1. PARADOXURI  ALE  CERERII

            Legea generală a cererii cunoaşte şi unele excepţii cunoscute sub numele de paradoxuri ale cererii. Pentru aceste cazuri diagrama cererii este în relaţie pozitivă cu evoluţia preţului: se extinde când preţul creşte şi se contractă când preţul scade.

            O curbă regresivă a cererii este o curbă a cererii care se întoarce şi începe să se desfăşoare în sens invers. Acest comportament de excepţie poate să apară la oricare din cele două capete ale curbei.

1.1. Regresia la capătul de sus al curbei

 

P1

P2

0

Q1

Q2

P

Q

            La preţul P1, cantitatea cerută este Q1, adică o cantitate foarte mică. La un preţ mai mare (P2), în mod normal cererea ar trebui să fie mai mică, dar în cazul anumitor produse este excepţională, ea crescând pe măsură ce preţul acestora se ridică.

a)      Paradoxul Veblen.

Acesta surprinde comportamentul atipic al indivizilor şi menajelor îmbogăţite “peste noapte”, recent pătrunse într-un grup social superior, care practică atitudinea de “snob effect”.

Pentru a-şi etala situaţia materială şi statutul social ei cumpără mai ales bunuri ale căror preţuri cresc (sau cresc cel mai rapid) şi renunţă la achiziţionarea şi consumul acelor bunuri ale căror preţuri s-au redus, devenind astfel accesibile unui cerc mai larg de cumpărători.    Astfel de bunuri sunt cunoscute sub denumirea de bunuri de paradă şi nu sunt cumpărate pentru valoarea lor intrinsecă ci pentru că reflectă o anumită stare.

b) Curbele regresive ale cererii pentru anumite bunuri apar şi în situaţia în care există presupuneri că preţurile urmează a se mări.

            Acest lucru este des întâlnit pe pieţele importante de mărfuri. Comercianţii se tem, chiar dacă mărirea preţurilor este urmată de alte scumpiri, şi cumpără orice găsesc, chiar dacă mărfurile respective sunt mai scumpe.

            Un exemplu tipic de astfel de cerere regresivă este febra speculativă de pe pieţele de schimburi internaţionale, preţurile urcând într-o încercare frenetică de a sugruma cererea, dar aceasta devine din ce în ce mai puternică pe măsură ce preţurile cresc.

c) Paradoxul Rugină

Analizând unele comportamente din economiile grav dezechilibrate, care cunosc o inflaţie foarte puternică şi de durată, profesorul Anghel Rugină a remarcat aşa-zisele curbe frânate ale cererii (în “Principia Oeconomica”): de la un anumit nivel de creştere a preţurilor, mărirea generalizată a acestora este însoţită de o extindere a cererii ca o măsură parţială de apărare a cumpărătorului faţă de o creştere şi mai substanţială a preţurilor în viitor.

1.2. Regresia la capătul de jos al curbei

În cazul special în care efectul de venit este de sens opus efectului de substituire şi amploarea sa este predominantă, va apare o porţiune pe curbă în care cantitatea cerută este funcţie descrescătoare de preţ.

 

P1

P2

Q

P

Q1

Q2

Regresia la capătul de jos al curbei

0

De această dată, în ciuda reducerii de preţ de la P1 la P2, cantitatea cerută nu creşte. Curba se întoarce şi se desfăşoară în sens invers, indicând o cerere mai redusă în ciuda preţurilor mai mici.

a) Paradoxul Giffen apare în cazul unei grupe de bunuri numite bunuri inferioare. Acestea sunt ieftine, inferioare altor bunuri care există. Cel mai bun exemplu este pâinea de secară, care este un substituent ieftin şi inferior al pâinii albe din făină de grâu.   

            Dacă o astfel de marfă reprezintă o mare parte din cumpărăturile unui consumator, spre exemplu un ţăran sărac, scăderea preţului ei poate să însemne că o cantitate mai mică va fi cumpărată. Ea este acum atât de ieftină încât ţăranul de bucură de un venit mai mare în termeni reali, el putând să-şi diversifice paleta cumpărăturilor lui, astfel încât va cumpăra şi pâine albă, superioară.

            Primul economist care a descris această comportare a fost Robert Giffen care a fost nedumerit de creşterea simultană a cererii şi a preţului cartofilor, constatată în timpul foametei care a bântuit Irlanda către mijlocul secolului al XIX-lea ca urmare a unei recolte de grâu foarte proaste.

Explicaţia este simplă: creşterea preţului cartofilor (bun inferior) îi face pe consumatorii deja sărăciţi să devină şi mai săraci, ceea ce îi constrânge să cumpere pentru a supravieţui mai mult din singurul bun pe care îl pot cumpăra cu resursele lor puţine.

b) Curbele regresive ale cererii pentru anumite bunuri apar şi în situaţia în care există presupuneri că preţurile urmează a se micşora.

            Pe pieţele de mărfuri bine organizate şi la burse este posibil ca cererea să fie regresivă atunci când preţurile scad, dacă speculanţii stau deoparte şi aşteaptă scăderea în continuare a preţurilor. Atunci când piaţa se devalorizează, speculanţii refuză să cumpere, aşteptând de fapt preţuri şi mai mici. De aceea, în unele cazuri, în loc să întărească cererea, preţurile mici au efect invers şi o slăbesc.

            2. EFECTUL  DE  SUBSTITUŢIE  ŞI  EFECTUL  DE  VENIT

            În general, cererea pentru un anumit bun este o funcţie descrescătoare de preţ, toate celelalte condiţii rămân neschimbate. În realitate însă, variaţia preţului unui bun X nu lasă toate celelalte condiţii neschimbate. Rezultatul variaţiei preţului bunului X poate fi descompus în două efecte:

A. Efectul de substituţie (numit şi efect de preţ) măsoară variaţia din cererea pentru un bun provocată de schimbarea preţului său relativ, în condiţiile menţinerii constante a venitului real, adică a nivelului de utilitate oferit de noile combinaţii de bunuri.

            Efectul acesta va fi mereu negativ, deoarece variaţia preţului relativ al unui bun în raport cu alte bunuri substituibile va antrena întotdeauna o variaţie în sens invers a consumului său. Astfel, o creştere a preţului unui bun X în raport cu preţul unui bun Y va incita întotdeauna pe consumatorul raţional să diminueze consumul lui X, pentru a-l substitui cu Y, care, deşi nu şi-a modificat preţul propriu, a devenit mai ieftin ca urmare a scumpirii lui X. Invers, o reducere a lui P_x va antrena substituirea bunului Y de către bunul X. Pentru a construi o curbă a cererii determinată strict de efectul de preţ, care se numeşte curbă de cerere compensată, trebuie să se elimine variaţiile de consum determinate de modificarea puterii de cumpărare sau a venitului real, deci efectul venit.

            Curba cererii compensate exprimă relaţia de dependenţă între preţul unui bun şi cantitatea cerută din el, în condiţiile menţinerii constante a preţurilor celorlalte bunuri şi a utilităţii sau a venitului real.

            B. Efectul de venit măsoară variaţia cererii pentru un anumit bun, provocată de modificarea venitului real sau utilităţii, ca urmare a variaţiei preţului unui bun, în condiţiile menţinerii neschimbate a preţurilor celorlalte bunuri şi a venitului nominal.

            De această dată se menţine neschimbat venitul nominal. Când bunul X se ieftineşte, adică P_x se diminuează, puterea de cumpărare sau “venitul real” al individului creşte. Cu acest venit nominal, consumatorul va putea mări cantitatea cumpărată din bunul X, nu prin substituirea lui Y (când şi-ar fi menţinut neschimbat nivelul utilităţii, rămânând pe aceeaşi curbă de indiferenţă), ci pentru că, bunul X devenind mai ieftin, cu acelaşi venit nominal poate cumpăra mai multe unităţi din acest bun. Astfel individul îşi măreşte nivelul satisfacţiei obţinute cu acelaşi venit nominal, deplasându-se pe o curbă de indiferenţă situată la dreapta, mai ridicată.

Invers, dacă P_x se majorează, cu acelaşi venit nominal, individul îşi va putea procura o cantitate mai mică din bunul X, adică puterea de cumpărare sau venitul său real se diminuează, determinând plasarea consumatorului pe o curbă de indiferenţă situată mai la stânga, cu un nivel de utilitate mai scăzut.

            3. PARADOXURI  ALE  OFERTEI

            În anumite cazuri se poate observa o curbă a ofertei “anormală” (oferta fiind funcţie descrescătoare de preţ) sau “cotită” (oferta fiind mai întâi funcţie descrescătoare şi apoi crescătoare de preţ).

Q

P

0

0

P

Q

 

            Curba ofertei: a) “anormală”;               b) “cotită”.      

a) Acest paradox poate să apară pe piaţa muncii, atunci când salariile plătite sunt foarte mari, deoarece lucrătorii pot să câştige suficient pentru întreţinerea familiilor lor în perioade de lucru mai scurte. Ca rezultat creşte fenomenul absentării, în special dacă munca este grea şi neplăcută.

            În Marea Britanie absentarea în minele de cărbune devenise o problemă serioasă cu câţiva ani în urmă, când salariile ridicate ale minerilor le-au permis să-şi mărească perioada de odihnă fără ca acest lucru să le reducă standardul de viaţă.

            Pe măsură ce venitul creşte, utilitatea marginală a venitului scade, iar utilitatea marginală a odihnei creşte, în special acolo unde munca este periculoasă şi neplăcută.

P1

P2

Q1

Q2

0

P

Q

 

b) Paradoxul King exprimă comportamentul atipic al producătorilor agricoli, mici şi mijlocii, care apelează pe scară largă la credite pentru organizarea şi susţinerea producţiei agricole.

Atipicitatea constă în aceea că, dacă preţul produselor agricole scade, oferta se extinde pentru că doar astfel producătorii debitori pot să-şi procure mijloacele băneşti necesare pentru achitarea creditelor scadente.

c) În lucrarea “Principia Oeconomica”, profesorul Anghel Rugină relevă un alt paradox al ofertei care se manifestă în economiile caracterizate prin grave dezechilibre şi în care hiperinflaţia este o realitate de durată.

De la un anumit nivel de creştere a preţurilor majorarea în continuare a acestora este însoţită pe termen scurt de contracţia cantităţii oferite pentru că întreprinzătorii aşteaptă condiţii şi mai favorabile (preţuri şi mai mari), recurgând la stocarea unei părţi din producţie.

BIBLIOGRAFIE:

1.      Anghel Rugină: „Principia Oeconomica”.

2.      Sterian Dumitrescu, Ana Bal: „Economie mondială”.

3.      internet