|
|
|
|
|
|
|
|
|
Europeea merită salvată?! |
|
|
Text
postat de
Gheorghe Rechesan |
|
|
Cred că lavra bleu a europeei merită salvată. În primul rînd pentru toate textele bune care zac în arhivă. În al doilea pentru nenumăratele ore pe care le-am petrecut aici. Dacă considerați că merită, pentru început, ar trebui făcuți cîțiva pași.
1. Respectarea Regulamentului de funcționare; există unul și, cu cîteva amendamente pe care propun să le votăm, ar putea deveni funcțional.
2. Atragerea de noi membri; există în lista de f.b. a fiecăruia dintre noi oameni care scriu sau barem încearcă să scrie literar.
3. Rechemarea veteranilor: Kosta Vianu, Latunski Victor, Liviu Bordaș, Adrian Agheorghiesei, Florentin Sorescu, a poeteselor (ce multe erau odinioară) și a tuturor cărora le pasă de europeea.
4. Numirea unor editori competenți (eventual tot prin vot), dispuși să-și sacrifice măcar o oră pe zi din timpul lor liber.
5. Refacerea atmosferei de atelier literar; comentarii pe text, sfaturi utile debutanților, disecarea fără polemici inutile a textelor.
6. Spațiu pentru publicitate, sponsori, alte resurse care ar putea acoperi cheltuielile de funcționare.
7. O revistă online trimestrială; domnul Corbu ar trebui să continue ce a demarat acum un an.
8. Publicarea unei antologii (o rană mereu nevindecată)
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
nea Buricea, tocmai ai picat la examenul de absolvire a șapte ani de-acasă!Probabil că așa te adresai și studenților(dacă ai avut vreunul), iar năravul din fire n-are lecuire! |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2019-02-24 21:07:44 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Așa, nene Buricea, bravo! |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2019-02-24 15:13:08 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nea Gheorghe, cu nea te poți adresa ma-tii! |
|
|
|
Postat
de catre
Mihail Buricea la data de
2019-02-24 15:11:18 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nea Gheorghe, cu nea te poți adresa ma-tii! |
|
|
|
Postat
de catre
Mihail Buricea la data de
2019-02-24 15:10:33 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
nene Buricea, "nea" e un apelativ prin care îți manifești respectul pentru o persoană mai în vârstă. În schimb, "mă-ti", ca să aibă efect, se scrie cu 2 i. Oricum, faptul că de la Nechezan ai trecut la Gheorghe, reprezintă un progres pe care îl salut. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2019-02-24 15:08:44 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Gheorghe, fiecare dintre postaci să vină cu diploma celor 7 ani de acasă absolviti și de bună purtare!
|
|
|
|
Postat
de catre
Mihail Buricea la data de
2019-02-24 15:06:10 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nea Gheorghe, cu nea te poți adresa ma-ti ! |
|
|
|
Postat
de catre
Mihail Buricea la data de
2019-02-24 15:01:04 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
nea Buricea, matale ai vreo propunere pt buna funcționare a saitului? s-auzim că îs numai ochi și urechi! |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2019-02-24 12:47:50 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Radu, recunosc e complicat fără un detector de mine!Dacă-l inviți pe Cristi Vasiliu, de pilldă, în momentul cînd apare Elena Toma în peisaj, gingașul sonetist își ia bocceluța cu rime și fuge! |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2019-02-24 12:42:27 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Galacticule, tu esti pierdut in materia intunecata a universului, acolo unde salasuiesc dracii ! |
|
|
|
Postat
de catre
Mihail Buricea la data de
2019-02-24 11:45:45 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Gheorghe, dacă atragerea de noi membri ar avea ceva șanse, în ideea că habar n-au ce-i așteaptă, rechemarea veteranilor e imposibilă. E ca și cum după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu, ai traversat un câmp de mine, vine unul și te roagă să-l mai traversezi o dată.
|
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2019-02-23 23:13:06 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
buriceala e un caz pierdut,nu merita sa-ti pierzi timpul pretios cu el. |
|
|
|
Postat
de catre
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de
2019-02-23 23:09:07 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
e realitate, nu răutăte, nea Buricea!Să ignor ignoranții, e cam greu dar... hai să-ți fac pe plac...cu o condiție:să-ți deschizi caseta comentariilor! |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2019-02-23 22:10:49 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Recheșan, dacă o să continui tot asa, cu răutate, n-o sa se așeze pacea pe Europeea niciodată. Încearcă sa ignori ceea ce nu-ti convine și va fi bine pe aici, ca intre oameni civilizați! |
|
|
|
Postat
de catre
Mihail Buricea la data de
2019-02-23 22:02:04 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Recheșan, dacă o să continui tot asa, cu răutate, n-o sa se așeze pacea pe Europeea niciodată. Încearcă sa ignori ceea ce nu-ti convine și va fi bine pe aici, ca intre oameni civilizați! |
|
|
|
Postat
de catre
Mihail Buricea la data de
2019-02-23 22:01:18 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Buricea, didacticule, mai mare schingiuitor de limbă ca matale, pe-acilea-șa, greu să găsești!Cînd ți-ai deschis ultima oară ochii, așa cu-oleacă de spirit autocritic, asupra cap-op-d'operetelor proprii? Că se blocă și serverul europicii de atîtea re-re-re-postări...și mai joci și cu cassa-nchisă, de parcă ai avea cine-știe-ce tezaur de limbă curată închis în seif! |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2019-02-23 21:41:37 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cu intergalacticul nu se poate ecologiza Europeea. Vedeți limbajul trivial de mai jos, purtat cu domnul Adrian Mihai. Pe lângă că chinuie limba română în textele postate, răspunde celor ce postează cu injurii abjecte. Și mai dorește să devină editor. Iar Recheșan face propuneri de ecologizare și, chiar aici, face atacuri la persoane! |
|
|
|
Postat
de catre
Mihail Buricea la data de
2019-02-23 20:34:56 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cu intergalacticul nu se poate ecologiza Europeea. Vedeți limbajul trivial de mai jos, purtat cu domnul Adrian Mihai. Pe lângă că chinuie limba română în textele postate, răspunde celor ce postează cu injurii abjecte. Și mai dorește să devină editor. Iar Recheșan face propuneri de ecologizare și, chiar aici, face atacuri la persoane! |
|
|
|
Postat
de catre
Mihail Buricea la data de
2019-02-23 20:34:30 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domnule Fl. Rădulescu, pentru comentriul ”Postat de catre FLORIN RADULESCU la data de 2019-02-23 18:53:53” aveți un cartonaș galben. La următoarea încălcare veți primi unul roșu.
Domnul Adrian Mihai a fost și coret și politicos. A făcut observația că în contexte negative se polosește ”din cauza” și nu ”deoarece”. Nimic nu justifică jignirea lui ori a altora. |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2019-02-23 19:44:17 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Unii sunt mai colerici, Adrian. Eu nu sunt. Dar, apropos, mi-ar plăcea să-mi scrii numele cu majusculă. Mă rog, poate suntem în război și nu știu, caz în care ar fi de înțeles. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2019-02-23 19:02:54 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
a aparut o hiena pe site, daca a disparut cheliosul psihopat,trebuia sa il inlocuiasca un prieten. |
|
|
|
Postat
de catre
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de
2019-02-23 18:53:53 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
radu, și tu ai pus aici un comm, nu o creație, și văd că n-ai greșit nimic (mă rog, aproape nimic, ai o virgulă în plus, dar asta hai să zicem că nu se pune).
oare de ce la tine, într-un comm elaborat, se poate, iar la alții, ce se autointulează mari maeștri, nu?
întrebarea, desigur, e una retorică. unii știe carte (sic!), alții nu! |
|
|
|
Postat
de catre
adrian mihai la data de
2019-02-23 18:41:29 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
@ Adrian Mihai, adesea, din cauza nervilor, în comentarii se strecoară tot felul de greșeli: de ortografie, de topică, folosirea unor termeni improprii, etc. În catrenele scrise pe genunchi, se greșește la numărarea silabelor, etc. Nu e cazul, cred eu, să facem din asta un capăt de țară. Sigur, atunci când apar în creațiile postate, situația se schimbă, fiindcă se presupune că e vorba de texte elaborate, asupra cărora s-a revenit măcar cu o lectură. Dar chiar și-n cazul ăsta, elegant ar fi să nu ne trădăm atât de vizibil antipatiile, criticându-i pe unii și menajându-i pe alții. Dacă vrei să-ți faci mâna, o comoară nesecată de enormități strigătoare la cer (gramaticale, stilistice, care țin de prozodie, etc) poți găsi, de exemplu, în vasta operă (postată și re-repostată) a unui venerabil coleg, al cărui nume nu-l mai dau aici. Despre ele nu scoți o vorbă. Fii echidistant, sau măcar încearcă să pari, și lumea se vă strădui să-ți dea de înțeles că ai reușit.
|
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2019-02-23 18:31:18 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
din momentul asta nu-mi mai pierd timpul cu niste securisti lingai,pa. |
|
|
|
Postat
de catre
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de
2019-02-23 18:25:26 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
hadriane,fa-te ca gandesti si incearca-ti basinile pe altii mai fraieri,eventual pe idolul tau,crescatorul de curci. |
|
|
|
Postat
de catre
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de
2019-02-23 18:15:38 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
*umblai, bineînțeles, nu te bucura inutil!
:))))
|
|
|
|
Postat
de catre
adrian mihai la data de
2019-02-23 17:57:22 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
nu, mă "maestre", nu de aia te-am blocat, ci pentru că tot unblai cu fudulia lui terente între dinți prin mess-ul meu privat de fbk! cum să te las în libertate, să debitezi insanități?
așa că fă bine și revarsă-ți umorile aici, la vedere, nu așa cum ai vrea tu, mă "maestre". nu de alta, dar să aibă mmbrii europeei (mulți, puțini, câți or fi ei) de cine râde...
ps.
vezi că după salutul "pa", gramatica limbii noastre e de părere că trebuie pus semnul exclamării, dar cum tu ești în conflict deschis cu ea....
:))))) |
|
|
|
Postat
de catre
adrian mihai la data de
2019-02-23 17:56:30 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
schimb* |
|
|
|
Postat
de catre
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de
2019-02-23 17:46:01 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
adrian mihai,maestre,tu esti un fel de peia junior,samanta de scandal,doar ca esti cu o juma' de tuica mai inteligent,nu injuri de mama, in scimb vrei sa ma provoci,m-ai blocat pt ca esti un securist las,in rest,vezi unde il lingi pa iubitul tau peiuta.pa |
|
|
|
Postat
de catre
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de
2019-02-23 17:45:10 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
8. In urma cu mai multi ani m-am oferit sa tiparesc eu antologia Europeea, pe spezele mele. Mai mult, am creat si o posibila coperta pe care v-am prezentat-o pe site. Oferta mea nu a fost pe placul unora, care, chipurile, nu se demit sa le apara numele in aceeasi carte alaturi de al meu. De parca in cartea de telefoane nu le apare numele alaturi de ale altora. Am spus atunci ca se va face o selectie a textelor, ba chiar am venit cu o formula e juriu, iar daca ale mele nu vor intra in antologie nu va vi nicio problema. Tot am sa o tiparesc.
Acum e prea tarziu, am inchis editura si tipografia pentru ca ma ocup de altceva.
Oricum, ii doresc d-lui Corbu succes cu publicarea antologiei.
|
|
|
|
Postat
de catre
Euro peea la data de
2019-02-23 17:35:25 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
adrian mihai,poate ca ai treaba sa-l lingi in urechi pa nea chelie si te retin...
(Postat de catre FLORIN RADULESCU la data de 2019-02-23 16:00:06)
mai bine ai reține subtilitățile limbii române și ale gramaticii, "maestre" intergalactic! dar, de unde nu e, nici dumnezeu nu cere, din moment ce nici măcar lucrurile de bază nu le stăpânești...
așa că, zic eu, ar fi indicat să scrii după ce vei învăța... să scrii! eventual să scrii nu doar corect, ci și eco, deoarece la buruieniș verbal mă pricep și eu, cred că realizezi, dar nu consider necesar a-ți răspunde cu aceeași monedă.
prin urmare, ar fi cazul s-o lași mai moale cu
"lins_ - ul și cu "p_la" explicită pe care o molfăi, șerpește, în messengerul meu de fbk! noroc că te-am blocat, că cine știe lături mai deversai și pe acolo...
dacă vrei să vomiți fiere, fă-o aici, public, "maestre", să vadă boborul cu cine are de-a face, nu pe după colț, în privat, departe de ochii celorlalți! fii bărbat, zoe!
dar acum, ce să zic, tu faci cum vrei, era doar o sugestie...
:))))
|
|
|
|
Postat
de catre
adrian mihai la data de
2019-02-23 16:55:01 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
adrian mihai,poate ca ai treaba sa-l lingi in urechi pa nea chelie si te retin... |
|
|
|
Postat
de catre
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de
2019-02-23 16:00:06 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
DOMNULE CORBU,
Interesant point de vue, dar poate ca Europeea ar trebui salvata de ea insăsi! |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2019-02-23 15:45:05 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
mmi, tu asta ai înțeles din comentariul meu, cum că aș ține cu peia sau buricea? cam redus nivelul de înțelegere, vezi ce poate face ura din om?
nu, amigo, eu țin cu limba română, ceea ce tu nu prea faci. te rog eu, n-o mai chinui, că nu e vinovată cu nimic, săraca, nu merită una ca asta din partea ta!...
. |
|
|
|
Postat
de catre
adrian mihai la data de
2019-02-23 15:35:11 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
adrian mihai,cine tine cu ala care m-a injurat de mama e impotriva MEA!Ai grija de corpul tau,amigo! |
|
|
|
Postat
de catre
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de
2019-02-23 14:32:09 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nu pe mine direct. A șantajat un editor spunând că dacă nu-i validează un comentariu își șterge textele și pleacă. Instant ar fi trebuit să nu-i valideze comentariul. Însă i l-a validat. Întâmplător am văzut. Restul a venit de la sine. |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2019-02-23 14:31:02 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
adrian mihai,esti ruda cu peia?daca da,pa! |
|
|
|
Postat
de catre
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de
2019-02-23 14:30:06 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
buricea e nul, o stie si el, peia e asa cum e,un personaj de trista amintire,insa DATORITA lor s-a dus draq site-ul.
(Postat de catre FLORIN RADULESCU la data de 2019-02-23 13:40:20)
intergalacticule, corectează repegior treaba asta cu DATORITĂ, că, dacă vede jupan corbu, o să se facă foc și pară, crezând că vrei răul europicii.
eu, însă, bănuiesc că nu din răutate nu ai scris DIN CAUZA, ci, mult mai plauzibil, din cunoașterea precară a limbii române...
cum e zicerea aia cu carnea de porc care e grea? |
|
|
|
Postat
de catre
adrian mihai la data de
2019-02-23 14:19:52 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
o curiozitate, domnul Corbu: Ioan Peia avea intenția să vă șantajeze sau v-a șantajat vreodată? |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2019-02-23 14:12:12 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
1. Să nu cădem în extreme.
2. Domnii Peia și Buricea nu trebuie, în niciun caz anatemizați. Sunt, mai ales domnul Peia, personalități accentuate. Și, trebue să recunoașteți, cel puțin domnul Peia are texte valoroase. Păcat că devine din ce în ce mai mult un inadaptat social. Și își exacerbează potențialul vindicativ și conflictogen. Evident, din punctul meu de vedere poate oricând reveni. Cu aceeași unică și simplă condiție. Să respecte regulamentul.
3. Cred că formularea ”Europeea merită salvată” este excesivă. Poate ”îmbunătățită” ”perfecționată” ar fi mai adecvat.
4. Știu ce și cum trebuie făcut. Sper să găsesc resursele să reproiectez site-ul.
6. Pentru Revista Europeea aștept materiale.
7. Tuturor, amici sau critici ai spațiului bleu vă doresc succes. Și, insist, nimeni, niciodată, să nu încerce să mă șantajeze. Cu orice risc, nu voi ceda niciunui șantaj. Stiu, pledez pentru toleranță, înțelegere ba, uneori, chiar v-am îndemnat să faceți un exercițiu de iertare și de umilință. Cei care puteți. Personal, încerc să fac și eu astfel de exerciții. Care, cu două excepții, îmi reușesc! Excepțiile, când văd roșu în fața ochilor și reacționez coleric: atunci când întâlnesc în Europeea (și nu numai) cuvinte vulgare și când cineva încarcă să mă șantajeze.
8. O zi frumoasă tuturor.
|
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2019-02-23 14:03:29 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
buricea e nul, o stie si el, peia e asa cum e,un personaj de trista amintire,insa datorita lor s-a dus draq site-ul. |
|
|
|
Postat
de catre
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de
2019-02-23 13:40:20 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
peia și buricea reprezintă o cantitate neglijabilă pt. europeea.unul își pîrjolește periodic textele(reflex de autohton băștinos în calea hoardelor de alogeni) celalalt scrie cu piciorul stîng poezici leșinate și le repostează la infinit! |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2019-02-23 13:32:28 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pasii astia se vor face in alta viata,deocamdata defilam cu buricea si peia care va reveni. |
|
|
|
Postat
de catre
MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de
2019-02-23 12:58:59 |
|
|