PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Aniversare de  Ştefan Augustin Doinaş   Azi împlinesc o mie de lucruri trecătoare. Privind amurgul sumbru cum scapără pe văi, Abia acum mi-e ochiul în stare să măsoare Sălbatica lui sferă cuprinsă de văpăi. Mi-aduc mereu aminte cum din copilărie Râvneam acelaşi lucru-ncercând să-l împlinesc Întâi în cercul mare şi gol, cu reverie, Apoi, cu suferinţă,-n hotarul lui firesc. Asemeni unei rodii cu-ambrozie dulceagă Gustam din frumuseţe muşcând afund şi rar, Cu-o patimă căreia-i era cu mult mai dragă Sămânţa cea obscură şi miezul ei amar. Aşa mi-aduc aminte c-am împlinit o dată Recolta unei toamne cu stâlpi semeţi şi goi: Porumbul, de la foaia subţire şi-nglodată, La spicul ca o roză de vânturi reci şi ploi. Acum, ca ieri, descopăr amurgul negru-verde. Am vârsta potrivită pentru a-l împlini. Privesc, o clipă, cerul imens care se pierde, Apoi mă-ntorc- din toate-ndoielile- aci La seva ce pulsează-n nervurile roşcate, Cu care ca un ornic mă las şi mă ridic. Un cerc de foc m-apasă pe umeri şi pe spate Aci se naşte limbul şi se preface-n spic. Aci amurgul sumbru ca să-l cuprind m-aşteaptă, Cuprins fiind el însuşi în propriu-i climat: În soarele de aur, curăţitoare treaptă, Ce arde în crepuscul un ochi înlăcrimat. Curând se va închide şi ochiu-acesta mare. Aşa mi-aduc aminte c-am împlinit mereu Dispreţul şi iubirea, aceste perle rare În scoica uriaşă a sufletului meu. Azi împlinesc o mie de lucruri, dar întâiul Amurg de foc pe care-l cuprind. Mă veştejesc? O, nu. Căci pe măsură ce-i spulber cu călcâiul În juru-mi anii sună, dar nu-i mai împlinesc. Mereu senin şi tânăr, într-o singurătate A lucrurilor pline de flăcări, care mor În locul meu, fidele - eu împlinesc în toate Tiparul frumuseţii şi nemuririi lor. Text postat de Mariana Ghicioi Date despre autor Data nasterii: 26 aprilie 1922 Locul nasterii: Cherechiu, judeţul Arad Ştefan Augustin Doinaş (pseudonimul lui Ştefan Popa) s-a născut la 26 aprilie 1922, în localitatea Cherechiu, comuna Sântana din judeţul Arad (interbelic), "într-o casă de oameni înstăriţi" (este expresia folosită chiar de poet, într-o convorbire din 1998 cu publicistul Emil Şimăndan). Împrejurarea, norocoasă în perioada dinainte de război, se va dovedi nefastă după instaurarea comunismului ("Pe vremea represiunii comuniste părinţii mei au fost declaraţi chiaburi. în fond erau proprietarii a 16 ha de pământ!"). Viitorul poet urmează şcoala primară în satul natal ("în satul meu se făcea o şcoală extrem de serioasă..."), iar apoi Liceul Moise Nicoară la Arad (care "avea un extraordinar director, pe Ascaniu Crişan, profesor de matematici"). Profesorul de română care îl cucereşte pe tânărul venit de la ţară este Alecu Constantinescu (tatăl dramaturgului Paul Everac). Încă din liceu, Ştefan Augustin Doinaş citeşte poezie ( Vasile Alecsandri, Bolintineanu, Mihai Eminescu, Octavian Goga, George Coşbuc, dar şi Tudor Arghezi, Ion Barbu, Stephan Mallarmè, Paul Valèry) şi critică de poezie ("menţiunile critice ale lui Perpessicius... ... alături de el, adevăratul meu dascăl de poezie a fost Vladimir Streinu"). în toamna lui 1941, absolventul de liceu pleacă la Sibiu - unde se refugiase Universitatea clujeană, după trecerea Ardealului de Nord sub jurisdicţie maghiară - şi se înscrie la Medicină, dar încă din primul an frecventează şi cursurile de la Litere şi Filosofie. În anul 1944 se şi transferă la această facultate, unde îi are ca profesori pe Lucian Blaga, la istoria culturii, pe Liviu Rusu, la estetică, pe D.D. Roşca, la istoria filosofiei şi la filosofia generală. Activează în cadrul Cercului literar de la Sibiu, alături de Ion Negoiţescu, Radu Stanca, Ion Dezideriu Sîrbu, Cornel Regman, Eugen Todoran, Ovidiu Cotruş, Radu Enescu ş.a. În 1948 absolvă facultatea şi se întoarce ca profesor în satul său natal; predă apoi româna la Hălmagiu şi, în continuare, la Gurahonţ, cheltuind în total cu profesoratul şapte ani (în această perioadă scrie o piesă de teatru, Brutus şi fiii săi, un ciclu de sonete intitulat Sonetele mâniei etc.). În 1955 renunţă la învăţământ şi se stabileşte la Bucureşti, unde îi reîntâlneşte pe unii dintre "cerchişti". împreună cu ei îşi face iluzia că după moartea lui Stalin şi venirea la putere în URSS a lui Hruşciov se va produce şi în România un "dezgheţ". Trăieşte din stilizări şi reuşeşte să publice şi câte ceva din textele proprii, iar la 1 ian. 1956 se angajează ca redactor la revista Teatru, datorită intervenţiei lui Radu Stanca. Arestat la 3 februarie 1957, este condamnat la un an de închisoare "pentru omisiune de denunţ". ("...în redacţia revistei Teatru - unde mă aflam cu I. D. Sîrbu - a venit Marcel Petrişor, tot un arădean, un originar de pe meleagurile arădene, care ne-a informat despre revoluţia din Ungaria. Ne-a spus că, în cazul în care va fi şi la noi manifestaţie, armata va fi de partea noastră, după care vom cere scoaterea limbii ruse din învăţământ şi aşa mai departe... După trei zile Marcel Petrişor a fost arestat, iar eu am fost ridicat după trei luni. De ce? Marcel Petrişor a fost bătut cu ranga ca să spună cu cine a mai stat de vorbă în legătură cu revoluţia din Ungaria, aflându-se astfel şi despre mine! [...] Eu am fost condamnat la un an, cu circumstanţe atenuante, pentru omisiune de denunţ.") La 5 februarie 1958 este eliberat, iar la 8 aprilie 1958 se căsătoreşte cu Irinel Liciu, primă balerină la Operă. Până în 1963 i se interzice să reintre în viaţa literară. Apoi, George Ivaşcu îl angajează la revista Lumea. Din 1969 începe să lucreze în redacţia revistei Secolul XX (al cărei redactor-şef va deveni în 1992). A fost, în ultimul deceniu al vieţii, directorul revistei Secolul XX, apoi preşedintele fundaţiei cu acelaşi nume, care s-a transformat în Secolul 21.Publică numeroase cărţi - de poezie, de critică literară - şi traduce din mari scriitori ai lumii, remarcându-se printr-o înaltă ţinută intelectuală şi printr-o atitudine demnă în raport cu autorităţile. Activitatea sa literară acoperă toate genurile, meritele sale culturale şi literare i-au fost recunoscute din plin, poetul devenind academician în anul 1992. În apropierea vârstei de 80 de ani, în 2000, debutează ca prozator, cu volumul T de la Trezor. După 1989 ajunge membru al Academiei Române, senator (din partea Partidului Alianţei Civice) în Parlamentul României etc. Face şi publicistică politică, de pe o poziţie anticomunistă intransigentă. A murit pe data de 25 mai 2002. Volume de poezie: Cartea mareelor, Buc., EPL, 1964 Omul cu compasul, Buc., EPL, 1966 Seminţia lui Laokoon, Buc., Tin., 1966 Ipostaze, Buc., Tin., 1967 Alter ego, Buc., CR, 1970 Ce mi s-a întâmplat cu două cuvinte, Buc., CR, 1972 Papirus, Buc., CR, 1974 Anotimpul discret, Buc., Em., 1975 Hesperia, Buc., CR, 1979, Poeme, Buc., CR, 1983 Vânătoare cu şoim, Buc., CR, 1985 Interiorul unui poem, Buc., CR, 1990 Arie şi ecou, 1991 Lamentaţii, 1993 Aventurile lui Proteu, Buc., Hum., 1995                 Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23972 Comentarii: 120095 Useri: 1426
ADMINISTRARE