PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Lebăda şi meciul de Lacross Text postat de Gheorghe Rechesan motto: Mai am o nedumerire: ce s-ar întîmpla dacă oamenii ar începe la un moment dat să crească? Ar trebui oare ca, din cînd în cînd, să fie scurtaţi sau, dimpotrivă, obiectele din jur ar trebui adaptate la nevoile lor? ( Stanislaw Jerzy Lec) 1. Merin Merișoreanu, un bărbat cu aspect fizic obișnuit, avea 1, 72 m, 85 kg, tenul roșcovan, presiunea arterială între limite normale și tendințe ușoare de îngrășare, necăsătorit, de profesie coordonator proiecte infrastructurale, ducea în general o viață sănătoasă și lipsită de complicații. În dimineața zilei de opt mai, după un somn profund de opt ore se trezi bine dispus, un sentiment nelămurit de voioșie nemotivată îi anima trupul, deși afară cerul se acoperise de nori denși, cenușii şi cu obrajii bosumflați. Își scoase bluza pijamalei, se întinse pînă cînd tendoanele îi pîrîiră prelung și făcu trei-patru genuflexiuni, apoi cinci-șase flotări, inspirînd și respirînd zgomotos la fiecare mișcare. Se deplasă apoi pe balconul locuinței unde, așezată într-un coș mare din nuiele împletite,căptușit cu iarbă de mare și puf sintetic, Ledocika își mișcă înainte și înapoi gîtul alb, curbat într-un ”S” elegant și gîgîi volubilă cînd îl văzu. ”da, da știu, iubito, am uitat să-ți servesc cina, dar știi cît te iubesc io pe tine!” recunoscu vag culpabilizat și scutură cutia din tablă unde ținea provizia de ovăz decorticat. Contrar opiniei ornitologilor și specialiștilor în alimentația păsărilor domestice nu o hrănea cu porumb sau cu boabe de grîu, ci cu ovăz dintr-un motiv, credea el, firesc: dacă pegașii au aripi de ce nu le-ar crește și lebedelor coame, cozi și copite ca să alege în fuleuri vijelioase pe maidanul imaginației. Cutia era goală și atunci Leda făcu o mișcare surprinzătoare. Începu să plesnească aerul cu aripile ei elastice, își curbă gîtul, scoase un nechezat de indignare și se lovi cu ciocul în piept ca un protestatar din piața revoluției. Exista și-n Hladovița unul, deși în decembrie 89 nu se întîmplase nimic notabil în localitate. ” nu vrei niște cozonac clodomir cu nucă, la micul dejun, e proaspăt și bun ca scos acu din cuptor?” o întrebă Merișoreanu, încercînd s-o îmbuneze, dar lebedele siberiene au o personalitate puternică, ea îi întoarse spatele și se găinăță demonstrativ pe papucii lui de casă. ”bine, bine, am înțeles, mă duc la supermarket și îți cumpăr boabe imediat!” Înainte de a se îmbrăca, deschise calculatorul și accesă saitul Walhulla@finolap meteo.com ca să se informeye asupra stării vremii.Se anunțau înnorări temporare, cu 22.2 % șanse de ploaie, maxime de 15 °C, light breeze din direcția nord-nord-vest. Află cu această ocazie că circa 80% dintre românii fumători nu au voință să renunțe la viciul lor, că-n Bosnia fusese descoperită o piramidă comparabilă în vechime cu cele egiptene, că oamenii de știință canadieni au descoperit bacterii care pot viețui la -20°Celsius, că ieri, un șofer amator parcînd necorespunzător a blocat unsprezece tramvaie în centrul capitalei, iar speranța de viață a femeilor în perioada merovingiană era paradoxal de apropiată cu cea de astăzi. Cînd vru să dea un click pe pictorialul Ralucăi Omrath, vedeta dela Contra TV pozînd nud, conexiunea se întrerupse. Sudui compania de cablu și ieși din nou pe balcon, unde Leda, ghemuită într-un colț, își smulgea cu ciocul fulgi imaculați de pe piept. ” ai ciupit tu cablul, cumva?” se răsti el, dar pasărea nu-i răspunse. Se aplecă peste marginea din beton a terasei și strigă: ”tanti Vioricooo, ai net?” De la etajele inferioare se iți un cap împodobit cu un tulpan mov cu floricele galbene care-și scutură capul a negație și răspunse: ”n-am Merineee, fir’ar ei a dracului să fie cu netu lor cu tăt, că iar sapă ăia de la ape dupe o ţavă spartă!” Merișoreanu închise calculatorul, se îmbrăcă sportiv, într-un trening bleu cu dungi oranj, luă o sacoșă din material textil și ieși în stradă. Făcu cincizeci-șaizeci de pași într-un ritm alert și ajunse în fața unei clădiri vaste din sticlă și metal, pe fațada căreia strălucea în litere mari aurii pe un fond bleumarin, un banner lung de zece metri: ” Y MEGA MAG, spațiul unde visele devin realitate!!! tu ce mai aștepți?!?” Nu așteptă și intră printre ușile culisante cu pași relaxați, ca unul care se simte acasă. O fată brunețică, de cel mult șaptesprece ani, îmbrăcată într-un șorț bleumarin cu pieptar, cu un ygrec auriu între sînii tari și rotunjori, îi întinse un coș din plastic de aceeași culoare, gîngurind: ” săru’mîna, nene Merine, ați vinit la tîrguieli?” În Hladovița, un orășel de circa zece mii de locuitori, toată lumea se cunoștea ca-ntre vecini, așa că