FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Scrisoarea 35,1
Text postat de Radu Stefanescu
Zi de vară gălbioară peste crânguri și câmpie,
Giurgiuvel contemplă-n tihnă a naturii armonie.
În pădurea de mesteceni, tainic susură isvorul
Ispitind cu-a sa răcoare unduioasă căpriorul,

Care iese din hățișuri, botu-n valuri își cufundă,
Cercetează cu fereală, șovăie preț de-o secundă,
Apoi sparge-oglinda apei și se-adapă, în sfârșit,
Dintr-un bax de bere Tuborg pus din vreme la răcit.

Nu departe, în poiană, printre dalbe garofițe
Robotesc culegătoare, ale Domnului oițe,
Echipate în catrințe, după datina din sat,
Integral cusute-n casă. Acum puse la zvântat,

Cum s-ar zice, goale-pușcă, fin'că-abia ce au ieșit
Din piscina aferentă, unde-n van s-au bălăcit,
Așteptând cu-nfrigurare să le vază-un trecător,
Ca apoi să-l ocărască, într-o doară, cu amor.


Estimp, omu-și freacă lampa, cu mișcări meșteșugite, când în sus și când în jos. Scăpărând sub fruntea lată, ochii-n cap i se bulbucă, sângele ca untdelemnul se trezește și de voie, de nevoie, neavând un' să se ducă, avansează cu tristețe într-un loc întunecos, unde n-a mai fost de veacuri. Pașii spre zăvoi îl poartă, și de-acolo, spre poiană, unde, făr' să vrea, bătrânul dă cu ochii de-o codană: păr ca smoala, ochi așijderi, goală-pușcă, dolofană, iar pe sânii dalbi ca neaua, mugurași de coada mâții ce abia au dat în pârg. Geaba-și trage el oblonul și amarnic se încruntă, geaba freacă mai cu sârg. Cu năprasnica ispită geaba el se ia la trântă, jinduirea-l dovedește, pălălaia crește, crește, tot mai mare și mai mare. C-un oftat, deschide ochii, încetând a sa lucrare.


- Auzi, fă, ce cați acilea, fără ie și catrință,
Cu un Huawei în mână, tolănită pe-o velință,
Și te dai pe net în vreme ce te joci cu păsărica?
- Îi făceam un selfie, domnu. Și mă cheamă Răsturnica.


va urma
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  ți-o fi dat badea paigros să-i sugi bolbotina de corcodușe fără penușe că te hlizești ca proasta-n tîrg, fără oprire...sau așa ai învățat la școala de ipistați să pui emoticoane cînd vrei să-ți subliniezi vreo prostie...idee, am vrut a spune!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2019-04-06 19:08:12
         
 
  m-aș crucii! (postat de către gheo brazgros)
:)))))))))))))

dar nu mai bine te-ai gândii(sic!) înainte să scri(sic!)????????

analfabetule!
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2019-04-06 19:05:19
         
 
  gaaaboreee, ia DEXul ș-o sfoară și leagă un rebus, că infractoarele minore nu le poți pipăi nici beat!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2019-04-06 19:02:33
         
 
  recheșel-răsturnel
umilit de pristandel!

:)))))))))))))
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2019-04-06 19:00:33
         
 
  pristanda, ți-o repet, nu ești la secție să dai ordine! sau poate sugerezi discreția momentului cînd te-a răsturnat chestorul cu garaibacele-n sus și te-a altoit la popou cu pulanu din dotare, pedepsindu-te că te-ai momit la răsturnele, pedofil cu cuc la cașchetă!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2019-04-06 18:47:41
         
 
  porumbel-răsturnel,...
șșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșșș!
ciocu mic (deși e impropriu, tu ai dictamai ciocu antrenat pe spart nuci).
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2019-04-06 18:24:52
         
 
  băi, caricatură, pristandel-crăcănel, dar cucuie în muntele lui venus la vreo lolită din clasele primare nu anatamezi? păstrezi ce? poze compromițătoare...nu mai spune, tremur tot! ce comportament tipic de milițache șantajist ai, muhaiao!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2019-04-06 17:56:19
         
 
  m-aș crucii(sic!) dacă ai știi(sic)!
agramatule! sfertodoctule! răsturnicule!

vezi că păstrez pozele unde ți-ai dat măsura valorii și îți voi da cu ele la cap până o să-ți crească sumedenie de cucuie (munții căpățânii)
:)))))))))))))))))))))))
bu-hahahahahahahaahahaha!!!!
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2019-04-06 17:42:23
         
 
  nimic nu e mai ridicol decît un milițache sferto-dcot, cultivator de entegrame care e convins că deține exclusivitatea unor lecturi! bă, poteră, dar Dexul nu l-ai citit? consultă-l, ia o sfoară și leagă și tu, acolea, două vorbe de la tine, nu maimuțărite de la bardache furiosu!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2019-04-06 17:32:28
         
 
  peiocone și poterașu, doi crai de curte nouă, betonată, fac paradă de cultura gugăl a păioaselor și spirtoaselor!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2019-04-06 17:28:31
         
 
  *de lucru...  
Postat de catre adrian mihai la data de 2019-04-06 17:24:30
         
 
  ce făcuși, ioane? îi deduși de lucri lui gheo brazgros? acum sunt sigur că a nenorocit google-ul căutând care e faza cu pena.

probabil își închipuie, în cultura lui, că pena e vreo prescurtare de la penala! ceea ce, pe fond, n-ar fi tocmai greșit!
:)))))))))))))))))))))))))))))))
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2019-04-06 17:24:08
         
 
  Prin asociere, probabil că puțini habar aveau de termenul folosit de mine, pentru ”slujirea”, anume acela de ”pena corcodruța”!
Țângheșane, mare prozator, de unde am extras, mă, termneul pe care l-am parodiat?
Că, la poezie, văd că ești tufă. Și mai încercai să-mi dai mie lecții. Să nu știi de ”răsturnica”, e de kk/mak.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2019-04-06 16:14:39
         
 
  :))))) Fane, ești bun de scris scenarii în playboy :))))Răsturnicaaa!
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2019-04-06 13:50:21


ce extaz pe tine, gheo brazgros! mureai de fericire că inventase conu' fănică termenul "răsturnica". și, ce să vezi, el aparținea altcuiva!

dar tu n-ai ajuns cu cititul până acolo și văd că nu ratezi nicio ocazie de a te face de râs!

ce penibil!
mai pune mâna pe carte, porumbel-răsturnel!
:))))))))))))
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2019-04-06 15:27:41
         
 
  Nu ziceam eu, ciripilă, ci ăi care știu: era țigan și drogangiu. Eter și cocaină.
Este o relitate. Bucură-te, spița ta merge după melci și scoici!
Și mai era și legionar: „Ca matematician, socot că știința este aliata ordinii legionare",
”Mai avea obiceiul ca la cursuri să vină cu un ciomag și să mai altoiască, din când în când, pe câte unul.”
Deci, pic pe spate de admirație!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2019-04-06 15:00:46
         
 
  ipistate, ai să pici pe spate, dacă ai luat-o de la prînz cu drojdiile! ion barbu (văd că scrii fără majuscule deci nu poate fi vorba de poetul Dan Barbilian, care, apropos, spune-i lu nen-tu peia zicea că-i țigan)e barbugiul căruia i-ai șutit fiola cu săniuța fiindcă nu te-a salutat cînd erai matol în post?Răsturnicule! :))))  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2019-04-06 14:31:10
         
 
  ce faci, dom' fane, încerci să-l culturalizezi pe gheo brazgros? spre știința lui, spune-i că răsturnica îi aparține lui ion barbu...

http://www.poeziile.com/autori/Ion-Barbu/rasturnica28.php

ia notițe, gheo brazgros, nu te mai hlizi inteligent!
:)))))))))))))))))))))))))))))
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2019-04-06 14:27:51
         
 
  mulțam, maestre, dar nu e invenția mea. am auzit-o undeva, nu mai știu unde.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2019-04-06 14:18:29
         
 
  :))))) Fane, ești bun de scris scenarii în playboy :))))Răsturnicaaa!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2019-04-06 13:50:21
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23945
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE