FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Senryu (din volumul "Doar clipa...")
de  Valentin Nicolițov
  Foaie luată de vânt,
Oare toamnei nu-i plac
haiku-urile?



E primăvară.
Flutură pe-o sfoară
chiloți de damă.



Singur în casă.
Prin perete, vecinii,
i-aud cum trag apa.



Soare-n eclipsă.
Cu gurile căscate
privim, toți, cerul.



În dosarul meu
Doldora de informări-
toți prietenii.



Plec din cimitir,
La poartă zeci de sicrie
așteaptă clienți.



Un pahar cu vin...
Și ce frumoase revin
amintirile!



Vântul în joacă
împrăștie frunzele.
Eu, poemele.



La mustărie.
Dans de muște bețive
pe cânt de țambal...



Amurg de toamnă.
Cu pași șovăielnici
ies din mustărie.










Text postat de Magdalena Dale
Date despre autor
Data nasterii: 12.02.1945
Locul nasterii: București
S-a născut la 12 februarie 1945 în București. A absolvit Institutul Politehnic din Cluj în anul 1972 cu diplomă de inginer.
Și-a început activitatea literară la cenaclul literar „Nicolae Labiș” din Brașov în anul 1965 și a continuat-o cu pasiune la cenaclul literar al revistei „Viața Armatei”, la cenaclul „Vasile Cârlova” de la Cercul Militar Național, la cenaclul „Mircea Eliade” al Societății Scriitorilor Români și la cenaclul literar al Societății Române de Haiku din București. Este membru al Societății Scriitorilor Români, al Societății Scriitorilor Militari și al Societății Române de Haiku. Din anul 2001 este secretar general de redacție la revista de interferențe culturale româno-japoneze HAIKU.
A scris și publicat poezie și proză în revista „Viața Armatei”, poeme haiku în antologiile intitulate „Caligrafiile clipei” – apărută în 1999 și „Luna-n țăndări” – apărută în anul 2000, poezie în antologiile cenaclului literar „Vasile Cârlova” intitulate „Dimensiuni din lumina spiritului” – 2000 și „Ninsori de suflet peste veac”– 2002, în antologia cenaclului literar „Mircea Eliade” intitulat㠄Întâlniri în cuvânt”, apărută în anul 2002, precum și în antologia editurii „Amurg sentimental”, intitulat㠄Spre tine, totdeauna” – 2000.
La începutul anului 2000 a debutat în poezie la Editura „Vasile Cârlova” cu volumul trilingv de poeme haiku intitulat „Doar clipa...” care s-a bucurat de o bună primire din partea cititorilor pasionați și de cronici literare favorabile în presa din București și din provincie.
În luna iunie 2000 a fost premiat la concursul literar organizat de Societatea Română de Haiku cu mențiune pentru „haiku în formă fixă”.
În anul 2001 a debutat în proză cu volumul „Iubiri risipite”, la editura „Vasile Cârlova”. Acest volum a primit, în ianuarie 2002, la Salonul Literar al Societății Scriitorilor Militari, premiul anual pentru proz㠄George Florin Cozma”.
În paralel cu activitatea literară colaborează ca redactor la publicații din domeniul automobilistic (revista AUTO TEST – 1995 – 1997, revista AUTO MONDIAL – 1997-2000 și revista AUTOEXPERT- 2000 – până în prezent).




 
             
Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23972
Comentarii: 120095
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE