|
|
|
|
|
|
|
|
|
Europeea |
|
|
Text
postat de
ecsintescu virtual |
|
|
Europeea isi anunta euthanasierea. Nu plange si nu cerseste lacrimi. Nici macar nu pomeneste de boala de care sufera. Vrea sa moara demn asa cum s-a nascut. Si vrea sa moara discret fara sa deranjeze, ca un elefant pe a carui spinare s-a sprijinit cativa ani planeta frumoasa si inchipuita a Ecoliteraturii, un elefant care vrea sa plece spre cimitirul necunoscut al idealurilor niciodata atinse. Nu stim de ce ar fi trecut vremea lui, poate ca s-o fi citit undeva ca planetele se invartesc nebuneste in jurul soarelui, si nu mai este nevoie de el, poate ca elefantul o fi racit putin, din cauza ca Planeta a cazut victima poluarii si a razboaielor fratricide, sau poate stiind ca exuberanta si entuziasmul si nazuinta nu sunt uneori de ajuns, elefantul a plecat incet spre cimitirul unde fratii sai inchisi intre gratiile Circului nu o sa ajunga niciodata. Stie ca nimeni nu isi va aminti de el in scurt timp. Sau poate ca o vor face atunci cand vor povesti despre cutremure si vulcani. In rest va putrezi, acolo in cimitirul fara cruci si fara lumanari. Fildesii sai vor straluci in Noapte. Nimeni insa nu mai e interesat de lumina. Cand ai fotofobie iti pui ochelari. De soare.
Europeea a fost mai mult decat un site literar. A fost o interesanta comunitate virtuala, un univers micro intr-o individualitate macro. Aici s-au consumat nervi si s-au alinat suferinte. Au fost legate prietenii si s-au declarat razboaie. S-a ras si deopotriva s-a plans.
Aici toti s-au simtit scriitori. Uneori genii intelese sau neintelese. Europeea a fost o evadare din cotidianul frust si ininteligibil. A fost un drog si a creat dependenta. Nu a fost un viciu. Europeea a fost o insula frumoasa, Campiile Elizee, nebunia visarii. Europeea a fost constiinta fiecarui user ca este egalul lui Dumnezeu, fie si timp de o fractiune de secunda, atunci cand apasau butonul “ Adauga”.
Acest text se vrea un omagiu personal pe care il aduc Europeei. Ii multumesc ca a existat. Aici am luat contact cu mediul virtual si am constientizat extraordinara forta a mesajului transmis pe blog. E mult de spus si n-o sa va plictisesc. Aici m-am antrenat in polemici si acest lucru m-a ajutat si ma ajuta in noua si interesanta mea cariera. Datorita Europeei mi-am descoperit o latura pe care nu credeam ca o am si anume aceea a unui “ bunicel” postator de texte cu mii de cititori zilnic. Dar nu pentru asta raman tributar Europeei.
Aici pe Europeea am cunoscut cel mai pur si frumos sentiment. Daca as spune ca este iubirea as minti. Aici am cunoscut cum este sa iubesti Dumnezeieste. Sa traiesti siamez si sa stii ca exista Dumnezeu, un Dumnezeu al iubirii, care este al dracului de gelos pe fata ta. Poate ca ati uitat sa iubiti, sau poate ca nu ati facut-o niciodata. Eu de aproape doi ani o fac zilnic la intensitate maxima. De aproape doi ani traiesc. Fara Europeea nu aveam sa stiu cum e altfel de viata ca cea de 40 de grade. Si chiar daca uneori vodca este extrem de trista pentru ca am parasit-o, credeti-ma ,are curajul sa se recunoasca invinsa.
Europeea nu ar fi existat fara domnul profesor Ion Corbu. Un visator, un idealist, un boem “ ecoliterar”. El a dat forta acestui site si i-a conferit personalitate. Ion Corbu a crezut al dracului de mult intr-un principiu. A refuzat sa faca orice compromis. A recunoscut valoarea acolo unde ea a existat. Nu a avut aroganta stapanilor de site. Stiti la cine ma refer. La portalurile de kitch, agonia sau ro-proto-mega-literatura sau cultura, locul unde toti se bat pe burta crezandu-se Eminescu 2. Providentialii 2009-isti, traducatorii din Sahespeare, tristicii care il fac pe Bacovia sa rada si pe dame sa se buluceasca intronspect in sentementele poietului. Toata cataleala aia cu iz pestilential de rut, barbatia trezita pentru masturbarea in comentarii : “ Mi-a placut, da-mi YM”. Portalurile culturale care organizeaza cenacluri pentru a se socializa membrii si membrele in umbra felinarului rosu al poeziei cu cheie. Nimic nu e mai interesant in virtual decat flirtul metafizic al userilor paliti de osanda crepusculara a iubirii criptate in poieme de love sau in parodii de harjoana. Virilitatea sau nimfomania fiind direct proportionala cu ISBN-ul achiesat pe cateva zeci de milioane. Laura Andresan si-a publicat o carte. Asta ca o paranteza. Intr-o emisiune a declarat ca : “daca mai scriu una ma baga in Uniunea Scriitorilor”. Daca nu stiam ca din bani de la bugetul tarii s-a realizat Antologia Poezie.ro, declaratia Laurei ma lasa rece. Cel putin ea si-a sponsorizat opera.
Nu stiu de ce am vorbit despre Europeea la trecut. Europeea nu a murit si nu va muri. Nu are acest drept. E simplu. Destinul sau nici nu a inceput.
In ciuda polemicii avute cu domnul profesor Ion Corbu, in ciuda unor masuri luate impotriva noastra, voi continua sa fiu un loial servitor al acestui site.
Nu inteleg de ce unii useri ii canta prohodul, ba chiar sunt fericiti de presupusa inchidere a siteului. Le spun de la obraz: Hai sictir!
Cui nu-I convine sa plece. Cine e prietenul Europeei sa ramana. Indiferent de ce scrie sau comenteaza Ecsintescu Virtual, altii, Kosta Vianu, sau batranul.
Calul de dar nu se cauta la fildesi. |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator |
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
"Laura Andresan si-a publicat o carte. Asta ca o paranteza. Intr-o emisiune a declarat ca : “daca mai scriu una ma baga in Uniunea Scriitorilor”
(Ecsintescu Virtual)
Domnule Ecsintescu,
Daca vreti sa mai scrieti nu una ci mai multe carti, trebuie sa intrati neaparat la bulau, unde astazi se scriu adevaratele carti. De ce? Findca acolo atat Becali cat si Voiculescu si alte talente care promiteau au gasit linistea si inspiratia necesare scoaterii la iveala a unor opere nemuritoare.
p.s.
Un compozitor renumit (cred ca este vorba de Jean Philippe Rameuau) de la curtea lui Ludovic al XIV poreclit si Regele Soare, nereusind sa termine partitura unei opere datorita interminabilelor baluri pe care Maiestatea Sa le dadea,
s-a dus la amicul lui care ajunseze ministru de interne, si la rugat cu lacrimi in ochi:
-Te rog sa ma bagi la puscarie ca sa pot termina ceeace am inceput, si postertatea iti va fi recunoscatoare.
-Cam de cat timp crezi ca ai nevoie?
-Cred ca o jumatate de an ar fi suficient, dar ca sa fim siguri condamna-ma la un an.
Lucru care s-a si intamplat, spre binele culturii franceze, care s-a imbogatit cu inca o opera geniala.
|
|
|
|
Postat
de catre
Dumitru Cioaca la data de
2018-05-24 06:29:15 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|