|
|
|
|
|
|
|
|
|
arbitraj. miza - curatarea site-ului |
|
|
Text
postat de
Andrei Petre |
|
|
cu referire la problemele de aici :
http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=21971
Exact ieri vroiam să dau pe un alt site literar ideea la care s-a gândit şi domnul Peia. Asta trebuie de făcut, pt a avea un spaţiu virtual de calitate : să concepi un sistem prin care omul să fie obligat să îşi asume identitatea. In spaţiul virtual la care m-am referit, o tipă cu ,,nume,, de comedioară romantică nu îl mai lăsa pe un tip care are un volum scos, postează cu numele lui, e cunoscut, a făcut ceva până acum, etc. Şi m-am gândit : de ce să se permită acest amestec greţos de persoane, personalităţi şi anonimi la limita patologicului ? Cui serveşte ? Nici măcar numărului crescut de click-uri, fiindcă, până la urmă, site-ul parazitat de prea multe non-valori ajunge un cerc închis, de nivel cultural scăzut, o simplă mahala cu pretenţii pseudo-literare.
Eu, dacă mi-aş face un site şi nu aş urmări să câştig bani din el, cum e cazul acestuia, care nici măcar nu e înscris în trafic.ro and stuff, aş proceda aşa : când vrei să te înscrii pe site, îmi trimiţi pe mail copie de pe buletin, numele tău real, tot. Şi, la cerere, să poţi publica sub pseudonim DE OM, dar să ştii mereu că nu poţi sări calul fără să îţi fie dată în vileag identitatea (cât timp îţi vezi de literatură rămâi anonim, dar dacă te apucă puseuri belicoase / caterincoase şi te iei ba de unul, ba de altul să îţi asumi consecinţele). Nu să îşi permită un oarecare să jignească, la nesfârşit, sau să strice imaginea unui scriitor, a unui om care chiar face ceva.
Domnule Corbu, aţi văzut care a fost reacţia mea la ce se întâmplă aici : am atras atenţia, în câteva rânduri, că nu e ok şi m-am cărat, între timp am scos o carte, mulţumesc editurii Vinea pt încredere şi omului de cultură Nicolae Tzone, aici intru extrem de rar, iar acum chiar cred că e important să spun aceste lucruri, poate intenţiile dumneavoastră bune nu se mai opresc în modalităţile discutabile de acţiune, de până acum.
Mai bine faceţi curaţenie, schimbaţi regulamentul, ţineţi oamenii de valoare care îşi asumă identitatea. Până una alta, iată că Ioan Peia e scârbit, Ionuţ Caragea e scârbit, eu m-am cărat şi cu ce rămâneţi în schimb ? Cu un pseudonim care nu va fi niciodată nimic în literatura română, şi care, în afară de un umor plafonat şi dubios, nu are nimic ?
Nu vă supăraţi, e doar o supoziţie : am bănuiala că dumnevoastră sunteţi, în realitate, Ecsintescu şi reuşiţi, astfel, să vă împliniţi faţeta ludic-agresivă pe care v-o simt. Altfel nu se explică.
Îmi cer scuze dacă greşesc în supoziţia mea, numai bine tuturor şi atenţie ce oameni pierdeţi şi scârbiţi şi mai ales pt cine şi ce !
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Cît priveşte afirmaţia, ca un ţipăt de vitalitate încă necenzurată: "Aceasta este natura oricărei fiinţe vii, o fiinţă care nu învaţă niciodată să moară...", poezia asta, pe care bănuiesc că ai mai citit-o, spune un lucru mai complex:
Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei ‘nălţam visători la steaua
Singurătăţii.
Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Până-n fund băui voluptatea morţii
Ne-ndurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai re-nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?
Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri linişiti, pe mine
Mie redă-ma!
Mizează pe un mit al renaşterii, dar din cenuşa mamă.
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2006-07-19 09:14:11 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Îmi permit să te completez un pic. Fericirea care încearcă pe oricine este fericirea-întîmplare, fericirea-eveniment. Ea survine pe neaşteptate, nemeritat. E o încercare căreia într-un fel trebuie să-i faci faţă. Să o primeşti cu toată candoarea.
Fericirea-seninătate este cu totul altceva. Este o stare relativ permanentizată, dar de cu totul altă intensitate. Fericirea-întîmplare erupe, seninătatea se instalează ca o stare de tonus. Prima e intensă, aproape pasională, şi pasageră, a doua blîndă, aşezată, de mai mică intensitate, dar statornică.
Dar eu aş zice că mai există şi ceea ce aş numi vocaţia fericirii, orizontul fericirii. Ceva între cele două. Cel care trăieşte în orizontul fericirii riscă să situeze fericirea pe primul loc în ierarhia valorilor, intră într-un anume fel în slujba fericirii şi, cunoscîndu-i regimul capricios, trăieşte mereu ajunînd în aşteptarea ei. Se privează de o mulţime de alte satisfacţii mărunte mizînd pe fericire.
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2006-07-19 09:05:41 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Ai darul (ferice de tine) de a te extazia în aşa măsură în faţa unei idei, încît riscul de a derapa în banal te pîndeşte la fiecare pas. Şi reuşeşti uneori să dai de-a dreptul, fără ezitare.
Ca să nu se spună că fac afirmaţii gratuite, am să citez:
-Viaţa omului este scurtă
-Fiinţăm doar pentru că urmează să murim.
-Moartea este ultima etapă a vieţii, însă nu şi prima. (aici ai depăşit cu mult limita banalului, apropiindu-te de culmi nebănuite ale umorului involuntar)
-Cu toţii, indiferent de acţiunile noastre, sfârşim în moarte. Aşadar, nu ţinta finală este scop, ci chiar călătoria în sine se substituie acestuia din urmă.
Exemplele ar putea continua, ca să fiu în ton cu textul tău, pînă la fraza finală.
Pînă la urmă, Andrei, ce este fericirea, între care limite o situezi între alte stări sufleteşti, pentru a putea afirma că doar clipele de fericire sunt cele care rămîn? Să fie mulţumirea sufletească chiar fericire? Să fie satisfacţia muncii pe care o faci zi de zi fericire? Cred că ar fi prea banal, fericirea nu poate fi o stare permanentă, ar lipsi prea multe imbolduri ale existenţei dacă am rînji fericiţi de dimineaţa pînă seara doar pentru că "fiinţăm" (ca să te citez din nou: Fericiţi pentru că suntem, fericiţi pentru că dimineaţa simţim razele de soare şi stropii de rouă cum ne gâdilă trupul...)
O chestiune mult prea complexă pentru a o expedia într-o pagină al cărei îndemn final este să aplaudăm...
|
|
|
|
Postat
de catre
Liviu S. Bordas la data de
2006-07-19 08:10:55 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
iti multumesc si eu pentru vizita... te mai astept...
cu drag
petre |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Petre la data de
2006-07-19 00:21:12 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Eu una, aplaud. Multumesc pentru sansa oferita de a citi "cateva cuvinte despre fericire". Nici nu-ti dai seama ce mare nevoie aveam de asa ceva.
Multumesc. |
|
|
|
Postat
de catre
Andreea - Cristina Sarba la data de
2006-07-19 00:08:41 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23972 |
|
|
Comentarii:
120095 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|