PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
IONEL GURĂ-DE-FAUR (basm citadin) Text postat de Gheorghe Rechesan IONEL GURĂ-DE-FAUR (basm citadin) A fost odată, demult tare, pe vremea cînd baronii locali se pupau cu opoziţia, procurorii cu infractorii, minerii cu studenţii, jandarmii cu protestatarii, iar Călin Popescu Tăriceanu era încă burlac convins, pe meleagurile minunatei noastre ţărişoare trăia un bărbat în floarea vîrstei (un eufemism, căci petalele florii se scuturaseră fiindcă omul nostru ajunsese la pensie), de rasă caucaziană, cu vedere astigmatică, orientată puternic spre stînga şi cu origine socială sănătoasă, pe numele său de botez (deşi era ateu declarat), Ionel. După aceste date, conform statisticilor socio-profesionale şi a analizelor antropologice ale lui Evans-Pritchard şi ale lui Levy-Strauss( după toate aparenţele, o pereche sioroşiştă notorie), Ionel ar fi trebuit să practice agricultura de subzistenţă. Cunoaşteţi modelul: juma de hectar arabil semănat cu păpuşoi, patru-cinci găini ouătoare, doi dulăi, trei pisici, opţional o scroafă gestantă , însă aspiraţiile sale l-au determinat să se îndrepte spre o meserie mult mai responsabilă, cea de cultivator de cucută. Vă întrebaţi, probabil, ce importanţă economică ar avea cucuta...păi, să vă spun sincer, niciuna! Socrate nu mai era la modă, industria chimică autohtonă înlocuise acest alcaloid natural cu alte mişmaşuri de sinteză, mult mai ieftine, nici măcar populația culturii Cucuteni n-o mai utilizau de milenii bune în tratamentul blenoragiei sau al mastitelor. În mod previzibil, afacerea aceasta a dat faliment şi-atunci, eroul nostru, cuprins de o previzibilă depresie, luă coasa, o ascuţi bine şi intră cu ea în tarlaua cu cucută. De-abia culcă la pămînt trei brazde de cucută că-n peisaj îşi făcu apariţia Baba Cloanţa, arhetipul tradiţional: păr cărunt şi încîlcit, plin de lindini, nasul coroiat, maxilarele ştirbe, tenul ridat şi manichiura neîngrijită. „ Ce faci, bade, acolo...păi, nu-i păcat să tai mîndreţea de cucută ?” îl chestionă cotoroanţa cu nedisimulat interes, fiindcă făcea loby în domeniul utilizării pe scară largă a etnobotanicelor. „ Nu se vede? mîrîi Ionel, îmi dau dreak afacerea că nu mi-a adus niciun sfanţ!” Cu mult tact, baba îi oferi consultanţă gratuită în domeniu, însă el refuză sprijinul moral şi logistic spunînd: „ Am fost un fraier, m-a lăsat jecmănit de statul perpendicular care m-a adus la sapă de lemn cu dările lui excesive şi n-am de gînd să repet isprava. Dacă vrei să mă ajuţi efectiv, zi-mi, mai bine, ce-mi rezervă viitorul!” Baba Cloanţa introduse toate datele într-un pc model Altair 8800 şi, după aproximativ trei zile şi trei nopţi, îi încredinţă rezultatul sesiunii de audit: „ Ai să te confrunţi cu un zmeu, unul supradimensionat, extrem de violent şi de bazat fiindcă e sponzorizat de agenţiile occidentale...dacă treci de el, calea spre notorietate ţi-e deschisă, ai să ajungi cel mai faimos orator de pe mapamond şi vei cîştiga mîna unei femei de rang princiar foarte dotate devenind, pe această cale, celebru şi din calea-afară de bogat...totuşi, în drumul tău fereşte-te de omul spîn, de cîinele fără stăpîn, de varza creaţă şi femeia cu mustaţă,dar mai ales de patronii multinaţionalelor şi-are să-ţi fie tare bine pe lumea asta!” Cu moralul revigorat de predicţia babei, Ionel îşi puse în traistă un boţ de mămăligă rece, două-trei cepe roşii, niscai sare amară pentru digestie, un şip cu etanol tradiţional obţinut din fructe de corcoduş şi porni degrabă la drum. Nu merse el nici jumătate de leghe terestră, că-n cale îi ieşi Zmeul, o ditamai matahala haştagistă, înarmată cu banere, drapele UE şi o portavoce cît holul Palatului Parlamentului de mare. „ Jos guvernul, scandă zmeul, nu mai vrem corupţi şi hoţi în fruntea ţării!” Ionel îi replică cu aplomb: „ Huooo, lichelelor, ticăloşilor şi vînzătorilor de ţară, lovi-v-ar pesta porcină, gripa aviară, inflaţia şi deficitul bugetar!” Fireşte, zmeul avea lecturi temeinice din Pleşu şi Liiceanu, aşa că nu se intimidă deloc. Îşi suflecă mînecile cămăşii, îl prinse pe viteaz de betelia nădragilor săi din denim „made in saivan „ şi-l proiectă pe verticală cu o forţă ascendentă superioară celei rezultate din înmulţirea acceleraţiei gravitaţionale cu masa corporală a lui Ionel. După ce atinse amplitudinea maximă, acesta căzu, aşa cum prevede legea atracţiei universale a lui Newton, ca un măr domnesc supradimensionat şi se înfipse pînă la brîu în ţărînă. Conform tiparului narativ al acestei specii literare orale, era rîndul lui Ionel să-l trîntească pe zmeu de pămînt, însă acesta, refractar oricărei convenţii, îl înşfăcă încă o dată şi-l înfipse în sol pînă la nivelul uvulei (popular omuşor), după care plecă în treaba lui, să organizeze un miting de protest. Dificil moment pentru eroul nostru, care se smuci cît se smuci dar nu obţinu niciun rezultat vizibil sau de altă natură, ba mai mult, din cauza temperaturii caniculare a aerului şi a efortului fizic susţinut, începu să se deshidrateze. Hazardul, sau poate intenţia auctorială evidentă, făcu ca-n acest moment crucial al poveştii să apară în zbor un corb, unul respectabil, gregar, cu penaj albăstrui şi o carieră didactică îndelungată. „ Corbule-corbuţul meu, se rugă eroul, fă-mi un pustiu de bine şi adu o sticlă de apă, de preferinţă plată, că mă usuc de sete...că şi eu te-oi răsplăti şi-ţi voi oferi fără acciză şi fără t.v.a., leşul Zmeului ca să te-nfruptezi din carnea lui!” „ I am sorry, nu pot în ruptul pliscului, mon cher cîrîi corbul(vezi-bine, era un corb franglez, trilingv), că nu mai servesc proteine de un secol, sunt vegetarian!” Atunci, în mod previzibil, Ionel izbucni într-un acces de furie: „ Fir-ar a dracu să fii de cioară, moare omu de sete şi ţie nici că-ţi pasă...că de aia evoluează viaţa politică în sens negativ, din cauza unor lichele ca tine!” Nici corbul nu rămase mai prejos şi argumentă ritos: „ Vezi, onorabile şi stimabile, acesta e motivul pentru care nu mai intervin în cadrul feeric prin care evoluezi dumneata...din cauză că eşti superexcitabil şi prezinţi o labilitate lingvistică accentuată!” Ce să mai lungim suspansul? Corvida îşi luă zborul spre catedra de etică aplicată unde preda , iar Ionel găsi singur rezolvarea impasului în care se găsea şi începu să roadă şi să sape cu dinţii perimetrul de sol în care fusese plantat. Normal că-şi deterioră ireversibil toată dantura dar, pînă la urmă, reuşi să-şi extragă corpul din pămînt. Cu toate acestea moralul său rămase intact şi plecă degrabă să caute un cabinet dentar. Ca un făcut, toţi dentiştii pe care-i găsi erau fie siorosişti fie haştagişti înverşunaţi, aşa că se adresă unui tinichigiu (sinonime: fierar, covaci, faur) din Chitila, cu următoarea doleanţă: „ Bă, garoi blestemat, pune-te pe treabă şi făureşte-mi imediat o dantură din OL cincişdoi, care să reziste tuturor intemperiilor şi solicitărilor mecanice, c-altfel ai dat de dracu !” Faurul, ce să facă, se supuse firului narativ al poveştii şi-i făuri o gură din oţel de mai mare mîndreţea, cu molari din pinioane provenind de la o betonieră rusească, incisivi din culbutoare de dacia 1310 şi limba din cureaua de distribuţie a unui camion roman diesel. Ionel îl plăti generos cu 0,001 % din valoarea unui bitcoin-groş şi plecă nerăbdător să-şi testeze noua cavitate bucală. La primul „ huooo” prelung, repetat, trei stăncuţe care conversau pe o cracă căzură lovite de stop cardio-respirator, vacilor din ferma zootehnică aflată în proximitate le secă tot laptele, iar taurul rămase defintiv sterp. La a doua încercare, în barajul de la Vidraru apăru o fisură lungă de zece metri şi-adîncă de doi, iar la a treia, în sudul judeţului Teleorman apăru o falie geotectonică comparabilă cu cea din San Andreas. Cu asemenea dotare, care-i aduse cognomenul de Ionel Gură-de-Faur, eroul basmului nostru împrăştie cetele sioroşiste ce i se împotriveau, îl birui pe Zmeu silindu-l să emigreze în republica democrată coreeană, învinse opoziţia parlamentară silită să tacă mîlc şi cîştigă, aşa cum se întîmplă în toate poveştile cu final fericit, mîna şi inima Cosînzenei lui. Hai, că o cunoaşteţi preabine, e una bălaie, lascivă, puţin ceacîră, dar foarte-foarte înţeleaptă fiindcă a tocat timp de nouă ani paralele ţării ca pe varză, la Bruxelles! Şi-au trăit ei fericiţi, că-i cunună însuşi Vodă poreclit Dragavei (căci îi plăcea să se plimbe, nu prin lobodă ci prin ştevie şi prin tufele de măcrişu-calului) vreme de zece mandate prezidenţiale, într-un concubinaj politic corect...şi nu numai! Ar mai fi ceva de adăugat? Aia cu "încălecai pe-o şa" este fumată şi neadecvată, liderul partidului majoritar din tărîmul nostru de basm preferă automobilele costisitoare de fabricaţie germană, plătite din teşchereaua publică! Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   mulțumesc, Anghele! Acum ceva vreme scriai povestiri despre mare și pescuit, dacă nu mă înșel, de ce nu le postezi aici?   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-09-03 23:24:38               domnule, fain tare pamfletul ăsta, cu vedere orientată puternic spre stânga, plus plus plus alte chestii mișto. duminica pe liternet vă citesc cu plăcere, și iată, aici, pamfletele aste fac tot deliciul   Postat de catre anghel geicu la data de 2018-09-03 21:55:26               PS. Firesc, în stil propriu, aș aștepta o replică similară/ Adică, inteligentă, sarcastică, fără grobianisme, insulte, jigniri! Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-09-03 18:09:34 sunteți optimist, domnule. replica va veni în cheia binecunoscută (țigan-securist-soroșist) sau nu va veni deloc.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2018-09-03 21:13:57               Interesantă observația, nu m-am gîndit la acest aspect. Ideea că un text se crează autonom, iar personajele evoluează de capul lor în peisaj am întîlnit-o la Robbe-Grillet dar în ”Gumele” de exemplu mi s-a părut că contradicțiile lui auctoriale duc la dărîmarea clișeelor din scriere și rescrierea unei narațiuni aproape fără subiect, iar ambiguitatea, detaliile și suspendarea timpului creionează chiar un tablou derutant, dispersant și original și nu invers.oricum, în domeniul teoretizării mai am multe de aprofundat.   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-09-03 20:15:25               Am spus: ”Mai remarc subtila cauzalitate a unor episoade care ar fi sorginte auctorială ori strict narativă.” Am avut în vedere pasajele ironice și autoironice: ”Conform tiparului narativ al acestei specii literare orale, era rîndul lui Ionel să-l trîntească pe zmeu de pămînt, însă acesta, refractar oricărei convenţii...” ”Hazardul, sau poate intenţia auctorială evidentă, făcu ca-n acest moment crucial al poveştii să apară în zbor un corb...” Care insectarizează procedura potrivit căreia story-ul unui text își are propria devenire și autonomie. Aproape în afara intenției autorului și în afara geneticii speciei textuale. Or, remarcile ironice de mai sus, demantelează o astfel de viziune. Și satirizează un astfel de clișeu, chipurile, generativ de text.   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-09-03 19:52:40               Mulțumesc pt observații și aprecieri! Nu mi-e prea clar ce ați dorit să spuneți în fraza ” Mai remarc subtila cauzalitat a unor episoade care ar fi sorginte auctorială ori strict narativă” dar cred că e de bine și-o să repet exercițiul de scriitură.   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-09-03 19:21:41               Exercițiu de lectură, Arta pamfletului ca sublimat textual al intenției satirice Pamflet de foarte bună calitate. Punctează, exagerat, cum îi stă bine unui pamflet, aspecte din mediul proxim personajului. Și, pare, nimic nu scapă spiritului auctorial. Chiar și recenta ”labilitate publicistică” invocată, discret, într-un comentariu, face deliciul remarcilor din text. Hiperbolizarea, specifică basmului și, evident care nu trebuie să lipsească dintr-un pamflet, este excelent utilizată. Referințele (barajul, Vidraru, falia geotectonică San Teleormaneas et,) hiperbolice stârnesc atât zâmbetul cât și reflecția. Da, iată, așa se pot spune lucruri grave, așa se satirizează, așa se combat habitudinile și moravurile. Cu inteligență și artă a scrisului precum și cu procedee stilistice originale și valide. Mai remarc subtila cauzalitat a unor episoade care ar fi sorginte auctorială ori strict narativă. Iată, așadar, concret și literar-faptic diferența dintre artă și insultă! PS. Firesc, în stil propriu, aș aștepta o replică similară/ Adică, inteligentă, sarcastică, fără grobianisme, insulte, jigniri!   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-09-03 18:09:34	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23949 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE