|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
indreptar patimas (1) |
|
|
de
emil cioran |
|
|
|
ĪNDREPTAR PATIMAS
(I)
Cu rīvna si amar, cercat-am sa culeg roadele cerului - si n-am putut. Ele se īnaltau spre nu stiu ce alt cer, cīnd mīinile le īnfruptam īn rodnicia lor.
Crengile boltilor se apleaca īn nadejdile rugilor noastre; acestea potolindu-se, ele īsi pierd fructele.
Nici flori nu īnfloresc pe cer si nici poame nu rodesc. La el acasa, Dumnezeu neavīnd ce pa-zi, de necaz si de urīt, pustieste gradinile omului.
Nu, nu; nu pe astri īmi voi orbi vazul. Destul mi-am pierdut din lumina cersind pomana īnaltimilor. Satul de tot felul de ceruri - mi-am lasat sufletul biruit de podoabele lumii.
Apoi a pus heruvimi cu sabie de flacara ca sa pazeasca drumul spre pomul vietii (Facerea, 3, 24).
Pe acest drum am cersit de multe ori. Si trecatorii, mai saraci ca mine, īntindeau palme desarte īn care lasam sa cada obolul nadejdilor. Si cum mergeam asa īn gloata napastuita, cararea se-nfunda prin mlastini si umbra crengilor de rai se pierdea īn fara-urma lumii.
Nu cu sfiala si cu rabdare ne vom īnstapīni īn ce-a scapat stramosului fatal. Cuget de foc ne trebuie - si ascutind arme si nebunii, heruvimii ostili se vor topi de para sufletului nos-tru.
Atotputernicul ne-a īnchis caile sale? Sadi-vom atunci alt pom, pe aici, pe unde el n-are paznici, nici sabii si nici flacari. Vom naste paradisul la umbra caznelor - si blīnd ne-om o-dihni sub ramuri pamīntene, ca īngeri ai de-savīrsirii de o clipa. El sa ramīna cu o vesnicie fara nimeni; noi mai departe vom pacatui, muscīnd din merele ce putrezesc sub soare. Īndragind stiintele greselii, vom fi asemenea Lui, si - prin durerile Ispitei - mai mari chiar.
Crezut-a El prin moarte sa ne faca robi si sa-i slujim. Dar noi pe īndelete ne-am īndatinat īn viata.
A trai: a te specializa īn eroare. A rīde de a-devarurile sigure ale sfīrsirii, a nu lua-n sea-ma absolutul, a transforma moartea īn gluma si-n īntīmplare nesfīrsitul. Nu poti respira de-cīt īn afundurile iluziei. Simplul fapt de-a fi e coplesitor de grav, fata de care Dumnezeu e biata jucarie.
Īnarmati de accidentele vietuirii, vom pustii sigurantele crude ce ne pīndesc. Vom da buzna īn certitudini, ne vom napusti īn adevaruri, ne vom īnvrajbi cu luminile neavenite. Vreau sa traiesc, si peste tot īmi sare duhul īmpotriva, aparator al pricinilor nefiintei.
Astfel, iubitor de sine, scoate omul spada īn cruciada erorilor.
Pe semeni īi cunosc. Adesea mi-am citit īn ochii lor absenti si goi nerostul soartei sau mi-am odihnit razvratiri īn pauzele privirii lor. Dar zbuciumul lor nu mi-e strain. Ei vor, ei vor neīncetat. Si cum nimic nu e de vrut, pasii mei calcau īn urmele lor ca-n spini, cararea mea serpuia prin noroiul dorintelor lor, īnalbindu-le, printr-un nimb de nefolosinti, cautarea lor fara folos.
Ei nu stiu ca raiul si iadul sunt īnfloriri ale clipei, ale clipei īnsesi, ca nimic nu este peste taria extazului inutil. N-am īntīlnit īn mersul lor muritor oprirea eterna pe arcurile clipitelor.
Vad un arbore, un zīmbet, un rasarit, o amintire. Nu sunt fara margini īn fiece din ele? Ce mai astept peste acel definitiv vaz, peste incurabilul vaz al fulgerului temporal?
Oamenii sufar de viitor, se reped īn viata, fug īn timp, cauta. Si nimic nu ma doare mai mult decīt ochii lor cautatori, zadarnici, dar lipsiti de zadarnicie.
Eu stiu ca totul e final, ca exista doar o cli-pa, fiecare clipa, ca pomul vietii e rabufnirea de vesnicie, reversibila īn actele fiintei.
Si astfel nu mai vreau nimic. Adesea, cīnd stau īn nopti, īn nopti mari ce ridica īn fata mintii fundurile lumii, cum as sti daca sunt sau nu mai sunt? Si mai poti fi atunci sau poti sa nu fii? Sau, prins īn nedeslusirile muzicii, pierdut īn ele, curatit de īntīmplarile respiratiei, cum te-ai asemui semenilor?
A nu avea decīt o tinta: sa fii mai inutil ca muzica. Īn ea nu afli nici pe este si nici pe nu este. Unde te gasesti ca victima īnvolburata a farmecului ei? Dar nu-i ea un nicaieri sonor?
Oamenii nu stiu sa fie fara de folos. Ei au drumuri de urmat, puncte de atins, nevoi de īmplinit. Ei nu gusta nedesavīrsirea, cīnd ros-tul vietii e extazul acestei nedesavīrsiri! Dar cum sa le dezvaluim suprafetele acestei taine, cum sa-i īncīntam de luciul unui mister si sa-i īmbatam de-o fascinatie atīt de simpla? Īmi vin īn minte anumite nopti si anumite zile
Tacerile nocturne īn gradinile Sudului
Spre cine se apleaca palmierii? Crengile lor par idei obosite. Altadata, cīnd īn sīnge purtam mai mult alcool si mai multa Spanie, furia mea le-ar fi īntors spre cer, patima ar fi īndreptat vertical oboseala lor terestra si zvīcnirile inimii le-ar fi īmpins spre vecinatati de stele. Acum, sunt fericit sa ma separ de astri prin ramuri gīnditoare, sa gust īn adierile lor o singuratate blīnda, sa ma nimicesc īn splendoare pe un pamīnt divinizat īn noapte.
Daca am trai īn gradini, religia n-ar fi posibila. Lipsa lor ne-a īmpins īn dorul raiului. Spatiul fara flori si arbori īndeamna ochii spre cer si aminteste muritorilor ca primul lor strabun a poposit vremelnic īn vesnicie si-n umbra de pomi. Istoria e negatia gradinii.
Nadejdile le datoresc noptilor. Pe aripi de īntunerec, īntinderi nu mai existau si, singur īntre materie si vis, ridicam aromele deceptiei la miresme de fericire. Nimic nu mi se pare imposibil īn noapte - acest posibil fara timp. Totul se prea poate - dar viitorul nu este. Ideile devin paseri de gīnd - si unde zboara ele? Īntr-o vesnicie vag tremuratoare, ca un eter ros de reflexii.
Asa am ajuns sa privesc soarele cu un interes ciudat. Prin ce neīntelegere i-au rapit oamenii turburarile si le-au transformat īn binefaceri? Ce lipsa de poezie a degradat īn monstru utilitar un astru pur? Nu ne-am apropiat cu totii prea omeneste de razele lui si, crezīndu-l sursa de real, i-am acordat prea multa realitate? De ce vom fi proiectat scopul pīna si pe cer?
Nu stiu pīna unde soarele este. Dar stiu prea bine cīt nu mai sunt sub el. - Cine, pe tarmuri de mare, īn ceasuri de-a rīndul, cu ochii īntredeschisi, paralel vremii, orizontal pe vis si disparent ca spuma instantanee pe nisipul īnaurit, n-a resimtit amestecul de fericire si neant al risipei de stralucire - acela nu cunoaste nici una din primejdiile pe care frumusetea le-a adus īn lume.
Credeam a fi tīnar sub soare, si m-am pomenit fara vīrsta. Si daca-n miez de nopti mai aveam ani, īn amiezi nu-i mai aveam. Toate vīrstele fug si ramīi fiinta si nefiinta, prestigiu vibrant īn nihilismul mistic al īnsoririlor.
Cum scoboram din cetatea ardeleana, īn nu stiu care ora a īnserarii si care an al tineretii, nefericit si dornic de nefericiri, prea īncrezut pentru a ma gīndi la soare - revelatia apusului mi-a frīnt subit mīndria genunchilor. Membrele mele se īntīlneau cu oboselile amurgului, si ce mai ramīnea ca soare īntre petele inimii a-ngenuncheat la poalele unei agonii de aur. Si recunostinta mea trimisa astrului se īndrepta si spre Egiptul propriului suflet.
De atunci am tamīiat necontenit moartea si soarele - ca stranepot al cine stie carui trīn-dav de pe malurile imemoriale ale Nilului.
Precum iubesti cartile pe care era sa plīngi, sonatele ce ti-au taiat suflarea, parfumurile ce-ti soptesc de renuntare, femeile ratacite īntre corp si suflet - asa cu marile: te-ndragostesti de cele ce unduiesc īnecul.
N-am cautat īn Mediterana poezie, nici violente, nici vīrtejuri cumplite de valuri. Acestor chemari aflat-am raspuns pe stīncile Bretaniei. Dar cum as uita o mare īn care mi-am lasat gīndurile?
Īntr-o memorie mai scurta decīt presimtirea de vesnicie a efemerei, as pastra īnca icoana si recunostinta albastrului inuman al marii decadente. Pe malurile ei s-au prabusit īmparatii - si cīte tronuri ale sufletului
Cīnd aerul si-a suspendat nelinistea si nemarmurirea meridiana a netezit valurile īntr-un luciu abstract, atunci stiu ce e Mediterana: realul pur. Lumea fara cuprins: baza efectiva a irealitatii. Doar spuma - actualitate a nimicului - continua ca o straduinta spre fiinta
Nici unul n-avem putinte mai mari decīt sa plecam īn larg. Fara dor de ancorare. Rostul nestatorniciei nu-i oare a epuiza marea? Nici un val sa nu supravietuiasca odiseei inimii. Un Ulise - cu toate cartile. O sete de larg plecata din vrafuri, o ratacire erudita. A sti toate valurile
Pietate estetica: a purta un respect religios aparentelor, a calca pe pamīnt fara nostalgia cerului, a crede ca totul e posibilitate de floare - si nu de absolut.
De n-ai regretat nicicīnd ca n-ai aripi, pentru a nu pīngari natura cu pasii cruzi ai omului, n-ai iubit niciodata acest pamīnt. De cīte ori l-am descoperit, de cīte ori l-am simtit īn inima si nu sub talpi, astrii spre care priveam īn dezradacinari se transformau īn ceara si se topeau īntr-un sīnge care uita atuncea cerul. Poti zari īn sus oricīt ai vrea, nu vei cunoaste īnduiosarea din īntīlnirile rare cu pamīntul ce-l dispretuiesti īn mers. Dar, fata-n fata cu el, īn patru ochi cu trecerile lui, ce suspin de īndurerare frateasca, de amar intim nu te leaga īntr-o īmbratisare miscatoare! Destul mi-am chinuit ochii cu voi, īngeri, sfinti si bolte!
Acum vreau sa-nvat respectul bulgarilor. Putea-voi sa privesc īn jos cu patima ce-mi ridica pleoapele īn fioruri verticale? Ce viciu si ce chinuri īn viciu īmpins-au ochiul īn supranatural? Religia īl opreste de la menirea lui fireasca: sa vada. De la crestinism īncoace ochii nu mai vad.
Acelasi om, ce merge īn vīrfurile picioarelor pe lespezile bisericii, scuipa īn gradini - cīnd numai sub ramuri bucuria gīndurilor amestecate-n simturi ar trebui sa ridice un templu si sa urzeasca o mitologie a senzatiei.
Ce sa fac cu cerul, care nu stie ce-i vestejirea sau chinul si extazul īnfloririi? Vreau sa fiu cu lucrurile menite firii si sa mor cu ele, īn aceeasi masura menite muririi. De ce v-am vorbit voua de stingere, astri nestinsi? Am cautat prea mult nimicul īn alta parte. Dar ma īntorc pe tarīmurile unde sufla ostenelile. Pe ele sa umblu ca un schimnic setos de pacat.
Din tot ce-i fugar - si nimic nu-i altfel - culege prin senzatii esente si intensitati. Unde sa cauti realul? N-ai unde. Doar īn gama emotiilor. Ce nu se ridica la ele e ca si cum n-ar fi. Un univers neutru e mai absent decīt unul fictiv. Numai artistul face lumea prezenta si numai expresia salveaza lucrurile din irealitatea lor fatala.
Din ce-ai trait, ce retii? Bucuriile si durerile fara nume - dar carora le-ai gasit unul.
Viata nu tine decīt durata fiorurilor noastre. Īn afara de ele, ea-i pulbere vitala.
Ce vezi, ridica la rangul de vedenie; ce auzi, la nivelul muzicii. Caci: īn sine, nimic nu este. Vibratiile noastre constituiesc lumea; destinderile simturilor, pauzele ei.
Precum Nimicul devine Dumnezeu prin rugaciune, asa aparenta - fire prin expresie. Cuvīntul fura prerogativele neantului nemijlocit īn care traim, īi rapeste fluiditatea si nestatornicia. Cum ne-am descurca īn desisul senzatiilor, de nu le-am opri īn forme - īn ce nu este? Astfel le atribuim fiinta. Realitatea e aparenta solidificata.
Zbuciumul negativ al carnii, protestele biblice ale sīngelui, icoana mortii imediate si vraja dezastruoasa a bolii - palesc īn fata dez-nadejdii ce emana din splendorile lumii. Si de mi-as aminti durerea cea mai precisa si mai sfredelitoare, si cea mai sigura īnnebunire a materiei supusa eului, ele sunt sterse fata de chinul extatic al īmpodobirilor terestre. Cīnd singur īn munti sau īn mari, īn taceri calme sau sonore, sub brazi nostalgici sau palmieri imanenti, simturile se ridicau cu lumea deasupra timpului, fericirea de-a fi īn frumusete si siguranta de-a o pierde īn timp ma sfīsiau crunt, ca peisajul se risipea īn substanta echivoca si sublima a unei nemīngīiate admiratii. Numai urītenia e nedureroasa. Dar farmecul aparentelor care compromit īnaltimile e mai zguduitor ca toate iadurile nascocite de blīndetea omului. Nu caznele acestuia m-au scos din lume, ci din a fi vazut prea adesea raiul pe pamīnt, simturile mele s-au topit īn nenoroc. De ce-n desavīrsirea clipei absolute, un murmur de vremelnicie ma īntorcea spre cruzimile timpului?
De-ai vazut un migdal īnflorit scuturīndu-se blīnd sub insinuarile brizei si cerul iremediabil sudic scoborīt īntre ramurile lui, ca ochiul sa nu īnchipuie altceva deasupra īnfloririi imediate - atunci te-ai scuturat si tu de clipe, ca sa cazi mai amarnic īn deserturile vremii.
Frica de un sfīrsit de fioruri mi-a otravit raiul simtirii, caci nimic n-ar trebui ispravit īn simturile īmplīntate-n fire. Splendorile lumii m-au junghiat mai aspru ca furiile carnii, si-am sīngerat īn fericiri mai rau ca-n deznadejdi.
Rarefierea mistica a timpului īn nimicul absolut al frumusetii
Cu el sa-mi hranesc as-teptarile sīngelui, cu ondulatiile si rasfrīngerile armonioase ale eternei inutilitati. Rosturi exista numai īn aparentele pentru care ai vrea sa mori
Vor lua petalele locul ideilor?
Timpul cere alta seva, vinele alt murmur, carnea alte īnselaciuni
O lume directa - si cu totul nefolositoare; trandafiri la īndemīna fiecaruia, si pe care nimfele cugetului n-ar īn-drazni sa-i culeaga
De ce vom fi cautat mīntuiri īn alte lumi, cīnd unduirile acesteia te pot īnvesnici īn nimiciri mai dulci? - Voi smulge un neant īmbatator din toate īnfloririle si-mi voi crea un pat de adormiri pe corolele cīmpurilor. Si nu voi mai fugi īn stele si nici nu ma voi adaposti īn departari lunare.
Nirvanizarea estetica a lumii: a atinge supremul īn supreme aparente. A fi nimic si tot īn spuma imediatului. Si a te-nalta la marginile eului, īn nemijlocit si īn fugar.
Doctrinele n-au vlaga, īnvataturile-s stupide, convingerile ridicole si īnfloriturile teoretice sterpe. Din tot ce suntem, nu-i viata decīt īn tariile sufletului. Cu ele, de nu faci superflua muzica si nu ridici urītul la rangul de oracol, īn ce taina te vei īngropa? Nu razbate īn puls misterul īnsusi al materiei si nu ne cheama ritmul lui la melodiile nedescifrabilului?
Sunt treaz si nu stiu īn ce sa cred; īntunecat de acorduri, mai putin. Dar de ce, cīnd stau asa, absent de credinte, viata se preschimba-n eu, si eu sunt peste tot?
Finalul muzicii launtrice e o topire īntr-un andante cosmic. Vijelia care suna trompete īn idei se linisteste, si-un calm orizontal se prelinge ca o absenta īnsorita.
Adesea mi-am simtit sufletul alaturi de trup. Adesea l-am simtit departe, adesea fara rost si fara capatīi. Si cum l-as fi urmat, īn īnaltari subite, smuls din asternutul inimii? Nu-i rostul lui sa rataceasca īn albiile simturilor? Ce-l īmpinge atunci spre īntinderi, īn care nu pot sa-l urmez? Oamenii īl au, dispun de el, el e al lor.
