PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
mărțișor Text postat de Florentin Sorescu Mihaela nu vorbea deloc când a venit și ne-am mirat în momentul în care am aflat că n-a dat-o nimeni afară de la clasele normale doar că învăţătoarea îi vorbea foarte urât  cu toate că ea are o mamă și mama ei este tot timul prezentă în școală pentru că mama ei este femeia de serviciu și când vine să facă curat la noi mihaela devine și mai tristă ea desenează tot timpul orelor inimi uneori îi cad de pe bancă și în momentul ăla  toţi privim cu atenţie să vedem la cine se duce inima mihaelei când mama ei vine să curețe prin clasă și mai găsește câte una pe jos o ocolește atent cu mătura apoi o culege ușor de jos și o pune înapoi în pieptul mihaelei Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   sufletul dumneavoastră cerșește. mai îmbrăcați-l cu o blană naturală.   Postat de catre dorias serbanescu la data de 2018-03-10 16:21:50 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               Jack Kerouac - “Pe drum.”. Mi s-a părut însă ușor tezist romanul. A scris și poezie?   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2018-03-10 16:06:50               transformatorul Doamna noastră are pe cineva cu care se întâlnește la transformator. De câte ori vorbește cu el la telefon zâmbește altfel decât cu noi. Uneori vorbește într-o română din care nu înţelegem nimic și de care ne-a spus că este greacă. Aș vrea să pot vorbi și eu așa ca doamna ca să nu priceapă nimeni ce spun. De câte ori spun câte ceva mănânc bătaie. Oamenilor mari nu le place să vorbești cu ei. Noi facem parte dintr-o clasă specială pentru că în celelalte clase nu ne-a primit nimeni. Aici e mai bine decât în clasele normale unde copiii sunt foarte răi cu noi. Ei vin la școală cu pacheţele împăturite în șerveţele și mănâncă în pauze. Părinţii lor trec pe la școală de multe ori și vorbesc cu ei fără să se enerveze. De aceea nu tresar niciodată și se poartă de parcă totul ar fi al lor. Cuvântul pe care l-am auzit cel mai des până acum este dizabilităţi. Mi-a luat foarte mult până am reușit să-l pronunţ. Dizabilităţi e atunci când nu te vrea nimeni. Fiecare din colegii mei are ceva, chiar dacă uneori nu se vede. De aceea au făcut o clasă numai pentru noi, ca să nu-i deranjăm pe ceilalţi copii. Doamna noastră ne-a spus că și noi suntem copii normali, dar puţin diferiţi de ceilalţi copii. Ea știe cum să vorbească cu noi pentru că nu este normală. Când l-au adus pe Alex în clasă stătea tot timpul la geam. Doamna l-a lăsat așa o vreme, după care s-a așezat lângă el. Câteva zile am stat numai cu ochii la fereastră. Apoi Alex a coborât. “Aţi avut noroc! i-a spus. Altfel nu câștigaţi”. Afară începuse să ningă. Numele meu e Valentina numele meu e Valentina numele meu e Valentina numele meu e Valentina numele meu e Valentina numele meu e Valentina asta nu trebuie să uit niciodată dacă îţi uiţi numele nu mai știi cine ești odată am uitat cum mă cheamă si m-am gandit cu groază că nu o să mai știu dacă mama mă vrea înapoi. Când mă voi face mare o să am și eu transformatorul meu. De-acolo doamna se întoarce întotdeauna fericită. Cel mai rău este de sărbători. Atunci vine o grămadă de lume și ne aduce dulcuri pe care le înghiţim până ni se face rău. După aceea pleacă și rămânem din nou singuri. Odată nu am mai vrut să înghit bomboanele lor dar tot m-a durut burta. Odată Mihai l-a bătut pe unul în recreație foarte rău l-a bătut  și când doamna a venit s-a uitat fix la el și i-a spus "De ce ai făcut asta, Mihai, cu unul mai mic decât tine?", apoi a ieșit  și s-a întors cu un băiat de la clasele mai mari unul mult mai înalt decât noi nimeni n-avea curajul să-l privească în ochi și doamna i-a spus așa, "Dacă îl bați și pe el, Mihai, facem uitată povestea de azi, sigur o facem uitată, hai să te văd cât de bun ești, sunt tare curioasă", "Cum să mă bat, doamnă, cu el, a răspuns Mihai încet, nu vedeți cât de mare e?", "Ba da, Mihai, văd cât de mare e, dar am văzut și cum e cel pe care l-ai bătut, dacă ești tare te pui cu cei ca tine sau cu cei mai mari, asta înseamnă să fii tare, hai să te văd" și lui Mihai a început să-i tremure buza, să i se lase jos, abia mai putea vorbi, "E mai mare decât mine, doamnă, nu mă pot pune cu el" și doamna i-a spus celuilalt băiat să plece și Mihai a izbucnit în plâns, "Dar tata de ce mă bate, doamnă, dacă sunt mai mic decât el, si pe mama de ce o bate și pe fratele meu de ce îl bate că și el e mai mic și apoi ne pune să-i cumpărăm țigări", iar doamna s-a dus atunci la el si l-a strâns în brațe și i-a zis "Strânge-mă și tu cât poți" și Mihai a început să plângă înfundat și apoi a scâncit așa cum am văzut odată un pui de cățel care s-a rătăcit de mama lui și apoi l-a găsit după care nu au mai zis nimic. Pielea doamnei noastre miroase foarte frumos. Ea ne lasă să ne băgâm mâinile în mânecile ei ca să ne încălzim. De aceea mânecile de la hainele ei s-au lărgit și s-au făcut ca niște aripi. Eu sunt valentina eu sunt valentina eu sunt valentina eu sunt valentina eu sunt valentina, să nu uiţi asta sub niciun chip. Doamna ne-a spus că transformatorul e atunci când întâlnești pe cineva și începi să vezi lucrurile altfel. Atunci te umpli de energie și începi să torci ca o pisică. Asta înseamnă că și ea este un transformator. Când avem lecţii cu ea toarcem toţi ca niște pisici. Nu ieși din banca ta nu ieși din banca ta nu ieși din banca ta dacă ieși de-acolo te pândesc cele mai mari primejdii dacă vorbești te pândesc cele mai mari primejdii dacă ieși din corpul tău te pândesc cele mai mari primejdii trebuie să te faci mic mic mic cât să nu te vadă nimeni că ești și tu acolo ăsta este singurul mod în care poţi supravieţui singurul mod în care te poţi ascunde singurul mod în care lucrurile pot trece pe lângă tine fără să te atingă. Numele meu este Valentina. Astăzi m-am hotărât în sfârșit să ies din banca mea. Doamna a zâmbit și m-a primit lângă ea. Dar cel mai fericit a fost Alex. - Îmi pare bine, zice, că nu sunt singurul care a pierdut. - ‎Și mie îmi pare bine, i-am răspuns, că nu ești singurul care a câștigat. Apoi am râs toţi de ne-am prăpădit.   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2018-03-10 16:03:59               Poate dacă le-ai aranja altfel, prozopoemele astea, periindu-le oleacă ar fi mai puțin indigeste. O părere : Cînd a venit Mihaela nu vorbea deloc și nimeni nu s-a mirat că au dat-o afară din clasele normale chiar și-nvățătoarea noastră îi vorbea tare urît deși are o mamă și mama ei e tot timpul în școală mama învățătoarei noatre e femeie de serviciu și cînd apare în clasă Mihaela se întristează mai tare Desenează tot timpul orelor inimi Inimile îi cad uneori sub bancă și noi ne uităm curioși încotro o iau inimile Mihaelei, etc Tu, Sorescule ai citit ceva de Jerome Rothenberg și Jack Kerouac? Că Peia, cu toți ăia 10 metri de poezie pe care se laudă că-i are în bibliotecă, habar n-are cu ce se mănîncă!   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-03-10 15:57:41	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23949 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE