|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Daniela Luca |
|
|
Mã veþi muºtrului, veþi râde, vã veþi hilizi, veþi spune cã este o prostie, o pierdere de vreme, o bagatelã, o inepþie, o utopie. Veþi fi cinici, ironici, muºcãtori, critici. ªi cu tot dreptul. Tot dreptul la cuvânt ºi mai ales la gând.
Veþi trece mai departe, în aceiaºi paºi grãbiþi, în iureºul orelor de alergãturã dupã o afacere, un contract, o achiziþie, o loviturã, o situaþie gravã, un proiect de încheiat, o luptã de dus. Urgenþe. Presiuni.
Nu-i timp de sentimente nobile. Nu, e imposibil sã te opreºti din treburile care au un dead line, sau sã îþi rupi din timpul dedicat hobby-ului tãu, fie el vânãtoare, pescuit, oregami, fitness, tenis, pian, lecturã… telenovele, meciuri, dans, cluburile de fiece searã…
Nu, cum sã îþi mai laºi baltã ziarul, cu ultimele ºtiri, ultimul reportaj despre roboþi sau ultimele jocuri politice, vip-uri, înalta societate, ultimul curs valutar, bursa…
N-ai cum. ªi pentru ce? Tocmai acum, când copilul nu-þi mai învaþã, chiuleºte, îþi rãspunde obraznic… când nu mai ºtii cum sã mai scoþi bani din orice, din ce-o fi, cãci iar anunþã ãºtia scumpiri – gaze, curent, calorie, alimente. Când nu mai ai timp nici sã dormi sau, mai rãu, nici sã te trezeºti uneori din beþie, din nãuceala zilelor ºi nopþilor, din sãptãmâni care curg anapoda. Vecinu’ cum reuºeºte, uite, stã ºi-ºi bea cafeaua dimineaþa ºi seara pe balcon, are ºi termopane, de’, el câºtigã, e patron, nu munceºte, se plimbã în jeepul lui tare, amante, vilã, îºi permite. Da’ nici el nu are timp, nu, cum sã mai aibã timp când din 24 de ore vreo doiºpe’ stã pe telefon, când stã ºi-ºi calculeazã profitul, pierderi, jucându-se cu ce ghiºefturi sã mai scoatã, cum sã-ºi mai spele banii ºi pãcatele, îi mai e ºi fata la facultate, ºi nevasta are acu’ pretenþii, da’, de, ce sã facã.
Da, n-aveþi cum sã nu fiþi cinici, sã nu râdeþi, sã nu vã hiliziþi. N-aveþi cum. Tocmai acum eu mã trezesc încercând sã caut, sã redescopãr, sã chem, sã zgâlþâi, sã cutremur, prin câteva rânduri, atât, câteva gânduri, nici mãcar ele prea aranjate, prea adunate, prea bine înscrise în ale spiritului ºi sufletului, în ale omenescului.
Tocmai acum încerc sã dau sens unei sinceritãþi, care pare sã se ducã pe apa sâmbetelor, sã se evapore din noi, sã se transforme în înºelãciune, minciunã, farsã, ascunziº, cacealma, falsitate. Sã devinã ceva de neînþeles, o mirare, o raritate, o imposibilitate, un neologism sufletesc, un rest, o urmã, ca un urcior rãtãcit prin pãmânturile Tomisului, o rãmãºiþã de uman deja prea fragilã ca sã mai aibã valoare, preþ, importanþã. În oameni. Între oameni. Oameni?
Sinceritate. Dincolo de sentimentalisme ºi metafore. Simplu. Sincer. Neprefãcut. Loial. Deschis. Franc. Cald. Fidel. Neînnoroiat de paºii miºeleºti ai minciunii de care deja nu ne mai dãm seama noi înºine cât de profund s-a înrãdãcinat în noi, pãtrunzând în coloana vertebralã, în mãduvã, în celule de trup ºi de spirit, în interstiþii de suflet.
Nu, deja nu ne mai dãm seama cã ne minþim pe noi înºine secundã de secundã, fiindcã nu ºtim, nu cunoaºtem sinceritatea. N-a fost simþitã, trãitã, experimentatã autentic vreodatã. Fãrã nuanþe, fãrã griuri. Sinceritate purã. Mãcar un minut, mãcar în noi înºine, cu toatã obscuritatea profanului. Sinceritatea unei clipe, unui sentiment, unui gând, unui surâs, unui gest, a unei mângâieri, a unui cuvânt, a unui rid, a unei priviri, a unui fapt. Mãcar cu un om.
O singurã datã de-ar fi. ªi tot ar fi îndeajuns pentru a te simþi dincolo de mizerii, de mârºãvii, de neguri, de înceþoºãri, de tenebre, de banal, de agresiv, de grandomanie, de omnipotenþã, de nesiguranþã, de furie, de angoase, de nelãmuriri.
O simplã secundã în care, în orice oglindã te-ai privi, oricine þi-ar contura portretul, þi-ar surprinde esenþa, autenticul, adevãrul. Aºa cum este el. Fãrã sã se transforme în altceva, într-o metamorfozã dureroasã ca a lui Dorian.
Veþi râde, fireºte. Îmi veþi arunca în faþã: „Heeeiii, nici în Antichitate nu gãseai ceea ce pretinzi acum. Nici tu nu eºti în stare. Wake up, baby! "Trãieºte-þi clipa!", "Don’t woory!", "Keep walking!", "Life is good…"... "Gândeºte pozitiv." "Ia oamenii aºa cum sunt.", "Aºa e viaþa…"...
Mulþumesc. Aveþi dreptate, judecata mea e greºitã. Am uitat, iar am uitat, sincer am uitat cã suntem imperfecþi, nedemni, vinovaþi, mojici, stupizi, limitaþi. Dar... ºtiþi, ºi asta face parte din sinceritate. Nu se exclud. Nu.
Avem nevoie, vitalã nevoie, sã pãstrãm mãcar încercarea de a fi din când în când noi înºine.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Elena, multumesc pentru un comentariu ce se doreste a fi un adaos la cele de mine scrise. Cuvintele tale imi reflecta un fel al meu fiind, nu stiu cit de incriminator va fi fost el, cert este ca am dorit - asa cum este etern dorit/scris si va fi mai departe - sa nu uit, sa nu uitam, sa nu uitati esenta firii si a devenirii de sine. Tonul este mustrator mai degraba, este un fel de re-trezire. As adauga ca am pornit de la certitudinea ca, pentru o secunda macar, cel care va citi textul va putea fi sincer in/cu el insusi... Altfel, nu l-as mai fi scris.
Te astept sa faci din idei rasunet, asa cum aici s-a intimplat deja.
Multam,
Daniela |
|
|
|
Postat
de catre
Daniela Luca la data de
2005-02-04 18:28:44 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Exerciþiu de sinceritate sau arta de a fi noi înºine
Text dens care invitã la introspecþie ºi reflecþie permanentã, la filosofie ºi teleologie. Uºor prezumpþios spre inchizitorial se vrea detonatorul unor procese de conºtiinþã la nivel individual ºi social pornind de la prejudecata cã în fapt, acestea nu vor avea loc. Aceasta supoziþie ne este confirmatã de titlul « in memoriam » care ar dori sã accentueze dispariþia « sinceritãþii »din cadrul « civilizaþiei »umane actuale. ªi, dacã privim în jurul nostru chiar ºi mai departe decât orizontul proxim abordat de autoare, aproape cã înclinãm sã-i dãm dreptate ºi în mare mãsurã chiar are dreptate, Însã adevãrul este cã, în ciuda tuturor nenorocirilor acestui secol, pânã acum sângeros, ipocrit ºi impudic, sinceritatea nu a dispãrut. Moralitatea existã. Numai cã ea, moralitatea nu face paradã, îºi manifestã existenþa ascetic, discret ºi cu speranþã. Mã veþi contrazice ? Posibil. Vã voi aminti doar o aserþiune rostitã de Maica Tereza : « aþi fãcut bine ºi aþi fost rãsplãtiþi cu rãu. Continuaþi sã faceþi bine ». Nu mã împac deloc cu bigotismul însã împãrtãºesc ideea cã un om care crede cu sinceritate în ceva, chiar ºi greºit, este de preferat cuiva care nu crede în nimic. ªi faptele Maicii Tereza, detaºarea ei extraordinarã de contingent ºi limitarea doar la, pentru sine, strictul necesar, a oferit modelul. ªi sunt sigurã cã nu a rãmas singular. ªi sunt sigurã cã sunt mulþi care i-au adoptat stilul. ªi ea este numai un exemplu dintre multe altele. Exemple ale contemporaneitãþii. Pentru cã istoria nu duce lipsã de astfel de modele, însã autoarea tocmai acest fapt pare a incrimina : moartea sinceritãþii ºi moralitãþii în timpurile noastre. Problema nu este nouâ. Este doar fundamentalã ºi eternã.
Textul îºi atinge scopul. Trage semnalul de alarmã. ªi, de ce nu ? poate vor fi fiind unii care sã nu treacã nepãsãtori în ziua de mâine. ªi unul singur dacã va fi ºi textul va fi fiind justificat.
|
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2005-02-04 11:29:47 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23955 |
|
|
Comentarii:
120077 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|