|
|
|
|
|
|
|
|
|
mărțișor |
|
|
Text
postat de
Florentin Sorescu |
|
|
Mihaela nu vorbea deloc când a venit și ne-am mirat în momentul în care am aflat că n-a dat-o nimeni afară de la clasele normale doar că învățătoarea îi vorbea foarte urât cu toate că ea are o mamă și mama ei este tot timul prezentă în școală pentru că mama ei este femeia de serviciu și când vine să facă curat la noi mihaela devine și mai tristă ea desenează tot timpul orelor inimi uneori îi cad de pe bancă și în momentul ăla toți privim cu atenție să vedem la cine se duce inima mihaelei când mama ei vine să curețe prin clasă și mai găsește câte una pe jos o ocolește atent cu mătura apoi o culege ușor de jos și o pune înapoi în pieptul mihaelei |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
sufletul dumneavoastră cerșește. mai îmbrăcați-l cu o blană naturală. |
|
|
|
Postat
de catre
dorias serbanescu la data de
2018-03-10 16:21:50 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Jack Kerouac - Pe drum.. Mi s-a părut însă ușor tezist romanul. A scris și poezie? |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-03-10 16:06:50 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
transformatorul
Doamna noastră are pe cineva cu care se întâlnește la transformator. De câte ori vorbește cu el la telefon zâmbește altfel decât cu noi.
Uneori vorbește într-o română din care nu înțelegem nimic și de care ne-a spus că este greacă. Aș vrea să pot vorbi și eu așa ca doamna ca să nu priceapă nimeni ce spun. De câte ori spun câte ceva mănânc bătaie. Oamenilor mari nu le place să vorbești cu ei.
Noi facem parte dintr-o clasă specială pentru că în celelalte clase nu ne-a primit nimeni. Aici e mai bine decât în clasele normale unde copiii sunt foarte răi cu noi. Ei vin la școală cu pachețele împăturite în șervețele și mănâncă în pauze. Părinții lor trec pe la școală de multe ori și vorbesc cu ei fără să se enerveze. De aceea nu tresar niciodată și se poartă de parcă totul ar fi al lor.
Cuvântul pe care l-am auzit cel mai des până acum este dizabilități. Mi-a luat foarte mult până am reușit să-l pronunț. Dizabilități
e atunci când nu te vrea nimeni.
Fiecare din colegii mei are ceva, chiar dacă uneori nu se vede. De aceea au făcut o clasă numai pentru noi, ca să nu-i deranjăm pe ceilalți copii.
Doamna noastră ne-a spus că și noi suntem copii normali, dar puțin diferiți de ceilalți copii. Ea știe cum să vorbească cu noi pentru că nu este normală.
Când l-au adus pe Alex în clasă stătea tot timpul la geam. Doamna l-a lăsat așa o vreme, după care s-a așezat lângă el. Câteva zile am stat numai cu ochii la fereastră. Apoi Alex a coborât. Ați avut noroc! i-a spus. Altfel nu câștigați. Afară începuse să ningă.
Numele meu e Valentina numele meu e Valentina numele meu e Valentina numele meu e Valentina
numele meu e Valentina numele meu e Valentina
asta nu trebuie să uit niciodată dacă îți uiți numele nu mai știi cine ești odată am uitat cum mă cheamă si m-am gandit cu groază că nu o să mai știu dacă mama mă vrea înapoi.
Când mă voi face mare o să am și eu transformatorul meu. De-acolo doamna se întoarce întotdeauna fericită.
Cel mai rău este de sărbători. Atunci vine o grămadă de lume și ne aduce dulcuri pe care le înghițim până ni se face rău. După aceea pleacă și rămânem din nou singuri. Odată nu am mai vrut să înghit bomboanele lor dar tot m-a durut burta.