Numai eu ramīn sub mine
Lasa-ti sufletul fara paza; cum o ia razna spre cer! Directia lui fireasca e o vitregie. Prin ce mreji īl voi lega de pamīnt? De-ar prinde furtunile lui patima lucrurilor ce trec si, īnfrīnīndu-l, sa-i pun catusele trupului! Ajunge o clipa de neseama si-n focuri se sloboade spre alte lumi. De unde sa vina vapaia subita ce-l surghiuneste-n meleaguri ceresti, īn timp ce ramīi victima līng-un corp īn parasiri?
E o zvīcnire ucigasa ce-nvinge legaturile terestre, o sete de fericire īn afara de fericiri, un dor de lesin astral, de pierzanie īn frematari, de īnec īn spume de regrete divine. Ce aripi au mijit tainic īn el, ca dintr-o data sa tresalte dincolo de soare si-n zborul lui sa lase-n urma izvoarele luminii, cuprins de-o viata fara īnteles, dincolo de viata?
Ai vrea sa mori de mii de ori - si el se sfīsie īn vastul nicaieri.
Am cautat tihnele sufletului īn peisagii, īn surīsuri, īn idei. Dar el, hoinar, nu le tinea to-varasie, ci flutura pe crestetele lumii. - Cīnd va scoborī clocotul lui īn preajma nefiintelor de fiecare zi? De-as avea alt suflet. Un suflet mai zadarnic!
Eu stiu ca undeva īn mine un diavol nu poate muri. Nu-mi trebuie urechi ascutite pentru subtile chinuri, nici gust pentru otetul sīngelui, doar tacerea surda īn care se īnfiripa un vaicarit prelung. Atunci cunosc primejdia. Si cum ma īntorc spre Raul despotic si umilitor, el se ridica īn vazduh, īn creier, īn ziduri - divinitate subita, aspra si ruinatoare.
Stai īncremenit si-astepti. Te astepti. Dar ce sa faci cu tine? Ce sa-ti spui, īmprejmuit de-atīt nespus?
Ce trece prin tacere? Cine trece? E raul tau trecīnd prin tine, īn afara de tine, e-un pretutindeni al tainei tale negative.
Sa te gīndesti spre ce vei fi? Regretele tale n-au viitor. Si nici un viitor nu-i al tau. Īn timp nu mai ai loc, īn timp zace groaza.
Si atunci pleci. Plecīnd te uiti. Īn mers esti altul si fiind - nu mai esti.
Doua atribute are omul: singuratatea si orgoliul. El vietuieste pe pamīnt ca sa le scoata īn vileag. - Dar apare religia: un sistem de leacuri ce sapa existenta. De ce-o fi nascocit-o individul? Ce nevoie a organizat atīta otrava?
Zaresc soarele si ma īntreb: de ce religia totusi? Ma-ntorc spre pamīnt - si īnhaitīndu-ma-n naprasnele lui - nu īnteleg de ce-as fugi de el.
De cīte ori am tulit-o spre cer, amarul sub-lunar īmi surīdea si scoboram spre el, cu rīv-niri īnsetate. Cīnd se va īnnadusi de idealuri, atunci nemaiavīnd loc nici pentru a fi mīndru, nici pentru a fi trist, īl voi parasi. Dar cīta vreme el ramīne spatiul chinurilor inspirate, ce-as cauta aiurea?
Religia īncearca sa ne lecuiasca de rele - care dau un pret vietii. Singuratatea si orgoliul sunt rele pozitive. Absenta - prin care devii mai mult.
N-am fost sigur īn parfumatele nesigurante ale pamīntului, decīt īn extazele fara credinta. Inima mi se varsa pe-ntregul lumii - si n-as-tepta nici un raspuns. Freamat de rugaciune īndestulat de propria-i tarie.
Mīinile s-au īmpreunat prea mult spre un cer absent: cīnd se vor īntoarce ele spre infinitul dulce si amar al vremii? Extazul introspectiv al argilei, pamīntul atins de narcisism
Omul n-a inventat o eroare mai pretioasa si o iluzie mai substantiala ca eul. Respiri, īnchipuindu-te unic; inima-ti bate, fiindca esti tu. Cum ai sta vertical īn panteism? Sau cum ai fi, cu un Dumnezeu deasupra ta? - Īn orice forma de religie, nu poti rodi īn fire.
Am vrut sa ma mīntui. Si toate credintele muritorilor mi-au cerut lepadarea de mine. De la Vede, prin Buddha si Cristos, n-am descoperit decīt vrajmasi ai necesitatii mele. Mi-au oferit salvarea īn absenta mea; cu totii mi-au cerut sa ma lipsesc de mine. Sa fiu ei, sau Dumnezeul lor, sa fiu anonim īn nimic - cīnd mīndria īmi voia numele si īn neant.
Si nu numai atīt. Īmi mai cereau sa-nving durerea. Dar fara ea nu-i gust īn fire: sare a vietii; insuportabilul ei - sīngele existentei.
Sa iubesc, sa am mila, sa astept, sa ma de-savīrsesc. O scara a monotoniei, cīnd n-ai vrut sa fii un dobitoc sub cer si nici un milog īn zarea stearpa a unui oarecare absolut.
Sa-mi pierd suferinta īn altii? Sa tot descopar semeni si iarasi semeni! Sa fiu fericit gradinarindu-le prostia, cultivīndu-le josnicia - si omorīndu-mi avīntul spre dispret?
Eul e opera de arta ce se hraneste din suferinta la a carei potolire tinteste religia. Dar nobletea omului e una singura: estet al propriei individualitati. Prin chin sa statorniceasca frumusetea marginirii lui si prin arderi sa urzeas-ca substanta ei.
Omul e arta īntrucīt e mīndru si singur. El foloseste pamīntul ca pretext mai valabil - maiestririi existentei lui - decīt cerul.
Religiile n-au simt pentru farmecul nimicului imanent, pentru aparenta ca atare. Lor le e straina pieirea īn sine si vraja inutilitatii. Lor le e strain pamīntul. De aceea vor ele sa ne mīntuie de eu, de cea mai ciudata īnflorire sub soare.
Existenta individuala e de-o atractie atīt de crunta, fiindca s-a nascut dintr-o ruptura de echilibru, dintr-o inegalitate a fondului originar al vietii. Religiile vor sa niveleze felurimea; sa suprime individuatia. Sensul mīntuirii e dis-paritia pronumelui.
Nu īndur alt absolut īn afara de accidentul meu. Ca s-a īntīmplat sa fiu, iluzia fiintei mele mi se pare īntelesul meu suprem. Nimic nu voi īndrepta din aceasta īntīmplare.
Fiecare din noi e un convalescent nativ al propriei individuatii. Īntrucīt nu te tamadu-iesti de ea, si ramīi īn tine fara leac, esti om.
Sa te topesti īn natura, īn omenire, īn Dumnezeu? Dar īnaintea oricarei vreri, te-ai īnecat īn tine.
Visam c-am murit īn toate, īmi cautam oasele prin astri - si m-am pomenit la picioarele Eului, bocindu-mi identitatea.
Umbra - fata de vis - exprima un plus vag de existenta. Dupa ce-ai nascocit lumi si le-ai pierdut prin spatii, te trezesti cu dorul a ceva ce-ar fi - Eul - umbra de fire īntr-o lipsa generala de fire.
Religiile mi-au aratat cararea fericirii, cu pretul meu. Dar iluzia de-a fi aici e mai īntaritoare decīt īmpacarea de-a nu fi nicaieri, de-a fi prin ceruri.
Si atunci m-am īntors spre pamīnt si-am renuntat la mīntuire.
Adevarul nu viseaza niciodata, a spus un filozof oriental. - De aceea nu ne priveste el. Ce-am face cu minora lui realitate? El nu exista decīt īn minti de dascali, īn superstitii de scoala, īn vulgaritatea tuturor uceniciilor.
Dar īn cugetul īntraripat de infinitul sau, visul e mai real ca toate adevarurile.
Lumea nu este; ea se creeaza de fiece data, un fior de īnceput ne scormone jaratecul sufletului. Eul e un promontoriu īn nimic ce viseaza un spectacol de realitate.
Curajul te aseaza īntre un fiind si nefiind - sburator īntre lumi care sunt si nu sunt. Pīna-s las, toate exista, dar īn armura de cavaler al duhului turtesc brazdele firii si calc semintele iluziei.
Lucrurile ce se vad ni le-am insuflat de bu-navoie. Nu-i existenta un confort al respiratiei? - Cum a fi pare preferabil contrariului sau, ne-am creat obisnuinta lui si ne simtim mai bine-n el. Ce interes ne-ar paste sa stim ca-l nalucim numai, ca-l vietuim īn prelungirea semitreziei noastre?
Lumina spatiului, de unde se īmprastie ca o pieire gratioasa? Din soare? - Din rasfrīngerea pe un fond albastru a arderilor sīngelui. Tot din ele se presara-n nopti scīnteile īnmar-murite.
Universul e un pretext dinamic al pulsului, o autosugestie a inimii.
Zīmbetul e incompatibil cu legea cauzalitatii: atīta fascinatie de inutilitate emana el. Prin valoarea lui teoretica, el e simbol al lumii.
Diferenta īntre cauza si efect, ideea ca un lucru ar putea fi sursa altuia sau c-ar avea o legatura efectiva cu altul, satisface un mediocru gust de inteligibil. Cīnd stii, īnsa, ca obiectele nu sunt, ci plutesc īntr-un tot aerian, lega-turile īntre ele nu dezvaluiesc nimic, nici pentru pozitia si nici pentru esenta lor. Lumea nici nu s-a nascut, nici n-a murit, nici nu s-a oprit la un punct si nici nu devine alta cu sprijinul timpului - ci se rasfata fara rost īntr-un nedefinit De-a pururi. Biruitor fugar al vesnicei evanescente, doar Eul se īnsala cu folos din cīnd īn cīnd.
Prin umbre īsi poarta el povara distinctei existente si pateaza de realitate albul nimic ce-l īnconjoara. Figurilor ce par a vietui, forta lui de vis le pompeaza seva si le-nfiripa-n fiinte. Caci viata-i o īntrezarire a duhului dornic de fire, prizonier fara scapare al neclintitei irealitati.
Gīndurile s-au īndragostit trecator de exis-tenta - si ne mīndrim ca suntem. Si pasii nos-tri, lipsiti de sfiala visatoare, pīngaresc umbrele, calcīnd pe ele cu īncredere si siguranta. O clipa de trezire, doar; si mrejele realului vulgar s-au desfacut, spre-a vedea ce suntem: īnchipuiri de propriu gīnd.
Sa fie o lingusire pe care mīndria si-o ofera siesi, cīnd cred a īntelege pe Caligula?
Suetoniu, vrīnd sa-l defaimeze si sa-i demaste nebunia, luneca īntr-un prinos involuntar: El (Caligula) suferea īndeosebi de insomnie, caci nu dormea mai mult de trei ore pe noapte; si aceasta odihna nu era completa, ci turburata de vedenii ciudate: odata, īntre altele, visa ca sta de vorba cu fantoma marii.
Acelasi istoric ne spune ca nu-si saruta pe gīt sotia sau amantele fara a le aminti ca-i īn puterea lui sa le reteze capul.
Nu ascundem cu totii īn mocirla sufletului dorinte posibile ca marturisiri doar īn gura de sinistri īmparati? A-ti face calul consul - nu-i aici o judecata valabila asupra oamenilor?
Si apoi īntr-un imperiu asa de mare, ar fi fost lipsa de gust sa mai crezi īn semeni.
Īmparatii romani ai decadentei, monstri inspirati de geniul plictiselii, au avut atīta stil īn nebunie, ca estetii lumii sunt mascarici de bīlci si poetii improvizatori de umbre.
De traiam īn Roma infiltratiilor crestine, as fi pazit statuile zeilor agonizanti sau aparam cu pieptul nihilismul cezarilor. Vraja decaden-tei este sugestia de ondulatie a ostenelilor istorice si nevoia de-a suplini prin absurditati vidul gloriei si prin nebunie apusul maretiei. Oricīt te-ar ademeni vazduhurile, īn sīnge se scalda stramosii dementei.
Cruzimea e imorala pentru contemporani; ca trecut, ea se transforma īn spectacol, asemenea durerii īnchise īntr-un sonet. Lepra īn-sasi devine un motiv estetic, daca istoria o trece īn paginile ei.
Numai clipa-i divina, infinita, iremediabila. Clipa ce-o traiesti.
Cum o sa am mila de victimele lui Caligula? Istoria-i o lectie de inumanitate. Nici un strop de sīnge din trecut nu turbura acest acum īn care sunt. Mai mult ma īnduioseaza fantoma acelei mari, ce īngrozea visurile nefericitului īmparat.
Nedreapta istorie vorbeste cu mai mare pre-cadere de prigonitorii crestinilor decīt de martiri. Īn orice memorie Neron e viu si seducator; ne amintim de el cu mai multa emotie. Si din a-l fi defaimat doua milenii, e mai putin banal decīt Isus. - Pilat cu o simpla īntrebare a ra-mas īn lumea filozofilor, care nu se rusineaza a-l cita, pe cīnd Ioan Evanghelistul, neavīnd īndoieli, n-a putut supravietui adoratiei. Cres-tinii l-au lichidat prin iubire. Iuda a devenit un simbol; tradarea si sinuciderea i-au acordat o vesnica actualitate, pe cīnd Petru a ramas o piatra de biserica.
Astazi stim cu totii ca Ana si Caiafa aveau dreptate; ei nu puteau judeca altfel. Īn teatrul patimirii de la Oberammergau, cum priveam drama antica cu ochi crestini si necrestini, īn obiectivitatea dezabuzarii eram tot atīt de partea Mīntuitorului ca si a calailor lui. Ana si Caiafa aveau caracter, erau ei; de-ar fi īnteles pe Isus, s-ar fi anulat. Cu īntrebarile lor atīt de rationale, numai nebuni ar fi admis raspunsurile sublime si inexacte ale Mielului.
Īntocmai ca orice crestin de astazi sau de mīine, nu pot muri pentru Isus. Nebun de el, mai putin. Sacrificiul lui a dat toate roadele si nici unul. Am ajuns cu totii neutri. Crestinismul e pe sfīrsite si Isus scoboara de pe cruce. Pamīntul iar se va īntinde īn fata omului si, īnainte ca acesta sa descopere alte erori, vid de credinta, īi va sorbi aromele fara pedeapsa cerului.
E greu de precizat data la care bisericile vor ajunge simple monumente, si crucile, purificate de simbolul sīngelului iudaic, vor surīde inutil curiozitatii estetice. Pīna atunci, suntem īnca siliti sa suportam īn revenirile sufletului adierile īnabusitoarei credinte.
De cīte ori crestinismul se lasa pe īndoielile mele, o neprielnicie dureroasa ia locul fastului sceptic si al rascolirilor aromate. Īn el nu pot respira. Miroase a īmbīcseala. Ma astup. Mitologia lui e uzata, simbolurile vide, fagaduintele lui neavenite. Sinistra ratacire de doua mii de ani! Īn mobilierul vechi al sufletului, acolo mai trezeste el un vag ecou, īn īncaperi cu ferestre īnchise, cu aer macabru, īn prafuirile vietii. Nu mi-a fost de vreun folos, īn nici un moment al turburarilor, īn nici o īnfundatura a nelinistii. Am apelat la el īntr-o doara, stiind de la-nceput ce neputinta ascunde un trecut, prea trecut.
Acest crestinism - atīt de īnduiosator īn a-numite blīndeti trecatoare - nu cuprinde nici o cultura a mīndriei, nici o exasperare a patimilor si nici o umbra de īnmultire a eului. Īn asprele singuratati la care te obliga zborul cugetului, de-ai lua preceptele lui īn ajutor, te-ai ruina-n anonimat, te-ai prabusi īn ceilalti. Exista-n el atītia germeni de descompunere, asa de putin aer curat - o religie fara munti, de coline fara piscuri, de mari pentru flamīnzi!
Cīnd se apropie de mine, īmi trebuie rezerve de muzica pentru a opri emanatiile otravitoare ale vecinatatii lui. Cu el nu pot face casa. Sau atunci o transform īn farmacie.
Am cautat īn carti, īn peisaje, īn melodii si-n patimi, leacuri pentru raul sufletului, caci cele īmbiate de crestinism sunt veninuri mieroase cu care oamenii mor nestiind ca raul sufletului e crestinismul īnsusi.
Citind orice profet al Vechiului Testament, sīngele deodata e mai activ īn vine, pulsul se face simtit, muschii te īmping la fapta, la ho-tarīri, la ocari. Acolo, omul e de fata. Īn Noul, te molesesti sub un farmec nimicitor, sub insinuari de untdelemn divin adormitor. Evanghelistii sunt maestri ai uciderii vointei, a poftelor, a eului. Cu Sf. Ioan visez perini pe care sa plīng slabiciunile creaturii sau mīngīieri cu vamesi, paradisuri si femei stricate. Omenirea n-a cunoscut o sursa de isterie mai durabila, mai nesecata si mai echivoca. Veacuri de-a rīndul īn lesinuri crestine, omul s-a consolat de propriile lui lesinuri. Dar azi? Ce-ar putea plictisi mai rau ca ele? Un spectacol iritant, fara surprize, fara emotii, nimic din crestinism nu vibreaza īn setea de viu, de absolut imediat si īntaritor. La izvoarele lui buzele ramīn uscate si, oricīte icoane am saruta, ochii, evlavia, nadejdile ard mai staruitor spre alte orizonturi. Miragiile Iordanului si-au istovit nuantele si-n tot cuprinsul lui nu se mai afla putinta de vazduh. Miresmele Rastignirii s-au rasfirat spre-un cer ale carui surse nu mai adapa nici o sete si nici un muritor. Pe cine fura īnca universul lui Isus?
