corp þinând moale un smoc roºcat de blanã asprã.
Priviri grãbite ºi reci înþepau trupurile lor la fel de reci ore în ºir sau poate
ani. Cine mai ºtie...
Pe strãzi nici o miºcare, nici un zgomot. Doar ploaia, luându-ºi urmele de paºi,
lãsã în urma ei un curcubeu ciudat.
Singur, la o masa cu doar douã picioare, în lumina slabã a unei lãmpi cu gazul pe
terminate, un om cu faþa desfiguratã îºi plângea dorul în pumnii tociþi. Îi suna obsesiv
în minte cuvintele:
'Eu tot te iubesc...tata' accentul cãzând pe ultimul cuvânt. ’TATÃ!’
Porni urlând unde vãzu cu ochii, lãsând uºa dãrâmatã în urma lui. În liniºtea ce
se lãsã in jur îºi auzea oasele bãtrâne scârþâind. Se opri sã-ºi tragã rãsuflarea
sprijinindu-se de-un amãrât container, însã rãsuflarea i se tãie de tot ºi cãzând în
genunchi nu-ºi mai simþi picioarele.
Privea în gol spre o bãltoaca plinã cu noroi unde se mai distingeau vag
douã forme-ntr-una, doi vagabonzi, murdari ºi uzi ºi morþi.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
'Alerga din toate puterile încercând sã-ºi întreacã gândul';
'Cu frunþile senine urmãreau traiectoria unui punct luminos ce-ºi fãcea parcã
ritualul de dimineaþã deasupra lor' - superb!!
Ma surprinzi pe zi ce trece! Din cuvinte transpare o anumita 'delicatete' a imaginatiei, o frumusete ingenua, gasndu-si din ce in ce mai bine modalitatea de exprimare.
|
|
|
|
Postat
de catre
l;'l da la data de
2005-07-04 17:25:35 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
In zilele ce urmeaza am sa incerc sa o transform in proza. Cred ca va iesi mai bine. Daca nu, asta este. Voi revini la forma initiala.
Multumesc pentru sfat! |
|
|
|
Postat
de catre
Anca Popa la data de
2005-06-15 17:47:39 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
E interesanta, dar e o poveste mai degraba, decat poezie. Ai incercat sa scrii proza? Foarte misto:
"Dintr-un container
cu tabla roasã
se agita o coadã."
Dar poemul in intregime imi da senzatie de ruptara, de nefinalizare. Poate ca in proza ai gasi o forma mai complexa de abordare a temei alese. Scrii in imagini.Te-am mai citit, dar lipseste ceva, nu-mi dau seama exact ce e. Pentru ca teme ai, cuvinte asijderea, iar imagini si senzatii cu duiumul. Dar forma de poezie poate nu ti se portiveste.
Succes!
|
|
|
|
Postat
de catre
otilia-vanda pop la data de
2005-06-15 16:55:52 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23955 |
|
|
Comentarii:
120077 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|