PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
La ceruri Text postat de Florentin Sorescu La ceruri Se făcuse târziu şi noaptea îl găsise pe Gheorghe tot pe prispa casei, tot frământînd între degete o ţigară. Unde mai pui că începuse să bată un vânt rece, de-ţi intra până la oase, semn că primăvara nu reuşise încă să-şi intre în putere. Nişte câini se auzeau în depărtare lătrând fără prea multă convingere şi asta îl făcu pe Gheorghe să-şi amintească de bătrânul dulău pe care nu-l mai auzise de nici el nu ştia când. „O fi murit, săracul”, se trezi spunând cu voce tare, că de la un timp se deprinsese să vorbească de unul singur, ca şi cum ar mai fi stat cineva lângă el. „Ei, uite că tot mai trăieşte, pezevenghiu’”, spuse după ce se duse şi îl văzu dormitînd pe lângă cuşcă. Stelele răsăriseră una câte una iar acum erau aşa o puzderie, că ai fi văzut şi o furnică la lumina lor. „N-o mai duce nici el mult”, se surprinse gândind, de data asta fără a o mai spune cu voce tare, ca şi cum i-ar fi fost teamă c-ar putea înţelege dacă l-ar auzi. Îşi aminti că n-a mai văzut aşa mulţime de stele cine mai ştie de când. „Poate de când mi-a murit baba”, se auzi spunând, iar amintire asta îl făcu pe Gheorghe să se zgribulească şi mai mult în cojocul lui. „Nu-i vorbă, m-am cam întunecat eu oleacă de când s-a dus, parcă ochii ăştia ai mei nu mai văd la fel de limpede”. Noaptea îi părea însă clară acum, de-ai fi zis că e făcută din sticlă, iar luna nu i se mai părea ca în alte dăţi, revărsată ca un ochi de apă, ci rotunjoară cum nici el nu ştia să zică, aşa, ca un guguloi, că-l poţi frământa în palme şi să dai cu el de-a dura.Chiar şi stelele nu mai păreau a fi puse toate la un loc, de-a valma, ci altcumva, ca şi cum unele ar fi mai aproape, de să-ţi intre în ochi, iar altele hăt, departe, că nici cu gândul nu te poţi apropia de ele. Asta îl făcu pe Gheorghe să se simtă şi mai înfrigurat astfel încât se hotărâ să-şi aprindă ţigara pe care o tot frământase între degete, că aproape nu mai rămăsese nimic de ea. Se gândi ce-ţi mai e şi cu viaţa asta, cum se duce fără să apuci să bagi de seamă. Acu’ eşti tânăr şi ţi se pare că ai în faţa ta un drum lung, de nu ai cum să-i dai de capăt, acu’ te uiţi în urmă şi vezi aşa, ca la o potecuţă, de te şi miri cum de-ai încăput în ea.Nu-i treabă, nu putea spune că nu e mulţumit. Nu făcuse umbră pământului ăsta degeaba. Drept e că nici nu-i plăcuse să-şi încerce norocul prin alte părţi, ca alţii, care se lăudau la lume cu grozăviile pe care le-au văzut.Lui Gheorghe îi plăcuse să rămână aici în sat, la ai lui, de-i ştia pe toţi pe nume, de la nepot la bunic. Dacă ieşise de vreo două-trei ori din sat ca să se ducă pe la vreun târg şi atunci atât de urât i s-a făcut că nu ştiuse cum să facă mai repede cale întoarsă. Unde poate fi mai bine decât la casa ta unde ştii totul. Abia când eşti cu ai tăi te simţi în largul tău, îţi ştii şi tu rostul. Nu, hotărât lucru, nu i-ar fi plăcut să stea printre străini. Încă o ţaţă din sat îi şi strigase odată din urmă „ Duceţi-vă , maică, să vedeţi şi voi lumea, că şi eu am văzut la viaţa mea multe străinătăţi: am văzut Titu, Găeşti...”, dar Gheorghe nu s-a lăsat convins. L-a-ntrebat el odată pe-un nepot cum e cu Găeştiu’ ăsta, ce grozăvii sunt pe-acolo, da nepotu s-a pus pe râs. „Tot ca pe-aci e, tăicuţă, numa o ţâră mai mare”. S-a mirat el Gheorghe că satul ista al lui i se părea atât de larg că te puteai şi încurca printre uliţe. Ce să mai cauţi prin alte părţi. Nu-i vorbă, dac-ar fi fost iac-aşa, cât-un cătun, atunci da, treacă meargă, că doar ce rost are să te calci pe degete. Dar aşa?... „Dar aşa?”, se trezi Gheorghe spunând. „Cum o fi fost să mă trezesc acu’, la bătrâneţe, singur printre străini?”. Se uită încă o dată la cer şi-i păru că stelele s-au făcut şi mai multe de câte erau. „Pe unde-o fi baba mea”, se gândi. Ştia el că sufletul i se urcase la ceruri, nu fusese femeie rea. „Tot acolo o să mă duc şi eu”, îşi spuse, simţind că ceva din adâncul lui nu-i dădea pace. „Mare mai e şi cerul ăsta de încap atâtea suflete în el. Unde mai pui că vin alţii şi alţii. Că asta ne e nouă felul. Trăim cât ne-o fi dat şi apoi ne ducem la ceruri”. Se gândi ce-o face băbuţa lui, cum s-o fi descurcând ea acolo, singură, fără el. „Cine-o mai ajută să care găleţile cu apă, sărăcuţa de ea...”. „Da morţii ăia din Găeşti nu tot acolo se duc?” se trezi spunînd. „Şi toate sufletele ălora de-au fost pe lumea ista?”. Simţi dintr-o dată cum îl apucă urâtul. Stelele străluceau de-ai fi zis că sunt făcute din gheaţă. Iar cerul părea a fi atât de mare, c-ar fi putut înghiţi pământul cu totul. „Ce-o să mă fac”, se trezi spunând, „Ce-o să mă fac când o fi să-mi vină vremea. Drept e că mai sunt pe-acolo şi de-ai tăi, creştini cu care ai mâncat şi ai băut, dar cât amar de lume necunoscută... Atât de mulţi că cine ştie cât îţi trebuie să vezi şi tu unul din cei cu care ai fost”. Se ridică în picioare. Totul amuţise în jurul lui. Nu se mai auzeau nici lătrăturile câinilor din depărtare. În casă era încă cald, deşi focul din sobă apucase să se stingă. „Tot nu-i ca acasă”, se gândi, ghemuindu-se sub cuvertură. „O fi sus, la ceruri, grozav cum se zice, dar tot nu-i ca acasă unde știi totul pe nume”. Nici gândul ăsta nu-l mai spuse cu voce tare. Ca şi cum i-ar fi fost teamă c-ar putea înţelege dacă l-ar auzi. Şi, înainte de a închide ochii, îşi auzi dulăul cum începe să urle prelung la cerul nesfârşit. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Mulţumesc, Intergalacticule!   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2019-03-06 11:19:17               Vot.   Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2019-03-05 15:31:13               Adrian Mihai, este un text de-acum câţiva ani pe care efectiv îl pierdusem. Mi-am amintit de el văzând o postare de pe FB și cu mare greutate l-am găsit intrucât nu-i mai știam nici măcar titlul. L-am găsit atașat de un e-mail trimis acum vreo 4-5 ani, așa că imaginaţi-vă, m-am și grăbit să-l postez ca să nu-l pierd din nou. Pentri mine Europeea servește și ca arhivă, am avut câteva texte pierdute pe care le-am mai găsit doar aici. Mulţumesc apăsat pentru un vot apăsat.   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2019-03-05 15:01:20               pentru abordarea unghiului introspectiv prin care e privit omul simplu, de la țară, las un vot! aș fi dat stea, dar ați făcut greșeala, dle sorescu, de a posta foarte repede, unul după altul, cele două texte, așa că, pentru mine, cel puțin, tentația de a le privi comparativ a fost una foarte mare. dar și votul de față e unul apăsat, să știți, nu unul oarecare!   Postat de catre adrian mihai la data de 2019-03-05 14:38:52               Plăcut spiritului !   Postat de catre Mihail Buricea la data de 2019-03-05 13:31:28	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE