FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
De ziua ta, iubita noastră țară(repostare)
Text postat de Mihail Buricea
De ziua ta iubita noastră țară
eu îți doresc să fii cea mai frumoasă
să fii mereu o dulce primăvară
și să ne fii la toți o sfântă casă

Să îți cinstești la zile mari eroii
ce au căzut în luptă pentru tine
și să nu lași pe vatra ta strigoii
să-ți întineze tot ce-ți aparține

Poporul tău acum e-n libertate
dar lupi hulpavi avizi de-mbogățire
s-au năpustit în haite peste noapte
să-ți fure rodul muncii-n nesimțire

Borfași ce zic că-ți vor prosperitate
se-nghesuie să te conducă țară
ca să îți ia mereu ce se mai poate
iar fiii tăi să plece pe afară

Pe munți pe dealuri pe câmpii mănoase
balauri venetici fără hotare
s-au așezat în vile somptuoase
să-ți sugă vlaga ta fără sudoare

Poporul tău e-n pragul disperării
trăiește zilnic fără de speranță
este ajuns la marginea răbdării
iar viața sa atarnă doar de-o ață

Dar într-o zi atât îi mai rămâne
să-nlăture prin forță toată pleava
iar imnul sfânt Desteaptă-te române
să-i consfințească-n luptă dreaptă slava

De ziua ta iubita noastră țară
eu îți doresc să fii cea mai frumoasă
să fii mereu o dulce primăvară
și să ne fii la toți o sfântă casă
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23945
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE