|
|
|
|
|
|
|
|
|
„Cu mine, cu voi, cu nimeni” de Adrian A. Agheorghesei |
|
|
Text
postat de
Elena Stefan |
|
|
„Cu mine, cu voi, cu nimeni” de Adrian A. Agheorghesei
Recenzie
Adrian A. Agheorghesei, prin volumul său „Cu mine, cu voi, cu nimeni”, publicat la Editura Junimea în 2024, conturează un univers poetic complex, introspectiv, și adesea contradictoriu. Poeziile sale reflectă o profundă înțelegere a paradoxului existențial, mizând pe un limbaj bogat în imagini și simboluri, care oscilează între visceral și transcendent.
Autorul jonglează cu motive recurente: singurătatea, timpul, efemeritatea și relațiile umane. Poemele sale sunt învăluite într-o atmosferă melancolică, dar intensă, reușind să creeze o punte între confesiune și explorare filosofică. Tonul său este direct, dar impregnat de metafore inovatoare, construind adesea imagini surprinzătoare, cum ar fi „mama purta haina portocalie până la genunchi, / eu, treizeci și patru de kile de oase și perfuzii roșii-verzui” („Maricico, în dumnecatu’ mă-tii...”).
În multe poeme, Agheorghesei se adresează direct ființelor din universul său—tatălui decedat, iubirii pierdute, sau chiar propriei inimi—pentru a dezvălui neliniști și contradicții esențiale. „De vorbă cu tata” este emblematic în acest sens, fiind un amestec de realism și vis, de trecut și prezent, reflectând asupra memoriei și pierderii.
Întreaga selecție poartă un aer enigmatic, cu poeme precum „Fâlfâilă” sau „Poveste cu cameră de hotel și fantome” care cultivă ambiguitatea, încurajând cititorul să-și creeze propriile interpretări. Autorul aduce în prim-plan momente aparent banale, pe care le încarcă de semnificații multiple, explorând relația dintre om și lume.
Fragilitatea umană este o temă constantă, fie că e vorba de relații personale, fie de poziția individului în raport cu un univers indiferență: „Nu mai sper decât când sunt singur – / toate peșterile pe care le ascund / sunt de la oamenii care au sperat cu mine” („Suspect de poezie”).
Deși versurile sunt încărcate de imagini și jocuri de cuvinte, uneori acestea par să devină excesiv de criptice, punând la încercare răbdarea cititorului. De asemenea, o anumită monotonie a tematicii poate fi resimțită, în special în seria de poezii dedicate singurătății și alienării.
„Cu mine, cu voi, cu nimeni” este un volum puternic, potrivit cititorilor care caută poezie densă, cu substrat filosofic și introspectiv. Stilul său profund personal și paradoxurile existențiale pe care le explorează confirmă vocea poetică distinctă a lui Adrian A. Agheorghesei.
Prezentăm, în continuare, câteva poeme din volumul lui Adrian A. Agheorghesei. Am ales trei poezii care reflectă diverse dimensiuni ale stilului și tematicii sale.
1. „Noapte bună, copii”
Această poezie este o frescă a copilăriei, dar una văzută printr-un filtru dureros, cu accente de realism brut și melancolie. Este construită prin imagini puternic senzoriale, precum „tata acoperă cu albastru boxa făcută dintr-un sertar” sau „cade noaptea cu surcele albe”. Autorul captează detalii din viața cotidiană, transformându-le în simboluri ale precarității și fragilității copilăriei. Deși nostalgic, tonul nu este idealizant. Scenele cu tatăl care „înjură” și copiii care se luptă cu frigul sunt crude, dar autentic umane. Relațiile dintre membri ai familiei sunt tensionate, dar fundamentate pe o afecțiune tacită. „Mamei îi râde movul ochiului” este o imagine delicată într-un mediu dur. Ledul care „arde” simbolizează speranța sau măcar o scânteie de lumină într-un întuneric profund, dar finalul sugerează că această lumină nu durează mult. Vocea „s-a terminat”, marcând o încheiere a copilăriei sau a unui moment din viață.
2. „Umbră în carne de sărbătoare”
Această poezie combină teme ale intimității și ale vulnerabilității, conturând o relație între două persoane prin imagini vizuale și tactile.
Agheorghesei construiește imagini complexe și adesea surprinzătoare, precum „precum cârlionții unei roze te strângeam” sau „ca umbră în carne de sărbătoare intram”. Acestea sunt profund senzuale, dar și stranii, sugerând ambiguitatea relațiilor. Noaptea devine un spațiu al dorinței și al vulnerabilității, „călare pe ditamai veioza aia verde”, sugerând atât intimitate, cât și ceva strident, poate inconfortabil. Finalul poeziei indică promisiuni fragile – „ne promiteam să nu și să” – care rămân suspendate, la fel ca multe relații umane.
3. „Despărțire”
Un poem care explorează fragilitatea emoțională din momentul în care o conexiune este ruptă, marcând absența și pierderea.
Poezia este construită ca o secvență cinematografică. Detalii precum „mi se adunase sub inimă” și „ți-am mai atins ca-ntr-un accident firul mâinii” conferă realism emoțional. Ochiul, element central al poeziei („ochii cu albastru spart și roșu ud”), simbolizează atât percepția, cât și fragilitatea. Metaforele vizuale amplifică sentimentul de gol interior și de finalitate. Poemul pendulează între concret („câlcai grăbit prin mine”) și abstract („te-a-nghițit gura aia de metrou”), sugerând cum realitatea imediată și trăirile interioare se suprapun într-un moment de despărțire. Autorul folosește cuvinte simple pentru a descrie emoții complexe, ceea ce dă poeziei o sinceritate brutală, dar poetică.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23972 |
|
|
Comentarii:
120095 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|