FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Dumnezeul mă-sii de viață
Text postat de Florentin Sorescu
Într-o zi mă întâlnesc cu frate-meu și-l întreb
"Bă, frate-miu, unde ți-e fața",
căci, nu știu cum să vă spun, dar nu i se mai vedea
deloc.
"Nu știu, mă", îmi spune el, "Dar te rog frumos
nu-i spune mamei, s-ar putea să se supere
și acum a îmbătrânit, îi va veni greu să înțeleagă
că mi-am dat-o la o parte
de când m-am îmbolnăvit".
"Bine, mă, nu-i spun, dar s-ar putea să observe,
deși nu o prea mai ajută vederea
imposibil să nu vadă
că fața ta nu mai este la locul ei,
dar eu zic că mai bine ar fi
măcar să-ți pui alta în loc
dacă a ta nu-ți mai place,
tot ar fi ceva. Uite, cu a mea s-a obișnuit
în cele din urmă,
chiar dacă nu i-a fost ușor".
"Am încercat, îmi spune frate-meu,
dar de fiecare dată s-a întâmplat ceva
și până la urmă nu mi-a ieșit
fața pe care mi-o doream. Tristețile
cauzează cel mai mult și în ultima vreme
numai de ele am avut parte".
"Știu, frate-miu, știu. De la tristețe începe totul
și-apoi mai sunt și necazurile astea
care ne macină de la o vreme sufletul.
Dar mie mi-e greu să mă obișnuiesc cu ideea
că tu nu mai ai față. Drept să spun,
nici nu mai știu cum să te iau".
"Nici eu nu mai știu, îmi spune el,
cred că de-aia am și pierdut-o
în cele din urmă. Nu mă mai recunosc".
"Așa este la început" îi zic, "dar cu timpul
lucrurile astea trec. Mai devreme sau mai târziu
tot trebuie să te întâlnești cu fața ta. Altfel
nu se poate."
"O să am una, sigur că o să am. Dar deocamdată
lasă-mă așa. Am obosit să mă văd
și să nu mă mai recunosc. Am nevoie
de puțină odihnă.".
"Bine, frate-miu, te las. Doar și Dumnezeu
s-a odihnit când n-a mai putut. Darămite
noi."
"Drept să spun, nici pe a Lui nu am mai văzut-o
în ultimul timp.
Cred că și El umblă fără față
printre noi
și nu ne mai recunoaște",
Dumnezeul mă-sii de viață
băi!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23945
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE