PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Să nu ucizi! Text postat de Florentin Sorescu - Dar animalele or blestema, domnule avocat? mă întreabă Doru după ce am ieșit din sala de judecată și ne-am dus să bem o cafea. Mă privește ìntrebător, vizibil muncit de un gând. -Poate vă vine a râde, dar mă tot gândesc de câtăva vreme la treaba asta... - Cum adică să blesteme un animal? îl întreb, nu mai știu sigur dacă doar în gând sau cu vice tare. - M-am tot gândit de ce mi-a dat Dumnezeu încercarea asta... Să-mi moară băiatul în pușcărie, iar eu să stau atâta vreme acolo pentru o crimă pe care nu am comis-o... Oare de ce m-o fi pedepsit Ăl de Sus? Că de băut n-am băut, de fumat nici atât și, iertați-mi vorba păcătoasă, nici de curvar nu am fost curvar... Afară de femeia asta mea nu am mai cunoscut pe nimeni. Mă trezesc din somn si mă tot întreb de ce mi s-au întâmplat lucrurile astea... Să fie blestem de cal? Dau să îi spun ceva dar nu apuc, că el își continuă vorba ros de un gând care nu îi dă pace - M-am tot gândit de ce a venit blestemul ăsta asupra mea și brusc mi-am amintit că, cu trei săptămâni înainte de a veni nenorocirea peste noi, mi-am dat calul să-l taie la abator. Era unul bătrân, ca la 15 sau 17 ani. L-am avut de mic, dar acum îmbătrânise. Nu mai putea mânca, slăbise rău de tot. Abia de se mai ținea pe picioare. Și i-am zis la nevastă, "Fă, Mirelo, ce să facem cu el? Că uite, moare aici, în curte!". "Păi hai să-l slobozim în pădure!" mi-a zis ea și treabă bună făceam. Femeia mai deșteaptă decât mine, că, dacă mă luam după ea, bine era. Da' eu, prost. Atât m-a dus mintea. "Păi poate-l mușcă cânii!, i-am zis, că e bătrân și nu poate să se mai apere."... Rămâne dus pe gânduri după care începe să vorbească din nou, cu glas tremurat. - A fost un cal bun, nu-ți ieșea din cuvânt. Singur venea de la pădure, nu trebuia să stai lângă el. Și uite-așa avea blana, numai pete albe și negre. O frumusețe de cal. Cu el mi-am crescut copiii, pe toti trei i-am crescut. L-am dat pe Vasile la școală, apoi pe Laur... Pe câteștrei i-am îmbrăcat și i-am încălțat,.. Și școala de soferi tot cu spinarea calului ăsta am putut s-o plătim. Si uite că a îmbătrânit și nu mai mânca si ce mi-a venit în mintea asta proastă, că, decât să moară acasă sau în pădure, să putrezească pe-acolo, mai bine să-l dau la tăiat. Dar mai multă minte a avut femeia asta a mea... - Păi ce să facă cu el cei de la abator? îl întreb mirat. Ce să faci cu un cal așa bătrân?... - L-au luat să-l dea de mâncare la pești. Că pe-aici sunt multe păstrăvării, răspunde Mirela, nevastă-sa, care este si ea cu noi, alături de fiul lor, Vasile, care și el a fost achitat. După care adaugă: - Nu-și mai revine omul ăsta al meu! Nu închide un ochi toată noaptea, numai stă și se frământă. Acum ne omoară pe toți că ăsta e blestem de cal. - Atunci duceți-l la psiholog! îi spun. V-am dat deja un număr. - O să-l duc, domnule avocat, că așa nici el n-o s-o mai ducă mult, nici eu. Murim cu zile. - Și l-am chemat pe un om, revine Doru brusc, tăindu-i neveste-sii vorba, ca să-l ia cu mașina! De la noi, de-acolo. Să-l ia și să-l ducă să-l taie. Că, de bătrân ce era, albise de tot! Se făcuse bălan, nu mai avea nici urmă te pată neagră. Ca oamenii când îmbătrânesc si li se albește părul. - Doamne, ce ne-am mirat, intervine și Vasile în discuţie. Credeam că o să fie greu să-l urcăm în mașină, că era un cal sperios. Cum auzea zgomot de metal odată îl vedeai cum se ridică pe picioarele dindărăt și refuză să mai meargă. Ne gândeam cum să-l împingem... Când colo, ce să vezi? Singur s-a urcat în remorcă. N-a trebuit să facem nimic, parcă ne-ar fi înţeles gândul. Niciun pic nu s-a speriat. Doar și-a întors o dată capul, după ce a plecat la vale cu mașina, și s-a uitat la noi. Și acum îi văd privirea aia.... - Nici trei săptămâni n-au fost de-atunci până a venit nenorocirea, continuă Doru abătut. Și m-am gâbdit că ne-o fi blestemat, că nu l-am lăsat să moară acasă. Că bine făceam dacă mă luam după capul muierii... Să-l fi lăsat slobod în pădure. Sau să-l fi lăsat să moară acasă, la noi... Că cu el ne-am făcut casa, cu el ne-am crescut copiii... Îi făceam groapă și gata. Ca la câinele lui Laur... C-a fost, săracul, cu noi ca un om. Așa trebuia să facem... Să-l fi lăsat să moară acasă, nu singur, printre străini.... - I-a dat și pomană! domnule avocat, intervine Mirela cu glas răspicat . Auziți si dumneavoastră ce i-a dat prin cap la omul ăsta al meu! S-a dus la un om de peste deal cu un sac de grăunțe și trei baloți de ovăz. Unul de avea un cal de semăna cu al nostru.. La câteva săptămâni după ce a ieșit din închisoare. - Când m-a văzut omul ăla la el cu sacul de grăunțe și ovăzul, îi ia Doru vorba din gură, ce s-a mai mirat.... "Ce te-a găsit, Dorule, să vii cu ele aici? Așa de rău aţi ajuns? Ia zi, cât îmi ceri pe ele? Că nici eu nu stau prea bine cu banii, dar poate oi putea să te ajut cu ceva...". "Păi am venit să ti le dau pe degeaba, sau nu vrei să primești?". "Ba primesc, cum să nu, dar tot nu pricep ce te-a apucat ..". "Uite-așa, m-a apucat! Ce să mai vorbim... M-am gândit să le dau ca pomană pentru calul ăla bătrân de l-am dat ca să-l taie. Ăla bălan de albise de tot... Știu că ai și tu unul la fel. Să știe că nu l-am uitat. Poate el m-o fi blestemat de au venit toate necazurile astea peste mine, cine știe? Și animalele astea sunt tot suflete, ba uneori chiar mai cuminți ca noi. - Și omul ce-a zis când v-a auzit? Îl întreb eu oarecum amuzat. - Ce să zică... Și-a făcut cruce! De trei ori s-a închinat, ca și cum ar fi stat dracu în faţa lui, nu eu. Dar de luat, le-a luat. "Bine, Dorule! mi-a zis. O să le dau la calul meu de pomană pentru calul tău. Și, când ţi-oi cumpăra și tu unul, am să-ţi aduc și eu un balot de fân, că așa e frumos...". Preţ de câteva momente s-a lăsat liniște, că lui Doru i se cam iviseră lacrimi în ochi. Nu mai putea vorbi... - Dar cum îl chema? Îl intreb după ce a părut că și-a mai revenit. Nu pe om, ci pe cal. Mi-aţi tot povestit atâta de el, da' n-am auzit să-i fi spus numele. Cum îl chema? Și dintr-o dată îl văd pe Doru cum se cutremură tot, de parcă l-aș fi lovit în moalele capului. - Ii dasem nume de sfânt, îmi răspunde el cu glas sugrumat. Îi ziceam așa: Moise! P.S. După soluţia de achitare a instanţei de fond, Curtea de Apel Pitești l-a condamnat pe Doru la 15 ani închisoare, iar pe Vasile, la 20. Laurenţiu, fiul cel mic, singurul autor al crimelor a fost omorât de mascaţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibași. Mai adaug că instanţa de apel a încălcat tot ce se numește dreptul la un proces echitabil. Probele știinţifice, inclusiv expertiza ADN, nu indică decât un singur autor. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Radu, PS-ul este pus ca să-i fac de râs pe cei care au dispus condamnarea acestor oameni, să vadă lumea ce se întâmplă. Este vorba de un caz real, cu oameni reali și o soluţie aberantă ţinând cont că au fost respinse probe esenţiale în apărare, iar probele deja administrate nu legitimează o astfel de soluţie, dovadă că judecătorul de la fond, unul dintre cei mai buni judecători de la noi, a dispus achitarea. Apelul parchetului a fost admis pe data de 01.11.2018, adică acum câteva zile, astfel încăt acești oameni au ajuns din nou în pușcărie după ce acum un an fuseseră eliberaţi.   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2018-11-08 09:39:26               Vot și steluță pentru chestia asta, sincer, m-a cam tulburat. Dar scoate PS-ul, e confuz. Sau rescrie-l.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2018-11-08 07:57:45	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE