PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
poezii (1) de  marin sorescu   RUGACIUNE Doamne, creatia a dat inapoi Ca un cucui al universului. Doamne, creatia ta s-a retras in sine Cu tine cu tot si orbecaim in nestire. Doamne, da un pumn in bezna, Sa creasca, Doamne, la loc cucuiul. Unicornul, cand ii crestea cornul, Era numai durere si cunoastere. Lumea sorbita de hau Se pierde in circumvolutii prea destepte. Doamne, da-ti Doamne un pumn drept in frunte Si mugind ia-o de la-nceput. Si mugind ia facerea de la-nceput." RUGACIUNE Doamne, O sa ma sui pe un scaun, Sa-mi dai o palma Intind, iata , si obrazul celalalt. Da-mi una tare cu forta Sa ma dezechilibrez definitiv, Sa ma duc prin univers invartindu-ma, Ca o planeta noua a durerii, Sfaraind prin eter taciune. Nu ma lasa sa ma patimesc, Adu-mi alinarea incruntarii Si a maniei Tale grozave In marea bunatate a Ta. Stropul de esenta divina Se va vedea poate de jos Luminand, emanand fericire ATAVISM Uitatul pe fereastra a devenit un tic, Toata lumea se uita pe fereastra. Citeste, spala, iubeste, moare Si din când în când da fuga Si se uita pe fereastra. Ce vreti sa vedeti? Dupa cine priviti? Luati-va gândul, cine a fost de venit a venit, Cine a fost de plecat a plecat, Ce a fost de trecut prin dreptul vostru a trecut. Lasati perdelele, Trageti obloanele Si mai luati-va o data tensiunea. Dupa ce a vazut totul - ploi, razboaie, Soare, cârtite, evenimente, Repetate mereu aidoma, Omenirea nu cred ca mai doreste serios Sa mai vada ceva. Totusi uite-o lipita de ferestre, În ochi cu un gol. BARBOSI MEREU Lasam barba sa ne acopere Cu întelepciunea ei Si trecem gravi pe strada, Parând într-adevar întelepti De la noi si pâna la toate Lucrurile. Dar, de sub iarba care ne ascunde, Noi stim Ca cele mai multe noduri În care ne-am frânt dintii si mintea Au ramas nedezlegate... Ci numai barba noastra virila Nu-si pierde speranta. Ea creste pâna la pamânt, Acolo, ca vita-de-vie, se prinde Si se întoarce din nou în sus, Pe copiii nostri, Într-o încapatânare istorica. ALB Gerul iar trage cu tunul, Dardaie-al pamantului catel, Adevarul se-mparte la unu Si ramane la el. Misuna albul pe camp, Furnicarul acesta de fulgi ! Saltul iepurelui plapand Cu un tipat il frangi. CAPRICIU În fiecare seara Strâng de prin vecini Toate scaunele disponibile Si le citesc versuri. Scaunele sunt foarte receptive La poezie, Daca stii cum sa le asezi. De aceea, Eu ma emotionez, Si timp de câteva ore Le povestesc Ce frumos a murit sufletul meu Peste zi. Întâlnirile noastre Sunt de obicei sobre, Fara entuziasme De prisos. În orice caz, Înseamna ca fiecare Ne-am facut datoria, Si putem merge Mai departe. MICROB FRUMOS Ai intrat în inspiratia mea de astazi Ca un microb frumos, Si sunt fericit Fiindca îmi place aerul tandru Din jurul tau. Acum îmi vei circula nestingherita În Univers, Si în fiecare zi îmi vei trimite Câte-o stare sufleteasca În loc de scrisoare. Cred ca uneori voi fi trist Ca un elefant otravit de un fluture, Si te-as da afara Dar nu voi sti unde sa te gasesc: Tu îmi vei fi când într-o mâna, Când într-un ochi, ori pe frunte, Când într-un gând. CINE Sa cercetam bine Cine se ascunde sub noi, Sa fim foarte atenti Pe cine numim Eu. Ca nu mai poti Avea încredere oarba În nimeni, Sa fim atenti, mai ales, Pe cine numim Eu. Îndesati cu genunchiul Sub niste masti, Atât de conventionale, Râsul, plânsul, iubirea, Ne caznim, stângaci, Sa fim familiari cu noi. Poate chiar reusim În unele momente, Dar ne speriem grozav Când ne auzim glasul. SUFLETE, BUN LA TOATE O, suflete, bun la toate! La privit pe fereastra La întuneric, La mersul femeilor Si la apreciat distanta între doua gâze. Poate ca abuzam de tine Folosindu-te ca pe o perie Ca pe un burete Ca pe o stea Ca pe un telescop, Ca pe o cârpa. Sapati la suflet ca niste cârtite La lumina aerului orbitor. Cu care gheare s-o fi sapând lumina, Si cum sa faci din ea galerii? Ma gândesc ca tu ne încurci Ca ne esti prea devreme, suflete, O, suflete, bun la toate! DINCOLO Femeia asta Are pe cineva în baie. Vorbeste cu mine, Ma iubeste sincer, Dar cineva se tot foieste în sufletul ei, Dincolo de mine. Îi citesc în ochi, În par, În linia vietii din palma Ca aceasta casa n-are decât o singura intrare, Ca-mi ascunde pe cineva în baie. Sau, ma rog, în casa vecina, Sau într-o alta casa, Undeva pe strada, Într-alt oras, sau într-o padure, Ori pe fundul marii. Cineva sta ascuns acolo, Pândindu-mi gândurile, Ascultând sentimentele mele eterne Cu ochii pe ceas. PRICINA Mi s-a omorât timpul, Onorata instanta. Când ma întorceam eu voluntar Din razboi, Am bagat de seama Ca timpului meu îi fusesera amputate Inima, gura si fruntea. Dar nici asa nu mi l-au lasat în pace, L-au pus sa faca zile-chin, zile-lacrimi, zile-masina, zile-bou, O multime de lucruri Care nu-l interesau. Apoi au început sa experimenteze pe el Fel de fel de otravuri - Tristete, necazuri - Parca asa le zicea. Lovitura de gratie i-a fost data în cap Cu o bucata de destin De esenta tare. Iertati-mi expresia, Dar asta n-a fost viata! De atunci, iata, am pierdut si jumatate din moarte Asteptându-mi rândul la coada, Ca sa v-aduc la cunostinta pricina mea, Aici, La judecata de apoi. TREBUIAU SA POARTE UN NUME Eminescu n-a existat. A existat numai o tara frumoasa La o margine de mare Unde valurile fac noduri albe. Ca o barba nepieptanata de crai. Si niste ape ca niste copaci curgatori În care luna îsi avea cuibar rotit. Si, mai ales, au existat niste oameni simpli Pe care-i chema : Mircea cel Batrîn, Stefan cel Mare, Sau mai simplu : ciobani si plugari, Carora le placea sa spuna Seara în jurul focului poezii - "Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea a III-a". Dar fiindca auzeau mereu Latrînd la stîna lor cîinii, Plecau sa se bata cu tatarii Si cu avarii si cu hunii si cu lesii Si cu turcii. În timpul care le ramînea liber Între doua primejdii, Acesti oameni faceau din fluierele lor Jgheaburi Pentru lacrimile pietrelor înduiosate, De curgeau doinele la vale Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei Si ai Tarii Bîrsei si ai Tariii Vrancei Si ai altor tari românesti. Au mai existat si niste codri adînci Si un tînar care vorbea cu ei, Întrebîndu-i ce se tot leagana fara vînt ? Acest tînar cu ochi mari, Cît istoria noastra, Trecea batut de gînduri Din cartea cirilica în cartea vietii, Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii, ai iubirii, Care îi ieseau mereu fara sot. Au mai existat si niste tei, Si cei doi îndragostiti Care stiau sa le troieneasca toata floarea Într-un sarut. Si niste pasari ori niste nouri Care tot colindau pe deasupra lor Ca lungi si miscatoare sesuri. Si pentru ca toate acestea Trebuiau sa poarte un nume, Un singur nume, Li s-a spus Eminescu. CE-O FI O FI Batai în inima: Cioc! Cioc! Intra ca tocmai vream sa ies. De nervi, eu am un mare stoc Si un depozit sînt de stres. Cicanitoarea îi da ghes Unui stejar, în tainic loc, Si bate cuie cu-nteles, În coaja ce-ti va fi cojoc. Ce-a fost a fost! Ce-o fi, sa fie! C-o bruma de filosofie Tot m-am ales, în ceasul prost. Cicanitoare, pe de rost Îti stiu sinistra psalmodie: Ce-o fi sa fie, chiar a fost. SI VISUL MEU... Sa-mi torni în somn cucuta si s-o beau Si visul meu sa strige: “Da-mi, mai vreau! Mai pune în cucuta-amaraciune, O, Doamne, fa o ultima minune.” Si clopotul batea din doi în doi, Iar universul înghetase sloi. Lungi turturi zanganeau în barba firii Si ne dadeam în scrânciobul uimirii. Si cu hârzobul ne veneau din cer Urzicile, din care scoatem fier. Nevoie-aveam mereu de pilitura, Pentru-un magnet ce îl tineam în gura. Si rau de mare nu avem. Doar greata De ceata. Prin urmare rau de ceata. Ieseam pe puntea lumii - scena scurta - Tinându-ne cu mâinile de burta. ORBUL Uneori noaptea - târziu dupa miezul noptii si numai miercurea - îi revenea vederea. Era ca si cum ar fi rasarit brusc o stea, numai si numai pentru el: o lumina mare, dulce, catifelata, o candela ca pentru prunci, o lumina cum ar fi aureola din jurul sânului sfânt. O lumina extraordinara! Stia ca nu va dura mult. Si ca sa aiba o marturie, lua creta pusa la-ndemâna, se ducea drept la perete si scria pe el: " Vazut". Mergea apoi la usa si scria pe ea: " Vazuta". La fereastra: " Vazuta". Pe cuier: " Vazut". Pe dusumea: " Vazuta". Bifa ca la un inventar aprig obiectele din odaia orbirii sale. Chiar pe mâna în care tinea de obicei toiagul cu care pipaia, scrijelea febril: " Azi pe data de cutare am zarit clar aceasta mâna" apoi se culca, ostenit. În zilele urmatoare era un orb normal, un orb fericit, pentru ca toate lucrurile printre care bâjbâia le stia vazute. Si continua sa fie un orb fericit, fericit pâna când se stergea creta. ECUATORUL SI POLII Impreuna sintem foarte dialectici (Tu stii ca a fost cea mai frumoasa Zi din viata mea? Ce bine-ar fi sa fie asa. "Ba da". Te rog fraza asta sa n-o tai) De fapt, poezia de dragoste ar trebui sa fie semnata Chiar de muze. Poetii sa se inspire si ele sa puna degetul. Tu sa intinzi aripa peste versurile mele "N-am intins-o?" Asa, o pana. Vreau o filfiire deplina. Simteai ca veneai pâna lânga mine Si deodata un gol de aer. Ce se intimpla? Ma gindeam la tine. Golurile de aer nu stiu ce-o fi cu ele, Asa e când zbori, zburam spre tine. "Oricum, eu receptam fluidul." Si eu ma ghidam tot dupa fluid. Noi nu lucram decât pe Baza de flux magnetic. Stii ca la ecuator cântarim Mai mult decât la poli? In orice caz, când sintem impreuna Cintarim mai mult, Sintem doua ecuatoare incolacite Doua ecuatoare si - un pol - ca niste serpi. De ce numai unul? Pentru unitatea contrariilor. Plus cea mai ieftina energie... Nu stiu daca intelegi? Ce zici de titlul asta? Esti ca o sfera de sticla In care Dumnezeu a strecurat Si-un clopotel. Când se-nvirteste pamintul, suna clopotelul. Tu suni. Da, dar n-am sunetul frumos Decât în sfera de sticla Vibrez din toata fiinta Si tu-mi culegi vibratiile Si mi le restitui, sarutate. HIBERNAM Traim din amintiri, hibernam în vizuina Unei frumoase intamplari, care se-ndeparteaza. Intre vinovatie si - asteptare. Cam acesta e cadrul. Nu se poate schimba nimic. Asteptam cu mana streasina la inima. Si ce rar se vede ceva în zare. Dar trebuie sa ne pastram calmul. "Nu se lipeste mancarea de mine" - zici Uite-asa nimic n-are gust, când santem despartiti. Sinul tau ma doare. Cum taie laptele foamea, brusc, Asa trezesti în mine speranta. FRESCA In iad pacatosii Sunt valorificati la maximum. Femeilor li se scot din cap Cu o penseta Clamele, agrafele, inelele, bratarile, Panzeturile, lenjeria de pat. Dupa aceea sunt aruncate In clocotul unor cazane, Sa fie atente la smoala, Sa nu dea in foc. Apoi unele sunt transformate in sufertase Cu care se cara la domiciliul dracilor pensionari Pacatele calde. Barbatii sunt si ei folositi La cele mai grele munci, Cu exceptia celor foarte parosi Care sunt torsi din nou Si facuti presuri. SAH Eu mut o zi alba, El muta o zi neagra. Eu inaintez un vis, El mi-l ia la razboi. El imi ataca plamanii, Eu ma gandesc un an la spital, Fac o combinatie stralucita Si-i castig o zi neagra. El muta o nenorocire Si ma ameninta cu cancerul (Care merge deocamdata in forma de cruce) Dar eu ii pun in fata o carte Si-l silesc sa se retraga. Ii mai castig cateva piese, Dar,uite,jumatate din viata mea E scoasa pe margine. - O sa-ti dau sah si-ti pierzi optimismul, Imi spune el. - Nu-i nimic, glumesc eu, Fac rocada sentimentelor. In spatele meu sotia, copiii, Soarele, luna si ceilalti chibiti Tremura pentru orice miscare a mea. Eu imi aprind o tigara Si continui partida. SCRISORI DIN CAMERA DE ALATURI Nu pot sa scriu decât despre tine, Cu mâna ta. Este un fel de-a te pastra Inaintea ochilor, pe imensul cadru de zapada, Ca un perete pe care schiaza Gindurile noastre de iarna. Din fuga trenului ai zarit Prin nameti un vinator. A aparut intii pusca intinsa - Tocmai ochea Un fulg de zapada. O bubuitura si toata iarna S-a naruit din cer, ingropindu-l în zapada. Copacii parca plecasera si ei Sa haituiasca Baraganul ("Baragan" - loc unde viscoleste, Asa se traduce, din cumana. Nu, nu-s cuman, coman, Dar asa mi-a tradus prietenul turc, Iusuf.) Iata-ne, asadar pierduti în desertul alb, Pe care, de fapt, l-ai si provocat. Ai dorit atita sa ninga, stiai ca fenomenul tine De concentrarea ta... Si te-ai concentrat prea mult! Acum, nu se mai opreste. Roseata din obraji coloreaza peisajul. Ai febra? "Nu, dar vreau sa colorez peisajul". Foloseste rujul, mai bine. Tu esti de tinut intr-un castel Pe-o iarna ca aceasta, cu clopotei la fulgi. Si eu sa vin la tine Intr-o sanie trasa de cerbi, Sa ma urc în iatac, pe-un turtur imens, Sa urc si sa cobor, ca e alunecos, Si iar sa dau sa ma catar... si tu sa-mi arunci Niste pinteni. Sa cioplesc sloiul, urcindu-ma Sa-i dau pinteni Si sa apar sus, c-o floare de gheata In mâna. "Unde e geamul? Sa-ti plantez pe el aceasta Floare de gheata." "O, ador florile de gheata", sa zici, "Unde-ai gasit-o?" Hai sa iesim putin. "Unde, iar afara? Iar în zapada? Iar în tren? Iar vagon neincalzit?" Eu sint un om de interior, Pentru ca sint numai suflet Si sufletul e de interior. Sint un om de budoar, de stat intre perne, Printre carti, printre rujuri... Tot ce emana caldura Si intimitate. Pune-ma la o masa de restaurant C-o suta de insi în jur, Care se uita la tine Si inghet. N-am ce sa-ti spun, parca nu ne mai cunoastem. Tu îmi citesti inceputul de enervare Pe freamatul degetelor, Pe miscarea de la coltul ochilor Si "Hai sa mergem", zic. "Unde?" In castel. Stiu eu unul, dar nu s-ajunge acolo Decât c-o sanie trasa de cerbi. Tot în tren sintem? Tot. GLEZNE FRAGILE Unde ramasesem? La glezne fragile. Da, din cauza lor Pretinzi ca nu poti schia. Gleznele fragile ma-nnebunesc, Imi plac foarte mult. Ce bine te tin pe picioare, Dreapta, svelta, cu mers frumos, Când vii spre mine Prin zapada, vibrind la fiecare fulg. Faci atingere cu fulgii. Transmiti fiori în toata masa de zapada Din cer. Uita-te, e ca o saltea descusuta cerul. Cine s-o fi tavalind deasupra? (Cred ca tot noi). Tolaniti pe fortele naturii, pe fenomenul natural. Fenomen natural pe fenomen natural. Mazariche pe licheni. Iti place cum suna? "Suna a iarna". Ai vazut sarea izvorind din mine, Ca o bura de ploaie. La polul nord transpiratia S-ar fi prefacut în mazariche. "Parca numai acolo!" Emotia de la polul nord. Nu, de la polul opus. Eu sint polul opus nr.34. (Asa zicea un compozitor). Autor de opusuri numerotate. 34 îi place lui cel mai mult. Sintem ca doi pinguini mergând stingaci prin zapada la Poale de Polul nord. Pe ghetus. "Ba sintem ditamai iceberguri". Alunecind unul în bratele celuilalt, incotosmanati In sentimente calduroase. "Bine ca ne-a apucat amorul iarna, Avem incalzire centrala. La vara, ar fi fost prea cald". Esti o prezenta luminoasa. Chiar si în zapada, tot tu dai Lumina. Eu sint primul (Si ultimul Ca nu mai las pe nimeni) Cel mai mult ma impresioneaza la tine Calmul ochilor mari si calmul pielii - Dac pot spune astfel. "Poti". Azi miinile mele sint foarte aspre. Dar au si ele calmul lor. Esti ca o marmura Care-a fost la mare asta-vara. "Am fost". "Cu cine?". "Cu intreaga cariera". Si sinii - sint de taiat respiratia cu ei. Eu sint numai taieturi. AM ZARIT LUMINA Am zarit lumina pe pamant Si m-am nascut si eu Sa vad ce mai faceti Sanatosi? Voinici? Cum o mai duceti cu fericirea? Multumesc, nu-mi raspundeti. Nu am timp de raspunsuri, Abia daca am timp sa pun intrebari Dar imi place aici. E cald, e frumos, Si atata lumina incat Creste iarba. Iar fata aceea, iata, Se uita la mine cu sufletul... Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti. O cafea neagra voi servi, totusi Din mana ta. Imi place ca tu stii s-o faci Amara. BOALA Doctore, simt ceva mortal Aici în regiunea fiintei mele, Ma dor toate organele, Ziua ma doare soarele, Iar noaptea luna si stelele. Mi s-a pus un junghi în norul de ope cer Pe care pîna atunci nici nu-l observasem Si ma trezesc în fiecare dimineata Cu o senzatie de iarna. Degeaba am luat tot felul de medicamente, Am urît si am iubit, am învatat sa citesc Si chiar am citit niste carti, Am vorbit cu oamenii si m-am gîndit, Am fost bun si-am fost frumos... Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani. Cred ca m-am îmbolnavit de moarte Într-o zi Cînd m-am nascut. SHAKESPEARE Shakespeare a creat lumea în sapte zile. În prima zi a facut cerul, muntii si prapastiile sufletesti În ziua a doua a facut rîurile, marile, oceanele Si celelalte sentimente - Si le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar, lui Antoniu, Cleopatrei si Ofeliei, Lui Othelo si altora, Sa le stapîneasca, ei si urmasii lor, În vecii vecilor. În ziua a treia a strîns toti oamenii Si i-a învatat gusturile: Gustul fericirii, al iubirii, al deznadejdii, Gustul geloziei, al gloriei si asa mai departe, Pîna s-au terminat toate gusturile. Atunci au sosit si niste indivizi care întîrziasera. Creatorul i-a mîngîiat pe cap cu compatimire, Si le-a spus ca nu le ramîne de cît sa se faca Critici literari Si sa-i conteste opera. Ziua a patra si a cincea le-a rezervat rîsului. A dat drumul clovnilor Sa faca tumbe, Si i-a lasat pe regi, pe împarati Si pe alti nefericiti sa se distreze. În ziua a sasea a rezolvat unele probleme administrative: A pus la cale o furtuna, Si l-a învatat pe regele Lear Cum trebuie sa poarte coroana de paie. Mai ramasesera cîteva deseuri de la facerea lumii Si l-a creat pe Richard al III-lea. În ziua a saptea s-a uitat daca mai are ceva de facut. Directorii de teatru si umplusera pamîntul cu afise, Si Shakespeare s-a gîndit ca dupa atîta truda Ar merita sa vada si el un spectacol. Dar mai întîi, fiindca era peste masura de istovit, S-a dus sa moara putin. BLESTEMUL DOI S-a umplut casa de fum Eu ard, nu te speria, Eu am luat foc, Bine ca esti aici langa mine, Sa ma vezi, Ca tu pana nu vezi nu crezi, Nu mai vreau sa ard nici eu pe infundate, Mi-am dat drumul. Ai spus ca daca nu te iubesc Nu ard si uite proba, Eu voiam sa o tin ascunsa. Saruta aceste fapturi de fum Care ies din mine, toate sunt eu, Seamana cu mine, sunt chiar eu, Care naparlesc, Inainte de a ma ingropa in bratele tale, In buzele tale. Un sarpe care-si leapada camasile multicolore, Inainte de marea hibernare. Tot tu imi vei da zemuri de plante, De smochine strivite ca sa inviez, Voi suge lapte din sanul tau Sa ma dezintoxic De pamantul care s-a varsat in vinele mele, Si s-a cerut arat, Sunt si pruncul si tatal si sfantul duh, Dar mai la urma, Cand ne mai vine suflarea Acum suntem amandoi cu sufletul la gura Si il bem unul de pe buzele altuia, Il sorbim, Iata o idee de perpetuum mobile, Fumul meu te imbraca Fumul tau ma despoaie Am luat foc amandoi, Ti-am spus sa stai mai departe. Cine-o stinge aceste cuvinte, Sa fie blestemat. TUSITI La cele mai bune replici ale mele Ai tusit, Scorpie batrîna. Ele erau cheia Întregului spectacol, Le pregateam în febra Ani în sir, Oamenii m-asteptau cu respiratia taiata, Efectul trebuia sa fie formidabil, Dar pe tine tocmai atunci Te îneca tusea, Scorpie batrîna. Daca se-ntîmpla Sa lipsesti odata, Începea sa tuseasca Scaunul pe care statusesi. Acum ai molipsit Toata sala, Piesa se petrece de la un cap la altul Într-o tuse magareasca... Tusiti, Ragusit, pitigaiat, dogit, Cu pauze, în accese, uscat, pistruiat, Ca la vocalize, ca la doctor, Tusiti! Credeti ca spun rolul pentru voi, Ochii mei par ca se uita la voi, Cînd, de fapt, eu privesc peste capetele voastre Becul rosu din fundul salii. Pentru el vorbesc, Lui îi spun sufletul meu învatat în nopti de insomnie, Becului rosu care arata locul pe unde, la sfîrsit, Voi trebuie sa evacuati sala, Scorpii batrîne. TRANSFUZIE SECRETA Brazii îsi vindeca scorburile Picurînd într-una rasina, Cum se ung si lebedele c-o grasime De nu li se-atinge apa de pînze. Daca fiecare brad Ar varsa putina rasina Degeaba, Asa, pentru durerea lumii În general... Bradu acesta un bob, Celalalt - altul, Cîta jale mondiala Ar ameliora o padure! Simt ca ma vindec De-o spaima, Doamne, ce lumînare Arde pentru mine În vînt, Pe vreo stînca, departe DE DOUA ORI Ma uit la toate lucrurile De doua ori. O data ca sa fiu vesel, Si o data ca sa fiu trist. Copacii au un hohot de ras In coroana de frunze Si o lacrima mare In radacina. Soarele e tanar In varful razelor, Dar razele lui Sunt infipte in noapte. Lumea se inchide perfect Intre aceste doua coperti Unde am ingramadit toate lucrurile Pe care le-am iubit de doua ori. PE SUB USA Ziua de azi Mi-a fost varata, ca de obicei, Pe sub usa. Mi-am asezat pe nas ochelarii Si-am inceput S-o citesc. Nimic deosebit, Dupa cate vad. Cica pe la pranz o sa fiu cam trist, Nu se specifica motivul, Si-o sa continui sa iubesc lumina De unde-am ramas ieri. Pagina externa informeaza Despre tratativele mele cu apa, cu muntii, cu aerul In legatura cu pretentia lor absurda De a-mi intra in sange si-n creier. Apoi, obisnuitele stiri Despre puterea mea de munca, Despre drumul la paine, Despre buna dispozitie (Dar nu se sufla un cuvant In legatura cu situatia Din ficat.) Unde s-o fi tiparind Viata asta a mea, Ca e plina de greseli Inadmisibile. PRAPASTIE Dumnezeu e surd Si trebuie sa-i spun ceva Ii scriu pe-o foaie de hartie. Asa se procedeaza Cu toti surzii. Dar mie nu-mi intelege scrisul Si cand il vad cum se scarpina-n aureola In fata unei conjunctii, Ma gandesc ca mult mai usor ar fi Sa i-o urlu-n ureche. Asta si fac, Dar Dumnezeu da din cap Ca nu-ntelege Si-mi face semne sa-i scriu pe-o hartie Tot ce vreau sa-i spun. Pe mine ma apuca disperarea, Ies in strada si opresc calatorii, Punandu-le-n fata hartia mea, Scrisa cum am putut mai frumos si mai citet Ca pentru ochii lui Dumnezeu. Dar oamenii nu sunt surzi, Ci numai grabiti, Si dandu-mi cu mana hartia la o parte, Ma roaga sa le spun totul repede Prin viu grai. Atunci ma pomenesc urland Ca din fundul unei prapastii, Asa cum urla Dumnezeu Cand isi face rugaciunea. Si de spaima c-am auzit si eu Uit ce-am vrut sa le spun. DE-A BABA OARBA Hai sa credem tot ce spunem, E un joc foarte frumos. Tu sa-mi spui: "Te iubesc" Si eu sa ma bucur copilareste, De parca mi-ai fi daruit un briceag Cu prasele de os. Sa-mi spui curat Tot ce cugeti tu Despre vecini, despre univers Si despre ploaie; Sau sa nu-mi spui nimic Si toate gandurile mele sa deie din cap Ca asa e. Iar eu sa-ti spun: "Pe unghia asta tu ai un lac adanc Si pe toate celelalte cate o mare. Daca misti printre zilele mele, Poti starni Niagare." Si pana seara din cuvintele mele Sa creasca o iarba inalta Care sa-si scoata coltul din cer, In varf cu pamantul nostru, Ori cu vreo samanta de stea. Si tu sa crezi in iarba mea. S-o crezi pe toata, orbeste. Si eu sa cred in urma ta cu un pas, Cavalereste. URME As vrea sa fug Sa dispar si sa ma caut. Ma iau dupa tine Si dupa genele urmelor tale prin aer HORNURI Ah, hornurile, Prin care casele Dau semn ca si-au taiat venele! GRUP Traiau de mult timp impreuna Si cam incepusera sa se repete: El era ea Si ea era el, Ea era ea Si el era tot ea. Ea era, nu era, Si el era ele, Sau cam asa ceva. Dimineata mai ales, Pana se alegeau bine Care cine mai este, De unde si pana unde De ce asa si nu alminterea, Trecea o groaza de timp, Trecea timpul ca pe apa. Voiau uneori chiar sa se sarute, Dar isi dadeau seama. la un moment dat, Ca amndoi sunt ea Mai usor de repetat. Atunci incepeau de spaima sa caste, Un cascat de lana moale, Care se punea si croseta In felul urmator: Una casca foarte atent Si cealalta tinea ghemul. PANA LA UN PUNCT Pana la un punct Somnul e regenerare, Daca-l depasesti - E putrezire. Da-mi inapoi crinul, Pe care-l tineam în mana Si care, în bezna cea mai adanca, Se deschidea, Omorandu-mi cu parfumul lui tare Moartea, cea tematoare de esente. Moartea omorandu-mi-o de tot, Crinul, Pe care-l tineam falnic în