PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Predică. 2 august 1909. de  Pavel Ivanovici Plihankov   2 august 1909 În oraşul Kolstrom trăia cândva un om sărac cu duhul, care îl întreba adesea pe un negustor cucernic: Mai sunt vii cei răposaţi? Unii râdeau de cuvintele lui, fără să înţeleagă sensul lor, însă omul duhovnicesc a înţeles că prin răposaţi acel sărac cu duhul înţelege patimile, care s-au oprit la oamenii evlavioşi, însă toate sunt încă vii şi trebuie să fim întotdeauna cu băgare de seamă. Oamenii, care se luptă cu patimile, ca noi toţi, ba le biruiesc, ba sunt biruiţi de ele. Cei ce se luptă vor fi mântuiţi, Domnul nu dispreţuieşte eforturile şi strădaniile lor şi le dă un sfârşit creştinesc. Oamenii trupeşti, care nu se gândesc deloc la mântuirea sufletului lor, vor pieri dacă nu vor face pocăinţă înainte de moarte. Pe cât diferă structurile oamenilor, pe atât diferă şi slava pe care ei o moştenesc în Viaţa Viitoare. Apostolul Pavel: Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor (1Cor.15,41) şi aşa mai departe. Nici îngerii lui Dumnezeu nu sunt în aceeaşi slavă la Dumnezeu. Mai aproape decat toţi de tronul lui Dumnezeu sunt Serafimii înflăcăraţi, apoi Heruvimii, apoi Tronurile, Domniile, Puterile, Stăpânirile, Începătoriile, Arhanghelii, Îngerii. Aceste nouă cete îngereşti se desăvârşesc în fiecare secundă; aşa şi sufletele oamenilor, tinând cont de cât au fost de pregătite pe pământ, nu rămân în aceeaşi stare ci trec de la o treaptă la alta. Noi ne-am obişnuit să socotim Apusul putregai, iar ideile care se propovăduiesc acolo le socotim dăunătoare. Totuşi acolo nu a putrezit totul. Cu timpul şi acolo apar oameni care răspândesc puncte de vedere luminoase şi idei sănătoase. În rândul unor astfel de oameni se numără şi americanul Mott, care a scris mult despre starea launtrică a sufletului omenesc. El, cu încredinţare desăvârşită, îi împarte pe oameni în categorii potrivit cu structura lor interioară. Prima categorie- oamenii desăvârşiţi, care au biruit toate patimile. A doua- cei care luptă, care ba înving patimile, ba sunt învinşi de ele şi în sfârşit, a treia- cei trupeşti, care se supun în întregime patimilor. Într-adevăr, fiecare om se poartă diferit în lupta cu patimile. Totuşi, şi oamenii desăvârşiţi au patimi; nu există oameni pe deplin nepătimitori. Nepătimirea există în deplină măsură numai după moarte. Însă la cei desăvârşiţi patimile s-au oprit, deoarece ei nu le dau trecere. Fiecare om, oricât de înaltă ar fi viaţa pe care o duce, oricâte ar fi darurile harice de care s-a învrednicit, trebuie să ţină minte şi să nu uite niciodată că şi el este un om pătimitor. Cuviosul Iacov (49) prin viaţa lui întocmai cu a îngerilor a ajuns la o aşa sfinţenie încât făcea minuni mari: vindeca bolnavi, îi curăţa pe leproşi, alunga demoni, învia morţi. Dar iată că, odată, a venit la el ispita. În timpul nopţii a bătut la uşa chiliei lui o femeie, cerându-i adăpost, deoarece a rătăcit drumul. Cuviosului i s-a făcut milă de ea şi temându-se să nu o sfâşie fiarele salbatice, i-a îngăduit să înnopteze la el. După o masă săracă, sfântul a plecat în chilia lui lăuntrică, însă un gând viclean a început să-l frământe şi el a ieşit din nou şi văzând-o pe femeie dezgolită, a căzut în păcat cu ea împotriva voinţei ei. Când păcatul a fost săvârşit, diavolul a început să-l îndemne pe Iacov să o omoare pe femeie ca să nu divulge păcatul lui şi să nu fie supus mustrării tuturor călugărilor. Ascultând aceste îndemnuri răutăcioase, el a săvârşit şi celălalt păcat de moarte- uciderea. După aceea l-a cuprins deznădejdea, şi-a părăsit chilia şi a plecat în lume. Însă Domnul nu a vrut pieirea lui. Pe drum, cuviosul Iacov a întâlnit un călugăr-stareţ, i-a mărturisit păcatele lui şi acela l-a convins să se instaleze într-o peşteră, făgăduindu-i să îi aducă acolo hrana. La Domnul este o mare de milostivire, nu se poate să nu îl ierte pe unul ca tine- a spus stareţul. Doisprezece ani s-a nevoit cuviosul fără să iasă din această peşteră şi Domnul i-a iertat păcatele. Odata, în oraşul cel mai apropiat de această peşteră, unde se nevoia cuviosul, s-a dezlăntuit o secetă cumplită. Episcopului acestui oraş, om cu viaţă sfântă, i s-a arătat în vis Domnul şi i-a poruncit lui şi tuturor locuitorilor să se ducă la peştera cuviosului şi să implore sfintele lui rugăciuni. Episcopul i-a înştiinţat pe locuitori de vedenia lui şi toţi au mers la sfânt. Când au început să implore rugăciunile lui şi i-au spus despre arătarea Domnului, cuviosul Iacov a răspuns: - Voi aţi greşit, Domnul nu la mine v-a trimis, deoarece eu sunt un mare păcătos. Episcopul l-a rugat, zicând: - Nu te împotrivi poruncii lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi. Când sfântul a început să se roage, s-a pornit o ploaie puternică şi a înţeles cuviosul Iacov că Domnul l-a iertat. (49) Viaţa cuviosului Iacov Pustnicul (sec VI; ziua pomenirii: 4 martie). A fost pustnic în Palestina. Mineiul e martie. Text postat de Nicole Kumar Date despre autor Data nasterii: 5 iulie 1845 Locul nasterii: Samara, Rusia Cuviosul părinte stareţ Varsanufie de la Optina, care în lume s-a numit Pavel Ivanovici Plihankov, s-a născut în Samara, pe 5 iulie în anul 1845. Mama băiatului, a cărei nume era Natalia, a murit în timpul naşterii lui, iar el a rămas în viaţă datorită Tainei Botezului, care a fost imediat săvârşită de către preot. Tatăl lui, Ivan, se trăgea din cazacii din Orenburg, care se ocupau cu negustoria. Străbunicul şi bunicul stareţului fuseseră foarte bogaţi. Tatăl lui s-a căsătorit a doua oară şi în persoana mamei vitrege Domnul i-a trimis copilului o îndrumătoare adânc credincioasă, cu sufletul foarte bun. Ea se numea Natalia, exact ca mama cea răposată. Şi Pavluşa a fost, din frageda pruncie, un ortodox adevărat. El mergea la Biserică, se împărtăşea cu Sfintele Taine. La vârsta de cinci ani, el a început să ajute preotul în altar şi adesea îi auzea pe oameni prezicând: Tu vei fi preot! Stareţul Varsanufie a avut o copilărie liniştită şi fericită. Părintele Varsanufie a spus ca tatăl lui l-a învăţat în general să se roage. La vârsta de nouă ani, a intrat la liceu. În anul 1870 a început să studieze la Şcoala Militară din Orenburg, apoi a terminat cursurile de ofiţer de stat major în Petersburg. Treptat, s-a ridicat în rang şi la sfârşitul anului 1880 era deja colonel. În Orenburg a locuit cu mama şi mătuşa lui (tatăl lui murise în vremea aceea). Pavel Ivanovici încă nu se gândea la intrarea în mănăstire; dimpotrivă, îşi închipuia că este cumplit de plictisitor- acolo sunt numai ridichi, untdelemn şi metanii. Însă el fusese deja chemat. Deseori neobservat, însă unori foarte clar, Domnul l-a îndrumat cu precizie către mănăstire; de aceea ofiţerul Pavel Ivanovici Plihankov avea numeroase ciudăţenii. Drumul lui spre mănăstire a fost lung şi nu prea uşor, petrecând în lume 46 de ani- cea mai mare parte din viaţa lui. A fost în corpul de cadeţi şi în serviciul militar, având o carieră strălucitoare. A putut să dobândească toate bunătăţile lumeşti. Şi... s-a lepădat de toate. Nu voia să se căsătorească şi fugea de baluri şi de ospeţe, la fel ca şi de celelalte desfătări lumeşti. S-a întâmplat să meargă la teatru, dar şi la acela a renunţat. Camera lui amintea de chilia unui călugăr: cu mobilierul ei simplu, cu ordinea ei şi cu mulţimea de icoane şi de cărţi. Pe 10 februarie 1892, Pavel Ivanovici a fost primit în obştea schitului Sfântul Ioan Botezătorul şi îmbrăcat în rasă. După un an, pe 26 martie 1893, în postul mare, fratele Pavel a fost tuns rasofor, iar în luna decembrie 1900, după boală, a fost tuns călugăr cu numele Varsanufie. Pe 29 decembrie 1902 a fost hirotonit ierodiacon, iar pe 1 ianuarie 1903 a fost hirotonit ieromonah. În anul 1903 cuviosul Varsanufie a fost numit ajutorul stareţului şi în acelaşi timp duhovnicul schitului de maici din Şamordino şi a rămas aşa până la începutul războiului cu Japonia. În anul 1907 a devenit egumen şi a fost numit conducătorul schitului. În anul 1912 cuviosul Varsanufie este numit conducătorul mănăstirii Teofania din Vechiul Golutvin. În ziua 1/14 aprilie 1913 şi-a predat cinstitul lui suflet în mâinile Domnului. Părintele Varsanufie a fost înmormântat la Optina, în rând cu părintele său duhovnicesc şi învăţător, cuviosul Anatolie cel Mare. Pe 7 august 2000, în catedrala nou înălţată a Mântuitorului Hristos în Moscova, Biserica Ortodoxă Rusă l-a canonizat şi împreună cu el pe toţi stareţii de la Optina, socotindu-i în acelaşi timp Noii Martiri şi Duhovnici ai Rusiei.                 Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23972 Comentarii: 120095 Useri: 1426
ADMINISTRARE