Odată Mihai l-a bătut pe unul în recreație foarte rău l-a bătut și când doamna a venit s-a uitat fix la el și i-a spus "De ce ai făcut asta, Mihai, cu unul mai mic decât tine?", apoi a ieșit și s-a întors cu un băiat de la clasele mai mari unul mult mai înalt decât noi nimeni n-avea curajul să-l privească în ochi și doamna i-a spus așa, "Dacă îl bați și pe el, Mihai, facem uitată povestea de azi, sigur o facem uitată, hai să te văd cât de bun ești, sunt tare curioasă", "Cum să mă bat, doamnă, cu el, a răspuns Mihai încet, nu vedeți cât de mare e?", "Ba da, Mihai, văd cât de mare e, dar am văzut și cum e cel pe care l-ai bătut, dacă ești tare te pui cu cei ca tine sau cu cei mai mari, asta înseamnă să fii tare, hai să te văd" și lui Mihai a început să-i tremure buza, să i se lase jos, abia mai putea vorbi, "E mai mare decât mine, doamnă, nu mă pot pune cu el" și doamna i-a spus celuilalt băiat să plece și Mihai a izbucnit în plâns, "Dar tata de ce mă bate, doamnă, dacă sunt mai mic decât el, si pe mama de ce o bate și pe fratele meu de ce îl bate că și el e mai mic și apoi ne pune să-i cumpărăm țigări", iar doamna s-a dus atunci la el si l-a strâns în brațe și i-a zis "Strânge-mă și tu cât poți" și Mihai a început să plângă înfundat și apoi a scâncit așa cum am văzut odată un pui de cățel care s-a rătăcit de mama lui și apoi l-a găsit după care nu au mai zis nimic.
Pielea doamnei noastre miroase foarte frumos. Ea ne lasă să ne băgâm mâinile în mânecile ei ca să ne încălzim. De aceea mânecile de la hainele ei s-au lărgit și s-au făcut ca niște aripi.
Eu sunt valentina eu sunt valentina eu sunt valentina eu sunt valentina eu sunt valentina,
să nu uiți asta sub niciun chip.
Doamna ne-a spus că transformatorul e atunci când întâlnești pe cineva și începi să vezi lucrurile altfel. Atunci te umpli de energie și începi să torci ca o pisică. Asta înseamnă că și ea este un transformator. Când avem lecții cu ea toarcem toți ca niște pisici.
Nu ieși din banca ta nu ieși din banca ta nu ieși din banca ta dacă ieși de-acolo te pândesc cele mai mari primejdii dacă vorbești te pândesc cele mai mari primejdii dacă ieși din corpul tău te pândesc cele mai mari primejdii trebuie să te faci mic mic mic cât să nu te vadă nimeni că ești și tu acolo ăsta este singurul mod în care poți supraviețui singurul mod în care te poți ascunde singurul mod în care lucrurile pot trece pe lângă tine fără să te atingă.
Numele meu este Valentina. Astăzi m-am hotărât în sfârșit să ies din banca mea. Doamna a zâmbit și m-a primit lângă ea. Dar cel mai fericit a fost Alex.
- Îmi pare bine, zice, că nu sunt singurul care a pierdut.
- Și mie îmi pare bine, i-am răspuns, că nu ești singurul care a câștigat.
Apoi am râs toți de ne-am prăpădit. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2018-03-10 16:03:59 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Poate dacă le-ai aranja altfel, prozopoemele astea, periindu-le oleacă ar fi mai puțin indigeste.
O părere :
Cînd a venit
Mihaela nu vorbea deloc
și nimeni nu s-a mirat că au dat-o
afară din clasele normale
chiar și-nvățătoarea noastră îi vorbea tare urît
deși are o mamă
și mama ei e tot timpul în școală
mama învățătoarei noatre e femeie
de serviciu și cînd apare în clasă
Mihaela se întristează mai tare
Desenează tot timpul orelor inimi
Inimile îi cad uneori sub bancă
și noi ne uităm curioși
încotro o iau inimile Mihaelei, etc
Tu, Sorescule ai citit ceva de Jerome Rothenberg și Jack Kerouac? Că Peia, cu toți ăia 10 metri de poezie pe care se laudă că-i are în bibliotecă, habar n-are cu ce se mănîncă!
|
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2018-03-10 15:57:41 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|