|
|
|
|
|
|
|
|
|
Conversaţie la "Zorile" |
|
|
Text
postat de
Gheorghe Rechesan |
|
|
„ Alt miros avea viața prin 65’...’ tu-i mama ei de viață!” plesni Lăzărescu, cu palma lui cît o lopată, blatul subțire al mesei; paharele clincăniră și se înclinară, gata-gata să-și reverse conținutul pe melamina scorojită.
„Erai mai tînăr, mă, fraiere. pe-atunci, d-aia!” zise None. Mare figură None ăsta, fiul cel mare al bulibașei din mahalaua Gării de est. Lat în spate, dar mlădios, cu mușchi de oțel, cu o mutră de bengalez pur-sînge, cu tenul măsliniu, nasul arcuit dar fin, ochi sîngeroși și cu o mustață subțire care-i încadra gura buzele cărnoase. Ieșea din comun și pentru că era singurul din neamul lui care făcuse 10 clase și avea carte de muncă.
„ Hai bea, dom’ student!” mă îndemnă el, mîngîindu-și cu un gest nervos cicatricea lungă ce îi brăzda pometul stîng ; cînd bea, dunga aceea săpată în carnea-i smeadă se înroșea și-i zvîcnea ca și cînd ar fi fost vie.
Votca călduță, dulceagă, cu gust de porumb mucegăit, aluneca greu pe esofag, mi se pune un nod în stomac la fiecare înghițitură. La „ Zorile” erai categorisit de sclifosit dacă cereai citro sau apă la una mică. Clienții obișnuiți erau muncitori de la combinat, căruțași, șoferi de camion, hamali din gară și ici-colo cîte un ceferist sau impiegat de mișcare, care venea, vorba lui Băieșu, să-și facă periodic cura de vulgaritate.
Ieșiserăm toți trei din schimbul trei, după o noapte istovitoare, iar băutura nu era tocmai ce-mi doream în acel moment, dar fiindcă picase de sfîntul Ion, Lăzărescu dădea de băut și nu puteam să-l refuz.
„ Banii aveau altă valoare”, continuă sărbătoritul; „ cînd am plecat din armată aveam paișpe mii de lei la mine, bașca solda pe opșpe luni...”
None, care știa povestea, făcu un semn a lehamite din mînă și dădu peste cap, dintr-o mișcare scurtă dețul de alcool.
„Unde ai făcut armata?” l-am întrebat doar așa, de dragul conversației. După trei rînduri de votcă în stomac mi se învîrtea un gogoloi rînced de greață, aș fi băut mai degrabă o cafea, dar probabil nu aveau decît „nechezol” sau altă fiertură cu gust îndoielnic.
„ M-au încorporat în 2 aprilie 1963 la Arad pe strada Inocențiu Micu Klein, lîngă actuala IRTA, îmi aduc aminte parcă era ieri; după aia am făcut perioada la Hîrșova și restul pînă la eliberare la Medgidia și Babadag.”
„ Ai făcut armata la tiribau, arma roabă și tîrnăcop” îl zădărî țiganul.
„ Pardon! La transporturi, eram șofer pe un Bucegi nou-nouț, căram piatră scoasă din dealurile de pe acolo…cică munții Măcinului, da îs doar niște gugulăie mai ‘nalte ‘colo! ”
Mi-am înfrînat pornirea să-i pomenesc despre orogeneza hercinică și despre placa caledoniană, iar el a continuat cu un glas răgușit de nostalgie:
„ Aveam toate categoriile, ce știți voi…eram șofer bun, făceam ciubuc zilnic,ajutam pe toată lumea: cherestea, balast, ciment, cărămidă, dacă-și făcea omu’ casă, zarzavaturi sau pepeni,marfă de tot felu’, nu existau atîtea mașini ca-n ziua de azi și am făcut bani serioși; ăia de nu aveau „mălai” îmi lăsau o damigeană de vin în cabină…”
„ Mi-a zis un ceferist că-n Dobrogea, dacă sapi juma’ de metro dai de var!” îl întrerupse None gînditor.
„ Secetă mare pe-acolo cît mi-am făcut stagiu’ ! Apa care ne-o dădeau era sălcie...da’ aveau un vin…nu te durea capu’ a doua zi, oricît ai fi băut!”
Glasul i se înmuie și fața lui butucănoasă, de spelb, cu țepi de barbă sură și rară, toată numai muchii și gîlme se înroși, de parcă amintirea vinului de Niculițel îi înfierbînta sîngele; se ridică greoi și se duse, clătinîndu-și osatura mătăhăloasă pînă la tejghea .
„ Spune-i de poza de fruntaș în producție!” îl îndemnă None cînd se întoarse cu încă un rînd.
„ Acu’ nu că mă laud, da’ acolo pe șantier mi-au pus poza, mare de trei palme sub geam, la panou’ de onoare; m-au dat și la ziar că am depășit norma șase săptămîni la rînd! Uite cum făceam: mă duceam la tablagiul care ponta fiecare cursă, îi dădeam două-trei litre de vin d’ăla bun și-i ziceam să mă treacă cu o cursă-n plus la sfîrșitul zilei, așa că la sfîrșit de săptămînă eram primul, oricît se rupeau ăilalți șoferi în figuri, eu tot ieșeam primu’… mi-au pus poza la ziar și au scris de mine la „ Drapelu’ roșu”, am și acu hîrtia acasă...”
„ Foaia aia e la noi, mă Lăză, la ei o fi „ Farul roșu”!
„Dracu’ mai știe cum îi zicea, da’ m-au citat pe regiment și am avut trei zile de permisie…m-am dus la Costanța să văd și eu Marea Neagră...”
„ Adică ai tras armata-n piept!” am concluzionat eu, tot mai amețit, prins în fumul gros al amintirilor lui.
„ Asta e dom’ student, în armată ești mort dacă nu te descurci; ei mi-au furat doi ani din viață, eu i-am fentat cu depășirea planului!”
„ Ai sabotat Statu’, Partidu’ și pe Preșul cel mai iubit!” rînji None.
„ Dă-i în mă-sa!”scuipă scîrbit „sabotorul” pe podeaua dată cu petroxin; „ în 63’ nu era încă nea Nicu, era Dej sau Chivu Stoica la putere, ăla de l-a iradiat rușii!”
„ Le cam încurci la istorie”...l-am tachinat eu cu un aer foarte serios, deși mă pufnea rîsul.
„ Dracu’ mai știe cine era mai mare peste țară, că e mult de-atunci, da’ io am plecat din armată cu cinșpe mii de lei în jeb, erau bani mulți pe vremea aia, îți cumpărai o casă la oraș…benzina costa 25 de bani, kilul de carne calitatea-ntîi 12 lei, vinul la sticlă 2lei! Am venit acasă, m-am însurat, am mai zidit 2 camere pe lîngă cocioaba lui socru-meu, să am unde sta cu nevasta și mi-am luat și-o rablă de skodiță din Ocsko!”
„ Hai mă, că era un prăpădit de Trabant”, îl corectă țiganul care-i știa toate istorisirile „ piață de mașini nu exista nici la Bucale...mai bine povestește de nunta turcească!”
Lăzărescu goli încet paharul și-și aprinse o mărășească motolită, trase fumul adînc în piept, slobozindu-l apoi albăstrui pe nări și continuă:
„ Turcească, tătărească... dracu’ mai știe că toți îs smoliți ca None pe-acolo...nație dobrogeană...”
„ Țiganii vin din India, turcii și tătarii din Asia Centrală!” l-a corectat eu.
„ Așa e!” întări și None, „ știu sigur că atunci cînd a fost Indira Gandhi în vizită la nea Nicu, au discutat să ia toți țiganii și să ne ducă înapoi în India la ea...da’ s-a pus Leana în contra , mînca-i-aș coliva!”
„ Ce să faci tu None acolo? Că ăia îs destui ai lorcu sărăcia lor...și cu ce vă ducea mă, cu trenu’ mergi o lună, cu vaporu’ faci 2 ani pînă-n India voastă..Acolo-i mai cald ca-n Dobrogea mă, beleați jigleru’ de arșiță toți!”
„ În India se-nchină la vaci!” am intervenit tot mai amețit, nu le taie să le mănînce, că-s sfinte pentru ei...mergi pe stradă și-s mai multe vaci decît mașini...”
O fi, dom’ student, da’ mai bine mă-nchin la o vacă decît la un cizmar”! Chipul osos al lui None era tot mai întunecat din cauza băuturii, sau poate a regretelor că nu putuse să emigreze în șesul Gangelui ori la poalele Himalayei.
„ Taci dracului țigane,” îl sîsîi Lăzărescu, „ că poate te-aude vreun securist și nu mai apuci să-ți vezi piranda!”
„ Hai, zii odată, cum e nunta turcească?” i-am întreupt eu, căci în ochii urmașului bulibașei, lucea o sclipire aspră, vag ucigașă.
„ Cum să fie? Ca la noi… taie berbeci, beau, mănîncă, chefuiesc trei zile în șir, atît că mireasa stă toată vreme cu văl lung pe cap, de nu-i vezi mutra…o fi din pricina muștelor că era o muscăraie acolo,vara…”
„ Știam că turcii nu beau alcool, nu le dă voie religia…”
„ Îs și ei oameni…beau și se veselesc, atît că nu-și fac cruce, se-nchină la Mahomed a’ lor și o lună pe an țin post negru, nu beau și mănîncă nimic…
„ Măi Lăză, cum să nu bea nici apă, o lună?”
„ Așa-s ei, rezistă de dragu’ credinței…stau toată ziua ciunciți pe jos și se roagă! Întreabă-l pe Anton de la triaj că și el a fost concentrat la Babadag!”
Am mai băut un rînd, greața îmi apăsa acum tîmplele, Lăzărescu mai mormăi despre Dobrogea, turci, mașini și femei, își înjură socrii și pe șeful cel nou; None îi zise că-i zgîrcit taman de ziua lui, ar mai fi băut un rind, ne-am ridicat de la masă despărțindu-ne, am luat tramvaiul și am ajuns acasă obosit și cu o durere de cap cît Casa Poporului...
Anii au trecut, din dom’ student am devenit dom’ inginer, am muncit în 5-6 locuri, cu alți Lăzărești și diferiți Noni, fiecare cu povestea și cu necazurile lui. De-abia prin 92’ l-am reîntîlnit pe None. Înțolit într-un costum antracit cu dungulițe, la două rînduri, cravată de mătase, ras proaspăt, mai solid și parcă mai palid, dar tot arătos se angajase bodyguard la un butic Italian. Mi-a spus că Lăzărescu fusese concentrat la Canalul Dunăre-Marea Neagră pe o Raba de 14 tone și că murise acolo într-un accident, cînd s-a răsturnat un mal peste camionul lui. Nevasta și copiii nu l-au adus ca să-l îngroape acasă, așa că zace pe undeva prin Dobrogea lui de var, iar din cele 90 de kile de carne și oase a rămas doar o mumie calcifiată a Epocii de aur.
(decembrie 2007) |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
"l-am corectat eu" nu "l-a". |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2018-04-27 18:20:52 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|