|
|
|
|
|
|
|
|
|
BIBLIA ȘI CRUCEA |
|
|
Text
postat de
Liviu S. Bordas |
|
|
BIBLIA ȘI CRUCEA
"Deturnarea actului de justitie a fost una dintre amenintarile la adresa sigurantei nationale in 2005, conform Raportului SRI pe anul trecut."
Așa sună prima frază a unui articol dintr-un cotidian bucureștean. Probabil (n-am de ce să mă îndoiesc) așa sună și raportul cu pricina. Citind textul de mai sus, am început să derulez în minte un scenariu de film. Un gen de flashback despre care aș vrea să cred că nu poate fi întîlnit în realitate.
Cred cu tărie în actul de justiție. Si mai cred că nu banii fac dreptatea. Cu unele excepții...
*
* *
Sala de judecată. Solemnitatea momentului e contrazisă doar de atitudinea lejeră, mult prea lejeră a pîrîtului. Armani, Gucci, parfum fin dar mult prea mult pentru a nu deveni supărător. Rolex, ghiul... Tolănit neglijent în scaun, cu doi avocați alături.
Avocatul reclamantului vorbește de cel puțin un sfert de oră. Tînăr. "Poate prea tînăr", gîndește reclamantul, un ins la cincizeci de ani, arătînd de șaizeci, îmbrăcat cu 'hainele bune'. Nu înțelege aproape nimic din spusele avocatului său, dar știe că îi apără drepturile cu bunăcredință. Aude ceva despre probe de netăgăduit, înscrisuri, depoziții de martor. "Cu cîtă atenție îl ascultă judecătorii" își spune în gînd, adăugînd: "Bun avocatul ăsta. Tînăr da' bun. L-am și plătit.... Zece milioane, salarul meu pe o lună jumate. Da merită. După cum vorbește, n-am cum să nu mi se facă dreptate. Și sala, parcă-i soarbe cuvintele..."
Avocatul a terminat. A terminat și avocatul pîrîtului, în doar cîteva fraze. Reclamantul asistă nedumerit cum șușotesc judecătorii, ascunzîndu-și chipurile după cîte o copertă de dosar. În fața lor, pe masă, o carte groasă și pe ea așezată crucea.
"Dacă au și crucea pe masă, se cheamă că sunt credincioși și temători de Dumnezeu. Vor face dreptate." gîndește reclamantul, aproape sufocat de emoție și nerăbdare.
"Cauza rămîne în pronunțare". Cuvintele judecătorului cad solemn peste liniștea sălii.
Reclamantul nu pricepe nimic. "Am cîștigat?" îl întrabă pe tînărul avocat care își îndeasă grăbit hîrtiile în geantă. "A, încă nu s-a pronunțat? Și cînd se pronunță? Aha, la ora trei? Păi vin, cum să nu vin!"
"Trece repede vremea pînă la trei." își spune reclamantul. "Am umblat trei luni, mai pot aștepta trei ore." Simte foamea cum îi răscolește stomacul. Patiseria din colț geme de lume. Cei doi covrigi se isprăvesc repede. Ar bea un suc, dar parcă nu se îndură. "Face cît două franzele..." Cu gîndul la dreptatea pe care o visează de atîta vreme, se pierde în rumoarea localului, indiferent la discuțiile aprinse dintre avocați sau la șușotelile dintre aceștia și clienții lor...
Sala de judecată pare mai luminoasă acum. Soarele bate în geamuri, crucea sclipește pe masă, judecătorii sunt la fel de solemni, pîrîtul la fel de plictisit. Apoi, ca o ghilotină, cuvintele președintelui: "...respinge cererea reclamantului... cu drept de recurs... azi, douăzecișitrei... ședință publică..."
Reclamantul privește buimăcit, nu pricepe nimic, dar ceva îi spune că nu e bine... poate privirea avocatului său, ațintită în pămînt, poate rînjetul de satisfacție al pîrîtului, cu scobitoarea atîrnîndu-i între dinți... Simte că toată sala se învîrte în jurul lui, iar în minte îi răsună ca o morișcă vorbele președintelui "...respinge acțiunea... respinge acțiunea...". Își aruncă privirile neputincioase spre tînărul avocat, iar o durere surdă îi cuprinde întraga ființă. "Și l-am plătit cu salariul meu pe o lună jumate... zece milioane... Mi-a spus că nu putem pierde, cu toate actele depuse și martorii pe care i-am adus..." Se prăbușește pe un scaun, incapabil să articuleze vreo vorbă, privind cu disperare cum judecătorii și grefierul dispar pe rînd pe ușa din spatele biroului.
În spatele sălii, pîrîtul, cu gîndul la masa care îl așteaptă la restaurantul de pe colină, jubilează. "Ăștia da avocați. I-am și plătit, ce-i drept... Regește... Douăzeci de mii de parai nu e de colea. Ce mă interesează pe mine cît și cui au dat?... M-am ales de pe urma lor cu un cîștig înzecit... Uite-l și pe moșul ăsta, cu avocatul lui de doi bani... Auzi, probe de netăgăduit... Niște amărîți, dă-i în ...". Înjurătura groasă îl liniștește, ba chiar îl amuză. Iese pe ușă cu pasul greu, plin de sine, lăsînd în urmă o dîră grea de parfum...
După o oră, din cadrul ușii, tanti Jeni, femeia de serviciu, privește cu ochii profesionistului pe care nimic nu-l mai miră mogîldeața prăbușită în ea însăși ca în fața unui altar. Deasupra, pe masa somptuoasă la care se împarte dreptatea, stinghere, biblia și crucea...
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Vai, Liviule!
Da, dureros de bine scris! |
|
|
|
Postat
de catre
Carmen Anghelina la data de
2006-10-25 21:18:33 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Ehei, Felix, s-a pus praful de multă vreme pe el, precum pe dosarele justiției..
De obicei ignor textele vechi...am destule nostalgii și fără ele.
Întîmplarea face că ăsta chiar mi-a fost drag.
Mulțumesc că l-ai desprăfuit.
|
|
|
|
Postat
de catre
Liviu S. Bordas la data de
2006-10-25 20:59:27 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
bine,bine scris, realist, dar si introspectiv. tema e destul de rar exploatata |
|
|
|
Postat
de catre
felix nicolau la data de
2006-10-25 19:34:25 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Elia, nu promit.
Asta nu inseamna ca nu imi pare rau ca te-am facut sa suferi...
Dane, eu sper in vremurile in care dreptatea si justitia vor fi ca doua surori siameze. Cind una nu va putea trai fara cealalta.
Vorba piritului: un idealist, da-l in...
Simona, multumesc pentru aprecieri. Asa e, din pacate!
|
|
|
|
Postat
de catre
Liviu S. Bordas la data de
2006-09-21 23:08:41 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Ca sa vezi ca sunt sincera, doua greseli : un comentariu lipsa si un dublu "n".
Sa nu mai scrii asa.:)
|
|
|
|
Postat
de catre
elia david la data de
2006-09-21 19:41:46 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
1 |
|
|
|
Postat
de catre
elia david la data de
2006-09-21 19:39:27 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
M-a impresionat textul tau. Un vot penntru faptul ca ai reusit sa-mi smulgi chiar si cateva lacrimi.:)
|
|
|
|
Postat
de catre
elia david la data de
2006-09-21 19:39:12 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Liviu, am ajuns demult la concluzia că dreptatea și justiția sunt două concepte, poate nu paralele, dar în orice caz fără nicio legătură. Dacă se întâlnesc într-o sală de judecată e o simplă întâmplare.
Îmi place cum descrii cazul. Se vede că vine din interior. Și nu mă refer la interiorul sălii de judecată...
|
|
|
|
Postat
de catre
Dan Norea la data de
2006-09-21 19:23:55 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Din păcate, cam asta se întâmplă în România; și nu numai în sala de judecată, ci cam peste tot. Și, desigur toate sub semnul crucii și al Bibliei. Frumos descrisă situația. Concis, elegant; spumos. |
|
|
|
Postat
de catre
Simona Dobrescu la data de
2006-09-21 18:59:43 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23957 |
|
|
Comentarii:
120086 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|