Leacurile orientale au īmbalsamat omul doua mii de ani. Catolicismul - iudaism latin - a presarat o funingine strabatatoare pe exuberanta Mediteranei. Cum a putut el īnflori pe tarmurile ei divin īnsorite? Crestinismul e o reactiune īmpotriva soarelui, iar sub forma catolica un atac paragrafic contra lui. Nu-i rostul echivoc al oricarei religii sa apere omul de sursele vietii? Isus s-a substituit pe-ndelete Astrului naiv - si secole de-a rīndul īn cīmpul privirii dornice de nesfīrsit si de caldura s-a a-sezat trupul descarnat al celui mai īndemīnatic vizionar. Prin lacrimi, omul nu mai zarea nimfe senzuale si fericite, ci scheletul agatat, mustrīnd dulcile zadarnicii. Catehisme si testamente au scopit fiinta de timp. Ca lectura lor n-a inspirat scīrba de infinitul putred al crestinismului, ce-ndurerat ar fi soarele de-ar afla-o! Ar mai īngadui el un singur crestin sub raza lui?
Sufletul Spaniei s-a ferecat cu voia prin catolicism. I-a fost lui frica de-a ramīne fata-n fa-ta cu soarele? I-a fost lui frica de-a fugi īn soare?
Italia a construit biserici, din teama de-a deveni superficiala din prea multa lumina. Sa fie pentru ea crestinismul un mormīnt care s-o apere de cer - de cerul terestru, vacant, prin fericire, de Dumnezeu? - Caci exista un cer al pamīntului, un azur care nu ucide, dar pe care omul risca a-l prea īndragi. De acesta i-a ferit pe sudici pacostea crestina. Si-n locul lui i-a amagit cu īnchipuiri desarte si periculoase, hranind imaginatia exaltata de primaveri eterne cu aiureli de raiuri invizibile.
Fara crestinism, popoarele sudice ar fi fost osīndite la fericire. De ce n-au suportat ele o-sīnda? Doua mii de ani, ochii nu le-au folosit la nimic. Au trait din nevazut - īn mijlocul splendorii. Cristos le-a oferit ce nu se vede. Nici o floare, numai spini; nici un surīs, numai cainte. Aparentele lumii s-au transformat īn e-sente de chin, iar greseala - mireasma a nimicniciei - īn pacat. Farmecele s-au degradat īn remuscari. Totul a devenit moral. Nici un loc pentru vraja inutilei fiintari.
Asa se explica de ce lemnul Crucii a putrezit si faimoasele piroane s-au ruginit de ne-pasarea noastra.
Din roadele mortii m-am īnfruptat mai des decīt din ale vietii. Nu īntindeam mīini lacome sa le culeg si nici foamea nu le storcea seva cu nerabdari vajnice. Ele cresteau īn mine, prin gradinile sīngelui se desfatau īnfloririle lor. Visam uitarea pe tarīmul apelor sufletului, nascoceam mari linistite de nefiinta si de pace - si ma trezeam īn valuri marite de sudorile spaimei.
Voi fi plamadit din substante pentru rodiri funebre. Cīnd vreau sa-nmuguresc, īn prima-vara mea descopar moartea. Ies īn soare, ahtiat de infinit si de nadejdi - si Ea scoboara pe dulceata razelor. Īn īntuneric, ca muzica rotes-te-n preajma mea si mor de maretia mortii-n noapte.
Eu nu sunt nicaieri; prin ea sunt peste tot. Din mine se nutreste si ma nutresc din ea. Niciodata n-am vrut sa traiesc fara sa vreau sa mor. Mai īnclestat īn ce sunt: īn viata sau īn moarte?
Dorinta de a disparea, fiindca lucrurile dispar, mi-a īnveninat atīt de aspru setea de a fi, ca-n mijlocul sclipirilor vremii suflarea mi se-nabusea si asfintitul firii ma-nvaluia cu sumedenie de umbre. Si cum vedeam timpul īn toate, speram a le scapa toate de timp.
Nevoia de a īnvesnici fiintele prin adoratie, graba de-a le ridica prin exces de inima din pieirea lor fireasca mi se parea singura istovire de pret. Nu stiu sa fi iubit ceva si sa nu-l fi urīt din a nu-l putea scuti prin zarva de foc a sufletului legii lui de nimicire. Am vrut ca toate sa fie. Si toate nu erau decīt īn vremelnicele mele friguri. Lumea-mi scapa, caci lumea nu era. Lacrimile neplīnse nu se-nchegau īn invizibil pentru mizeriile de aici; ele mureau īn mine, triste de ineficienta extazului. De ce īn timp nu se īnlantuiesc guri de rai? Sau īn mine nu s-a salasluit destula vesnicie?
Cu lumea trebuie sa fii darnic. Sa te cheltuiesti risipindu-i fiinta. Ea nu-i nicaieri. Prin darnicia noastra respira ea. Īnsesi florile n-ar fi flori fara surīsul nostru. O zgīrcenie a darurilor noastre reduce natura la idee si, cu surdina-n simturi, arborii nu mai īnfrunzesc. Sufletul īntretine īnfatisarile pe care-i geloasa re-alitatea. Caci lumea-i modificarea - īn afara - a singuratatii noastre.
Adoratia a īndumnezeit pe Dumnezeu. Tot ea face din privelisti umbre de absolut. Efluvii de senzatii palesc cerul īn fata pamīntului; farmecele firii se hranesc din melodiile sufletului si armoniile astrilor le asculti īn vagauni.
Am slujit īn viata la mai multi stapīni si din fiece clipa mi-am facut chip cioplit. De-ar sti lucrurile stinse cīt le-am iubit, ar capata un suflet numai sa ma plīnga. Nimic din ale lumii n-am defaimat prin nepasare. Si astfel am alunecat īnfrigurat si trudnic pe nimicul ei.
Īn gīndurile din care lipsea pamīntul razba-tea chemarea humei si melodia ei. Eram, ca Apostolul, īngropat cu Isus īn Dumnezeu - si-un clipit al celei mai īntīmplatoare trecatoare ma-ncetatenea pe data-n timp. La marginea lepadarii, culegeam flori, si inima īn dezlipiri schita semne nevazute de īmbratisare. - Stapīn mi-a fost Tatal si poate si Fiul, Diavolul si Timpul, Vesnicia si celelalte pierzari. M-am īnchinat fetelor lumii īmpatimit īn ascultari, rob al zadarnicului, supus al idolilor. Caci devenirea-i īnsiruire de temple prin care am īngenuncheat fugarnic, lasīndu-mi urma prin ruina lor si ramīnīnd cu ast suflet - ruina de satiu.
De ce nu-i inima īn stare sa mīntuiasca lumea? De ce nu muta ea lucrurile īntr-o nestra-mutare parfumata?
Īmi vin īn minte vorbele acelui prieten, la poalele nu mai stiu caror Carpati: Tu esti nefericit, fiindca viata nu-i eterna.
Deodata universul se-nvapaie īn ochii tai. Sclipirile lor arunca stele īn fapt de ziua. Dogoreala sufletului a descins cerul.
Prin ce minune se īncinge eul īn racorile spatiului? Si cum se reazema atīta suflet pe-un timp ca oricare altul?
Ti-ai ridicat marginirea la tot si semnele totului te-mpodobesc cu greul lor. Capat nu mai ai, īntr-o lume ce nu-i un capatīi.
Singur ai fost si singur vei ramīne. Pe veci. Prin simturile tale tīsnind neīntelesul, nu circula veselia materiei si nici tarmuririle dulci ale sanatatii. Dragostea ti-a fost scrisa īn negru pe tablele ursitei: cu nici o muritoare sa nu uiti nesfīrsitul.
Desfata-te-n potrivnicie si-n osīnda; fii aprig īn timpul putred. Cu nici o cheie nu vei deschide vreo poarta de rai. Nefericirea-i vestala ce-ti privegheaza focul nestins al nenorocului. Īn-groapa-te de viu īn el, sapa-ti mormīnt īn temeinica lui flacara; caci nici o amagire sub cer nu te va face paralel soartei. Iubirea te īnfunda si mai rau īn ea, iubirea - suprem dezastru al ursirii.
A fi pe crestetul tau nu-i usor. A fi pe-al lumii, mai putin. De-as fi un port al navigatiilor eului! Dar sunt mai mult ca lumea si lumea nu-i nimic!
Am citit slova omului. I-am cutreierat paginile, i-am rasfoit ideile. Stiu pīna unde au ajuns neamurile si ce departe au mers īn ispita duhului. Unele au patimit pentru iscodirea unor formule, altele pentru ivirea unor eroi sau pentru sleirea urītului prin credinte. Toate si-au cheltuit zacamintele din frica de stafia vidului. Si cīnd n-au mai crezut īn nimic, vitalitatea nemaiputīnd sustine pīlpīirea īnselaciunilor fecunde, s-au predat tīnjirii de apus, līncezelii spiritului istovit.
Ce-am īnvatat de la ele, curiozitatea devoranta ce ma purta prin meandrele devenirii - e-o apa moarta ce rasfrīnge hoiturile gīndului. Furiilor nestiintei datorez tot ce stiu. Cīnd tot ce-am īnvatat dispare, atunci gol, cu lumea goala-n fata, īncep sa īnteleg totul.
Am fost tovaras cu scepticii Atenei, cu descreieratii Romei, cu sfintii Spaniei, cu gīnditorii nordici si cu brumele de jaratec ale poetilor britanici - dezmatat al pasiunilor inutile, īnchinator vicios si parasit al tuturor inspiratiilor.
Si la capatul lor, m-am reīntīlnit pe mine. Drumul l-am reluat fara ei, explorator al ignorantei proprii. Cine face ocolul istoriei se pra-valeste crunt īn sine. La marginea trudelor de gīnd, omul ramīne mai singur decīt la īnceput, surīzator inocent virtualitatii.
Nu ispravile-n timp ale fapturii te vor pune pe urmele īmplinirii tale. Vitejeste-te cu clipa, fii necrutator cu osteneala ta, nu oamenii īti vor dezvalui tainele ce zac īn nestiinta ta. Īn ea se-ascunde lumea. E destul sa taci īn ascultare, ca-n ea sa auzi totul. Nu exista nici adevar si nici greseala, nici obiect si nici īnchipuire. Reazema-ti urechea pe lumea ce mocneste undeva īn tine, si care nu trebuie sa se arate ca sa fie. Īn tine exista totul, si spatiu din belsug pentru continentele cugetului.
Nimic nu ne precede, nimic nu coexista, nimic nu ne urmeaza. Izolarea faptuirii e izolarea totului. Fiinta e un nicicīnd absolut.
Cine poate fi īntr-atīt lipsit de mīndrie īncīt sa-ngaduie ceva īn afara de el? Ca īnaintea ta au rasunat cīntece, sau ca dupa tine noptile vor continua īn poezie, cu ce forta ai suporta-o?
Daca pe īnfrīngerea timpului, īntr-un miracol de prezenta, nu sunt contemporan cu facerea si desfacerea firii, atunci ce-am fost si sunt nu-i nici macar fiorul unei uimiri firave!
Ieri, azi, mīine. Categorii de servitori. Am batut cararile oamenilor si n-am īntīlnit decīt de-acestia. Slugi si slujnice.
Priviti cuvintele cu care anticipeaza īnclestarile lesinului frecvent - si dumiriti-va!
Dragostea creste īn ardorile banalitatii si se micsoreaza īn trezirile inteligentei. Dobitocia extatica se repeta cu usurinta, caci nici o piedica nu intervine dintr-un creier luciu. Cres-teti si va īnmultiti - porunca īntr-un univers de slugi, deschise spre patima orizontala si incapabile de voluptati fara tavaliri.
Impermeabil muzicii - omul atinge extazul pe burta si se desfata c-un scīncet īn treacat, numind fericire esenta echivoca a absolutului din sira spinarii.
Si astfel te īnvīrti īn furnicarul infinit muritor, cu ieri, cu azi, cu mīine - si cauti punti īnspre zadarnicia imediata a īnfierbīntarilor facile. Slujnicele-s gata. Intri si tu īn hora si, la brat cu josnicia tuturor, te pleci soartei usoare si-ti uiti scīrba si te uiti.
Urītul parizian, sudic si balcanic...
Vremea mucegaita pe case, fatade pe care istoria a presarat funingine
Venetia e īntaritoare fata de lipsa de speranta plina de farmec a strazilor dizolvante ale Parisului. Trec prin ele, si toate necazurile legate de sovaielile norocului īmi par leganari subtile, titluri de fala ce ma asaza-n rīnd cu orasul ostenit. Īn ce sa cred aici? Īn oameni? Dar ei au fost. Īn idealuri? Dupa atītea, e o lipsa de stil. Astfel ma odihnesc īn ostenelile Frantei si ma ridic la prestigiul de plictiseala a inimii ei.
Bruma īsi prelinge asupra Parisului umbrele de gīnd si devine mai curīnd expresie a istoriei decīt a naturii. El e īn veacul cetii. De ce n-o pot īnchipui sub Ludovici? Ea pare a traduce un moment si nu o esenta. Natura ia parte la un asfintit istoric.
Ma-ntorc spre case si le privesc. Si fiecare din ele se-ntoarce spre mine. Apropie-te, tu nu esti mai singur ca noi, e soapta tovaraselor mele īn zile vide si-n nopti prelungi. Te poti īn-cīnta de orasele Italiei, nicaieri, īnsa, nu vei fi mai aproape de lucruri ce se integreaza-n om.
Cīnd tīrziu, purificat de suspine nocturne, te-nvīrti fara asteptari si fara dezamagiri, īn preajma bisericii Saint-Séverin, St.-Etienne-du-Mont sau ceasuri īn piata St.-Sulpice, īn vederea unei dimineti ce n-o doresti, cetatea fara oameni se īnalta cu tine spre vastele inutilitati ale tacerii. Vei sti tu pīna unde iedera, razletita-n locul īn care Sena oglindeste Notre-Dame, s-a oglindit īn tine? Adesea am scoborīt cu ea īnecul virtual al īnclinarilor ei melancolice.
Iar īn plina zi, sub cutremurul sugestiei de absenta, vidul rostului tau se īnviora de miresme. Acesta-i farmecul Lui, de a turna conso-lari de frumusete peste pacostele incurabile ale sufletului, de-a umple golurile ce se nasc din vietuirea-n timp, cu impalpabile vraji. Ora-sul te īntelege. ºi se depune pe rani. Te crezi pierdut: īn el te regasesti. De nimeni n-ai nevoie; el e de fata. Numai El te poate scuti de-o iubita - ca ea se urca el īn inima - si, printr-o stranie ratacire, oamenii iubesc mai mult aici. Atīt am fost īn el, ca, parasindu-l, ma voi des-parti de mine.
Prin strazile lui īnguste, ma napadeam de-obscuritate, si niciodata n-am vazut, ca din fundul lor, un cer mai īndepartat. Dar pe bulevarde, el se īntinde deodata deasupra ora-sului si prelungeste īn indefinitul lui urītul ce viseaza pe case gīnditoare.
Si de-as retrai toate azururile crescute peste mari mediterane si pīcle[le] generoase pe landele bretone, laolalta ele n-ar īncalca amintirea lui. Si cīnd vreau sa-i definesc farmecul, cad īn mine si mi-l definesc: neputinta de a fi albastru. - Norii se destrama-ncet; privesti fī-siile de azur, ce nu se īntīlnesc. Ele nu pot compune un cer, ce se cauta si nu se īmplineste. Razele se strecoara rasfirate prin aburi nesiguri si poposesc īntr-un spatiu īmpīnzit. Īntindere cenusie si alba, ea acopera vesnic ceva: cerul e dincolo. Parisul n-are cer. - Si cum īl tot astepti, te amesteci īn negura luminoasa, īti pierzi īn ea un dor dezamagit de azur, te risipesti īn gama sura si capricioasa a boltei aparente, cu gīndul vag la un dincolo, pe care nu stii de īl vrei sau nu. Cerul olandez al Parisului
Cu el m-am potrivit īntotdeauna si daca n-am avut cu nimeni acordul aceluiasi īnteles, l-am avut cu el. Īnaltīndu-mi privirea spre nestatornicia lui, īn fiece īnfatisare traducea nepotolirile mele. Din ceas īn ceas se schimba, se alcatuieste si se dezalcatuieste - sovaielnicie a altitudinii, demon sceptic de azurari si-n-nourari. Parasit prea adesea īn amurgul de oameni al Cetatii, cum as fi iesit din imediatul nicaieri al dragostei, fara consolarea vecinei lui īnaltimi? El e o toamna-n floare, un sfīrsit auroral. Īl porti cu tine sub toate celelalte ceruri.
Si cīnd satul de īnserarile-n amiaza, scobori spre sud, patimind dupa primaveri, fericirea īn revelatia albastrului īsi gaseste prea devreme otrava īndestularii. Deznadejdea zilelor identice, abuzul de azur, satietatea de imaculat se īnstapīnesc īn tine si privesti spre sursa mīngīierilor cu ura si urīt. Unde sa te ascunzi de-atīta cer, de neīnduplecari de soare, de repetarea sinistra a splendorii? Cīnd n-ai o inima pentru atīt albastru si nici spatiu īn gīnduri pentru candorile luminii, plictiseala īndulceste cu veninul si taria iradierii crude si proiecteaza vagauni de cuget pe desertul monoton. Cum ai gasi fericiri sa se masoare cu un asemenea cer? Desavīrsirea lui omoara un suflet nascut īn plasmuiri incerte.
Asa te īntorci spre Balcanul putred, īn care - de nimicnicie - huma fumega cu oamenii. Rastoarna-ti teasta īmbatata de parfumuri si de broderii de gīnd, sfarma-ti visurile din umbra catedralelor, īndoapa-te cu duhorile īn care se tavalesc zdrente umane, si uita gratiile lucide ale spiritului.
Acel cer nu acopera pe nimeni, caci el s-a ratacit cu oameni cu tot. De ce s-or fi oprit pe margini de Dunare si-n umbre de Carpati fiinte nascute cu cearcane si cute, īmbatrīnite de neant, sleite de-o nativa neputinta? Spre Mari Negre luneca cu totii, dar ele-s neprimitoare si-i lasa gura-casca la mal, lipsiti amarnic de īnec. Plin de razletiri prin lume, cu ce te-ai alina īntre atītia amarīti? Natura acolo īnfloreste pe cadavre; primaverile surīd pe deznadejdi. Pamīntul negru, fara urma dulce a vreunui pas de fala, ti se ridica-n sīnge. Si sīn-gele tau se īnnegreste. Si tu zaresti spre cer. Si cerul devine iad.
Colt blestemat de lume, timpul a rīnjit nemerniciei tale, si nefericirea ta n-a īnduiosat vreo inima delicata, cautatoare de farmece funebre! - Din privelistea Balcanilor, universul e o mahala, prin care colinda tate veneriene si tigani asasini.
Patima lor de gunoi vast - īn care rīneste o veselie cu goarne de īngropaciune - n-a scornit nici macar vreun zeu libidinos. Ce as- tru dornic de periferie ar fi cazut pe-acolo? - Viermi galagiosi dantuind īntr-o hora a leprei!
Niciodata razvratiri curate nu vor gasi telina pentru īmbujorari ceresti. Nadejdile se coclesc si fiorurile se zvīnta. Nenorocul īsi desfasoara imensitatea.
Īn razna si-n īnfrigurarile nemīngīierii, umblīnd pe-acele hotare neprevazute-n nici un plan al Facerii, scapate din vedere de Dumnezeu si ocolite de diavoli - doliul cugetului amintindu-si de alte spatii ridica spīnzuratori sperantelor si tot ce-i floare-n inima īsi leaga visul de un streang.
Prin ce miracol, īntr-un trup alcatuit din toate īntīmplarile materiei, īncolteste durabil lepadarea de accidentele irezistibile ale zilelor? Inspiratiile subite te arunca - peste īnchipuirile tale - deasupra vietii. Dar ca poti fi consecvent, ca ramīi pe pozitii īn al nu stiu cītelea cer, e atīt de greu de īnteles, īncīt mai repede pricep pe-un betivan etern, decīt pe-un mīntuitor neīntrerupt. Dupa ce citesti pe Buddha sau pe alt profitor de sublim, ai cere peste tot ciorba de burta.
Sa nu le fie mila profetilor de ei īnsisi? Cum de nu se īnduioseaza de lunecarea nesabuita pe panta īnaltarii fara iesire? Sublimul n-are gust, pe cīnd aromele nedesavīrsirii ratacesc mintea, cu sugestiile lor de cadere. Monotonia revelatiei continue face din religie o īndeletnicire atīt de neprielnica. Pamīntul cīstiga din a nu avea sistem. Calcīnd pe el, stii prea bine ca nu vei ancora nicaieri, caci insuportabilul lui īntrece pe al marii. Filozofii, īndrumatorii si binefacatorii, īn fuga dupa statornicie si credin-ta, s-au refugiat aiurea si l-au dispretuit. Ei stiau ca pamīnt īnseamna drept la accident si, cum dezertau capriciul, ce-ar fi facut īn raiul lui naravas?
Pe el īmi tīrīi oasele, pe el sa ramīn. Unde m-as duce aiurea? Unde mi-as astīmpara furiile cu un nesat mai falnic si mai crud? Cu prostii zglobii din jur, milostivindu-te bucuros de golurile lor, īnabusi dorul departarilor, si-n vrajmasie cu semenele nule torni treaba-n iluzii. Un zbucium fara fir īn continente sterpe.
Pentru a-l abate de la perfectiune, Demonul trimite īn fata lui Buddha dantuitoare īndemīnate-n dragoste. Ele desfasoara cele 32 magii ale dorintei. Nu reusesc. Apoi cele 64; nici atunci. Preafericitul ramīne nepasator si posibilitatile de vraja, istovite.
Acel ce-a stiut atītea - si-n primul rīnd neantul carnii - si-a refuzat singurul mod de a gresi care-i verifica doctrina. Prin dorinta īn-vingi pamīntul la el acasa. Omorīrea ei e cri-ma īn contra nimicului.
Detasarea printului divin muscīnd din carnea pieritoare - ce simbol al īmpreunarii ves-niciei cu neantul! Daca Buddha ceda ispitei, pitorescul echivocului īn peisajul absolut al existentei lui l-ar fi propus ca singurul model urmasilor. Ineficienta tentatiei compromite pe toti acesti iluminati, care n-au vrut sa tradeze Nimicul cu Viata - nimic si ea, dar mai cu suc.
Muzica īnlocuieste religia din a fi salvat sublimul de la abstractie si monotonie. Muzicienii? Senzuali ai sublimului.
De s-ar aprinde azurul si flacarile lui s-ar apleca spre crestetele omului! Nu linistea boltilor, nici vraji senine sau surīsuri molcome sub luna! Ci vijelia astrilor īnnebuniti altoita pe figurile napraznice ale gīndului.
De ce stau lucrurile, cīnd focul tau arunca tunete spre īnaltimi? Pe alei de parcuri privesti tremurul nemiscat al frunzelor. Dar crengile tale s-au aprins īn vapaia stelelor! Cīte ceruri ai īngropat īn tine, ca, scoborīnd prin arheologii de cimitire, atītia zei apusi se vaita spre lumina si īngeri, ce īn sīnge īsi zbat aripi cu ecou īn suflet?
Nu-mi voi ochi trecuturi īn care zac idoli pustiiti si Isusi ai īntīmplarii. La ce-as trezi stafia plīnsurilor din noptile ucise-n privegheri? N-am stropi de risipit pe cruci si pe coline si nici dorinti de trecatoare īnvieri. Ci-n īnviforarea lumii, sa fiu rascolitor de melodii, sa-mi vars vocile sīngelui īn ruina de sunete a spatiului. La ce-as mai conteni un puls pornit spre ropot si-o carne roasa de imensitate si de cīntec?
Nu pe ape moarte vreau sa visez pamīntul, ci pe stīnci zdrobite de īmbratisari de spuma.
Cutezantele spiritului hīrbuiesc existenta. Dar apoi cu ce pasi delicati nu calcam pe farīmele ei! Ne pedepsim excesul de curaj si cautarea impudica de adevar īn calda īnduiosare pentru ramasitele firii, macinata de duhul hraparet.
Ce-i mai superb ca mīndria cugetului plutind peste toate si descinzīnd din cīnd īn cīnd cu inspirata rautate printre lucruri! Un spirit dornic de aventuri e neīnduplecat si cinic, plin de īndoieli si de rīnjete. Ne īnaltam prin fierea vasta ce sfredeleste aspectele si arunca otravuri īn aparente, pentru a le gusta destramarea si a le despuia de-o fascinatie vana. Cunostinta devine īntreprindere si actiune, īn patimi de hiena filozofica si-n deliruri lucide de sacal. Deodata ti-ai oprit zborul si-ai scoborīt cu aripile adunate sa-ti īnfigi ghearele īn realul de sub tine. Spiritul e vultur si sarpe, unghii si venin. Cīti colti ti-au ramas īn lucruri este o īntrebare pentru adīncimea duhului. Īn cunoastere se dezvaluie instinctele fiarei de prada. Vrei sa stapīnesti totul, sa-l faci al tau - si daca nu-i al tau, sa-l sfarīmi īn bucati. Cum ti-ar scapa ceva, cīnd setea ta de nesfīrsit razbeste boltile si mīndria īnalta curcubee peste prapadul ideilor?!
O data ce-ai pustiit firea si chipurile ei, semetia se īmblīnzeste si īnvaluie cu pareri de rau deserturile din urma pasilor ei. Atunci īncepi sa fii uman cu lucrurile moarte si fierea se preschimba-n untdelemn pe ranile fiintei. Cunoasterea īnsīngereaza realul. Orgoliul spiritului se īntinde peste el ca un cer asasin.
Dar de cīta duiosie nu suntem capabili, cīnd īntorsi din apriga aventura, ne aplecam cu ochi umeziti spre gradinile aparentei desfundate de foamea noastra de adevar! Nu luam īn brate fiintele lovite de sulitele spiritului si nu se īntorc spre noi sagetile ce le-am trimis spre ele? Te īmpaci cu lumea si sīngeri. Dar īn suferinta ta e-o bucurie atīt de darnica, īncīt adie cu aripi invizibile pe toti cazutii ucigaselor tale treziri. La capatul dracestilor avīnturi ale spiritului, te transfigurezi īntr-o marinimie, ce rascumpara siluirea farmecelor zadarnice, fara de care nu poti trai!
Cei rosi de neajunsul peisajului fiintei, mīncati de īnsirarea desarta a ceasurilor, cu ce bucurie nu se daruiesc strafulgerarilor ce arunca peste lucruri un cuprins arzator! Īntr-un suflet atins de vidul lumii, obsesia razbunarii e o hrana dulce si īntaritoare, un element substantial īn clipe, o furie ce naste sensuri peste nonsensul general. Religiile, īn ura lor īmpotriva a tot ce-i noblete, onoare si patima, au infectat sufletele de lasitate, le-au despuiat de freamate noi, de continuturi vijelioase. Īn nimic n-au lovit ele mai rau ca-n nevoia omului de-a fi el, prin razbunare. Ce aberatie sa-ti ierti vrajmasul, sa-i oferi toti obrajii inventati de-o ridicola pudoare, ca sa scuipe si sa palmuiasca tīrītoarele din jur, pe care instinctele te mīna sa calci fioros!
Omul e om, īn neīngaduinte. ºi-a facut cineva rau? Dospeste ura-n tine, rasuceste-ti amarul tainic, frige-ti vinele clocotitoare. Īn nopti, cīnd te cuprinde linistea vasta, nu cadea-n uitarea destructiva a meditatiei - arde-ti cu durere si furie taraganarea carnii, īnfige-ti veninul napraznic īn maruntaiele dusmanului. Cum ai prelungi altfel vietuirea searbada?
Vrajmasi gasesti pe unde vrei. Gīndul razbunarii īntretine o flacara continua, o sete absoluta si, mai mult decīt orice placere, te asaza prezent īn lume, lingusindu-ti nazuintele si anii, caci tīnar, rau, lacom de rosturi si de rasturnari, spre ce-ai creste avīnturile urii si-ale furiei contrariate!
Popoarele razboinice n-au fost crude si aventuroase din pofta de prada, ci din oroarea de identitate a zilelor, din lipsa de ideal a fericirii. Obsesia sīngelui deriva din infinitul plictiselii, din insuportabilul pacii. Asa si indivizii. Cum ar īngadui ei sa līncezeasca īntr-un cascat de nepasare si-n voluptati marunte?
Ce-as face cu blīndetea si cu celelalte lumi spre care ma īndruma o religie fara active deznadejdi? Ce-as face cu linistea mea? Nu pot sa ma īmpac cu mine, cu ceilalti, cu lucrurile. Si nici cu Dumnezeu. Cu el īn nici un fel. Sa stau natīng adorator īn bratele lui reci? Dar n-am nevoie de-un culcus de babe ostenite. Pe spinii acestei lumi ma odihnesc mai bine, si cīnd ma īnfierbīnt devin si eu un spin īn trupul Ziditorului si al zidirilor lui.
Iubesc trecutul sīngeros al Angliei, pirateria īn moravuri si literatura, viforul patetic de crima si de poezie. Exista scris al vreunui neam īn care stropi de sīnge sa izbucneasca mai navalnic īn strofe? Sau vreo inspiratie mai salbatica, mai divin imorala, mai falnic asasina? Dar ce lamentabil a sfīrsit acest popor la portile parlamentului! Unde sunt piratii de altadata, ce purtau pe mari dorinti de sīnge, de cīstig si de necunoscut?
Un neam cunoaste faima īn epoci de aventurieri, de vagabonzi, de dezradacinati nostalgici, cīnd ura, razbunarea si onoarea deschid inimile spre orizonturi si fac din cuceriri īndemnul de seama al existentei. Pe data ce englezii au īncetat sa fie cruzi si au preferat fericirea cutezantei, bogatia īnflacararii, banul nebuniei, au intrat fara scapare īn apusul rusinos, īn calcul, īn bursa, īn democratie si-n agonie. Ratiunea s-a īnscaunat īn viata lor - ratiunea ce omoara avīntul natiilor si al indivizilor. Un popor asezat - e un popor pierdut, īntocmai ca un ins cuminte. Imperiile se fac de oameni fara capatīi, de derbedei, de lichele agresive, se conduc si se pierd de deputati, de ideologii si de principii. - Napoleon a fost un smintit din zarea bunului-simt. Franta suferea sub el fara rost. Dar o tara nu este decīt prin aventura. Pe vremea cīnd francezii iubeau sa moara din pasiune si glorie, un paradox parizian era mai greu si mai hotarītor decīt un ultimatum. Saloanele hotarau soarta lumii, īn dosul inteligentei se adaposteau vapai si stilul era īnflorirea civila a setei de stapīnire. Spiritul īsi sustinea obrazniciile subtile pe excese vitale. Secolul luminilor traducea īn goblenuri si luciditati granita inutila a fortei si dezamagirile savante ale puterii.
O natiune se stinge cīnd īncepe sa conserve si cīnd īn spleen sau ennui razbate doar oboseala de glorie si de bravura.
Dorinta de marire si de inutilitate e scuza suprema a unui popor. Bunul-simt - moartea lui.
Nascut din neam fara noroc, la ce-ai osīndi ursita mīrsava si-ai īndulci prin lamuriri haina harazire? La poalele Carpatilor mersul lumii trece pe līnga om si soarele se-neaca īn balegar si īn vulgaritate. Nici un ideal nu stropeste veselia mortuara a supusilor vremii, īn preajma aceea de Rasarit.
Treaz, te ucide urītul. Vidul agresiv al dureroasei Patrii si pustiul ce vīntura īn sufletul fiilor ei te mīna-n cīrciuma si īn bordel, ca-n transe de periferie sa uiti amarul de veacuri al tarii si lipsa de podoabe pe stemele si stepele inimii. Asa te-mbeti si-njuri, ca sa nu-ngenunchi si sa te rogi.
Mīhnit de-atīti neoameni, cu poiene si livezi īnseli desertul natal. Īn codru, valahul s-a consolat de urgii; īn codru, tu te-ai consola de el.
A fost scris ca urmasii sīngelui dac si a[i] altor ginti nesigure si turburi sa nu-si īnteleneasca nici un gīnd īn fericire si stropii nostri sa īnmanuncheze īn sirag de nemīngīieri mosteniri de semintii īnfrīnte. Suspinul si blestemul au fost strategia noastra, ciobani rupti din vreo stea a destramarii, rīnduiti suirilor spre cer si īnjosirii īn timp.
Robia nativa a stins suflarea slavei īntr-un neam īncercat de osīnde. Orgoliul fapturii īi e strain. Nici ifosul macar nu-i cunoscut pastorilor de turme si nu de idealuri.
De-as avea naivitati de īnger si credinte de copil, nici atunci n-as fi vlastarul lui īncrezator. Din nastere cu ochiul treaz - si mai trezit īnca de tarīmuri unde sufla duhul, calc sīngerīndu-mi mīndria pe catusele sub care se bolteste din īnceputuri popor de slugi ce-si pīngareste rostul. La vreun liman, nu va ajunge. Restristea-i soarta lui.
Sa-i nascocesc chemari pe care el le dezminte, nu mai pot. Vietuirea lui raneste tot ce se-nalta deasupra dezamagirii. Orice nadejde e nesabuire, iar a fi profet e un exercitiu de cinism.
Si inimii parca i-a pus chinga, micimi de doina, iar darnicului Timp i-a rasucit curele sa nu cumva sa fuga cu pasi repezi spre viitor.
- Ce natie-i asta? - te-ntreaba mintea īnfrigurata. Mersul ei nu s-aude-n lume.
- El se aude-n deznadejdea mea.
Gīrbovita soarta, cine sa i-o īndrepte? Si cerul se strīmba parca scīrbit de neīnfaptuirile valahe - si din īnaltime, cu dispret, īi azvīrle, ca un plocon dorit, dezlegare de orice menire.
Īncotro sa privesti, de cine sa fii mīndru?
Neam de nevoiasi, netarmurit īn nenoroc, creat spre a mari tristetea celor nascuti tristi
Īntr-o constiinta amurgita si obosita-n tari putrede de slava, ce nu mai au trebuinta de viitor, nesoarta valaha adauga o umbra grea infinitului de īntuneric al sufletului. Doar asa mai respira poporul de pastori īn gīndurile ce-au facut ocolul Ninivelor trecute si prezente. Carui alt rost ar corespunde caciuli seculare īn vraja negativa a toamnelor spiritului?
Stramosi ce v-ati gemut anii īn fluier, īn mine nu mai sunteti. Cīntecele voastre n-au rasunet īn doruri pline de dulci īnstrainari si de meleaguri norocoase. Alaturi de voi, singur ma voi stinge. Si oasele mele nu va vor povesti pe unde mi-am pierdut onoarea maduvei si licaririle creierului.
|
|
|
|
|
|
Date
despre autor |
|
|
Data nasterii:
|
|
|
Locul nasterii:
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text pentru ca nu sunteti logat |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Cioran...no coment! E fantastic cat de mult poate patrunde in mintea omului! Si o asemenea lectura, spre seara, te trezeste mai mult decat un dus de dimineata, indemnandu-te sa faci, sa misti ceva:
"- Ce natie-i asta? - te-ntreaba mintea īnfrigurata. Mersul ei nu s-aude-n lume.
- El se aude-n deznadejdea mea".
Salutari, Nicolae, toata stima! |
|
|
|
Postat
de catre
Rada Rada la data de
2005-06-16 21:13:02 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23972 |
|
|
Comentarii:
120095 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|