FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
”Baroane” Un pamflet celebru scris de Arghezi
Text postat de Emanuel Cristescu
”„Ce semeț erai odinioară, dragul meu, de n-ai mai fi fost. Și ce mojic! Ce mitocan! Ce bădăran! Nu te mai recunosc. Parcă în hainele tale a intrat alt om și parcă celălalt a plecat în pielea goală, pe undeva, prin ceruri ori iad.
Botul nu-ți mai e așa gros, fălcile ți-s mai puțin dolofane și ai început, Doamne!, să și surâzi cu buzele alea groase, șterse de unsoare. Ceafa ți s-a mai tras, gușa s-a mai moderat, burta caută un relief mai aproape de spinare. Nici părțile de dindărăt nu mai sunt atât de expresiv dominante, dedesuptul croielii scurte.
Cred că nu mai iei dimineața patru cafele cu lapte, o halcă de șuncă și opt prăjituri, cu care ți-ai pus din nou în funcțiune intestinul gros, anemiat de răbdări prăjite. Te umpluseși bine, până la râgâială.
Ți-aduci aminte ce sfrijit erai pe când erai sărac și cum ne pălmuia căutătura ta ațâțată după ce te-ai procopsit. Îndopat cu bunurile mele, nu-ți mai dam de nas și ți s-a părut că eram pus pe lume ca să slujesc mădularele tale, burții, gușii, sacului și dăsagilor tăi: ăsta era rostul meu, a trebuit să-l aflu de la tine, flămândule, roșcovanule, boboșatule, umflatule.
Mi-ai împuțit salteaua pe care te-am culcat, mi-ai murdărit apa din care ai băut și cu care te-ai spălat. Picioarele tale se scăldau în Olt, și mirosea pănă la Calafat, nobilă spurcăciune!
I-auzi! Vrea să-mi fie stăpân și să slugăresc la mațele lui, eu care nu m-am băgat rândaș nici la boierul meu. Vrea trei părți și din văzduhul meu, ca să răsufle în răcoarea mea numai el. Lasă-mă să-mi aleg stăpânul care-l vreau eu, dacă trebuie să mă robesc, nu să mă ia la jug și bici, înfășcat de ceafă, cine poftește.
Uită-te, mă, la mine! Baroane! Să ne desfacem hârtiile amândoi, eu zapisul și hrisoavele mele, scrise pe cojoc, și tu zdrențele tale. Scrie pe ale tale Radu? Nu scrie!… Scrie Ștefan? ? Nu scrie!… Scrie Mihai, scrie Vlad, scrie Matei? Nu! Păi ce scrie pe cârpele tale? Degete sterse de sânge?
Mi-a ieșit o floare-n grădină, ca o pasăre roșie rotată, cu miezul de aur. Ai prihănit-o. Ți-ai pus labele pe ea și s-a uscat. Mi-a dat spicul în țarină cât hulubul și mi l-ai rupt. Mi-ai luat poamele din livadă cu carul și te-ai dus cu el. Ți-ai pus pliscul cu zece mii de nări pe stânca izvoarelor mele, și le-ai sorbit din adânc și le-ai secat. Mocirlă și bale rămân după tine în munți și secetă galbenă pustie în șes. Și din toate păsările cu graiuri cântătoare, îmi lași cârdurile de ciori.
Începi să tremuri acum, căzătură. Așa s-a întâmplat cu toți câți au umblat să-mi fure binele ce mi l-a dat Dumnezeu. Te-ai cam subțiat și învinețit. Obrazul ți-a intrat în gură, gulerul ți-a căzut pe gât ca un cerc de putină uscată. Dacă te mai usuci nițel, o să-ți adune doagele de pe jos. Ce floacă plouată-n capul tău! Ce mustață pleoștită! Ce ochi fleșcăiți!
Parcă ești un șoarece, scos din apă, fiartă, de coadă, Baroane…“.


Pamfletul a fost publicat în publicația „Informația Zilei“ în data de 30 septembrie 1943.”

Pentru acest pamflet, Tudor Arghezi scriitorul a fost arestat și trimis pentru un an în lagărul de la Târgu Jiu.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Dar tot n-am înțeles: merita Arghezi să fie vârât la pârnaie pentru pamfletul de mai sus, au ba?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-21 14:39:15
         
 
  Dar la pamfletul meu, onorabile dom Cristescu - căci văd că încercați să deveniți imparțial, ca românu - merită bălăcăreli? Sau vă spărie amenințarea haștagiștilor și procedați ca arbitrul ăla de la meciul fcsb-cluj, care, dacă arătă roșu unui jucător dintr-o echipă, musai îi arătă și ăluilalt, din cealaltă, pe gratis, ca să echilibreze partida, cică! Desfid această judecată părtinitoare!
Iată câteva perle reheșeniene, de sub pamfletul meu...
Și nu mă obosii să adun totul:


"amnezic prăpădit, chiar nu-ți amintești că de-abia ce ai aterizat pe sait ai și postat o mizerie de text în 03.02.2018 în care împroșcai numele meu(și-a altor doi) real cu zoaie, realizînd în creieru-ți strîmt și mucegăit un așa-zis pamflet? caută-te la cap, nene, că mie mi-a ajuns să fiu ținta sudalmelor tale, a delirului tău a demenței propagandistice și minciunilor înșirate la fiecare pas.tu, nenorocitule, un ioan fără țară, că nici măcar țărani(că i-a călcat turcimea năvălită peste Dunăre constant, corcindu-i de li s-a făcut sîngele ca braga) n-au fost ai tăi, iar tu ești demn să halești tot ce balegă noii bolșevici în frunte cu proaspătul lor emanat din deliorman.n-ai tu nici competența, nici dreptul să judeci pe alții cînd nu poți dovedi că ești întreg la minte.neoceaușismul îți vine mănușă paranoicule cu toată panoplia de sechele:teama de străini, ura împotriva intellectualilor, naționalismul exacerbat pînă la rasism și xenofobie.du-te-n bîrlogul pe care ți l-ai construit, numără-ți banii imaginari,măsoară-ți metri steri de poezie, fă ce-ți convine, dar nu te mai lua de mine. de-acum înainte, din silă față de ceea ce reprezinți,dintr-o scîrbă normală, n-am să-ți mai răspund.poate pricepi și taci...deși, după cum arată datele tale clinice nu cred că e realizabil!
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-03-17 22:02:53"

mînci rahat cu polonicul de sub tîrtița neoceaușiștilor, prăpăditule!
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-03-17 23:29:11


ești o mizerie umană, altceva n-am ce să-ți spun.n-are legăătură cu ce întrebi și e o ultimul cuvînt pe care ți-l adresez.sănătos ar fi să fie și ultima întrebare pe care mi-o adresezi dar, nefiind tu sănătos la cap mă-ndoiesc că vei înțelege ce-ți cer!
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-03-18 16:43:26

Bașca: du-te dracului de nebun!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-21 14:38:01
         
 
  Mulțumesc, dle Cristescu.trebuie să recunosc rolul didactic al europeei, fără varietatea de tipologii întîlnite aici n-aș fi știut să scriu niciodată un pamflet!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-03-21 12:16:15
         
 
  Iată rolul contextului. Prin urmare, comparativ, pamfletul domnului Recheșan se înscrie în aria pamfletului. Și nu merită, ca replică, bălăcăreli și mahalagisme.  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-03-21 11:16:09
         
 
  "Ce floacă plouată-n capul tău!" - par ex!
Eu nu știu dacă aș fi avut "inspirațiunea" să dau vederii așa vorbă...!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-21 11:00:48
         
 
  Mă referam la pamfletul de mai sus! Că, structural, mi se par de o mie de ori mai dur decât cea mai acidă replică a mea. Fie și în comuri.

 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-21 10:59:44
         
 
  Pamfletul domnului Recheșan este unul care respectă canoanele și este unul bun. Nu conține nume proprii, îmjurături, insulte. Da, are satiră cât cuprinde. În fața unui asemenea op, dacă aluziv, te simți vizat, nu poți decât să strângi din dinți și să comentezi la fel. Adică, inteligent, aluziv, satiric. Sau poți să scrii un alt pamflet! La fel de bun, dacă nu mai bun. Aceasta-i concluzia domnule coleg Peia.  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-03-21 10:55:48
         
 
  Și care-ar fi concluzia?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-21 08:20:41
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23945
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE