|
|
|
|
|
|
|
|
|
Citește-mă cu ploaia |
|
|
Text
postat de
Vasile Hurmuzache |
|
|
Mă citești cu ploi de amintiri
de pe ceas când ceața se ridică
și mă porți prin zile mai subțiri
ca o frunză aurind, ce pică.
Au luat, cocorii, și-au plecat,
pășii tăi din dimineți de rouă,
iarba din ecouri s-a uscat,
pe potecile bătute, plouă.
Ruginește cerul, tot mai gol,
în priviri care te știu departe,
și mă dau de-a dura, rostogol,
din poeme, literele moarte.
Rătăcesc în zile de pripas,
prin albumul cu ,, a fost odată...",
umbra verii care mi-a rămas,
înserări cu poarta încuiată.
Cântă vântul marele prohod,
ramuri,tot mai goale, se închină,
brumele în mine leagă rod,
unde ești, ființă de lumină?
La fereastra sufletului meu
doar gutui, ca felinare, coapte,
doarme poate, totuși, Dumnezeu,
de e pe pământ atâta noapte.
Mă alungă patul înapoi,
să te caut în sărut uitat,
și întinde dorul, pentru doi,
așternut de stele, matlasat.
Răsfoiesc în cartea cu noroc
și tresar, mă-mbrățișează nudul
ce-mi dăduse astă vară foc
anilor, și-mi dăruise sudul.
Și, ajunge ochii să-i închid,
mă-nfioară clipe pârjolite,
coapsele în flăcări mă ucid
și prefac veciile clipite.
Insomnii și suflet desfrunzit,
ploile îmi ciocăne la geam,
nu știu dacă tu ai auzit
amintirea cum ți-o sărutam.
Voi muri de-atâta întomnare,
până și în ceruri e târziu,
luna arde ca o lumânare
în poemul unde mi te scriu. |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|