mana. Da-mi-l inapoi! Visul meu se-ntinde dupa el Ca o a treia mana. PICTURA CU CRIN Si as dori sã te pastrez In clipa aceasta de stralucire Ca pe-o floare, care se daruie singura Unei picturi cu sfânt. (Vezi arhanghelul cu crinul în mâna.) Sigur, eu nu sint sfintul! Dar îmi place imaginea si o pastrez. Azi-noapte am ascultat spovedaniile complete (Volumul II sau I?) Legate în piele, oricum. Cum se mai aduna si viata noastra! Ca un film de desene-animate, Fãcut din cuvinte scrise. Ce nevoie avem de aceste priviri în urma Si toate aceste intimplari Mai mult sau mai putin necesare, Pe care, pânã la urma, Sintem tentati sã le credem chiar fericite? Sint insasi viata noastra cu gust amar Care tinjeste dupa o lacrima de cainta, Ca sã-l mai dilueze. Ai trecut ca o umbra prin toate aceste incaperi Ale castelului tau (Nu din Spania, desigur!) Si nu te-a intinat nimic Nu te-a atins nici o arma din panoplia Ghiftuita de spade, din sala armelor. E nemaipomenit cum frumusetea ta stie sã se apere Si chiar daca nu mi-ai fi spus o vorba Pentru mine ai fi fost mai limpede Decât primul meu gând de dimineata. Azi-noapte am fost mai epici - Si cuvintele tale Le-am vãzut strecurindu-se Prin fereastra intredeschisa, Prefacindu-se în fulgi, Pentru neintinarea orasului. ADIACENTE Adiacentele la ce-am de spus Erau acolo si acuma nu-s, Ia-le de unde nu-s, adiacente, Cãci nici în gusile fosforescente Nu mai gasesti nimic de luat, de pus. Visul mi-e plin de oarba cutezanta Cu care musca greul din distanta, Greul pamintului, pe sub pãmânt. Si tot aduna rime si aluzii Ca intimplarile la coltul buzii, Fumind tigara si-afumind un gând. Sarpele casei Venea din curte si intra intr-o gaura Din beciul casei. Era un sarpe gulerat, mai mult alb, alburiu. George era copil: - Uite sarpele, uite sarpele! Si baba: Nu da în el, Ca asta e sarpele casei. Nu face nimic. Deocamdata nu i-a fãcut nimic. Dar peste o jumatate de an, ori un an, lar l-a vãzut. Si l-a lovit c-o maciuca. Se incolacise pe ciomag si el a ridicat Ciomagul în sus, si era sã-i cada în cap. Se zvarcolea sã moara. Si la urma i-a parut rãu. Da' ce s-a suparat mama când a aflat! Si când ne-a ars, mai tarziu, casa Zicea: ,,Vezi? Ai omorat sarpele casei..." MARIN AL LUI PATRU Pe-astia-i stiu eu din 1916, din Moldova. Ni i-au dat de ajutor, contra nemtilor. Si ei au fugit. Beai cu ei la masa, mancai, Si pana la poarta te-mpuscau. In burta lor sunt numai minciuni. Ei ti-arata laptele albu si zic ca e negru. Si tu trebuie sã zici ca ei. Vor sã-ti ia tot. Sã te imbraci c-o rubasca, De tine si de camasa si de haina C-un nasture rosu la umar. Si rubasti de-alea-ntunecate Ca pamantul, parca-ai fi sobolan. Sã-ntinzi gamela pe care-o porti La sold, sã-ti dea niste linte, acolo pe camp, Stand si-n soare, ca taie toti pomii, stejarii, toti perii, toti Maracinii, nu mai e pic de umbra, Ca sã poata baga ei tractorul. Ciorba zic ei ca e de linte, Dar nu se stie de ce-o fi si aia. - Uidu-hu'n tur pe mama voastra! - facea Marin al lui Patru, Ajuns aici cu explicatia situatiei. Mama voastra de bolsevnici. Eu, sã mi-i scoata cineva pe-o gaura, cate unul cate unul, Si-i omor c-o furca de fier si c-o maciuca. Sã-i prijon în furca si sã le sparg capul. O mie pe zi i-as achita. Da, da! I-as trage si-n teapa. As branisti zile-ntregi la tepuse Si i-as trage-n teapa. Sã vedeti ce ne-asteapta, facea el. Sã vedeti ce ne-asteapta. Ca si lucrurile bune ies rele. Cercelaru, presedintele reformei agrare La noi în comuna! Cine e Cercelaru? A dat pamantul pe saci de grau, pe sapunuri Si pe femei tinere. Nici pomeneala de-ai saraci si de-ai de-au luptat pe front. Ivana sef de post! El si cu Butoi! Ciupag si cu unul de albastreste ca manatarca tiganeasca. De necaz, al lui Patru s-a-nsurat pe la 50 de ani, A fãcut un copil cu loana si-a murit tusind, din cauza igrasiei. Ca n-a mai putut sã-si termine casa, din cauza vremurilor. A stat în ea uda si sparta, Furios pe situatie. CERCUL Mergeam pe drum. Era luna, asa, toamna. Si mã ajunge din urma si trece pe langa mine Un cerc. O tuturiga mare de fier. Un cerc Care mergea singur pe linie. M-am uitat în urma: I-o fi aruncat cineva? L-o fi dat de-a tuturiga Nimeni... Si, la urma, cine se-l azvarle, Ca era mare si greu - ca o sina de roata de car. Mã uit inainte; cercul isi vedea de cale. Se-nvartea repede, repede si facea praf. Tocmai atunci vine al lui Calota, de la deal - Il vazusi, mã? - Il vazui. Si incepe sã se-nchine. Ce-o fi cu el, de la ce butie o fi scapat, Numai Spanu, mai are butii de vin asa de mari, Pleca si se varsa putina... Ne miram noi asa si ne dam cu parerea, Asta al lui Calota se facuse alb, il cam speriase Dracovenia, Si mai apare si Gligorie. - Il vazusi, mã? - Nu-l vazui. Ce sã vad? - Cercul? - Care