|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sonet (CCCXLIII) |
|
|
Text
postat de
Cristian Vasiliu |
|
|
Nu las nimic în urmă, nimic nu mă așteaptă;
Duc tot ce am cu mine, pe umeri și în piept;
Nu mă ascund de umbre, ci merg pe calea dreaptă,
Chiar dacă spre trădare și moarte mă îndrept.
Nu-s sclav al fericirii; prin viață călăuză
Îmi este suferința și-s propriul meu dușman;
Nu-s credincios, credința în D-zeu m-amuză,
Căci lumea e terenul de joacă-al lui Satan.
Am învățat lumina să n-o adun din soare,
Din semeni sau din vise, ci fără milă, surd
La blestematul cântec al cărnii muritoare,
Să trec arzând prin haos, prin tragic și absurd.
Degeaba spre morală mă-mbie lumea! Nu!...
Nu-s laș și în revoltă morala mea ești tu!
07.02.2022
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator |
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
”D-zeu” |
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2022-02-14 06:00:46 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|