PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Chihaia Text postat de Gheorghe Rechesan După ce se interesă îndelung pe la cunoscuţi, vecini, amici, ba chiar cumpără ziarul local, Ioan Bolohan, sau Bolo cum îi spunea toată lumea, se înfiinţă dis-de-dimineaţă în faţa sediului central al A. R. M. P. ( agenţia regională de monitorizare a peisajului). Clădirea cu pricina, un blockhaus din beton cenuşiu, cu trei etaje arăta deplorabil : tencuiala căzuse în proporţie de o treime de pe faţadă, multe ferestre erau oarbe sau erau blindate cu scînduri bătute în ics, iar cele de la încăperile care păreau locuite erau vopsite într-un negru funest, în general tot aspectul te ducea cu gîndul la o construcţie părăsită, locuită doar de lilieci, cucuvele şişobolani. Totuşi, împinse uşa batantă, grea, cu canaturi din metal masiv şi intră. Nu făcu nici trei paşi că dindărătul unei cuşti cu bare groase cineva îl apostrofă: „ Ce faci domle, intri ca la aprozar? Aici e-o instituţie guvernamentală nu piaţă de angro!” Se apropie de cuşcă şi văzu un bărbat scund, îndesat, îmbrăcat într-o uniformă verde ca iarba care înfuleca telemea și roșii folosindu-se de un briceag. „Vă rog, am nevoie de-o aprobare!” îngăimă stingherit că-i întrerupsese omului micul dejun. „ Prezentaţi neşte acturi de indentitate!” făcu portarul îndesîndu-şi pe scăfîrlie un chipiu tot verde ca şi cum ar fi vrut să confere spuselor lui un aer cît mai oficial. După ce îi conspectă îndelung cartea de identitate, scrise cîteva litere într-un registru voluminos, apoi se opri cu plaivazul în aer: „ Ce fel de aprobare?” „ Una ca să pot planta nişte pomi fructiferi!” spuse Bolohan cu un aer vag vinovat. „ Atunci te duci mătăluţă la camera 202 etajul doi, acolea-i registratura, ca să-ţi înregistreze cererea!” Îi înmînă actul, el îi mulţumişi se îndreptă spre scările altădată monumentale, dar acum atît de dărăpănate şi strîmbe, încît ţi-era teamă să calci pe trepte. Cînd coti spre catul al doilea, un şuierat strident, însoţit de zgomotul violent al unui motor ambalat la maxim îl făcu să se lipească speriat de zid. Gestul acesta precaut probabil că-l scuti de cîteva zile de spitalizare fiindcă tocmai trecu pe lîngă el un scuter încălecat de un băietan care răcnea: " faceţi loc, feriţi, poşta rapidă!" După ce se miră de dexteritatea acestuia de a coborî scările cu un vehicul motorizat îşi continuă ascensiunea şi ajunse într-un coridor scufundat în semiîntuneric în care se deschideau o mulţime de uşi. Bătu la prima dintre ele, o împinse, intră şi dădu peste o femeie tinerică, îmbrăcată într-un taior de culoarea prazului care-şi lăcuia unghiile. „ Registratura e a treia uşă pe dreapta!”strigă ea oţărîtă înainte de a deschide Bolohan gura. Se scuză şi o luă în direcţia indicată ajungînd într-adevăr în dreptul unei uşi de sticlă mată pe care scria R E G I TRATUR . Ciocăni şi dădu să intre,dar cineva dinăuntru strigă autoritar: „ Nu ştii citi? Programul începe la 8:45, nici un minut mai devreme sau mai tîrziu!” Îşi privi ceasornicul de mînă şi oftă, avea de aşteptat încă jumătate de oră. Se sprijini de zidul acoperit de igrasie şi încercă să se gîndească la aspectul final al grădinii sale. La ora anunţată uşa se deschise larg şi intră cu timiditate mirîndu-se că dinaintea lui se aliniaseră deja trei persoane: o femeie cu broboadă, un adolescent şi un mulatru tuns chilug care fredona o melodie ritmată.Cînd în sfîrşit îi veni rîndul, funcţionara de la ghişeu, o femeie grasă cu pieptul imens şi o pereche de ochelari foarte groşi pe nas se răsti : „ În ce problemă?" " Plantarea unor pomi fructiferi?" răspunse răspicat. " Numele, prenumele, adresa, starea civilă?" " Bolohan, Ioan, aleea Garofiţei, numărul 32, divorţat...recent, dacă are vreo importanţă!" recunoscu Bolohan. " N-are" mormăi ochelarista şi începu să răsfoiască cu furie un registru asemănător celui de la poartă. Cînd isprăvi privi în direcţia lui şiţipă cu atîta furie încît stropii minusculi de salivă care-i sărea din gură păreau haloul unei cascade miniaturale. " De ce mă faceţi să pierd vremea, nu e nicio cerere pe numele Gologan!" " Bo-lo-han, doamnă, nu Go-lo-gan!" Funcţionarea reluă răsfoirea catastifului cu o viteză care făcea imposibilă parcurgerea paginilor şi ţipă din nou: " Nu figurează aici niciun Bolohan și niciun Gologan...următorul!" În spatele său nu se mai afla nimeni, aşa că îşi făcu curaj şi spuse: " Un minut, vă rog... eu am venit să înaintez cererea, nu să aflu o rezoluție!" " Păi, de ce nu spui dumneata aşa?" Luă hîrtia pe care i-o întindea şi rîse gros, pe un ton superior : " Nu-i valabilă...asta e o cerere de autorizare a aspectului peisagistic integrat...mergi dumneata la arhivă şi ia de acolo tipizatul F 232, ăla-i pentru pomi fructiferi şi de-abia după aia vino la mine să ți-o înregistrez!" Pe coridor îşi aminti că nu întrebase unde este arhiva, dar nu avu curajul să se întoarcă în registratură așa că ciocăni la altă uşă. " Ocupat... dar dacă aveţi o problemă fefe urgentă puteţi să intraţi!" se auzi prin canatul întredeschis. Mirat de ambiguitatea răspunsului, păşi cu timiditate într-o încăpere mare, cu tavanul foarte înalt, plină de cuşti, colivii şi voliere din plasă de sîrmă. Înăuntru, un bărbat cu părul încărunțit dar încă tînăr, îmbrăcat într-un halat alb încerca să joace şah cu o stăncuţă. Pasărea prindea piesele în cioc dar în loc să le aşeze pe tăblia caroiată în alb-negru, le azvîrlea pe jos. " Ce problemă aveţi dumneavoastră?" se interesă şahistul cu o mină amabilă ridicînd un cal negru de pe podea. " Vreau să plantez nişte arbori fructiferi!" repetă pentru a treia oară în dimineaţa aceea. " Cărei specii aparţin arborii?" " Nu ştiu exact, îs nişte moşmoni...doi, mai precis! şoptiBolohan. " Dar de ce moşmoni? Moşmonii nu sunt caracteristici zonei noastre climatice...sunteţi de loc din Dobrogea, acolo cresc moșmoni?" " Nu, sunt localnic...dar îmi place enorm marmelada de moşmoane, în copilărie bunică-mea aşeza un cazan mare din aramă în curte, aprindea focul şi..." " Să lăsăm cazanele de aramă, sunt un subiect delicat...recomandarea organismelor europene la care ne-am aliniat şi noi este să nu se planteze moşmoni oriunde...închipuiţi-vă că vi se dă totuşi aprobare...ştiţi ce urmează? În ziua următoare va veni un solicitant care va dori să sădească cocotieri, curmali sau cine-ştie-ce specie exotică pe terenul său...de ce nu plantaţi pruni? Prunul e mai rezistent la îngheţurile timpurii, mult mai productiv și ușor de întreținut, plus că pruna e un fruct versatil, se pretează şi la fabricarea gemurilor, compoturilor dar şi la distilarea ţuicii! Pentru moşmoni aveți nevoie de o documentaţieamănunţită, expertize, analize pedoclimatice şi de impact asupra florei şi faunei spontane, e foarte anevoios!" După ce află acestea mănunte care-l descurajară, Bolohan îi mulţumi și urcă, totuşi la etajul trei unde i se spuse că se află arhiva. O găsi după ce se învîrticîteva minute pe coridoarele pustii, presărate cu fecale de şoareci dar cînd vru să ciocănească în tăblia uşii aceasta se deschise larg, scîrţîind lugubru ca o uşă de temniţă. " E cineva, vă rog?" strigă el, dar îi răspunse doar ecoul. Păşi cu precauţie într-o încăpere îngustă, ticsită de rafturi şi dosare pînă-n tavan, privi printre maldărele de hîrtii dar nu văzu pe nimeni. Tocmai vru să se întoarcă cînd de sus, păşind încet pe o scară din lemn care scîrîţia, mai-mai să se rupă, coborî un bărbat cocoşat, chel, cu cele mai mari urechi pe care le văzuse Bolohan vreodată, lobii erau literalmente cît nişte foi de varză matură. " Ce doreşti dumneata?" mîrîi urecheatul " Formularul F 232, îl aveţi?" " Trei euro şi douăzeci şi cinci de cenţi!" răspunse acesta scărpinîndu-se în urechea stîngă cu o perie de curățat wc-ul. " Pot plăti contavaloarea în lei, n-am la mine valută ? " " Nu, nu poţi...de cînd ţara noastră a aderat la organismele europene plata documentelor şi a tipizatelor se face exclusiv în moneda unică europeană!" Din urechea lui dreaptă ţîşni un pisoi mic, negru care sări în poala lui Bolohan, agăţîndu-se cu ghearele de stofa pantalonilor în zona pelviană. Îl apucă de ceafă şi-l trînti pe podea, apoi părăsi arhiva în timp ce în urma sa, arhivarul exclama bucuros: " pisi-pisi, pisicel, aicea-mi erai măi smotocel?!" O luă pe scăricoborînd în viteză, iar cînd ajunse la parter se feri din calea unui scuter, poate acelaşi care era cît pe-aci să-l trîntească în timp ce urca. Ieşi în stradă şi se îndreptă spre cea mai apropiată casă de schimb valutar deşi imaginile celor doi moşmoniîncărcaţi de fructe roşietice, îmbietoare și a borcanelor cu marmeladă din cămară se profilau tot mai şterse pe ecranul minţii sale. Cînd se reîntoarse în sediul A.R. M. P. vru să depăşească cuşca de la intrare dar portarul îl apostrofă: " Alo, domnu' încotro, ce-i acilea, sat fără cîini?" " Am mai fost acu juma de oră!" se scuză gîfîind Bolohan. " Şi ce mă interesează pe mine c-ai mai fost sau nu? Şi dacă intri de o mie de ori, eu tot trebuie să te notez în registru... ce, vrei să-mi pierd slujba din cauză că matale ţi-e lene să-mi arăţi un act de identitate?" " Nu, nu vreau" răspunse spăşit şi se supuse din nou ritualului plictisitor. Cînd ajunse la etajul al treilea găsi în uşa arhivei un zidar care umplea golul uşii cu cărămizi. Aşeza tacticos un strat, aşternea neglijent un strat subţire de mortar se prefăcea că-l nivelează cu mistrie mare, apoi aşternea alt rînd. " Ce faceţi aici?" întrebă prosteşte Bolohan. " Muncesc, nu se vede?" rînji zidarul. " De ce astupaţi uşa, aici e arhiva, eu am nevoie urgentă de un formular!" " Problema dumitale... eu am primit dispoziție de șantier să o zidesc, așa că m-am apucat s-o zidesc !" " Dacă îl pocnesc cu o cărămidă în creştet, oare fac puşcărie mai mult de un an?" reflectă Bolohan, iar celălalt de parcă i-ar fi ghicit gîndul îi spuse: " Între doi şi patru ani, pentru vătămare corporală gravă...se vede treaba că ai o problemă complicată din moment ce eşti gata să agresezi pe oricine!" " Am, recunoscu petentul întinzînd-i o bancnotă de zece euro, poţi să mă ajuţi?" Zidarul îşi scoase bascul, puse bancnota rulată în el. alături de o țigaretă şi, după ce-şi acoperi scăfîrlia, îi explică: " Uite cum trebuie să procedezi: te duci mîine pe la prînz la restaurantul " Doi cocoşi" şi-ntrebi de domnul Chihaia...îi spui că vii din partea lu nea Hangerliu, ăsta-s io, c-o problemă de peisaj, ai înţeles?" " Am înţeles...cam cît mă costă?" " Depinde de problemă, asta nu pot să știu exact, dar de rezolvat te rezolvă, fii sigur de asta că nu eşti primul care apelează la dumnealui!" A doua zi, pe la prînz, Bolohan se înfiinţă la restaurant. Chihaia, un bărbat obez, pe cît de înalt pe-atît de lat, tocmai lua prînzul, o pereche de cocoşei fripţi în ceaun cu mămăliguță și mujdei. Îi înfăţişă problema moşmonilor, iar acesta mormăi printre dumicaţi: " Se face...moşmoni...două bucăţi, o sută de bucată plus aprobarea de modificare a aspectului peisagistic încă trei sute...mai ieftin nu pot, mă-nţelegi şi dumneata că nu e de glumă cu moşmonii!" După ce reflectă cam două minute, Bolohan scoase portmoneul şi-i numără suma cerută. " Azi ce-i? Miercuri...lunea viitoare ai aprobarea!" Într-adevăr, Chihaia se ţinu de cuvînt iar Bolohan sădi cei doi puieţi de moşmon în grădină. Nu se bucură însă de roadele lor fiindcă, în anul următor, o directivă municipală îl amendă pentru că nu plătise impozit suplimentar pentru arbori fructiferi de altă provenienţă decît zona pedoclimatică locală. Exasperat de ceea ce i se părea un abuz al autorităților, smulse pomișorii şi le dădu foc în faţa sediului A. R. M. P. Incidentul a fost filmat de o echipă de cineaşti amatori, iar dacă Bolohan ar fi fost arestat pentru huliganism şi atentat la liniştea publică, în mod cert cel zis Chihaia l-ar fi scos imediat din arestul poliţiei. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE