|
|
|
|
|
|
|
|
|
Chitara |
|
|
Text
postat de
Gheorghe Rechesan |
|
|
Chitara
Între Crăciun și Anul nou, o gripă neașteptată l-a doborît pe Leonard Zamfirescu la pat. A înghițit antigripale, s-a frecționat cu tot felul de alifii, dar febra și durerile n-au cedat defel. Pe deasupra membrele îi erau atît de înțepenite încît cu greu putea să facă cîțiva pași. După revelion, și-a anunțat studenții de amînarea examenelor, preda compoziția și istoria muzicii la Conservator, și s-a dus la un cabinet medical privat. După ce a primit rezultatele analizelor, medicul generalist de acolo i-a spus:
„ Starea dumneavoastră de sănătate e-n general bună. Probabil că v-a afectat un virus nou, necunoscut, așa că vă sfătuiesc să mai faceți repaos încă o săptămînă. Odihniți-vă, evitați contactul cu alte persoane și beți cel puțin doi litri de lichide pe zi!”
Zamfirescu era un ins care lua în serios recomandările doctorilor. S-a întors acasă, s-a îmbrăcat într-o pijama confortabilă și, după ce a pus la vechiul său magnetofon Tesla o înregistrare a Suitei spaniole opus 47 de Albeniz Asturias, a adormit. S-a trezit imediat după ce ultimul acord al suitei s-a stins, cu membrele înțepenite și cu un vîjîit neplăcut în urechi, de parcă în capul lui sufla viscolul ca într-o pădure de brazi. S-a urmit spre baie, și-a stropit fața cu apă rece, iar în timp ce se ștergea pe mîini cu un prosop moale a observat pentru prima oară schimbarea. Mîinile sale înguste și delicate, cu degete lungi, de care era mîndru, mîini de pianist, cum se spune, își modificaseră vizibil aspectul. Degetele se îngroșaseră, încheieturile arătau ca niște cioate, iar epiderma era aspră, scorțoasă și plină de crăpături. S-a îmbrăcat repede, și-a tras o pereche de mănuși groase din lînă și s-a întors la cabinetul medical. A urmat altă serie de analize și investigații, destul de costisitoare, la capătul cărora un medic specialist ortoped, de data asta l-a anunțat :
„ Aveți o formă de artroză acută, degenerativă. Am să vă prescriu un tratament îndelungat și, dacă-l veți respecta cu strictețe, veți reuși să treceți mai ușor peste neplăcerile bolii !”
Zamfirescu, care-și simțea mîinile și picioarele ca pe niște bucăți de lemn, l-a aprobat înclinînd docil capul, fără să scoată o vorbă. În gură simțea un gust neplăcut de talaș și de rășină. În drum spre farmacie, pășea greoi în timp ce încheieturile îi scîrțîiau ca niște scînduri uscate.
La o lună după ce a început tratamentul l-a vizitat singurul său prieten, Șerbănescu. Se cunoșteau din clasa întîi, fuseseră tot timpul liceului colegi de bancă, apoi, deși Șerbănescu urmase politehnica și devenise inginer constructor, rămăseseră amici pe viață. Se întîlneau cu regularitate, cam de două ori pe lună ca să stea de vorbă. De fiecare dată Zamfirescu încerca să-l convingă să meargă împreună la un concert de muzică clasică, iar amicul său îl refuza, pretextînd că muzica orchestrei îi provoca migrene.
„ Ce mai faci, bătrîne ? Nu te-am văzut de la Crăciun, să știi că te-așteptam la masă, Adela a pregătit curcan la cuptor!”
„ Am fost bolnav, nici acum nu sunt prea bine și am senzația că mă transform!”
Șerbănescu și-a aprins o țigară, spre deosebire de prietenul său era un fumător pătimaș, și spuse meditativ:
„ Mda…toți ne transformăm de la o anumită vîrstă…ce să-i faci, măi Leo, îmbătrînim și noi ca toată lumea!”
„ N-ai înțeles, eu chiar mă transform într-un material amorf, fără viață !”
„ Să-ți mai spun ceva : singurătatea nu-ți face deloc bine, dacă ai avea, și tu, o femeie alături care să te îngrijească…”
Zamfirescu a oftat și s-a ridicat greoi. Încheieturile i-au trosnit cu o sonoritate acută în timp ce vorbea rar și răgușit :
„ Ce să îngrijească, măi, Nicule, o bucată veche de lemn ? Știi ce am făcut înainte de a veni tu ? Mi-am bătut un cui în picior și, crede-mă, n-am simțit nicio durere. Alaltăieri, în timp ce-mi fierbeam un ceai, din nebăgare de seamă m-am ars în palmă…tot așa, n-am simțit nimic, decît un miros de placaj ars!”
„ Doctorii ce zic? Poate ar trebui să faci un consult în străinătate…”
„ Doctorii, ei ce să zică, rînji celălalt, dacă nu știu nimic precis !”
„ Dacă vrei vorbesc cu Bălășoiu, să te ajute. Îl știi și tu, c-am fost colegi de liceu, prostovanul ăla mare și solid, mereu corijent la majoritatea materiilor de ziceau profesorii că n-o să se aleagă nimic de capul lui, a ajuns kinoterapeut, și încă unul de renume !”
Pînă la urmă, Șerbănescu l-a convins să primească vizita unui psiholog, o tînără blondă, scundă, cu ochelari și foarte vorbăreață. La sfîrșitul ședinței, ea l-a întrebat pe bolnav, zîmbind dulce-încurajator :
„ Spuneți-mi, domnule profesor, totuși, ce gînd vă frămîntă în mod frecvent ?”
Zamfirescu a zîmbit și el, cu condescendența celui care suferă de o maladie misterioasă și incurabilă :
„ Ce mă frămîntă frecvent ? Păi, află, dragă domnișoară, că un gînd nu-mi dă pace tot timpul, zi și noapte : mă voi transforma, oare, într-un molid autohton, un arbore cu rezonanță deosebită, din care se pot fabrica viori și alte instrumente cu coarde sau într-un stejar, un lemn bun pentru numai pentru mobilier și binale ?”
Psihoterapeuta a ieșit zăpăcită din dormitor șoptindu-i lui Șerbănescu care aștepta în bucătărie, fumînd țigară de la țigară :
„ Trebuie internat la o clinică de psihiatrie, eu n-am ce să-i fac. Acolo știu ce diagnostic să-i pună și ce tratament poate fi urmat !”
Degeaba a insistat Șerbănescu să se interneze pentru niște investigații, Zamfirescu a refuzat de să-i urmeze sfatul. Își petrecea tot timpul în casă, ascultînd cvartete de coarde și-i repeta, de fiecare dată cînd se vedeau, că se transformă într-un copac.
În martie, i-a telefonat celui mai bun student al său, Corado Cernescu, și l-a invitat să-l viziteze. Cernescu era un băiat plăpînd și palid, cu o figură de meridional, care studia chitara clasică și căruia toți profesorii de la Conservator îi prevesteau o carieră de succes.
„ Dragul meu te-am chemat fiindcă dumneata ești singura persoană care m-ar putea înțelege, l-a anunțat bolnavul. Din acest motiv am hotărît să îți încredințez tot ce am adunat de-a lungul anilor : partituri celebre, înregistrări din concerte, compoziții, cărți de specialitate…în schimb, am o singură condiție testamentară, pe care trebuie s-o îndeplinești după ce eu nu voi mai exista !”
Cernescu s-a foit în fotoliu și a îngăimat cu timiditate :
„ Nu știu dacă voi putea să v-o îndeplinesc !”
Zamfirescu s-a ridicat cu greu din pat. Slăbise foarte mult, sub halat trupul său deșirat părea o grămadă de bețe și a spus cu o voce stranie, ca rîșcîitul unei rindele pe o scîndură tare :
„ Sunt sigur că vei reuși…uite despre ce este vorba : un virtuoz ca tine are nevoie de un instrument pe măsura talentului său, iar instrumentele deosebite sunt foarte scumpe și greu de găsit. Eu îți voi procura materialul și-ți voi da adresa unui lutier care să ți-o confecționeze . Dacă eram mai scund, probabil că mă gîndeam la Izbicescu care studiază vioara, dacă eram înalt și corpolent alegeam un violoncelist sau un contrabasist dar findcă am o talie potrivită cred din corpul meu va ieși o chitară ca la carte, după standardul lui Antonio Torres!”
Studentul s-a scărpinat gînditor în chica neagră și neîngrijită :
„ Din cîte știu eu la cutia de rezonanță se folosește arțar, iar pentru cap, gît și grif, lemn de trandafir și de abanos !”
„ Așa e, ai perfectă dreptate ! a aprobat Zamfirescu. Eu mi-am făcut niște analize acustice și cred că fibrele mele se apropie de acest tip de material !”
I-a întins apoi un plic mare, burdușit, după toate aparențele, cu bancnote :
„ Aici ai testamentul meu și toată suma necesară pentru cheltuieli…eu îți doresc succes și multă abnegație în cariera pe care ți-ai ales-o !”
Cînd i-a strîns mîna, Cernescu a avut senzația neplăcută că ar atinge, într-adevăr, o bucată de lemn. A ieșit buimac și, în timp ce număra banii din plic, era în el o sumă considerabilă, cam cît salariul unui solist la filarmonică pe zece ani, a mormăit :
„ Oare ce am de pierdut ? Îi fac nebunului pe plac și, după ce moare mai văd eu ce fac !”
Dispariția fizică a lui Zamfirescu s-a desfășurat așa cum plănuise defunctul, cu cîteva luni înainte. La ceremonia funerară din crematoriu au venit doar Șerbănescu, nevastă-sa și studentul chitarist. După ce sicriul a dispărut în camera de ardere, iar un preot tînăr a rostit o scurtă rugăciune pentru sufletul răposatului s-au retras fără să schimbe nicio vorbă între ei. Rămășițele umane a ars uimitor de repede dar, cu excepția operatorului de la incinerare, numai Corado Cernescu știa că sicriul era gol.
Primul sa apariție publică la Ateneul Român, unde a interpretat concertul în Re Major pentru chitară și orchestră de Vivaldi a fost un succes, uimind deopotrivă melomanii dar și criticii muzicali care l-au aplaudat în picioare, cincisprezece minute în șir. Unii entuziaști afirmau că de la Alberto Segovia pînă-n zilele noastre nu auziseră o interpretare mai izbutită. După spectacol, o realizatoare de emisiuni culturale și-a exprimat dorința să vadă instrumentul la care performase solistul, dar Cernescu a refuzat-o zîmbind misterios :
„ Nu am ce să vă arăt, e o chitară Ramirez obișnuită, cu șase corzi și întăritură Herman Hausser, pentru recitaluri. N-are nimic deosebit și nici n-a costat foarte mult !”
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Text bun. O altă fațetă a stilului lui Gh. Recheșan. Nu am recunoscut reverberații din alți autori. Poate un pic de Eliade se simte în text, așa ca o adiere de fantastic. Oricum, o direcție bună. Direcția hrmsiană, în opinia mea, este o fundătură. Harms parodiat este una. Pastișat este alta. |
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2019-03-05 06:22:27 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
bună, bine scrisă ca de obicei, dar cam macabră pentru gustul meu! vot. |
|
|
|
Postat
de catre
adrian mihai la data de
2019-03-04 23:22:04 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
una dintre cele mai trăznite idei ale tale... mișto. vot și stea. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2019-03-04 22:01:28 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
...au ars... |
|
|
|
Postat
de catre
Mihail Buricea la data de
2019-03-04 21:00:04 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Rămășițele umane a ars uimitor de repede dar, cu excepția operatorului de la incinerare, numai Corado Cernescu știa că sicriul era gol.
Rămașițele umane su ars...
În rest o povestioară bine gândită și scrsă... |
|
|
|
Postat
de catre
Mihail Buricea la data de
2019-03-04 20:58:58 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
vot. |
|
|
|
Postat
de catre
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de
2019-03-04 20:13:31 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Rămășițele umane a ars,UN MIC TYPO |
|
|
|
Postat
de catre
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de
2019-03-04 20:13:09 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|