|
|
|
|
|
|
|
|
|
Mămăița nu se vedea |
|
|
Text
postat de
Florentin Sorescu |
|
|
Mămăița nu se vedea.
Venea pe la câte unul în vizită,
dar nu, nu se vedea.
Discutam de una, de alta,
fiecare cu ce-am mai făcut,
ea stătea puțină printre noi
și nu se vedea.
Chiar și acum, când scriu aceste rânduri
și mă gândesc la ea,
știu că stă undeva retrasă
chiar și în Lumea de Sus.
De parcă nici
nu s-ar pune.
Când și-a dat obștescul sfârșit,
ne-am dus să ne luăm rămas bun
și nici măcar atunci nu,
nu am văzut-o.
Nici așa, moartă,
nu ieșea cu nimic în evidență.
Și dup-aceea s-a ridicat un centimetru
și dup-aceea s-a mai opintit puțin,
și dup-aceea s-a ridicat un metru,
Și brusc ne-am trezit cu toții strigând,
Ia uitați-vă la sufletul lui Mămãița
cum se vede,
uitați-vă cum se ridică
mare și frumos
la cer |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
am simțit asta, dle sorescu! ceea ce ați scris e un text care nu are nevoie de nicio explicație. el se simte și se trăiește, reverberând clipe de viață cu care, cândva, în copilăria noastră, ne-am întâlnit. și la mine tot de mamaia din partea tatălui e vorba...
mulțumesc pentru aprecierile legate de promovarea copiilor, dar să știți că efortul meu era egal cu zero dacă nu aș fi avut pe cine promova. și e cazul să vă întorc și eu felicitările legate de treaba cu badmintonul.
dacă acceptati o mână de ajutor din partea mea privind modaltatea de postare de poze în europeea, cereti-mi accept in pagina de fbk, aici și vă arăt ce și cum:
https://www.facebook.com/mihai.adrian.792 |
|
|
|
Postat
de catre
adrian mihai la data de
2019-03-24 16:38:21 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Mulțumesc frumos, Adrian Mihai. Mămăița, adică mama tatălui meu a fost o femeie de o discreție absolută și cu un bun simț rar întâlnit. Aici regăsesc eu (în astfel de oameni) România profundă și inexprimabil de frumoasă. Sper să nu rămână doar o amintire...
În altă ordine de idei, vă felicit pentru că sprijiniți acei copii. Și eu caut să fac pe cât cu putință acest lucru. "Transformatorul" este o poveste cu rădăcini în realitate, acei copiii au nevoie să fie sprijiniți. Recent le-am cumpărat niște rachete de badminton mai performante contând și pe sprijinul unor prieteni întrucât sunt înscriși la acest sport unde caută să facă performanță. Aș fi pus și eu niște poze cu ei, dar nu mă pricep. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2019-03-24 16:17:06 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
dle sorescu, suntem niște oameni fericiți, deoarece și dvs, și eu, se pare că păstrăm, într-un colț de suflet, icona vie și sacră a unei mămăițe.
mămăița, acea femeie modestă de la țară, de un bun simț ancestral, analfabetă poate, dar cu o scoală a vieții pe care nici studiile de la sorbona ori oxford nu ar putea-o înlocui vreodată...
pun o stea alături de un vot. aș fi pus, fără nicio rezervă, trei stele, pentru că textul mi-a mers, adânc, în inimă, dar aș vrea să văd și reacțiile celorlalti, dacă suntem sau nu în consonanță... |
|
|
|
Postat
de catre
adrian mihai la data de
2019-03-24 15:33:56 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23952 |
|
|
Comentarii:
120073 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|