|
|
|
|
|
|
|
|
|
Letea cândva |
|
|
Text
postat de
Rudolph Kuttesch |
|
|
mai ții minte
cum ne abandonaserăm aripile
(preț de 2 - 3 extrasistole)
întinși pe frunze migratoare
eu culegeam
surexcitat
(nu știu de ce)
valuri
valuri
amintiri alb-negru
din pupila ta
pe bilete de troleu îngălbenite
mai ții minte
cum ciuleam urechea inimii
(precum 2 copii tâmpiți)
spre ticăitul obsesiv
din spatele norilor grei de catran
al N.O.U.
(Nevăzutul Orologiu Universal)
era o toamnă târzie
(udă și rece)
noi sufeream
(fără clopoței)
de boli sufletești
cu degetele tale de gheață
tu căutai insistent
unul dintre buzunarele adânci
ale hainei mele (s.h.)
multe păsări plecaseră
cele prea bolnave
prea grele
sau fără veleități sportive
își imaginau
aici
pe grind
cuiburi din ierburi aromatice
mentă sălbatică
steluțe de toamnă
norocel
căldărușă
cu acoperiș Lindab
pentru
(cine știe)
ce era mai rău
peștii
precum peștii
doar broaștele păreau indiferente
la trecerea timpului
(ano-timpului)
îți mai amintești
copacul- sentinelă
(cum îl botezaserăm noi)
ce ne binecuvânta
(cu câte-o scatoalcă)
cefele aplecate
la fiecare intrare
(check-in)
sau ieșire
(check-out)
din pădurea cazacilor zaporojeni
dar spinul otrăvit
ce ți-a copt în călcâi
dincolo
de linia frunzișelor marine
(aș, putregai de alge)
din care s-a scurs
pe urmă
aproape plutind
o lacrimă
preț de unul
sau două firicele de nisip
peste coama înghețată a cailor sălbatici
ce înseamnă o lacrimă
distilată
într-un univers de gheață
murdărit
cu mii de ciocuri hămesite
nu
nu
acum chiar nu glumesc
mai ții minte
focul dezlănțuit
în ochii mari
gri-petrol
aburii fierbinți
împrăștiați
de copite-rădăcini
abur
(mirosind a păpădie și sulfină)
ce-ți învelea cu atâta tandrețe
linia arcuită a gâtului
lungimea brațelor subțiri
sânii vulcanici
coapsele de domnișoară
genunchii tăi de cer
da
da
genunchii tăi de cer neastâmpărat
(în pădurea dintre cracele Chilia și Sulina)
sâmbătă, 6 octombrie 2018
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
- Mulțumesc! |
|
|
|
Postat
de catre
Rudolph Kuttesch la data de
2018-10-07 11:53:56 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
O poezie frumoasă, care m-a purtat ,,( preț de 2-3 extrasistole)" dincolo de timp...
- A fost o încântare să vă citesc. Stimă! |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-10-07 10:07:09 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
- Mulțumesc, pentru faptul de a vă fi oprit aici!
- Mulțumesc ptr. Lecția despre cuvânt! (o adevărată încântare...)
- cu stimă, r.k. |
|
|
|
Postat
de catre
Rudolph Kuttesch la data de
2018-10-07 00:54:57 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Totul a fost creat prin Cuvânt, ( energie și vibrație), și nu întâmplător suntem singurele viețuitoare cărora li s-a dat uzul rostirii. De aceea sunt atât de jalnici acei ce încearcă să explice poezia, care este sângele spiritului. Cunoaștem în mare parte anatomia și fiziologia corpurilor noastre, pe care le confundăm cu noi înșine, dar nu s-a inventat încă bisturiul sub care spiritul să se lase disecat. Confudăm prea des relevarea cu revelația. Metafora este revelație, trăire nemijlocită, prin fior, a lucrurilor celor mai presus de fire, singura rană care lasă în urmă cicatrice estetice, unde cerul și pământul devin Cântec din aceeași neliniște albastră.
Scriem Noi poezie? Cred că suntem doar privilegiații cărora li s-a încredințat harta către tainicul izvor al rostirii mitice. Atât nu știu, dacă este ascuns în adâncurile profunde ale eului nostru nemuritor, ori umple de înțeles Neînțelesul care ne înconjoară. Zadarnică ne este vanitatea, suntem doar condeiele prin care poemul evadează în lume. În fond, Poezia ne scrie pe noi. Cumva deasupra condiției umane, posesori ai adevărurilor despre fiziologia intimă a cuvintelor. Desigur, contemplăm pereții și gândim intens ce și cum să scriem, dar așa numitele ,, figuri de stil" dezbracă fără știrea noastră cuvintele de sensurile comune, și ele își dau mâna în hora altui înțeles, fiindcă vin de dincolo de procesul gândirii, revelație magică și subtilă din partea îngerilor păzitori, care ne șoptesc la ureche că ochii sunt mândri numai până acolo unde pot vedea. Și, poate că în mirarea de A FI, tot noi suntem aceia...
Aveți un typo, s1, vs5 ,, eu culegem".
|
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2018-10-06 20:35:33 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23949 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|