|
|
|
|
|
|
|
|
|
Numele meu este Laura |
|
|
Text
postat de
Florentin Sorescu |
|
|
Azi m-a sunat tata. N-am vrut să-i răspund, dar până la urmă n-am rezistat. Vocea lui tremura de emoție. M-a ïntrebat ce mai fac. "Bine!', i-am răspuns. "Fac bine." "Nu te cred!" a urmat el ușor încurcat. Asta era ceva nou. Niciodată nu mi-a mai spus așa până acum. "Mi-am făcut o nouă prietenă", îi spun. O cățelușă. "Ce frumos!" mi-a răspuns el. Și eu eram prieten cu un cățel când eram mic. Cum o cheamă?". "Missy". "E un nume frumos Missy". "Da, îi răspund, e un nume frumos. Are și pui. De ce m-ai sunat?". "Te-am sunat pentru că...", și tace. Tac și eu. După care zice: "Vreau să te iau acasă!". "Acasă?" îl întreb. "Da, acasă" Simt cum mi se gâtuie vocea. "Soția ta ce zice?". "Vrea și ea" îmi răspunde el. Trebuie să-ți faci bagajele". Tata e un om bun. Sunt convinsă că nu el a fost cel care a vrut să mă lase la orfelinat. Am știut-o dintotdeauna. "Ești sigur?" îl întreb aproape șoptit. "Cât se poate de sigur!" îmi răspunde el. "O să mi le fac cât pot de repede, atunci. Când vii?". "Zilele astea, îmi răspunde el. Poate chiar mâine". "Pot să iau și un pui?" îl întreb. E foarte cuminte, n-o să vă deranjeze niciun pic.". "Mi-ar plăcea, dar nu se poate", zice el.
După care adaugă fâstâcindu-se: "Vei avea un frățior. Asta voiam să-ți spun". Apoi tace. Tac și eu.. E o tăcere dintr-aia, ciudată, în care nu se mai aude nimic, de parcă totul în jur a murit.
Eu sunt Valentina. Eu sunt Valentina. Eu sunt Valentina. Simt că nu mai am aer. Privesc la locul.gol pe care l-a lăsat Laura și încerc să mă agăț cu disperare de el.
"M-am răzgândit, îi răspund. Nu mai vin. Aici mi-am făcut o grămadă de prieteni, ru-i pot lăsa singuri aici."
* acest fragment se raportează la un altul, postat anterior și pe care îl reproduc mai jos pentru o mai bună înțelegere:
"Laura este cea mai frumoasă din clasă. Când o vezi ți se taie respirația. Atât e de frumoasă, că nu poți vorbi cu ea fără să te fâstâcești. Dacă aș fi băiat, m-aș fâstâci de ea toată. Vine rar la școală pentru că surorile ei nasc tot timpul copii și pe ea o cheamă sâ îi îngrijească. Eu cred că surorile ei nu o cheamă acasă pentru că o iubesc, ci doar ca să se folosească de ea. Laura știe lucrurile astea și totuși nu îi pasă. Mi-am amintit acum de ea văzând că a rămas un loc liber în clasă."
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|