|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
LUCEAFARUL |
|
|
de
MIHAI EMINESCU |
|
|
|
LUCEAFARUL
A fost o dată ca-n povesti
A dost ca nici odată
Din rude mari împărătești
O prea frumoasă fată
Si era una la părinți
Si mîndră în toate cele
Cum e Fecioara între sfinți
Si luna între stele
Din umbra falnicelor bolți
Ea pasul si-l îndreaptă
Lîngă fereastră unde-n colț
Luceafărul așteaptă
Privcea în zare cum pe mări
Răsare și străluce ,
Pe mișcătoarele cărări
Corăbii negre duce.
El vede azi, el vede măni,
Astfel dorința-I gata
El ear privind de săptămăni,
Ei cade dragă fata.
Cum ea pe coate-și rezima
Visănd ale ei tâmple,
De dorul lui și inima
Si sufletu-i se umple
Si căt de viu s-aprinde el
In ori și care sară
Spre umbra negrului castel,
Cănd ea o să apară
* * *
Si pas cu pas pe urma ei
Alunecă-n odaie,
Tesănd cu recile-I scăntei
O mreajă de văpaie.
Si cînd în pat se ntinde drept
Copila să se culce,
I-atinge mănile pe piept,
I-nchide geana dulce.
Si din oglindă luminiș
Pe trupu-I se revarsă,
Pe ochii mari bătînd închiși,
Pe fața ei întoarsă
Ea el privea cu un surîs
El tremura-n oglindă,
Caci o urma adănc în vis
De suflet să se prindă
Iar ea, vorbind cu el în somn,
Oftănd din greu suspină:
«O, dulce-al nopții mele Domn,
«De ce nu vii tu? Vină!
«Cobo în jos,luceafăr blănd,
«Alunecănd pe-o rază,
«Pătrunde-n casă și în gănd
«Si viața-mi luminează !»
El asculta tremurător,
Se aprindea mai tare
Si s-arunca fulferător,
Se cufunda în mare;
Si apa, unde-au fost căzut,
In cercuri se rotete,
Si din adînc necunoscut
Un mîndru tănăr crește.
Ușor el trece peste prag
Pe marginea ferestii
Si ține-n mănă un toiag,
Incununat cu trestii.
Părea un tănăr Voevod
Cu păr de aur moale
Un vănăt giulgi se-ncheie nod
Pe umerele goale.
Iar umbra feței străvezii
E albă ca de ceară-
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scănteie-n afară
«Din sfera mea venii cu greu
«Ca să-ți urmez chemarea,
«Iar cerul este tatăl meu,
«Si muma-mea e marea.
«Ca în cămara ta să vin,
«Să te privesc de aproape,
«Am coborît cu al meu senin
«Si m-am născut din ape.
«O. vin . odorul meu nespus,
«Si lumea ta o lasă;
«Eu sînt luceafărul de sus,
«Iar tu să-m fii mireasă
«Colo-n palate de mărgean
«Te-oi duce veacuri multe,
«Si toată lumea-n ocean
«De tine o s-asculte
-«O ești frumos, cum numa-n vis
«Un înger se arată,
«Dară pe calea ce-ai deschis
«N-oi merge niciodată;
«Străin la vorbă și la port
«Licești fătă de viață,
«Căci eu sunt vie, tu ești mort,
«Si ochiul tău mă-ngheață
* * *
Trecu o zi, trecură trei,
Si earăș noaptea vine
Luceafărul deasupra ei
Cu razele-I senine.
Ea trebui de el în somn
Aminte să-și aducă,
Si dor de-al valurilor Domn
De inim-o apucă:
-«Cobori în jos, luceafăr blănd,
«Alunecănd pe-o rază,
«Pătrunde-n casă și în gănd
«Si viața-mi luminează !»
Cum el din cer o auzii,
Se stinse de rurere,
Iar ceru-ncepe a se rotii
In locul unde piere.
In aer rumene văpăi
Se ntind pe lumea-ntreagă,
Si din a chaosului văi
Un măndru chip se-ncheagă
Pe vițele-I negre de păr
Coroana-I arde pare,
Venea plutind în adevăr,
Scăldat în foc de soare
Din negrul giulgi se desfășor
Marmoreele brață,
El vine,trist și gănditor,
Si palid e la față;
Dar ochii mari și minunați
Lucesc adănc, chimeric,
Ca două patimi fără saț
Si pline de-ntuneric.
-«Din sfera mea venii cu greu
«Ca să te-ascult s-acuma,
«Si soarele e tatăl meu
«Iar noaptea-mi este muna.
«O voin, odorul meu nespus,
«Si lumea ta o lasă;
«Eu sunt luceadărul de sus
«Iar tu să-mi fii mireasă
«O vin, în părul tău bălai
«S-anin cuncuni de stele,
«Pe-a mele ceruri să răsari
«Mai măndră decăt ele»
-«O ești frumos, cum numa-n vis
«Un demon se arată;
«Dară pe calea ce-ai deschis
«N-oi merge nici odată !
«Me dor de crudul tău amor
«A pieptului meu coarde,
«Si ochii mari și grei mă dor,
«Privirea ta mă arde.»
-«Dar cum ai vrea să mă cobor ?
«Au nu-nțelegi tu oare,
«Cumcă eu sunt nemuritor
«Si tu ești muritoare?»
-«Nu caut vorbe pe ales,
«Nici știu cum aș începe;
«Deși vorbești pe înteles,
«Eu nu te pot pricepe.
«Dar dacă vrei cu crezămămănt
«Să te-ndrăgesc pe tine,
«Tu te coboară pe păment,
«Fii muritor ca mine.»
-Tu-mi ceri chiar nemurirea mea
«In schimb pe o sărutare?
«Dar voi să știi asemenea,
«Căt te iubesc de tare.
«Da. Mă voi naște din păcat,
«Primind o altă lege.
«Cu vecinicia sunt legat,
«Ci voi să mă deslege.»
Si se tot duce, -sa tot dus
De dragu-unei copile,
S-a rupt din locul lui de sus
Perind mai multe zile
***
In vremea asta Cătălin,
Viclean copil de casă,
Ce umple cupele cu vin
Mesenilor la masă.
Un paj ce poartă pas cu pas
A-mpărătesii rochii,
Băiat din flori și de pripas,
Dar îndrăzneț cu ochii.
Cu obrăjei ca doi bujori
De rumeni bată-I vina,
Se furișară pănditor
Privind la Cătălina.
-Dar ce frumoasă se facu
Si măndră ,arz-o focul!
Ei, Cătălin, acu-I acu
Ca să-ti încerci norocul
Si-n trecăt o cuprinse lin
Intr-un ungher de grabă;
-«Dar ce vrei, mări Catălin ?
«Ia las, cată-ti de treabă.»
-«Ce voi? Aș vrea să nu mai stai
«Pe gănduri todeauna,
«Să rizi mai bine și să-mi dai
«O gură, numai una.»
-«Dar nici nu știu măcar ce-mi ceri,
«Dă-mi pace, fugi departe-
«O, de luceafărul din cer
«M-a prins un dor de moarte.»
-«Dacă nu știi, ți-aș arăta
«Din bob în bob amorul;
«Ci numai nu te mănia,
«Ci stai cu binișorul.
«Cum vănătoru-ntinde-n crăng
«La păsărele lațul,
«Cănd ți-oi întinde brațul săng,
«Să mă cuprinzi cu bratul;
«Si ochii tăi nemișcători
«Sub ochii mei remăie;
«De te înalț de subsiori,
«Te nalță din călcăie;
«Cănd fața mea se pleacă-n jos,
«In sus remăi cu față,
«Să ne privim nesățios
« Si dulce toată viața;
«Si ca sa-ți fie pe deplin
«Iubirea cunoscută;
«Cănd sărutăndu-te mă-nclin,
«Tu iarăș mă sărută.»
Ea-l asculta pe copilaș
Umilă și distrasă,
Si rușinos și drăgălaș
Mai nu vrea mai se lasă.
Si-I zice-ncet:«Ancă de mic
«Te cunoșteam pe tine,
«Si guraliv și de nimic
«Te-ai potrivii cu mine;
«Dar un luceafăr ,răsărit
«Din liniștea uitării,
«Dă orizon nemărginit
«Singurătății mării;
«Si tainic genele le plec,
«Caci mi le umple plănsul,
«Cănd ale apei valuri trec
«Călătorind spre dănsul;
«Lucește c-un amor nespus
«Durerea să-mi alunge,
«dar se înalță tot mai sus
«Ca să nu-l pot ajunge;
«Pătrunde trist cu raze reci
«Din lumea ce-l desparte;
«In veci el voi iubi și-n veci
«Va rămănea departe
«De aceia zilele îmi sunt
«Pustii ca niște stepe,
«Dar nopțile-s de-un farmec sfănt
«Ce nu-l mai pot pricepe.»
-«Tu ești copilă, asta e !
«Hai, ș-om fugii în lume,
«Doar ni s-or pierde urmele
«Si nu ne-or ști pe nume;
«Căci amăndoi vom fi cuminți,
«Vom fi voioși și teferi,
«Vei pierde dorul de părinți
«Si visul de luceferi.»
* * *
Pornii luceafărul.Creșteau
In cer a lui aripe,
Si căi de mii de ani treceau
In tot atătea clipe.
Un cer de stele dedesupt,
Deasupra-I cer de stele,
Părea un fulger ne întrerupt
Rătăcitor prin ele.
Si din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine
Vede, ca-n zioa cea dintăi,
Cum isvorau lumine,
Cum,isvorînd, ăl înconjor
Ca niște mări, de a înotul;
El sboară,gănd purtat de dor,
Pănă piere totul, totul.
Căci unde-ajunge nu-I hotar,
Nici ochiu spre a cunoaște,
Si vremea-ncearca În zadar
Din goluri a se naște.
Nu e nimic și totuși e
O sete care-l soarbe,
E un adănc, asemene
Utării celei oarbe.
-«De greul negrei vecinicii,
«Părinte, mă desleagă,
«Si lăudat pe veci să fii
«Pe-a lumii scară-ntreagă !
«O cxere-mi, Doamne, ori-ce preț,
«Dar dă-mi o altă soarte,
«Căci tu isvor esti de vieți
«Si dătător de moarte.
«Reia-mi al nemuririi nimb
«Si focul din privire,
«Si pentru toate dă-mi în schimb
«O oră de iubire!
«Din chaos Doamne-am apărut
«Si m-aș întoarce-n chaos,
«Si din repaos m-am născut..
«Mi-e sete de repaos.»
«Hyperion, ce din genuni
«Răsari c-o întreagă lume,
«Nu cere semne și minuni
«Care n-au chip și nume
«Tu vrei un om să te socoți,
«Cu ei să te asemeni?
«Dar piară oamenii cu toți,
«S-ar naște iarăși oameni.
«Ei doar cu stele cu noroc
«Si prigoniri de soarte;
«Noi nu avem nici timp, nici loc,
«Si nu cunoaștem moarte.
«Din sinul vecnicului ieri
«Trăiește azi ce moare,
«Un soare de s-ar stinge-n ceri,
«S-aprinde iarăș soare.
«Părănd pe vecio a răsării,
«Din urmă moartea l paște,
«Căci toți se nasc spre a murii
«Si mor spre a se naște.
«Iar tu, Hyperion, remăi
«Ori unde ai apune,
«Tu ești din forma cea de întăi,
«Ești vecnică minune.
«Si pentru cine vrei să mori?
«Intoarce-te, te-ndreaptă
«Spre acel pămănt rătăcitor
«Si vezi ce te așteaptă.»
* * *
In locul lui menit din ceri
Hyperion se-ntoarsă
Si ca în zioa cea de ieri,
Lumina si-o revarsă.
Căci este seară-n asfințit
Si noaptea o să nceapă
Resare luna linistit
Si tremurănd sin apă
Si umple cu-ale ei scăntei
Cărările din crănguri
Sub șirul lung de măndrii tei
Sedeau doi tineri singuri.
-«O lasă-mi capul meu pe sin,
«Iubito ,să se culce
«Sub raza ochiului senin
«Si negrăit de dulce.
«Cu farmecul luminii reci
«Găndirile străbate-mi,
«revarsă liniște de veci
«Pe noaptea mea de patemi.
«Si deasupra mea remăi
«Durerea mea de-o curmă.
«Căci ești iubirea mea dintăi
«Si visul meu din urmă.»
Hyperion vedea de sus
Uimirea-n a lor față,
Abia un braț pe găt I-a pus,
Si ea la prins în brață.
Miroasă florile-argintii
Si cad, odulce ploae,
Pe creștetele-a doi copii
Cu plete lungi bălae.
Ea îmbătată de amor,
Ridică ochii, vede
Luceafărul, și-ncetișor
Dorințele-i încrede:
«Cobori în jos, luceafăr blănd,
«Alunecănd pe rază,
«Pătrunde-n codrul și în gănd.
«Norocu-mi luminează !»
El tremură ca alte dăți
In codrii și pe dealuri,
Călăuzind singurătăți
Pe mișcătoare valuri;
Dar nu mai cade ca-n trecut
In mări din tot înaltul:
«Ce-ți pasă ție, chip de lut,
«dacă-oi fi eu sau altul !
«Trăind în cercul vostru strimt,
«Norocul vă petrece-
«Ci eu în lumea mea mă simt
«nemuritor și rece.»
|
|
|
|
|
|
Date
despre autor |
|
|
Data nasterii:
|
|
|
Locul nasterii:
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23972 |
|
|
Comentarii:
120095 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|