PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Lecția de box Text postat de Florentin Sorescu Lecția de box Primul semn de civilizație a fost înjurătura, asta ne-a explicat doamna într-o zi când Alex l-a trosnit pe unul de la clasele normale în pauză, dar băiatul acela nu s-a plâns nici la părinți, nici la doamna directoare, ci a venit la doamna noastră exact așa cum te-ai duce la mama cuiva ca să-l pârăști că uite ce ți-a făcut, avea buza umflată și-i curgea sânge pe nas, iar doamna l-a rugat să ne ierte și l-a lăudat pentru curajul de a veni in clasă la noi să spună ce s-a întâmplat, de obicei copii din clasele normale se plâng la părinți și apoi iese un adevărat iureș pentru că părinții vin la școală și fac ditamai tărăboiul știind că noi n-avem părinți și chiar dacă unii dintre noi au e ca și cum nu i-ar avea, uneori se întâmplă ca cei de la clasele normale să fie vinovați dar asta nu contează când ai pe cineva care să vină pentru tine, așa că doamna noastră trebuie să răspundă pentru fiecare dintre noi și după ce băiatul ăla a plecat l-a întrebat, "Ce-ai avut, Alex, cu el, dacă te-a supărat cu ceva de ce nu te-ai apucat să-l înjuri, ci l-ai lovit fără nici cel mai mic avertisment, eu știu că sunteți tari la înjurături, de ce nu l-ai înjurat în loc să-l lovești, ăsta e primul semn de civilizație, când doi oameni, în loc să se bată, se iau la injurături, dar tu te-ai crezut puternic pentru că faci sport de performanță, de-aia l-ai lovit, te-ai gândit că nu are ce să-ți facă, degeaba te-am învățat tot ce te-am învățat până acum, în loc să mergem înainte o luăm înapoi", și-atunci Alex s-a pus pe burtă în mijlocul clasei și i-a spus doamnei că nimeni n-o să-l mai scoale de-acolo, "Ba ai să vezi tu ce repede o să te ridici, singur o să te ridici", și l-a lăsat să stea acolo împrăștiat pe jos în timp ce noi ne-am continuat liniștiți ora, dar n-a durat mult și ne-am trezit cu doamna directoare în clasă îngrijorată că l-a văzut pe Alex culcat la podea într-un monitor de pe coridor, "Ce s-a întâmplat?", a întrebat ea, "Nimic, i-a răspuns doamna, Mihai l-a făcut ko pe Alex, nu credeam că-l bate așa de ușor", și-atunci Alex a sărit în picioare ca ars, "Cum să mă facă, doamnă, Mihai KO, cum puteți spune așa ceva?", și-atunci toți am izbucnit în râs fiindcă Alex a făcut exact cum spusese doamna că o să facă, singur s-a ridicat, iar doamna directoare a început și ea să râdă, "Îmi cer scuze, ne-a zis ea, că v-am deranjat, nu știam că sunteți la o partidă de box, văd că cineva tocmai a fost făcut ko, sper să fi învățat ceva din chestia asta", și-atunci Alex s-a întors la banca lui rușinat, în pauză ne-a spus c-a fost cea mai dură lecție de box la care a participat, nu-i venea să creadă că poți să fii pus la podea fără să a lua nici măcar un pumn Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Gheorghe, nu știam de povestea lui Freud, nici doamna care a dat lecţia, dar cică ar fi și o vorbă ţigănească, nu poţi să nu râzi când o auzi: “Nu da, domn‘e,ce, nu știi să-njuri?”🤣🤣🤣   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2018-05-07 13:16:16               Vă mulţumesc, d-na Elena! Cam așa văd și eu lucrurile.   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2018-04-09 17:49:11               De la realitate la proza modernă În ciuda multor previziuni casandrice, literatura rămâne o preocupare importantă și în permanentă dezvoltare. Temele sunt multiple și țin pasul cu evoluția umanității. Visul,iubirea, viața, moartea, speranța, reflectarea, acțiunea, conflictul, tehnologia, religiile, mutațiile și multe, multe altele pot oferi scriitorului șansa de a răspunde aspirațiilor cititorului către fascinant, nou, surprinzător. Vremea descrierilor pe zeci de pagini pare să fi trecut. Acțiunea, evenimentul, secvența, faptul semnificant scot proza din banal, plicticos, neinteresant și îi dau dimensiune valorică modernă. Chiar dacă, din păcate, că ne place sau nu, zeul succesului prozei actuale, al literaturii în general, este marketingul. Pus în slujba cititorului. Zeu care îi descoperă acestuia, cititorului, aspirațiile, dorințele, bucuriile, tristețile și toată gama de sentimente și însușiri care pot face dintr-un om, un om al spiritului, al culturii ori cel puțin, al dorinței de a fi altceva decât masă inertă, subiect de manipulare sau simplu consumator. Cititorul de astăzi este grăbit, nu întotdeauna foarte exigent, pasionat, profund sau mimetic, după secvențe de realitate. Pentru el, pentru acest cititor, teoriile, teoretizările, analizele complexe și exhaustive, descrierile minuțioase și detaliate până la amănuntul lipsit de importanță par a fi de domeniul trecutului. O lume apusă. Cuanta. Cuanta semnificantă pare a fi preocuparea sa. Cuanta de viață, de sentiment, de ficțiune, de dorință, de speranță de vis, de conflict de trăire de orice fel. Surprinsă sintetic, într-un stil alert și care să-l ia nu doar drept martor al întâmplării literare ci, chiar, de partener auctorial. Chiar dacă, uneori, de multe ori, autorul este ori se vrea a fi un narator omniscient. Discursul simplu, natural, cu o bază reală dar nu realism propriu zis, poate captiva cititorul și îi menține treaz interesul pentru un text. Dar orice text, pentru a captiva lectorul, pentru a-l menține în mrejele sale, trebuie să-i ofere ”ceva”. Și acest ”ceva” trebuie să fie de natura ingeniozității, a surprinzătorului, a alăturărilor scăpărătoare, a noutății și a oricăror elemente de conținut, formă sau stil care să evite banalul, ponciful, platul, nesemnificantul. Textele care ignoră astfel de exigențe rămân fără cititori. Și un text fără cititori, de fapt, nu există. Aceste considerații mi-au fost prilejuite de cele două proze ”Lecția de box” și ”Transformatorul” publicate de Florentin Sorescu. Naturalețea și simplitatea stilului pot fi înșelătoare. Secvențele de viață literaturizate, deși succinte, au autonomie textuală. În sensul că pot exista de sine stătător și au semnificanță și dimensiune literară. În subtext, adică discret și conotativ, fără niciun fel de stridență, au și o dimensiune etică, formativă. Și astfel fapte de viață care păreau a fi sau chiar sunt banale se tranzitivează în text literar semnificant. În ”Lecția de box” în nici douăzeci de rânduri, surprindem o lume cu un halou existențial dens, o lume a școlii și conflicte și potențialități de conflicte pe care aceasta le conține. Soluționarea unui astfel de conflict, în lumea tehnologică de astăzi, reprezintă un moment care poate fi un semnificant pildologic și un triumf pedagogic. Narat fără ostentație, fără aroganță și, mai ales, fără tezismul autorului care ar vrea să dea lecții. ”Transformatorul” ne oferă o viziune a unei realități ”nonconforme existențial” percepută prin prisma acelei lumi. A copiilor care aparțin acelei lumi. O lume a dizabilităților o lume mai mult sau mai puțin discriminată. O lume cu problemele ei, cu visurile și aspirațiile ei spirituale. O lume cu o viziune profundă, sensibilă și bine conturată cu privire la valorile umane. În care fabulosul ia forme de o concretețe ficțională surprinzătoare și relevantă. Exprimată sintetic în fraza: ”Doamna noastră s-a născut dintr-o pasăre. În fiecare noapte o visez zburând. Ea vine la noi ca să ne iubească. De aceea ajungem la școală cu mult înaintea celorlalţi copii și suntem ultimii care plecăm acasă. Când mă uit la colegii mei mi se par la fel de golași ca niște pui de pasăre”   Postat de catre Elena Stefan la data de 2018-04-09 10:28:15               "Opinia" ta nu interesează pe nimeni, cred că nici măcar pe tine. Dacă ar fi să o numim opinie. Afară de afirmații sentențioase și cel mai adesea belicoase nu am observat vreodată vreun argument pe care să te srijini, ca să devii cât de cât credibil și să mă faci să te iau în serios. Așa cum nici în textele pe care le scrii nu am observat, afară de meșteșug, ceva de reținut, drept care demult am încetat să le citesc, lucru pe care ți-l recomand și ție în ceea ce privește scrierle mele, de vreme ce, așa cum soui, te plictisesc. P.S. Cum ai putea "înghiți" lucruri care presupun inteligență dacă nu ești "prea" inteligent? Asta se cheamă inteligență, desigur🤗   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2018-04-09 07:13:48               Sorica,poate ca nu sunt io prea inteligent,dar n-o sa inghit niviodata aburelile tale,ramai la bara ,da din ce mai ai,in opinia mea scrii prost.   Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2018-04-08 23:09:38               Dane, nu știam de spusa lui Freud, foarte faină, de altfel, și cât se poate de adevărată. Nici doamna profesoară nu știu dacă o cunoaște și a făcut apel la ea, ceea ce știu e că poveștile ei, ca veritabil educator, sunt fascinante, am încercat (și încerc) să le pun pe note intrând în pielea copiiilor, uneori reușesc asta, alteori mai puţin, ce mi s-a părut a fi în regulă am inclus în “Transformator”, textul de la care a început povestea și care iniţial era mai mic. Mulţumesc ptr observaţii și lectură.   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2018-04-08 22:36:48               demult, am scris și eu ceva vag asemănător, o postez acu.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2018-04-08 22:15:21               * pt. Transformator   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-04-08 22:06:02               ideea e misto, chiar daca ii apartine lui Freud:"civilizatia s-a nascut atunci cind primul om ]n loc sa arunce o piatra a preferat sa traga o injuratura!" Cred ca ai sa o scrii mai bine, lasind textul sa respire, dialogurile sa se desfasoare firesc pastrind limbajul copiilor din clasa "speciala".asta mi-a placut si votez.   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-04-08 22:04:56               Transformatorul Doamna noastră are pe cineva cu care se întâlnește la transformator. De câte ori vorbește cu el la telefon zâmbește altfel decât cu noi. Uneori vorbește într-o română din care nu înţelegem nimic și de care ne-a spus că este greacă. Aș vrea să pot vorbi și eu așa ca doamna ca să nu priceapă nimeni ce spun. De câte ori spun câte ceva mănânc bătaie. Oamenilor mari nu le place să vorbești cu ei. Noi facem parte dintr-o clasă specială pentru că în celelalte clase nu ne-a primit nimeni. Aici e mai bine decât în clasele normale unde copiii sunt foarte răi cu noi. Ei vin la școală cu pacheţele împăturite în șerveţele și mănâncă în pauze. Părinţii lor trec pe la școală de multe ori și vorbesc cu ei fără să se enerveze. De aceea nu tresar niciodată și se poartă de parcă totul ar fi al lor. Cuvântul pe care l-am auzit cel mai des până acum este dizabilităţi. Mi-a luat foarte mult până am reușit să-l pronunţ. Dizabilităţi e atunci când nu te vrea nimeni. Fiecare din colegii mei are ceva, chiar dacă uneori nu se vede. De aceea au făcut o clasă numai pentru noi, ca să nu-i deranjăm pe ceilalţi copii. Doamna noastră ne-a spus că și noi suntem copii normali, dar puţin diferiţi de ceilalţi copii. Ea știe cum să vorbească cu noi pentru că nu este normală. Când l-au adus pe Alex în clasă stătea tot timpul la geam și număra mașini. Doamna l-a lăsat așa o vreme, după care s-a așezat lângă el. Câteva zile am stat numai cu ochii la fereastră. Apoi Alex a coborât. “Aţi avut noroc! i-a spus. Altfel nu câștigaţi”. Afară începuse să ningă. Numele meu e Valentina numele meu e Valentina numele meu e Valentina numele meu e Valentina numele meu e Valentina numele meu e Valentina asta nu trebuie să uit niciodată dacă îţi uiţi numele nu mai știi cine ești odată am uitat cum mă cheamă si m-am gandit cu groază că nu o să mai știu dacă mama mă vrea pe mine înapoi. Când mă voi face mare o să am și eu transformatorul meu. De-acolo doamna se întoarce întotdeauna fericită. Cel mai rău este de sărbători. Atunci vine o grămadă de lume și ne aduce dulcuri pe care le înghiţim până ni se face rău. După aceea pleacă și rămânem din nou singuri. Odată nu am mai vrut să înghit bomboanele lor dar tot m-a durut burta. Pielea doamnei noastre miroase foarte frumos. Ea ne lasă să ne băgâm mâinile în mânecile ei ca să ne încălzim. De aceea mânecile de la haine i s-au lărgit până s-au făcut ca niște aripi. Odată Mihai l-a bătut pe unul în recreație foarte rău l-a bătut  și când doamna a venit s-a uitat fix la el și i-a spus "De ce ai făcut asta, Mihai, cu unul mai mic decât tine?", apoi a ieșit  și s-a întors cu un băiat de la clasele mai mari unul mult mai înalt decât noi nimeni n-avea curajul să-l privească în ochi și doamna i-a spus așa, "Dacă îl bați și pe el, Mihai, facem uitată povestea de azi, sigur o facem uitată, hai să te văd cât de bun ești, sunt tare curioasă", "Cum să mă bat, doamnă, cu el, a răspuns Mihai încet, nu vedeți cât de mare e?", "Ba da, Mihai, văd cât de mare e, dar am văzut și cum e cel pe care l-ai bătut, dacă ești tare te pui cu cei ca tine sau cu cei mai mari, asta înseamnă să fii tare, hai să te văd" și lui Mihai a început să-i tremure buza, să i se lase jos, abia mai putea vorbi, "E mai mare decât mine, doamnă, nu mă pot pune cu el" și doamna i-a spus celuilalt băiat să plece și Mihai a izbucnit în plâns, "Dar tata de ce mă bate, doamnă, dacă sunt mai mic decât el, si pe mama de ce o bate și pe fratele meu de ce îl bate că și el e mai mic și apoi ne pune să-i cumpărăm țigări", iar doamna s-a dus atunci la el si l-a strâns în brațe și i-a zis "Strânge-mă și tu cât poți" și Mihai a început să plângă înfundat și apoi a scâncit așa cum am văzut odată un pui de cățel care s-a rătăcit de mama lui și apoi l-a găsit după care nu au mai zis nimic. Eu sunt valentina eu sunt valentina eu sunt valentina eu sunt valentina eu sunt valentina, să nu uiţi asta sub niciun chip. Doamna ne-a spus că transformatorul e atunci când întâlnești pe cineva și începi să vezi lucrurile altfel. Atunci te umpli de energie și începi să torci ca o pisică. Asta înseamnă că și ea este un transformator. Când avem lecţii cu ea toarcem toţi ca niște pisici. Mihaela nu vorbea deloc când a venit și ne-am mirat în momentul în care am aflat că pe ea n-a dat-o nimeni afară de la clasele normale doar că învăţătoarea îi vorbea foarte urât cu toate că ea are o mamă și mama ei este tot timul prezentă în școală pentru că mama ei este femeia de serviciu și când vine să facă curat la noi mihaela devine și mai tristă ea desenează tot timpul inimi uneori îi cad de pe bancă planând în zbor ca niște frunze uscate iar în momentul ăla toţi suntem numai ochi să vedem la cine se duce inima mihaelei când mama ei vine să spele podeaua și mai găsește câte una pe jos o ocolește atent cu mopul apoi o ridică ușor și-o pune înapoi în pieptul mihaelei Nu ieși din banca ta nu ieși din banca ta nu ieși din banca ta dacă ieși de-acolo te pândesc cele mai mari primejdii dacă vorbești te pândesc cele mai mari primejdii dacă ieși din corpul tău te pândesc cele mai mari primejdii trebuie să te faci mic mic mic cât să nu te vadă nimeni că ești și tu acolo ăsta este singurul mod în care poţi supravieţui singurul mod în care te poţi ascunde singurul mod în care lucrurile pot trece pe lângă tine fără să te atingă. Doamna noastră s-a născut dintr-o pasăre. În fiecare noapte o visez zburând. Ea vine la noi ca să ne iubească. De aceea ajungem la școală cu mult înaintea celorlalţi copii și sunem ultimii care plecăm acasă. Când mă uit la colegii mei mi se par la fel de golași ca niște pui de pasăre. Numele meu este Valentina. Astăzi m-am hotărât în sfârșit să ies din banca mea. Doamna a zâmbit și m-a primit lângă ea. Dar cel mai fericit a fost Alex. - Îmi pare bine, zice, că nu sunt singurul care a pierdut. - ‎Și mie îmi pare bine, i-am răspuns, că nu ești singurul care a câștigat. Apoi am râs toţi de ne-am prăpădit.   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2018-04-08 20:40:41               N-aș prea crede, amigo, că este plictisitor ce spun, poate CUM o spun, naiba știe, dar chestiile astea - ca subiect, mă refer - sunt adevărate și la propriu, și la figurat. Poate greșesc însă postând mici texte desprinse dintr-un trunchi mai mare care, luate separat, nu spun atât cât și ce ar trebui să spună privite din perspectiva întregului. Voi posta întreg textul în următorul comentariu cu toate că am oareșce îndoieli relativ la posibilitățile tale intelectuale.   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2018-04-08 20:38:33               amigo,esti plictisitor,n-ai nimic interesant de spus...scrii ca sa scrii,din lipsa de altceva..   Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2018-04-08 18:42:33	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE