PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
arbitraj. miza - curatarea site-ului Text postat de Daniela Luca cu referire la problemele de aici : http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=21971 Exact ieri vroiam să dau pe un alt site literar ideea la care s-a gândit şi domnul Peia. Asta trebuie de făcut, pt a avea un spaţiu virtual de calitate : să concepi un sistem prin care omul să fie obligat să îşi asume identitatea. In spaţiul virtual la care m-am referit, o tipă cu ,,nume,, de comedioară romantică nu îl mai lăsa pe un tip care are un volum scos, postează cu numele lui, e cunoscut, a făcut ceva până acum, etc. Şi m-am gândit : de ce să se permită acest amestec greţos de persoane, personalităţi şi anonimi la limita patologicului ? Cui serveşte ? Nici măcar numărului crescut de click-uri, fiindcă, până la urmă, site-ul parazitat de prea multe non-valori ajunge un cerc închis, de nivel cultural scăzut, o simplă mahala cu pretenţii pseudo-literare. Eu, dacă mi-aş face un site şi nu aş urmări să câştig bani din el, cum e cazul acestuia, care nici măcar nu e înscris în trafic.ro and stuff, aş proceda aşa : când vrei să te înscrii pe site, îmi trimiţi pe mail copie de pe buletin, numele tău real, tot. Şi, la cerere, să poţi publica sub pseudonim DE OM, dar să ştii mereu că nu poţi sări calul fără să îţi fie dată în vileag identitatea (cât timp îţi vezi de literatură rămâi anonim, dar dacă te apucă puseuri belicoase / caterincoase şi te iei ba de unul, ba de altul să îţi asumi consecinţele). Nu să îşi permită un oarecare să jignească, la nesfârşit, sau să strice imaginea unui scriitor, a unui om care chiar face ceva. Domnule Corbu, aţi văzut care a fost reacţia mea la ce se întâmplă aici : am atras atenţia, în câteva rânduri, că nu e ok şi m-am cărat, între timp am scos o carte, mulţumesc editurii Vinea pt încredere şi omului de cultură Nicolae Tzone, aici intru extrem de rar, iar acum chiar cred că e important să spun aceste lucruri, poate intenţiile dumneavoastră bune nu se mai opresc în modalităţile discutabile de acţiune, de până acum. Mai bine faceţi curaţenie, schimbaţi regulamentul, ţineţi oamenii de valoare care îşi asumă identitatea. Până una alta, iată că Ioan Peia e scârbit, Ionuţ Caragea e scârbit, eu m-am cărat şi cu ce rămâneţi în schimb ? Cu un pseudonim care nu va fi niciodată nimic în literatura română, şi care, în afară de un umor plafonat şi dubios, nu are nimic ? Nu vă supăraţi, e doar o supoziţie : am bănuiala că dumnevoastră sunteţi, în realitate, Ecsintescu şi reuşiţi, astfel, să vă împliniţi faţeta ludic-agresivă pe care v-o simt. Altfel nu se explică. Îmi cer scuze dacă greşesc în supoziţia mea, numai bine tuturor şi atenţie ce oameni pierdeţi şi scârbiţi şi mai ales pt cine şi ce ! Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   "acum ştiu el va veni îmi va trezi duminicile încă o dată va izbi între ele cuvintele"... Da, poetic si frumos spus...   Postat de catre Gheorghe Florescu la data de 2006-04-17 00:44:43 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               Corneliu, în recuzita mea intră numai întunecarea, este un decor pe care inevitabil îl purtăm dintr-un dincolo de lespede. Spre Lumină. Mulţumesc.   Postat de catre Daniela Luca la data de 2006-04-13 10:36:42               O lectură în filigran, sens cu sens, fir cu fir, o hermeneutică amplă, aşa cum rar mi-a fost dat să văd pe marginea unei poezii postată pe un site virtual. Un intermezoo în care cineva poate să respire cuvintele şi să le primească în el, spre a le simţi, a le elabora, a le reda cu un plus valoric. Mă simt într-o transformare, într-un balans prin poetic, în aşa fel încât să pot cuprinde diverse dimensiuni. Mulţumesc pentru cât de profund aţi văzut toate cele aici înscrise. da, e un aprilie maladiv de ceva vreme şi din păcate aşa va rămâne. E bine că există Îngerul, să putem fiinţa fără cei absenţi. :) Mulţumesc...   Postat de catre Daniela Luca la data de 2006-04-13 10:34:41               Exerciţiu de lectură Îngerul şi aprilie maladiv Fie şi invocând textul acesta, nu numai însă, şi valoarea de adevăr a versului „aici nu se mai scrie nimic e doar un aprilie maladiv” păleşte. Nici aprilie nu este maladiv decât, poate, perceput ca atare, într-un univers imaginat, de tip bacovian. Un „semplice ma non troppo” care pe mine mă duce cu gândul la un alt adagiu şi anume, „per aspera ad astram!” Iar poemul pare a surprinde numai prima fază. Pentru partea a doua ni se sugerează un eu dubitativ însă un eu gânditor, un eu preocupat, un eu implicat, un eu aflat chiar în suferinţă şi care, pare a-şi fi pierdut speranţa. Parafrazând o replică devenită celebră aş putea spune, câtă sensibilitate atâta dramă. Pentru că sensibilitatea este la originea dramatismului subsecvent decelabil în acest poem. O sensibilitate dublată de o luciditate de tip pesimist, un fel de abandonare a unui eu acţional, un pesimism constatativ al unui înger care şi-ar fi abandonat nobila sa misiune, aceea de a ocroti. Un intro care ar putea sugera blazare, un fel de final interior dublat de unul cumulativ al mediului proxim şi nu numai, definit concentric şi având „raze spirituale” din ce mai apropiate „eului” , „românia”, „ploaia”, „oamenii” „fm-ul” mergând până la universul interior puternic spiritualizat sugerat de reverberaţiile posibile ale muzicii lui Berlioz, înlocuit cu „fm-ul” poate tot din raţiunea unei percepţii catastrofice. Aşadar un Berlioz sensibil, să ne amintim numai că el, Berlioz „“isi astupa urechile cand auzea Eroica lui Beethoven si se emotiona la orice romanta siropoasa”. preocupat de grandios (să amintim că Berlioz îşi imagina o orchestră cu 30 de piane!) aceasta ar fi fost starea normală însă în contextul dat este înlocuit, abandonat deci, şi, odată cu aceasta „nu mai îmi scrie îngerul astăzi sfârşitul” care ar putea sugera o abandonare absolută! Contrazisă totuşi textual, inteligent şi superb, dacă observăm că primul vers începe cu o celebră spunere a unuia dintre marii titani ai umanităţii care, silit de Inchiziţie să retracteze „adevărul” după ce face compromisul care i-a salvat viaţa, rosteşte celebrele cuvinte care, în fond, anulează tot compromisul şi repune adevărul în drepturile sale fireşti. Abandonarea unei situaţii date, putem la rigoare emite câteva supoziţii în această direcţie, nu înseamnă şi abandonarea lucidităţii. Dimpotrivă, am putea spune. Pentru că, răgazul dat de abstragerea din contingent permite revigorarea cognoscibilităţii: „acum ştiu” spune aproape sentenţios autoarea. De ce acum ? Posibil, cum am spus mai sus, abandonarea „mediului preocupant” să fi oferit şansa unei meditaţii profunde, meditaţie care să fi relevat aproape premonitoriu: „el va veni îmi va trezi duminicile încă o dată va izbi între ele cuvintele eu voi trage de timp”. Şi, în această aşteptare real-imaginar-virtuală, timpul, sugerat de „secundar”, devine un duşman de nesuportat . Până atunci, „mă irită acest fel de a te mişca în afara spaţiului tău şi totuşi rămân fidelă întâi răscolesc sensuri despic literele în lumini las neatinse indigourile pe smalţul sidefiu al doamnei lună înţelegi azi mă răzvrătesc nu mai iubesc astralul mă deconectează de tot înţelesul trec praguri spun stop” O revoltă sui generis împotriva timpului, revoltă care pare a fi şi împotriva unui „aici” unde „nu se mai scrie nimic e doar un aprilie maladiv în care se moare uneori se aprind candele şi se ridică o lespede” . Acest „aici” ar putea fi cheia întregului poem. Un „aici” care, cu toată revolta manifestă nu este anulat. Pentru că textul ne oferă cel puţin câteva puncte de sprijin ca fiind certitudini: „e pur si muove”, „acum ştiu” „totuşi rămân fidelă” „doar mama rămâne acolo”. Şi care oferă şansa, probabil uneia dintre cele mai frumoase, aspiraţii umane: speranţa. Există în acest poem şi o anume doză de autoculpabilizare „iar eu tac întotdeauna prea mult” ca manifestare a propriei responsabilizări.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2006-04-13 10:04:18               Aprilie întunecatul a cam dat iama în urbe. E un echivoc totuşi în ceea ce spui, nu recuzi chiar totul: "în lumini las neatinse indigourile pe smalţul sidefiu al doamnei lună" N-ai încotro, rabzi, rabzi, dar trebuie să crezi în Înviere: "Fiece sămînţă-nalţă De pe un mormînt o piatră. Suferinţa are-un cîntec Şi nădejdea are-o vatră."   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2006-04-13 07:23:48	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23972 Comentarii: 120095 Useri: 1426
ADMINISTRARE