cerc? Ghita al lui Calota s-a aplecat si i-a aratat Urma în tarana. Lasase o urma ca de roata de car. -E, cate urme de roti nu sunt pe drum! Cercul a trecut, asa, valantoace, prin tot satul. Unii iI vedeau, altii nu. Asa, cam din trei, pe langa care trecea, Doi iI vedeau, unul nu... Stand noi asa, auzim iar Vuuuu - vuu! Uuu! Uuu! Cam cum face o vuva mare... Si vedem nori de praf... - Dati-va la o parse, ca vine... Se-ntoarce... Venea cercul de la deal, parca se inrosise putin De-atata alergat, de-atata inspectie în Comuna Bulzesti... Venea dinspre Pradatorul, trecuse ozaca prin Fratila L-am apucat de mana pe Gligorie: - Il vezi, mã? - Ce sã vad? - Cercul - Care cerc? - Asta de trece acum pe langa noi? Tu n-auzi ca se cutremura pamantul, vuieste, scoate praf... - Nu trece nimic. N-aud nimic. Nu vad nimic. Cercul s-a apropiat... i-am luat seama: sã fi zis Ca e roata de cabrioleta? nu, ca n-avea spite... Si prea lumina... E asa ca o aoreola de sfant... Ca si când capul vreunui sfant s-ar fi rostogolit în praf Si aoreola lui il poarta ca o sina... Si-l imbraca în stralucire... Mergea vajaind... Si se infierbantase de-atata invartit, Scotea scantei, când se atingea de cate o piatra. Prin Seculesti, acum era aici la Gura Racului si precis Voia sã meargã ,si-n Natarai la vale... M-am dat mai aproape si i-am simtit damful: mirosea a Rotund perfect. A geometrie... a spuma de geometrie, Adica esenta esentelor... Am cazut în genunchi, Asa de usor si de delicat atingea pamantul Plin de gloduri, al satului. Ba, calca prin Bulzesti, parca-ar fi mers Pe luna, tu-i mama masii! Mã trecusera fiorii si aproape sã-mi dea lacrimile De atata cinste si minune. - E, acum iI vazusi? L-am mai intrebat odata Pe Gligorie, care-si scotea pamantul de sub unghii Cu un chibrit. - Ce sã vad? - Cercul. - Care cerc? - Atunci... du-te unde plecasi, ba orbetule! Ca eu n-am ce discuta cu astia, care nu vad decât Ce le arata muierea! - Hai, mã, iI trag pe-al lui Calota... Avusei noroc mare cu tine, Ca fusesi aici... ca altfel, Ne-ar fi povestit cercul în toata lumea, Ce orbeti sunt în comuna asta. Povestea cu cercul de foc, venit în inspectie A circulat mult la noi, din gura în gura. N-a reusit s-o stinga nici razboiul al doilea, Abia mai tarziu, cu prefacerile, a trecut pe planul doi Si, pana la urma, au biruit ai care nu-l vazusera. FARA PUNCTUATIE - Care apropie oamenii, ai spus? Nu stiu - parca-as vrea sã-ti ghicesc în talpa. - Poate în palma. - Eu nu ghicesc decât în talpa. - Ce semn de punctuatie? - Nimic, adica pune un numar. Ce numar porti la pantofi? - 36. - Foarte bine, 36 mã inspira. Oricum, e un numar cistigator - Imi place cum inchizi tu ochii. Atunci când inchid ochii, plutesc. SEGMENT Eu voi incepe sa te uit Spre nord. Tu ma vei uita Spre sud. Mai intai iti voi uita Sufletul, Care nu-mi va lua Nici trei zile. Dupa aceea, stiu si eu, Gustul parului tau, Materia superior deghizata Sub forma de gene. Tu ma vei uita poate De-a-ndoaselea, Cel mai greu iti va fi sa renunti La trecutul tau Plin de inflorituri Ca o stamba. In orice caz, Ne vom uita bine amandoi. Apoi ne vom spala pe maini. *** (gandesti rar) Gandesti rar Si-ti cad frunze Printre ganduri. Gandesti atat de rar, Ca rasar paduri Si lumea toata Si tu esti la amandoua marginile lumii, Rar de tot. NE CUNOASTEM Ne cunoastem, Ne-am intalnit intr-o zi Pe pamant, Eu mergeam pe o parte a lui Tu pe cealalta. Tu erai asa si pe dincolo O, erai ca toate femeile, Uite ca ti-am retinut Chipul. Eu m-am emotionat Si ti-am spus ceva cu mana pe inima, Dar n-ai avut cum sa m-auzi. Pentru ca intre noi treceau intruna masini Si ape si mai ales munti, Si tot globul. M-ai privit in ochi Dar ce sa vezi? In emisfera mea Tocmai se facuse noapte. Ai intins mana: ai dat de un nor. Eu am cuprins de umeri o frunza. ACEEASI NOSTALGIE Pachetul de tigari gol are o nostalgie pe care numai vidul cosmic o-ntelege se simte absolut parasit ca o rampa de lansare dupa ce toate rachetele trimise in stele n-au facut decat fum flori frumoase nu intalnesti decat toamna foarte tarziu dupa ce vanturile rasucite ca otgonul si-au facut toate mendrele, au batut furnicile si doar albastrelele de camp au rezistat in vaza lor de loess deschizandu-si multiplele lor pleoape casca niste priviri pline de uimire se aceeasi nostalgie le uneste pe masa mea cu pachetul de tigari gol si cu mine care nu stiu de ce ma tot uit pe fereastra. PLIANT Iata, m-am nascut, Am crescut Si mi-am desfacut sufletul Pana la capatul lumii. Toate lucrurile m i-au imprumuttat Fata lor Si sunt in aceeasi clipa Lumina si nor si padure si paiatra Si vulutur si ganganie fara nume. Stau in fatza ta, Ca un evantai De carti de joc Si depinde de norocul tau Daca vei scoate din mine Un riga sau un popa verde. Dar orice s-ar intampla Tu sa joci inainte, Gandindu-te ca sunt om Si ma trag inca Din toate lucrurile. Trebuie sa-ti vina odata si-odata Si cartea cea mare In care chipul mi se apropie cel mai mult De tine. INTREBARE Ce zi e azi? Luni? Dar Luni a fost Saptamana trecuta. Marti? Marti a fost tot anul trecut A fost marti ca popa. Miercuri? Secolul trecut, dupa cate stiu a cazut intr-o miercuri. Joi? intr-o joi a fost arata Cartagina, Intr-o joi a fost arsa Bibilioteca din Alexandria. Imposibil sa nu fi trecut nici o zi de atunci. Vineri? Sambata? Eu am mai auzit odata De zilele astea. Nu-mi umblati cu povesti. Poate duminica? Timpul dinaintea genezei Se numea Duminica. Imi aduc bine aminte. Dumnezeule, toate zilele au fost Nu ne-a mai ramas nici o zi Noua. OCHII MEI Ochii mi se maresc tot mai mult, Ca doua cercuri de apa, Mi-au acoperit toata fruntea Si jumatate din piept. În curând vor fi tot atât de mari Ca si mine. Mai mari decât mine, Mult mai mari decât mine: Eu nu voi fi decât un punct negru În mijlocul lor. Si ca sa nu ma simt singur Voi lasa sa intre în cercul lor Foarte multe lucruri: Luna, soarele, padurea si marea Cu care voi continua sa ma uit La lume. SEMENE Daca te-tâlnesti cu un scaun, E semn bun, ajungi în rai. Daca te-ntâlnesti cu un munte, E semn rau, ajungi în scaun. daca te-ntâlnesti cu carul mare, E semn bun, ajungi în rai. daca te-ntâlnesti cu un melc, E semn rau ajungi în melc. Daca te-ntâlnesti cu o femeie, E semn bun, ajungi în rai. Daca te-ntâlnesti cu o fata de masa, E semn rau, ajungi în sertar. Daca te-ntâlnesti cu un sarpe, E semn bun, moare si tu ajungi în rai. Daca sarpele te-ntâlneste pe tine, E semn rau, mori si el ajunge în rai. Daca mori, E semn rau. Fereeste-te de acest semn, Si de toate celelalte. OCHII Ochii mi se maresc tot mai mult, Ca doua cercuri de apa, Mi-au acoperit toata fruntea Si jumatate din piept. În curând vor fi tot atât de mari Ca si mine. Mai mari decât mine, Mult mai mari decât mine: Eu nu voi fi decât un punct negru În mijlocul lor. Si ca sa nu ma simt singur Voi lasa sa intre în cercul lor Foarte multe lucruri: Luna, soarele, padurea si marea Cu care voi continua sa ma uit La lume. BOALA Incerc sa ma cunosc... Doctore, simt ceva mortal Aici, în regiunea fiintei mele. Ma dor toate organele, Ziua ma doare soarele Iar noaptea luna si stelele. Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer Pe care pâna atunci nici nu-l observasem Si ma trezesc în fiecare dimineata Cu o senzatie de iarna. Degeaba am luat tot felul de medicamente Am urât si am iubit, am învatat sa citesc Si chiar am citit niste carti Am vorbit cu oamenii si m-am gândit, Am fost bun si-am fost frumos... Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani. Cred ca m-am îmbolnavit de moarte Într-o zi Când m-am nascut. ASTEPTARE Cica lucrurile mai trec odata Pe unde-au mai fost Ca niste sentimente comete. Trebuie numai sa stii sa le-astepti, Trebuie numai sa rupi, Stând pe loc Infinite perechi de ghete. Asta înseamna ca salcâmul Taiat asta-toamna Se va mai înalta pentru o clipa Pe vechea lui radacina. Ca tu ma vei mai iubi cu adevarat Peste câteva miliarde de ani lumina. O, poate nu mai e mult pâna-atunci, Cine stie! Iata, eu am si-nceput sa te-astept Masurând timpul cu barba, Vesnicie cu vesnicie. *** In moarte se respira greu In schimb,e vesnica.Mereu Voi respira si tot mai greu Aceasta stare de ne-eu. VISAM SI NOI Mai avem înca multe Sa ne spunem, De aceea cadem Pe unde apucam Si-ncepem lacomi Sa vorbim în somn. Cu lucrurile din camera, Ivarele, caloriferul, Carora înca nu le-am spus Nici pe jumatate din ce-ar trebui. Cu mortii care, saracii, Merg înapoi Cu Dumnezeu, pe apucate, Visam si noi. Pâna dimineata Când se aprinde brusc lumina, Începem sa vorbim Si se întrerupe Comunicarea. Text postat de nicolae tudor Date despre autor Data nasterii: Locul nasterii: Poet si dramaturg Se naste in 1936, la Bulzesti, Dolj Scoala primara o face in comuna natala. Liceul "Fratii Buzesti", Craiova, transferat la Scoala Medie Militara Predeal, absolvita in 1954. Facultatea de Filologie din Iasi (1955-1960). Stabilit la absolvire in Bucuresti, cu o ascensiune rapida in lumea literara, ca poet, romancier, dramaturg, eseist. A debutat cu volumul de parodii Singur printre poeti (1964). Se impune, prin stilul sau original cu volumele: Poeme (1966, Premiul Uniunii Scriitorilor), Tusiti (1970), La lilieci (1973). Dramaturgia e exceptionala: Iona, Paracliserul, Matca, Exista nervi, A treia teapa, Raceala. Tradus in numeroase limbi. Premiul Herder in 1991. Membru al Academiei, dupa revolutia din 1989. Moare in 1997, Bucuresti                 Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23972 Comentarii: 120095 Useri: 1426
ADMINISTRARE