o ciupi de obrajii bronzați și-i spuse: ” am vinit, Radovico...ce mai fac mă-ta și tac’tu îs bine, sănătoși?” ”nu prea, mama are zona zoster, iară tata îi tot timpul afumat, de cînd cu disponibilizarea, știți…” Trecu mai departe și fu întîmpinat de altă prezență feminină, de data asta mai matură. ” ce mai faci domnu Merișoreanu, nu te mai vede lumea cu anii!? exclamă o doamnă trupeșă, cam la patruzeci-patruzeci și cinci de ani, aranjîndu-și cochetă reverele halatului, tot bleumarin. ”am fost ocupat, Tanțo, știi cum e cu proiectele estea dă dezvoltare, îți mînîncă tot timpul!” Femeia se apropie spre el, emanînd efluzii dulcege de deodorant ieftin și transpirație caldă. După ce aruncă o privire precaută în jur, își împinse înainte bustul mare și șopti: ” măi, Merine, măi, nu vrei tu să-ți pregătesc io într-o sară o cină tradițională, cu mămăliguță, tochitură de grăsun și sărmăluțe în foi de viță?” El privi gînditor vîlceaua dintre sînii umflați, în care lucea un crucifix lat din aur, și răspunse: ” știi că nu mănînc de cină nimic, așa m-am obișnuit de ani buni și-i mai sănătos că în stresul în care trăim, speranţa dă viaţă…” ” n-am să mă supăr dacă guști o țîră dîn bucate, numa să vii, chiar pă nepusă masă…că am și-o busuioacă de Drimcea ce-ți ia mințile, zău așa!” După ce scăpă de Tanța care își țuguie buzele rujate în ciclamen trimițîndu-i o bezea, se îndreptă spre rafturile ticsite: alimente, ustensile de bucătărie, detergenți, cosmeticale, umerașe din plastic, plante de apartament, echipament pentru camping, chiar un cort desfăcut și cîteva scaune din plastic se răsfățau în mijlocul pardoselii din gresie galben cu bleu. Aici îl întîmpină un bărbat cărunt, burtos, cu tenul injectat și fața ca a unui crap de Dunăre gătit plachie. ”vă salut, domn Merișoreanu, ce mai faceți, cum o mai duceți ?la aprovizionare, la aprovizionarea săptămînală,… ce să fie azi?” ”vă contrasalut, domn Donose… ca de obicei: o baghetă cu cereale, un litru de lapte smîntînit , juma de telemea…e proaspete ouăle?” Crapul făcu o mutră indignată, de parcă l-ar fi rănit cineva profund, cu o înjurătură legată de predecesori. ” se poate, domle, la Y MEGA să nu fie proaspete?” ”bine, pune cinci…așaaa…să nu uit de ovăzul decorticat, ai pă raft?” Donose se posomorî brusc: ”momental lipsește, dar pot să fac comandă, pînă luni mi-aduce! Da’am la ofertă niște medalioane de merlucius și inele de calamari în sos tomat, nu doriți?” În timp ce se îndrepta spre cassă, constată că snickerșii îl strîngeau de parcă ar fi fost noi sau i s-ar fi umflat brusc picioarele. ” ce dracu’ se miră că n-am mers pe jos decît cîţiva paşi și nici n-am stat în picioare cu orele!” Ca și cum i-ar fi auzit gîndurile, o femeie înaltă, ciolănoasă, cu tenul palid, spuzit de pistrui mărunți și părul roșcat-arămiu, îmbrăcată tot în uniforma ymag şi postată lîngă un palet de cutii din carton goale, i se adresă c-o voce profundă şi caldă. ”nu vă interesează oferta noastră pentru încălțăminte de sezon?” O privi nedumerit și vag supărat, fiindcă nu-și amintea dacă o mai văzuse pe-acolo. ” dumneata nu ești de baștină din localitatea noastră…eu sunt Merișoreanu, mă încalț numai la comandă!” Roșcata îl privi cu dispreț, apoi luă o atitudine profesională și îi întinse o pereche de pantofi. ”ce număr aveți? puteți să îi încercați, sunt ieftini și foarte comozi…avem și pe maron, bleu și crem…e nobuc veritabil, confecționați manual, cu talpa din plută, nu transpiră piciorul!” Vru să treacă mai departe, dar ochii ei verzi ca frunza de salcie, umeziți de unda amară a unei resemnări mute, îl făcură să spună: ”dă-mi un patruzeci și doi, pe maro!” Se așeză pe un bax cu bidoane de ulei și încercă să-și îndese laba piciorului în pantof. ”vă strînge, e un calapod mai deosebit, vă dau patruzeci și trei!” Merișoreanu încercă și patruzeci și trei, dar zadarnic nu se potrivea și pufni nervos: ” nu e bun…de obicei port patruzeci și doi, numai la ghetele sport port cu un număr mai mare!” Vînzătoarea nu se descurajă. Scoase din buzunarului halatului un instrument ciudat din oțel cromat, ca un șubler, și îngenunche prinzîndu-i laba piciorului între mîini. Aplică fălcile aparatului pe talpă,plimbă un cursor gradat și constată: ” fix 17, 74 inchi, a înseamnă că aveți numărul patruzeci și cinci…se vede că sunteți dezvoltator, trăiți pe picior mare, domnu Merișoreanu!” Probă și stîngul, pantofii îi veneau, spre stupoarea sa, ca turnați, Rămase cu ei în picioare și, în timp ce timp ce ea îi împacheta pe cei vechi într-o hîrtie de ambalaj cu inscripția ymega, o întrebă cu o voce ușor răgușită: ”cum îți zice dumitale, duduie, că tare pricepută ești la negoț?” Roșcata zîmbi enigmatic și îi întinse o bucățică de carton lucios: ”Leila Vascopol, chief marketing nonfood products la Y Mega! Cînd ai chef de o cină lacto-ovo-vegetariană sănătoasă, uite numărul meu personal aici, sună-mă!” Plecă spre casă cu parfumul ei amărui în nări. ”Leila, Le-i-la, Lei-laaa, ce nume frumos!” repetă pășind vioi pe tălpile noilor încălțări, ca amețit de aromele unui alcool rar, gata-gata să uite de Leda, care stătea nemîncată pe balcon. ”o să-i cumpăr un cornet cu pop corn, poate o îmbunez!” La prima intersecție se ciocni de o tonetă pe două roți, confecționată pe cadrul unui biciclete, împinsă de Eusebiu Fruntelată. Toată Hladovița îl știa, pînă și țîncii care băteau lopta pe maidan îl cunoşteau, fiindcă era o adevărată personalitate locală. Fost locotenent de cavalerie într-o brigadă de elită, decorat de însuși majestatea-sa, exregele Mihai cu ordinul ”mihai viteazu” cu spade în rang de cavaler, fiindcă la asediul Odessei, cucerise singur cu sabia goală în mînă o baterie de mortiere rusești, persecutat de comuniști, dispăruse din viața publică vreo două decenii, apoi reîntors din gulag intrase călare pe bidiviul său pur-sînge arab în sediul p.c.r. și strigase ”jos liftele roșii, jos ciuma bolșevică, trăiască maiestatea-sa Mihai Întiul de România!” Tovarășul Cioară, prim secretar al județului în acea vreme, încercase să liniștească lucrurile și îl trimise în exil pe insula Ada-Kaleh, dar Fruntelată nu se potoli nici atunci, deși era de-acuma sexagenar.Îi organiză pe pașnicii producători de rahat, alviță și salep de trandafiri într-o companie de tiraliori pe care o muștruluia zilnic pe malul Dunării printre sălciile și arinii seculari, spunînd cu orice prilej, oricui îl asculta ”le vin io de hac lotrilor roșii, mîine-poimîine asediem Bucureștii, îi împing apoi pînă în Dobrogea și îi înec în mare…de-i nevoie îi fugăresc pînă în Crimeea, ‘tu-le mama lor de tîlhari care au sfîșiat trupul sărmanei noastre patrii!” Securitatea îl trimise cu domiciliul obligatoriu în localitatea de origine și fusese nevoit, fiindcă nu beneficia nici de pensia de veteran să-și agonisească traiul prin comercializarea unor produse tradiționale și de sezon. Învățase de la turci să prepare și bragă, iar în zilele călduroase îl vedeai pe străzi împingînd un cărucior plin cu marfă, îndeosebi știuleți de porumb fiert sau floricele de păpușoi, cărora pe clisură și în toată zona adiacentă li se spune ”cocoșei de cucuruz”. Fruntelată își împinse înainte pieptul scobit, strîns în uniforma veche de cavalerist cu eghileți și nasturi cocliți din argint și zbieră: ” escadron, în voltă pe stînga, atențiuneee, reee-gruparea la port drapel!” dînd să-l ocolească. ”nene Eusebiule, dă-mi și mie cocoșei de doi lei!” îl abordă Merișoreanu. ”nene ești cu tac-tu, nu cu mine…nu-ți dau, mă!” ” de ce să nu-mi dai, domn Eusebiu…uite, plătesc și dublu, că nu-s pentru mine, îs pentru o domnișoară!” ”nu-ți dau fincă ești un burjui de exploatator, n-ai onoare, canalie ordinară, nu-ți iubești patria mumă cum s-ar cuveni…și mai du-te dracului de potlogar, că nu-ți dau nici să crăpi!” ”du-te, tu, dracului dă nărod șî zărghit, crucea și pita cui te-o făcut”îl sudui Merișoreanu în dialectul hladovițean și îi întoarse, iritat, spatele. Cînd ajunse în fața intrării în bloc, un puști, cu șapcă de baseball pe creștetul ciufulit, care bătea o minge mică, păroasă de perete rumegînd conmtinuu din fălci chewing-gum , îl anunță. ”ți-a zburat, nene, gîsca de pe balcon!” ” e lebădă, nu gîscă, am dat pe ea o mie de euro la tîrgul anual de păsări de la Wiena!” ”gîscă, lebădă, tot un dreak, ce te dai mare?” ”și, spune-mi, încotro a luat-o?” se impacientă. ”n-am întrebat-o, moșule, de unde să știu io, poate că a emigrat în țările calde!” Trînti încă o serie de sudălmi populare și începu să urce scările, care i se părură straniu de mici și înguste, iar cînd dădu să intre în apartament se lovi cu capul de pragul superior. ”dumnezăii și anafura ta de ușă și cine te-o croit azi și mîine!” strigă căutînd un cuțit să și-l apese pe frunte. În locul vătămat se bulbuca un cucui cît un ou de gîscă. Nefastă și plină de ghinioane zi, ratatul de veteran refuzase să-l servească, taman pe el, unul dintre oamenii proeminențí ai Hladoviței, își cumpărase pantofi cu două numere mai mari, iar Leda, iubirea lui ieșită dintr-un ou nobil și mitic, dispăruse fără să lase în urmă decît cîțiva fulgi însîngerați. 2. Ziua următoare, nouă mai, se arătă posomorîtă deși walhulla @finolap meteo.com anunța vreme însorită și maxime în creștere, iar către prînz începu să plouă cu stropi mărunți și reci, ca-n noiembrie. Merișoreanu se trezi indispus, cu senzația că i se lungiseră oasele. Îl durea tot trupul fiindcă dormise incomod, cu genunchii la gură și tălpile înghesuite de tăblia patului. Dădu un telefon inspectorului Ouatu de la poliția locală, un pasionat crescător de prepelițe în timpul liber și-i povesti de necazul cu lebăda. ”am să mobilizez toate echipajele, nea Merișorene, să ți-o căutăm, fii fără grijă… că dacă a rămas în areal, o găsim noi! Personal, dacă vrei să îmi asculți opinia mea avizată de ornitolog amator, cred că persoana în cauză, adică lebăda matale, e la rut și își caută perechea ca să procreeze!” îi turui polițistul în receptor. Deschise calculatorul ca să se edifice asupra obiceiurilor și moravurilor lebedelor domestice, dar nu află mare lucru, probabil fiindcă nu reuși să-și amintească dacă lebăda lui era un exemplar de cygnus cygnus sau de cygnus olor, lebăda cucuiată de vară. Află că ”lebăda este o pasăre, iar corpul lebedei este alcătuit din cap, trunchi și membre. capul are 2 ochi cu 3 pleoape, un cioc cu 2 nări și 2 urechi fără pavilioane. ” La www.veștiletale.ro citi: ” angelina jolie a declarat că va urma să se supună unei operații de mastectomie dublă fiindcă îi este teamă că are gena cancerului.un artist popart, nonconformist, și-a declarat intenția să picteze un nud al divei după operație.” ” un exemplar de gorilă de cîmpie pe nume Citta, în vîrstă de șapte ani, rezidentă a parcului zoo din L.A. a născut, în urma unui tratament îndelungat de fertilizare, tripleți. veterinarul care a participat la naștere a declarat că evenimentul este fără precedent, iar revistele de profil au citat o sursă a asociației ecologiste Worldwithoutpeople care acuză conducerea grădinii zoologice de folosirea unor spermatozoizi recoltați de la specia umană.” ”văduva lui Pablo Escobar, însoțită de cele trei fiice minore a întreprins o demonstrație de protest în fața sediului ambasadei USA la Bogota, mînjind grilajul clădirii și uniformele personalului de pază cu o mixtură din balegă de lama, frunze tocate de coca și urină.” ”în Vîsoko, Bosnia, autoritățile și comunitatea religioasă în frunte cu hogea Halim Muslimovici, autointitulat Allahovasrdžbana Balkanu(mînia Domnului în Balcani)s-au opus continuării lucrărilor de excavare și restaurare a complexului format din trei piramide de vîrstă neolitică.” ”vedeta media Raluca Omrath a anunțat că va întreprinde un turneu în județele din sud-vestul țării în scopul promovării jocului lacrosse.” ”un adolescent beat, cu alcoolemie doi la mie, care s-a constata ulterior că nu poseda nici carnet de conducere, a căzut cu un Audi A4 sport în lacul de acumulare de la Vidraru, după ce a fost urmărit ca-n filme de trei echipaje ale poliției rutiere. Respectivul a fost salvat din nămol, nivelul apei în bazinul de aducțiune era foarte scăzut după iarna secetoasă care a trecut, de către un echipaj smurd, dar autoturismul, proprietatea unui cetățean din Munchen, nu a putut fi recuperat.” Merișoreanu își frecă membrele înțepenite: ”ce lume aiurită, nici nu mă mir că încălzirea globală ne va lua pe nepregătite!” Se ridică, luă un făraș și începu să adune fulgii albi de pe pardosea din beton a balconului: ”Săraca Ledocika, pe unde o umbla draga de ea, sper să nu fi aterizat într-un sălaș de corturari și-acu să zacă ciupelită de fulgi într-o tigaie!” Deschise televizorul, o plasmă cu diagonala de 80 și dădu pe primul canal, la Contra TV de o tipă cam bîlbîită, cu freza răvășită de vînt care turuia, învîrtind în mînă un retevei cu un fel de sarsana ca un buzunar din piele la capăt, transmițînd din mijlocul unui maidan cu iarba tunsă: ”…transmitem în direct, de aici de pe terenul special amenajat, de la Tărșășești…o premieră în țara noastră….ăăă, lacrossu este un sport de echipă, foarte popular, original…o-ri-gi-nar din America de Nord, cu rădăcini care merg pînă la anul o mie o sută după Cristos, care se joacă…numai puțin, vă rog...aaa, da, se joacă cu niște crose. Jocul lacrosse a jucat un rol important în viața comunității și a conven…con-vin…gerilor re-li-gi-oa-se la unele triburi aborigene de pe continent pentru mulți ani. După cum se observă (vîrî în cameră reteveiul) crosa de lacrosse se compune dintr-un stick, adică bățul din lemn tradițional arțar sau hickori și partea de prins mingea, pocket adică buzunarul. În perioada timpurie lacrosse a fost caracterizat de implicarea spirituală profundă, potrivit spiritului de luptă în care a fost efectuat el.Cei care au luat parte au făcut acest lucru în rolul de Wa-rri-ors, cu scopul de a aduce glorie și onoare pentru ei și triburile lor. Jocul a fost declarat a fi jucat "pentru Creator" sau a fost menționat ca "Joc al Creatorului.Nativii irochez foloseau sticks de origine arțar și minge din cîrpe, iar un turneu putea cuprinde între o sută și o mie de participanți odată. Regulile actuale a fost stabilite de prozeliți…ăăă, preoții iezuiți care prin Jan de Ber…Jan de Bre-beuf a stabilizat ăăă, participarea la o echipă de cîte persoane…ăăă, zece plus portarul, ca la fotbal și dimensiunile standard ale terenului…după cum vedeți, asta e crosa și aici, în spate, terenul…ar mai fi ceva, dar timpul de emisie se apropie de final…da, cam atît de aici de pe terenul din Țărșășești, a transmis pentru dumneavoastră Adina Fulgeratu….ăăă, Raluca, ai legătura!” Stinse televizorul, își căută mobilul și formă numărul de telefon a Leilei, murmurînd ca să-și facă curaj în timp ce tasta: ”poate că a venit momentul unei schimbări, fără carne, fără alcool, fără lebede în balcon.” Căută în șifonier un costum elegant, dar cînd îl încercă pe cel gri-porumbel, din mătase lucioasă, stil armani constată că îl strîngea la umeri, mînecile nu îi treceau de coate, iar în pantalonii largi, cu trei pense de-abia încăpea. ”fir’ ar a dracului și mama lor de curățătorie chimică…să știi că ori a intrat la apă, ori mi lau încurcat cu altul la fel!” Găsi o jachetă din doc cu motive de camuflaj, dar și acesta era strîntă și scurtă. Îl strîngeau și pantofii noi, așa că luă din debara o pereche de cizme din cauciuc, numărul patruzeci și șase pe care le purta doar cînd merge pe vreun șantier. Astfel echipat, coborî în stradă unde opri, cu un fluierat în triluri pe care i-l știau toți șoferi din oraș, un taxi. ” vă salut cu respect, domn Merișoreanu, unde mergeți, la fo partidă dă vînătoare?” îl întrebă șoferul, un tinerel tuciuriu, cu albul ochilor injectat. ”du-mă întîi la Tincuța, acilea dupe colţ să cumpăr niște flori frumoase!” gîfîi, aburcîndu-se cu greu pe bancheta din spate. Cînd Leila îi deschise ușa, rămase cu ochii holbați, pironiți asupra ei, mai-mai să nu o recunoască. Purta capot din mătase vișinie, cu părul lucind ca arama, curgîndu-i în valuri moi pe umeri și niște ochelari cu rama neagră, care îi dădeau un aer sever, leit domnișoara Klein, profesoara lui de franceză din gimnaziu. Pînă și pistruii mărunți, arămii care-i împodobeau decolteul erau identici, iar obsesia lui era mărită de mirosul subtil de chanel amestecat cu transpirația amărui-dulceagă care unduia spre nările lui. ” ce-ai rămas așa, proțăpit, domnule Merișoreanu, susură ea, poftește rogu-te înăuntru!” Vocea ei suna caldă, învăluitoare timbrată undeva la nivelul stomacului său. Se aplecă precaut sub uscior și păși înăuntru. ” bonjur, comon sa va tre biăn mersi bocu…” bîigui întinzîndu-i snopul de garoafe împestrițate învelite în țiplă și sticla de vin îmbuteliat. ”am adus roze, că nu știam ce ai gătit, merge și la o tocană de pui și la o plachie de pește!” Nările lui se dilatară încercînd să capteze dinspre bucătărie, vreo boare de prăjeală sau de carne înăbușită cu mirodenii. Obrazul neted al Leilei se strîmbă într-o mină indignată. ” domnu Merișoreanu, eu v-am pregătit o cină sănătoasă, din preparate bio! Pentru început avem un aperitiv ușor, bărcuțe din andive umplute cu humus, dovlecei și roșii la grătar cu brînză tofu…felul principal crochete din linte cu o garnitură de rucola, muguri de bambus și baby-spanac…” Mîinile lui mari, cu degetele umflate și roșii îi apucară umerii.”Lasă-le dracu dă aperitive și crochete! Sărim peste preludiu, gagicuțo, că de fapt nici nu mi-e prea foame!” mormăi el, drăgăstos rînjind irezistibil și o împinse cu blîndețe spre ușa întredeschisă a dormitorului. Cînd ieși din locuința ei, mult după miezul nopții, privi spre cerul bleumarin, spuzit de stele și se întinse căscînd: ” mamăăă, ce faină e viața, cînd știi s-o trăiești, în fitece clipă!” Nădragii și jacheta din doc pîrîiră pe la cusături, iar mațele începură să-i ghiorțăie foarte sonor. O pisică neagră țîșni speriată de sub scară, dădu să se strecoare spre stradă dar alunecă pe pavelele din beton și își schimbă direcția sărind în tufele întunecate care mărgineau trotuarul. ” m-am îngrășat ceva de speriat”, constată Merișoreanu, privindu-și mînecile jachetei care nu-i treceau de coate și cracii nădragilor care plesniseră pe pulpe, și o luă încet, cu pași uriași, spre ”Puiul de aur” singurul local din Hladovița, deschis zi-noapte, unde puteai să mănînci ceva consistent. Pășea desculț, lipăind cu tălpile uriașe pe asfalt și bîiguia cu voce tare, stîrnind dulăii din curți, trezind trei guguștiuci cuibăriți pe țeasta din bronz polișat al lui Petrache Ponderescu, primul primar al urbei și speriind o ceată de pisici vagaboande triauconținutul tomberoanelor de gunoi deversate generos, în maldăre de felurite consistențe nuanțate în tonuri calde, pe caldarîmul argintat de lumina lunii :”acum dacă m-am scărpinat că mă mînca, de ce dracu mă mănîncă mai tare, de ce?” 3. În dimineața de zece mai, înainte de a se lumina bine de ziuă, salve de bubuieli, repetate cu consecvență sparseră liniștea cvartalului unde locuia, în cioburi zgrunțuroase și ireversibile. Merișoreanu se săltă de pe podele, unde adormise mult după miezul nopții, și-și deschise pleoapele cu deștele. În tîmple îi bătea dureros de concretă în dangăte surde și ritmice o baterie de carilloane, iar în gură i se amesteca amarul copanelor scrumuite pe jar, valurile grețoase ale mujdeiului usturoiat și acreala celor trei litre de zaibăr băute de unu singur la ”Puiul de aur”. Ieși gol-pușcă pe balcon, se învălui în pătura călduță, cu damf de guano și privi în jos suspinînd” Leda, Leduța, dragostea mea, de ce m-ai părăsit, încotro te-ai dus, unde-ai zburat tu?” În stradă, cinci-șase puști între zece și paisprezece ani treceau pășind în cadență aproximativă lovind în tobe,chimvale, suflînd în fluiere de arbitraj și trompete de-alamă, unul căra o tubă cît el de înaltă, utilizînd, se pare, piese din inventarul rămas după dezafectarea cazărmii UM 0413 situată la periferia localității. ” ce paștele și dumnezeii mamii voaste dă tîmpiți și obraznici faceți acilea-șa?oamenii vrea să doarmă la ora asta...’tu-vă-n gîții mamii voaste de derbedei!”urlă, de la înălțimea terasei, Merișoreanu. ”repetăm, nene, azi e ziua independenții ca-n statele unite, păntru paradă…și să dășchide și terenu dă lacrosse, vine Raluca Omrat să taie pamblica!” spuse cel mai răsărit dintre ei, îmbrăcat într-un tricou ponosit roș-albastru, ornat cu epoleți și ciucuri aurii. Mult mai eficientă decît injuriile sale urlate fu inițiativa țaței Vioric,a de la etajul dedesubt, care vărsă conținutul unui lighean cu apă rezultată de la spălatul vaselor, ori poate a părților ei anatomice intime, peste creștetele membrilor fanfarei. Totuși, tambur-majorul reuși să-i plaseze ultima replică: ” vedea-te-aș petardă, țațo, să-ț dea foc steliștii pă Ghencea!” Ea se reîntoarse cu gîndul să repete operațiunea, dar puștii o tuliră după colțul blocului. Merișoreanu se aplecă peste balustradă și o interpelă: ”tanti, n-ai cumva o litră de moare de curechi? mă-ncearcă o mahmureală și-o sfîrșală de mi-e că dau în icter!” ”moare n-am, da-mi rămase un gît de borș că făcui ciorbă de-albitură, că fuse cuscru-miu la baltă, dar nu prinse decît plevușcă, nu mai dau somoteii tîrcoale prin iaz ca pă vremuri, eheee, ce plachie și saramură făceam, de se crucea și tovarășu Cioară de la județeana de partid cînd mînca și-mi zicea: ești talentată, Viorico, așa să-mi ajute dumnezeu și doctrina marxistă, dacă nu te promovez, azi-mîine te fac responsabilă cu logistica dă umplut mațula cantina partidului!” Se învălui într-un pled, rămas de pe vremea cînd făcea micul trafic în r.s.f.yugoslavia, una moale și pufoasă, în tonuri pastel, înfățișînd un păun și o păuniță pupîndu-se delicat, cioc în cioc, și coborî scările.Viorica îl aștepta în pragul apartamentului cu un borcan de murături plin cu un lichid tulbure, gălbui în mînă. Își strînse colțurile pledului, de abia îi treceau de șolduri și o întrebă îngrijorat: ”de ce te uiți așa la mine, tanti…m-am gălbenit cumva?” ”îmi pari schimbat, parcă ai crescut și te-ai lățit ca aluatu dospit în toate părțile”spuse ea, dîndu-și capul pe spate să-l vadă mai bine. Coafura ei semăna cu o etolă de vulpe autohtonă care a domiciliat un deceniu într-o fermă de molii. Bău lacom, gîlgîind în două clipe tot borșul, rîgîi și-i înapoie borcanul, iar femeia continuă: „…poate te-a tras corentul la mațe, ori ăi fi mîncat ceva stricat…așa am pățit io în una mie nouăsute șaptezeci și șase eram instructoare în tabăra de pioneri și luai trinu spre litoral cînd ce să vez, colea-n compartiment mă lăcomii la o conservă de scrumbie în sos tomat, barem că pe vremea aia găseai acilea la noi în oraș pește destul să saturi încă odată pe-atîta lume și am dat în intocsicație…ca acuma cum se fac coțohîrlele de la teve, cu botulism, de mă umflai la buze și la ochi de nu mă mai cunoscu nici mama cînd veni la spitalu dă infecțioasă la Colentina să mă vază…” O ascultă plictisit, simțind cum mădulare i se lungesc fără vrere de parcă cine știe ce duh lăuntric le zădărea alcătuirea. ”…și-atunci mă dusă muica la lelea Salomeia, una de la noi din Țărșășești, care mă descîntă și-mi zîse că am blăstăm dă gălbenare neagră aruncat pre mine și pînă nu mă crestă la frunte dă-mi curse juma dă litră dă sînge negru otrăvi dîn trup, a dracu să fiu dacă te mint, nu mă pusei pe picioare!” Se scuză că are de dat cîteva telefoane urgente și urcă înapoi, atent la fiecare pas, să nu se izbească cu fruntea de grinzile din beton armat ale contrapantei. Ajuns în apartamentul său, se învîrti prin încăperi negăsindu-și locul de parcă întreg spațiul său locativ se strîmtase dintr-o dată. Simțind o ghiorțăială în mațe, borșul începea să lucreze, deschise frigiderul să caute ceva de înfulecat. Înghiți o bucată mare cam de un kilogram de telemea veche, sărată și tare, trei ardei iuți, două ouă crude, un iaurt degresat și tot nu își astîmpără foamea. Cînd trecu în baie să se spele pe obraz cu apă rece, își văzu în oglindă, acolo unde altădată i se reflecta fruntea, burdihanul umflat și păros. ”nu mă mai încap în piele, mă lungesc ceva de mirare”, își zise speriat, să știi că nu e de la mîncare, îmi făcu Tanța, pațachina de la Y Mag niscai boscoane!” Își aminti iarăși cu strîngere de inimă de Leda. Ori de cîte ori avea o greutate pe suflet o lua în poală, ea îi ciugulea drăgăstoasă degetele, îi mîngîia penajul ferm, imaculat și se simțea, în mod inexplicabil, ușurat. Formă din nou numărul lui Ouatu și-l întrebă dacă găsise vreo pistă. ”nea Merine, avem cîteva indicii, îi spuse polițaiul cu o voce răgușită, dar deocamdată n-am dat de urmele dumneaei…ai și matale răbdare, că nu am nici un agent disponibil pe teren, îs prinși cu zîua independeții, i-am îmbrăcat pă toț în dorobanți și roșiori pentru defilare! Matale nu vii la festivitate?” Merișoreanu bîigui ceva despre niște afaceri urgente, apoi minți: ”vin mai tîrziu, comisare, la retragerea cu torțe tot ajung io cumva!” După ce polițaiul închise mormăi: ”vin, cum să nu vin, tre să mă vadă lumea, dar ce drac să îmbrac, că nu mă mai încape nicio țoală?” Intră în panică, nu de alta dar lungirea peste măsură îi dădea acum peste cap și aspirațiile politice. Hladovița se afla de o lună în vid administrativ, n-avea edil șef, fiindcă cel în funcție unu Stan a lu Rogobete, fusese umflat de procurori pe motive de mită, dăduse contractul de asfaltare a străzilor unei firme fantomă, cu sediul în Tighina, iar urbea rămase firește, cu rețeaua stradală tot ca pe vremea comuniștilor, plină de hîrtoape, că doar n-o veni armata a paisprezecea să le niveleze cu tancurile. Dacă nu era văzut la serbare, adio campanie electorală și succes în alegeri, îi sufla altul scaunul de primar, fiindcă hladovițenii, deși oameni dintr-o bucată, mai bine alegeau un șmecher care să-i mintă frumos decît un gospodar dedicat intereselor concitadinilor săi. Își făcu repede un plan de bătaie, nu era el omul care să se piardă cu una cu două, nu demult descurcase o problemă mult mai spinoasă, una privind alocarea de fonduri europene necesare înfințării unei plantații bananiere de o mie de hectare pe maidanele din jurul orașului. E drept, deocamdată nu creștea acolo decît floră spontană, dar banii veniseră cu promptitudine, datorită competenței sale fără egal. Îl sună pe Teică, colaboratorul său cel mai zelos, om bun la toate, descurcăreț cum altu nu-i și-i comandă: ” fii atent, că trebe acționat iute, contracronometru…iei, tălică, subaru și te duci la Pelici, sîrbu ăla cu magazinul de tapițerie și iei de la el, îi facturezi cît cere, acolo pe loc, zece metri dă ștofă că-i rămase în stoc de cînd făcu draperiile și cortinele la primărie…după aia fugi la partida rromilor și o aduci aici, la mine- acas’ pă Consuela lu Tăciune, c-am o consultație de specialitate cu ea, ai priceput? așaaa… dacă ajungi în timp util, intră și la carmangerie și ia-mi un kil de mici că mi se făcu poftă!” ”priceput, boss, spuse Teică, dar vezi că Consuela e dusă la Saragosa, la un congres modial dă prezicătoare, mai bine ț-o aduc pă mă-sa Caterpillar că-i șî mai competentă în probleme dă argint viu, legarea cununiilor și-alte alea!” Pînă veni Teică cu ce îi ceruse, își fierse o mămăligă țeapănă, alte provizii înafara unei pungi cu mălai expirat nu avea în locuință și o hali fierbinte, fără să-i pese că-și fripse limba. Cînd îi deschise, acesta își holbă nedumerit ochișorii și bîigui: ”șefu, poate ar trebui să chemi un doftor, nu o vrăjitoare…mi se pare mie sau ești cumva modificat..să nu fie de la soia, că a pățit-o ș-un cumnat de-al meu, ăsta un nostalgic ce n-ai mia văzut, mînca numai palizer și salămuri ca pe vremuri, de-i pică tăt păru și îi crescură țîțele ca la femei!” ”lasă vorba, Teică, n-avem timp de pierdut, unde-i baba, o adusăși?” ” o adusăi, dar nu știu cum o să te-nțălegi cu ea, că e surdă-toacă!” Adevărata mamă a prezicătoarei Caterpillar, era o uscătură de babă cocîrjată care nu era doar surdă, ci și aproape oarbă, cu un ochi acoperit de albeață. Totuși își făcu treaba cu profesionalism. Îi ceru lui Merișoreanu un smoc de păr, înveli o bucată de cositor cu părul, și-o puse la topit. Cînd metalul sfîrîi în picături lucioase, argintii îl aruncă într-o ulcică cu apă și bolborosi un descîntec deasupra mitocoselii. Cît dură incantația, Merișoreanu hali, sub privirile mirate ale lui Teică, tot chilul de carne tocată, așa crudă cum era. Baba îi dete să bea din ulcică, înșfăcă onorariul, o sută de lei noi, frecă bancnota de bărbie și de frunte, apoi se făcu nevăzută. ”ștofa o adusăși, că tre să îmi încropesc costumație, nu mă mai încap țoalele?!” se răsti Merișoreanu plimbînd printre măsele firicele de păr carbonizat și mărgelușe cu gust de oală proaspăt spoită. ”n-avea sîrbu decît material dă canapele…numai cuponul ăsta”! spuse Teică despăturind un balot de cergă sintetică, maronie, flocoasă imitînd blana de urs carpatin. ”m-ai nenorocit, băi, cum să mă-mbrac cu-așa ceva, ești tîmpit?” o s-arăt ca Gerula în ”Columna” cînd le-o dă în bot barbarilor!” ”de ce nu șăf…nu să-nțoli primarele de la Costanța în ofițir hitlerist? Matale o să ai tot costum istoric, că tot e o dată importantă a istoriei noaste, atît că e autocton șî mult mai potrivit cu ocazia!” Pînă ajutorul lui îi croi un cojoc amplu și o pereche de cioareci prinși pe pulpă cu clamele unui capsator, ba și un soi de opinici pentru că nicio încălțăminte obişnuită nu i-ar fi venit pe picior, se înseră binișor. ”mergem și la meci, șăfu?” întrebă Teică în timp ce Merișoreanu se sucea și se învîrtea încercînd să prindă ceva din statura-i impozantă în oglindă. ”ce meci, băi?” ”păi, n-auziși, e dată știrea pe toate mediile, vine Raluca Omrath la noi să inaugureze un teren dă lacros!” Se posomorî şi mormăi indispus la culme: „ dă lacros îmi arde mie? Du-mă urgent în piaţă să văd dacă s-a strîns susţinătorii!” Găsi piaţa pustie, se gătase şi defilare cu torţe, numai nişte operatori de la salubritate, înţoliţi în jachete nou-nouţe, de un galben ţipător, fosforescent îşi făceau de lucru plimbînd tîrnurile din nuiele pe caldarîm. „ unde plecă lumea, unde să dusără tăţi?” îl chestionă nerăbdător pe un balaoacheş cu obrazul ciupit de vărsat. Acesta înălţă din umeri privind în sus, spre bărbia lui Merişoreanu aflată la o distanţă de un metru: „ nu ştiu, că dac-aş şti aş fi ghicitor nu măturător...să moară mama, barosane, dacă te mint!” Se întoarse acasă, intrînd de data asta pe uşă în patru labe, într-atît i se umflase anatomia. Renunţă să facă un duş, oricum cada de baie nu-l mai încăpea şi trebuia să stea culcat pe burtă între chiuvetă şi scaunul de porţelan al wc-ului ca să-şi săpunească trupul şi se culcă pe duşumele, ca-n noaptea trecută. Nu reuşi să adoarmă, o foame cumplită îi rodea măruntaiele, iar frigiderul, cu excepţia unui borcan cu castraveţi bulgăreşti în oţet era gol. „ trebuie să termin toată tărăşenia cumva, cugetă cu maţele ghiorăind, c-altfel ajung o ciudăţenie, bună de expus la iarmaroc, lîngă femeia cu barbă şi gemenii lipiţi spate-n spate!” Luă o foaie, un pix, ridicol de mic între deştele lui umflate cît caltaboşii şi scrise: „ io, M. Merişoreanu, în deplinătatea facultăţilor mele fizice şi mentale, declar că renunţ la viaţă. Am luat această decizie fiindcă sunt atins de o boală incurabilă. las tot spaţiul meu locativ primăriei să-l închirieze unei familii de tineri căsătoriţi care n-au casă. p.s. dacă o găsiţi pe Leda în viaţă să o transportaţi la zoo din Wiena, acolo, printre suratele ei din familia cygnus se va simţi ca acasă.” Lipi biletul de frigider şi ieşi cu multă caznă pe balcon. Privi pentru ultima oară uliţele slab luminate ale Hladoviţei, apoi icni a plîns şi-şi făcu vînt peste balustradă. 4. Merișoreanu în opinia legiştilor, ajunsese la înălțimea nemaivăzută și nemaiconsemnată, nici măcar în cartea recordurilor, de doi metri și nouăzeci și doi de centimetri și, spre deosebire de turcul Kosen, nu dădea semne că nu s-ar opri din crescut. Cînd îl adunară de pe caldarîm și-l întinseră pe o targă, un brancardier îi măsură trupul cu ruleta și constată uimit că era mult mai scund decît se-aşteptaseră, avea înălțimea obișnuită, medie, ca toți oamenii. Îl traseră, îi suciră și-i întinseră mădularele frînte, doar-doar s-o lungi la loc, dar rămase ca-n urmă cu patru zile, așa cum îl știau toți hladovenii, de 1.72 metri fix. A fost înhumat la repezeală, lîngă uriaşul panou publicitar care o înfăţişa pe Raluca Omrath zîmbind, pe fondul unui crepuscul hollywoodian cu o crosă de lacros în mînă. Popa invocase, cu toată opoziţia hladoviţenilor care-l plîngeau, o ordonanţă mai veche a marelui Sinod care interzicea astrucarea sinucigaşilor între zidurile cimitirului. Dacă ar fi fost să fie consultată baba Caterpillar, aceasta le-ar fi recomandat groparilor să-i înfigă o ţepuşă în piept, ca să nu se-ntoarcă bîntuindu-i sub formă de moroi. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   mișto. corectează mi lau încurcat cu altul, voaste, sînge negru otrăvi.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2018-05-11 16:24:32	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23949 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE