FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
N-am noroc în dragoste...
Text postat de Simona Dobrescu
N-am noroc în dragoste, e clar,
nici cât colțul unghiei, măcar;
am fost pe la ghicitoare și
mi-au tot dezlegat la cununii;
de argintul viu m-au descântat,
dar degeaba... nu m-am măritat.

Nu neg c-am avut iubiți, și eu,
că l-aș mânia pe Dumnezeu;
însă nu știu cum s-a întâmplat
că întotdeauna am ratat
șansa de-a le pune pirostrii –
ori io-s proastă, ori ei sunt candrii.

Bunăoară, acu’ vreo doi ani,
un simandicos fiu de baștani
cu mașină și apartament,
mă curta într-una, insistent;
și-ntr-o bună zi, am constatat
că era deja cam... însurat.

După aia, căutând pe net,
am găsit un frumușel, brunet –
o păpușă masculină - stas !
mi-a plăcut de el, l-am luat acas’
și-așa am aflat (abia îngaim !) –
’mnealui era gigolo... full-time.

Tot pe saitul matrimonial
m-a-agățat un ins fenomenal;
din poză, părea fotomodel,
dar la întâlnire – ce mișel ! –
a venit un pseudo-bărbat,
fără dinți în gură, cocoșat...

Decepționată, sufeream
(să-mi tai venele chiar mă gândeam)
și-ntr-o bună zi, am întâlnit
un simpatic, ce m-a cucerit –
delicat, amabil, senzual,
însă era... homosexual.

Și pe plajă,-n vară, la Neptun,
un tip singuratic, tandru, bun –
în garsoniera-mi l-am cazat
iar el, ticălosul, m-a furat;
a fugit cu nurca din dulap
și cu euroii din ciorap.

Ce mai, sunt dezastru în amor
că bărbații, iaca, nu mă vor;
ăia buni deja sunt însurați
iară restu’ – gloată de ciudați.
Concluzia-i fără echivoc:
blestemată sunt să n-am noroc.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Eu, fată, cred că în amor
În loc greșit ai căutat!
Pe Ina roag-o, repejor,
Să-ți deie "Smocul descântat"!

P.S. "Smocul descântat" Proză super umoristică marcă înregistrată Ina Simona Cârlan!

Simona, mi-a plăcut "jelania" ta! Uite-te și tu câți pretendenți, per pixel, ai reușit să aduni! Și numai unul mi s-a părut mai candriu!
De ce nu m-o fi făcut mama băiat?!
Vot!

:)))
 
Postat de catre Anda Andries la data de 2007-01-09 23:33:05
         
 
  Simona, mai lasă-mă doar de-o țigară!...
N-or fi trăgînd bărbații la tine, da’ trag cîrcotașii! :))
Domnu’ Buricea, nu șade frumos. Catrenele trebuie să poarte în ele umor, nu umori...

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2007-01-09 23:21:11
         
 
  Mihail Buricea, citindu-ți replicile m-am amuzat pentru că mi-am amintit un banc vechi.

Doi savanți, un rus și un american, se lăudau fiecare cu decsoperirile din țara lui. În lipsă de argumente, rusul izbucnește:
- Tu vorbești, bă, care omorâți negri !?

Cam așa sună replicile tale, numai că parcă n-au atât umor.

 
Postat de catre Dan Norea la data de 2007-01-09 19:47:53
         
 
  De ce spui ca n-ai noroc? Nu se poate!
Fetele rele de gura, ca si tine,
se pot marita, numai pentr-o noapte,
cu barbati insurati, sa se simta bine!
 
Postat de catre Mihail Buricea la data de 2007-01-09 18:47:41
         
 
  Cum barbatii buni sunt familisti,
ar fi bine, prin extrapolare,
sa-ti dai seama ca nu ai catare.
E ceva cu tine, sa nu mai insisti!
 
Postat de catre Mihail Buricea la data de 2007-01-09 18:21:57
         
 
  "Adevăru-i fără echivoc:
blestemată sunt... să n-am noroc."

Eu aș schimba finalul fracturând posibilul orizont de așteptare al lectorului. Ceva în genul:

"Adevăru-i fără echivoc:
Condamnată sunt...la bani să am noroc!"

sau:
"Adevăru-i fără echivoc:
La feți frumoși eu să nu am noroc"

etc.

Nu de alta dar eu nu cred în blesteme însă, după cum bine spunea Nichita, de multe ori vorba cheamă fapta.
 
Postat de catre Alex Popescu la data de 2007-01-04 10:38:44
         
 
  „Un text... aproape imposibil de recitat!”
(Rudy)

de-acum știe orișicare:
"încercarea moarte n-are"...
bine-ai scris, Rudy; dar parcă
ți-aș răspunde: "mai încearcă!”



„Ghinion am, ca să știi,
N-am noroc să dau o stea
Iară Rudy memei
Să fie de-acord cu ea.”
(Dan Norea)

Șezi, bre, Dane, binișor,
ține steaua-ascunsă-n fald,
că la textul următor
vine dushuletzul cald :)



„cum spui, "hienele" apar,
adulmecând, neapărat,
pe urma ta, încât e clar...
că le-ai dresat.”
(Daniel Bratu)

uite-le cum, triste,
caută belele –
eu cred, vai de ele,
că sunt masochiste :)



“...un concediu la o stână
unde practică un baci
iubiri mioritice”
(nea Genu)

Iote, cum mă minunez !...
pân-acuma n-am știut
că nea Genu-i priceput
la... masaju’ thailandez :)



“Fiindc-acuma tu ești baci
La recomandata stână”
(Alex Popescu)

Priceput-am care-i șmenu:
să primesc, bonus, la stână,
tratament de-o săptămână
aplicat de nenea Genu :)

 
Postat de catre Simona Dobrescu la data de 2007-01-04 10:18:50
         
 
  "un concediu la o stana
unde practiaca un baci
iubiri mioritice)"
Genu baci


Nu cumva te dai dibaci
Și-i întinzi fetii o mână
Fiindc-acuma tu ești baci
La recomandata stână?

 
Postat de catre Alex Popescu la data de 2007-01-04 05:49:20
         
 
  Cine nu are noroc în dragoste

Dacă în dragoste nu ai noroc
Concluzia o știe fiecare
În „Topul 300” ai un loc
Fiindcă la „bani” ești sigur tare!
 
Postat de catre Alex Popescu la data de 2007-01-04 05:42:49
         
 
  leac popular

simptomele, o Simona,
par atat de critice
fiindca au ajuns in zona
ce depasesc orice vraci...
(de-asta-ti recomand sa faci
chiar de-ti vine peste mana
un concediu la o stana
unde practiaca un baci
iubiri mioritice)
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2007-01-04 05:28:23
         
 
  "Care interesant, bre; ești zărghit ?
Că numai io știu câte-am pătimit !...
La vârsta mea, n-am barem un amant !
Ce vezi aici așa de-nteresant ? :)" - Simona

"N-am barem un amant" spui clar
si nici nu-ncerc, si ma cam tem,
ca fiind unul numai, chiar
n-am cum sa trec de-asa ... barem. :)

"Io doar am avertizat
și tu chiar te-ai speriat !...
Vedeți, bre, să m-ascultați
când zic: nu mai e bărbați... :)" - Simona

"Nu mai e barbati" ca, iata,
ce sa faceti azi cu ei,
cand model, pentru femei,
zau, e Rudy. Fii... barbata! :)


"...Păzea, că de-acuși trebuie să apară hienele !" - Simona - 2007-01-03 21:02:51
"...Stelutza" si voturile, sunt, in opinia mea, acordate gratuit!..." - Rudy - 2007-01-03 22:55:35

cum spui, "hienele" apar,
adulmecand, neaparat,
pe urma ta, incat e clar...
ca le-ai dresat :)
 
Postat de catre Daniel Bratu la data de 2007-01-03 23:57:08
         
 
  Ghinion am, ca să știi,
N-am noroc să dau o stea
Iară Rudy memei
Să fie de-acord cu ea.
:(
 
Postat de catre Dan Norea la data de 2007-01-03 23:46:06
         
 
  “Zici că n-ai noroc, și-al vieții val
amoros te duce spre neant,
căutând bărbatul ideal...
Drumul, însă, nu-i interesant?”
(Daniel Bratu)

Exceleeent ! Dacă aș putea i-aș da o stea !

Caut perechea-n lumea-ntreagă
Să o iubesc, să-mi fie dragă,
Ca s-o găsesc străbat și marea
... Că tare-mi place căutarea !

 
Postat de catre Dan Norea la data de 2007-01-03 22:58:16
         
 
  Simo,imi pare rau,micutzo...Un nou text pueril, cu versuri fortate, aproape imposibil de recitat!Mi-as dori mai multa exigenta vis-a vis de propriile texte din partea unei poete de calibru!"Stelutza" si voturile, sunt, in opinia mea, acordate gratuit!Poate si din cauza faptului ca intotdeauna ai avut comentarii binevoitoare pe textele colegilor de site!Nu ai forta de a spune lucrurilor pe nume atunci cand cineva greseste!E firesc, esti femeie!:)

Kiss your hands
Rudy
 
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2007-01-03 22:55:35
         
 
  “Zici că n-ai noroc, și-al vieții val
amoros te duce spre neant,
căutând bărbatul ideal...
Drumul, însă, nu-i interesant?”
(Daniel Bratu)

Care interesant, bre; ești zărghit ?
Că numai io știu câte-am pătimit !...
La vârsta mea, n-am barem un amant !
Ce vezi aici așa de-nteresant ? :)


dau un vot, dacă la stea/ strigi din răsputeri: "păzea"!
(Daniel Bratu)

Io doar am avertizat
și tu chiar te-ai speriat !...
Vedeți, bre, să m-ascultați
când zic: nu mai e bărbați... :)

 
Postat de catre Simona Dobrescu la data de 2007-01-03 22:22:30
         
 
  Zici ca n-ai noroc, si-al vietii val
amoros te duce spre neant,
cautand barbatul ideal...
Drumul, insa, nu-i interesant? :)

dau un vot, daca la stea/ strigi din rasputeri: "pazea"!
:)
 
Postat de catre Daniel Bratu la data de 2007-01-03 22:07:22
         
 
  “Păi..măritata vrei să fii,
și să torni vreo trei copii?
Draga mea, te plictisii
de prea mult bine, așa să știi.”
(Diana Luiza)

Bre, am zis că măritată
vreau să fiu, atât: o dată !
De copii n-am zis nimic,
că nu vreau să mă complic.

 
Postat de catre Simona Dobrescu la data de 2007-01-03 21:07:34
         
 
  "Vreau și eu, măcar odată
să văz cum e măritată; "
Simona

Pai..mariata vrei sa fii,
si sa torni vreo trei copii?
Draga mea, te plictisii
de prea mult bine, asa sa stii.:)
 
Postat de catre Diana Luiza la data de 2007-01-03 21:02:53
         
 
  "Păi e normal să fii nemăritată,
Doar toată lumea știe asta: ei,
Bărbații potriviți pentru o fată
Sunt însurați sau fustangii sau gay."
(Dan Norea)

Of, Dane, vorba ta usturătoare
Mă arde, uite-acolea, la ficați.
Deci să-nțeleg că-n lumea asta mare
Chiar nu mai sunt bărbați adevărați ?

Mulțumesc pentru stea. Păzea, că de-acuși trebuie să apară hienele ! :)


"Să știi că azi sunt bucuros
Să-ți vând un pont miraculos.
Deci, dacă te interesează,
Basescu cică divorțează!..."
(Epigramist)

Imi pare rău, dar tre' să-ți spun:
de codoșlâcuri nu ești bun.
La mine, Băse-i încadrat
în sortimentul: „expirat” :)


 
Postat de catre Simona Dobrescu la data de 2007-01-03 21:02:51
         
 
 
SIMONEI,

Din ciclul: BARBATI LIBERI SI FRUMOSI

Sa stii ca azi sunt bucuros
Sa-ti vand un pont miraculos.
Deci, daca te intereseaza,
Basescu cica divorteaza!...


 
Postat de catre General Motors la data de 2007-01-03 20:50:38
         
 
  Păi e normal să fii nemăritată,
Doar toată lumea știe asta: ei,
Bărbații potriviți pentru o fată
Sunt însurați sau fustangii sau gay.

Simona, îmi place, vin cu o stea.


 
Postat de catre Dan Norea la data de 2007-01-03 20:35:28
         
 
 
“Și să îți mai spun ceva:
Pierderea nu e a ta.”
(Diana Luiza)

Ba aici te contrazic;
e adevărat (un pic :);
sufăr de m-apucă strechea,
că nu mi-am găsit perechea.
Vreau și eu, măcar odată
să văz cum e măritată;
să mă raliez cutumii
și să intru-n rândul lumii.


„Concluzia e clară și fără echivoc:
De prima bombă sexi mă voi îndrăgosti pe loc!”
(Alex Popescu)

Dragă, poți fi fericit,
fi’n’că, iote, m-ai găsit !
bomba sexy sunt chiar eu;
jur că te-oi iubi mereu,
și nu ți-oi sufla-nainte;
sună-mă, că sunt scherbinte
mâine, după ora dou㠖
număr: 89...89... :)


Mariana, Farmacris e pe Bulevardul Lăpușneanu, în zona Dacia ? Acuși fug într-acolo ! Ține-l, să nu scape ! :)


Vă mulțumesc mult, tuturor.

 
Postat de catre Simona Dobrescu la data de 2007-01-03 17:37:11
         
 
  Norocul e cu tine, Simona dragă. Am întâlnit la Farmacris un bărbat superb care întreba disperat despre o femeie superbă, Simona, medic, poetă cu renume și fără noroc la bărbați. I-am spus să scrie aici și-i vei răspunde, neapărat! Deosebit textul. O seară fericită.  
Postat de catre Mariana Fulger la data de 2007-01-03 16:26:46
         
 
  Dacă tot s-au sfârșit feții frumoși,

Concluzia e clară și fără echivoc:
De prima bombă sexi mă voi îndrăgosti pe loc!
 
Postat de catre Alex Popescu la data de 2007-01-03 15:44:39
         
 
  Lasa sa fie la altii
Un asa noroc, parol
Ca-n lipsa coastei, barbatii
Se-ntregesc cu Demerol.:)

Si sa iti mai spun ceva
Pierderea nu e a ta.

Mi-a placut cum ai construit aici o situatie ipotetica, asa ca am lasat o insemnare a zambet.
 
Postat de catre Diana Luiza la data de 2007-01-03 15:37:12
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23957
Comentarii: 120086
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE